Obligaţia legală de întreţinere. Compensarea judiciară a obligaţiilor de întreţinere datorate de fiecare dintre părinţi copilului încredinţat celuilalt părinte

Decizie 84/R din 15.02.2006


Obligaţia legală de întreţinere reglementată de art. 86 din Codul familiei are un caracter personal, fiind inseparabil legată de persoana celui îndreptăţit a o primi, însă în condiţiile în care există mai mulţi copii minori, din care unii au fost încredinţaţi unuia dintre părinţi, iar ceilalţi au fost încredinţaţi celuilalt părinte este posibilă compensarea judiciară a obligaţiilor de întreţinere datorate de fiecare dintre părinţi

Prin sentinţa civilă nr. 1108 din 29 august 2005, pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc în dosarul nr. 1695/2005, s-a respins acţiunea formulată de reclamantul Ţ. C., împotriva pârâtei M. S., obligând reclamantul la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 163 din 22 noiembrie 2005, pronunţată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. 2558/2005, s-a admis apelul declarat de reclamantul Ţ. C., împotriva sentinţei sus-menţionate, pe care a schimbat-o integral, în sensul admiterii acţiunii reclamantului şi în consecinţă:

- s-a dispus încredinţarea minorului Ţ. M.-C., născut la 7 aprilie 1991, reclamantului;

- a obligat pârâta M. S., la plata pensiei de întreţinere pe seama minorului, în sumă de 580.000 lei lunar, începând cu data de 2 iunie 2005 şi până la noi dispoziţii ale instanţei.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâta şi a solicitat modificarea în parte a deciziei atacate şi în consecinţă exonerarea ei de plata obligaţiei de întreţinere în favoarea minorului M. C. Totodată, pârâta a solicitat să se dispună suspendarea executării hotărârii atacate până la soluţionarea recursului.

Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs şi în raport de prevederile art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă şi având în vedere actele şi lucrările dosarului, instanţa de recurs a reţinut următoarele:

Reclamantul Ţ. C. şi pârâta M. S. sunt părinţii minorilor Ş. L. şi M. C. Cu ocazia desfacerii căsătoriei părţilor minorii au fost încredinţaţi spre creştere şi educare mamei pârâte, reclamantul fiind obligat la plata pensiei de întreţinere pe seama acestora.

Prin acţiunea introductivă înregistrată la Judecătoria Miercurea Ciuc reclamantul a solicitat în temeiul art. 44 din Codul familiei modificarea măsurii referitoare la încredinţarea minorilor în sensul de a se dispune ca minorul M. C., născut la 7 aprilie 1991 să-i fie reîncredinţat lui spre creştere şi educare.

Prima instanţă a reţinut că împrejurările avute în vedere la încredinţarea minorului M. C. nu s-au schimbat şi în aceste condiţii, nu se impune modificarea măsurii luate cu ocazia divorţului. Sentinţa pronunţată de judecătorie a fost schimbată de instanţa de apel care a dispus încredinţarea minorului la tatăl reclamant, reţinându-se că în prezent minorul locuieşte cu tatăl său şi şi-a exprimat opţiunea de a fi încredinţat tatălui, mama minorului fiind, de asemenea, de acord cu luarea acestei măsuri.

Prin decizia pronunţată instanţa de apel a dispus şi obligarea pârâtei la plata pensiei de întreţinere pe seama minorului.

În ceea ce priveşte obligaţia de întreţinere stabilită în sarcina pârâtei, trebuie avut în vedere faptul că din căsătoria părţilor s-au născut doi copii şi în prezent fiecare dintre părinţi are în grijă câte un copil. Conform prevederilor art. 86 din Codul familiei, obligaţia de întreţinere există între părinţi şi copii, fiecare dintre părinţi având obligaţia să contribuie la întreţinerea copiilor minori. Obligaţia de întreţinere are un caracter personal, fiind inseparabil legată de persoana celui îndreptăţit a o primi, cât şi de persoana celui obligat să o presteze, însă în condiţiile în care există mai mulţi copii minori, din care unii au fost încredinţaţi unuia dintre părinţi, iar ceilalţi au fost încredinţaţi celuilalt părinte, în practica judiciară s-a decis că este posibilă compensarea judiciară a obligaţiilor de întreţinere datorate de fiecare dintre părinţi.

În speţă, având în vedere că este vorba de doi copii, unul fiind încredinţat mamei, iar celălalt tatălui, este justificată compensarea între pensia de întreţinere datorată de tată copilului încredinţat mamei pârâte şi pensia de întreţinere datorată de mamă copilului încredinţat tatălui reclamant.

În ceea ce îl priveşte pe copilul încredinţat mamei, pe parcursul judecării cauzei, respectiv după pronunţarea hotărârii în apel, acesta a devenit major, însă măsurile dispuse de instanţă trebuie analizate prin prisma  condiţiilor existente la data introducerii acţiunii, respectiv la data pronunţării sentinţei primei instanţe, dată la care s-a raportat şi instanţa de apel prin decizia pronunţată şi la care copilul era minor. În măsura în care ulterior pronunţării deciziei atacate au intervenit modificări cu privire la condiţiile de acordare a obligaţiei de întreţinere, respectiv cu privire la nevoia celui care trebuie să beneficieze de pensia de întreţinere, cel interesat poate cere, în conformitate cu prevederile art. 94 din Codul familiei, modificarea acestei obligaţii.

Faţă de cele ce preced,  având în vedere că în speţă este posibilă compensarea obligaţiilor de întreţinere datorate de cei doi părinţi, instanţa de recurs a reţinut că în mod greşit s-a dispus obligarea pârâtei la plata pensiei de întreţinere în favoarea copilului ce i-a fost încredinţat reclamantului şi în consecinţă, în temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, instanţa de recurs a admis recursul declarat de pârâtă şi a modificat în parte decizia atacată în sensul că a dispus compensarea între părţi a obligaţiilor de întreţinere datorate de părţi şi, totodată, a înlăturat din decizia atacată dispoziţia de obligarea a pârâtei la plata pensiei de întreţinere.

Prin cererea de recurs pârâta a solicitat să se dispună şi suspendarea executării deciziei atacate, însă având în vedere că recursul a fost soluţionat la primul termen şi totodată nu s-a făcut dovada că dispoziţiile instanţei de apel, cu privire la pensie de întreţinere au fost puse în executare, în temeiul art. 300 Cod procedură civilă, cererea de suspendare a executării va fi respinsă, ca fiind rămasă fără obiect.