Acţiune oblică. Neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 974 Cod civil. Consecinţe

Potrivit art. 974 Cod civil creditorii pot exercita toate drepturile si actiunile debitorului lor, afara de acelea care îi sunt exclusiv personale.

Dreptul de a sesiza instanta cu o actiune oblica il are creditorul , iar calitatea procesuala pasiva apartine tertei persoane împotriva careia trebuie introdusa actiunea catre debitor.

În conditiile în care reclamantii si-au îndreptat actiunea împotriva persoanei despre car pretind ca este debitorul lor si nu împotriva tertului fata de care debitorul era îndreptatit sa actioneze si nu au facut dovada unei creante certe, lichide si exigibile, în atare situatie neavând relevanta inactivitatea debitorului.

Prin actiunea oblica înregistrata la 15 mai 2002 reclamantii R. I.  si B.  I.  ( fosta R.), au chemat în judecata Statul Român reprezentat de Consiliul Local al Municipiului Târgu-Mures, solicitând sa se constate ca apartamentul nr. 5 din imobilul situat în Târgu-Mures, str. Retezatului nr. l0, în suprafata de 40,50 mp, a fost edificat din fondurile proprii ale statului; sa se constate existenta dreptului de proprietate al statului asupra imobilului respectiv, cu cheltuieli de judecata.

Prin sentinta civila nr. 6147 din 4 decembrie 2003 Judecatoria Târgu-Mures a respins ca lipsita de interes actiunea.

A admis cererea de interventie a(ccesorie formulata de intervenienta C. K., prin mandatarul L. P.

A obligat reclamantii sa plateasca intervenientei 10.000.000 lei cheltuieli de judecata.

Solutia instantei de apel a fost atacata cu recurs de catre reclamanta, atât în nume propriu , cât si în calitate de mostenitoare a defunctului Rad Iuliu, solicitându-se admiterea actiunii oblice formulate si, în consecinta:

- constatarea faptului ca apartamentul nr.5 din imobilul situat în Tg.Mures, str.Retezatului nr.10, în suprafata de 40,5 mp, a fost construit din fondurile Statului;

- constatarea existentei dreptului de proprietate al Statului asupra imobilului susmentionat si

- întabularea dreptului de proprietate în C.F. nr.90228 Tg.Mures;

- constatarea dobândirii dreptului de superficie a Statului Român, constând în dreptul de proprietate asupra constructiei si dreptul de folosinta asupra terenului aferent acestuia si sa se dispuna întabularea dreptului de superficie în cartea funciara;

- obligarea intimatilor la plata cheltuielilor de judecata.

În drept au fost invocate prevederile art.304 pct.9, teza a III-a Cod pr.civila, sustinându-se ca hotarârea a fost data cu aplicarea gresita a legii.

Motivând calea de atac promovata, reclamanta a precizat ca are, în baza contractului de închiriere nr.182/22.01.1986, un drept de folosinta asupra apartamentului nr.5 din imobilul redobândit de intervenienta C. K. prin sentinta civila nr.3552/01.04.1998 a Judecatoriei Tg.Mures, apartament care a fost edificat din fondurile statului . În atare situatie, recurenta are calitatea de creditor fata de Statul Român , reprezentat prin Consiliul Local Tg.Mures, care este detinatorul unei obligatii de a face, respectiv aceea de a transfera dreptul de proprietate asupra imobilului grevat de contractul de închiriere  în favoarea  chiriasului, obligatie pe care nu si-a îndeplinit-o, ramânând în pasivitate.

De asemenea, s-a sustinut ca este îndeplinita si conditia inactivitatii Statului Român pentru întabularea  dreptului sau de proprietate , acesta trebuind sa formuleze o actiune reala imobiliara, o actiune în realizarea dreptului sau de proprietate si nu o actiune în constatare , iar formularea acesteia din urma de catre SC L.SA, în calitate de administrator al patrimoniului  statului, nu înseamna ca pârâtul ar fi iesit din  pasivitatea care îi este imputata.

În fine, s-a invocat eronata retinerea de catre instanta de apel a neîndeplinirii în cauza a conditiilor impuse de art.974 Cod civil, considerându-se ca reclamantii nu au calitatea de creditor fata de pârât, pentru ca pretentia lor nu poate fi considerata în mod legal o creanta lichida si exigibila . În cea ce priveste conditia exigibilitatii  creantei , s-a sustinut ca, potrivit literaturii juridice, aceasta este necesara numai daca actiunea oblica ar fi un mijloc de executare.

Prin întâmpinarea formulata, intervenienta a solicitat respingerea recursului ca nefondat , sustinând legalitatea hotarârii atacate.

În schimb, pârâtul si-a manifestat disponibilitatea pentru recunoasterea pretentiilor recurentei, aratând ca nu se opune admiterii actiunii.

Examinând recursul dedus judecatii, prin raportare la motivele invocate , precum si din oficiu, în limitele prevazute de art.306 alin.2 Cod pr.civila, Curtea de Apel a retinut  urmatoarele:

Potrivit principiului înscris în dispozitiile art.1718 Cod civil, „oricine este obligat personal, este tinut de a îndeplini îndatoririle sale cu toate bunurile sale, mobile si imobile, prezente si viitoare”. În baza textului citat, creditorii au un drept de gaj general asupra patrimoniului debitorului , respectiv asupra bunurilor apartinând acestuia care nu sunt exceptate de la urmarire.

Este posibil , însa, ca un debitor sa devina insolvabil sau sa-si micsoreze elementele active ale patrimoniului sau prin faptul ca din neglijenta, nepasare, nepricepere sau cu rea-credinta nu-si exercita anumite drepturi pe care le are împotriva unor terte persoane. În atare situatie, se poate recurge la prevederile art.974 Cod civil, potrivit carora „creditorii pot exercita toate drepturile si actiunile debitorului lor, afara de acelea care îi sunt exclusiv personale”. Ne aflam, astfel , în prezenta actiunii oblice , caracterizata prin aceea ca este exercitata de creditor pentru valorificarea unui drept care apartine debitorului sau. Ea se mai numeste actiune indirecta sau subrogatorie , pentru ca este exercitata de creditor în numele debitorului sau, însa va duce la acelasi rezultat ca si cum ar fi fost exercitata de debitor.

Prin urmare, dreptul de a sesiza instanta de judecata cu o actiune oblica îl are creditorul, iar calitatea procesuala pasiva apartine tertei persoane împotriva careia trebuia introdusa actiunea de catre debitor.

Transpunând cele anterior relevate spetei supuse examinarii, se constata ca reclamantii si-au îndreptat actiunea chiar împotriva persoanei despre care pretind ca este debitorul lor – Statul Român, prin Consiliul Local Tg.Mures, iar nu împotriva tertului fata de care debitorul era îndreptatit sa actioneze , însa a fost inactiv sau neglijent. Or, calitate de tert în raportul juridic invocat îl are în cauza tocmai intervenienta C. K. , proprietara apartamentului despre care reclamantii sustin ca, fiind edificat din fondurile statului, sunt îndreptatiti , în calitate de chiriasi , a-l cumpara.

Dar, reclamantii nu si-au îndreptat actiunea împotriva acesteia, iar împrejurarea ca a intervenit în cauza din proprie initiativa nu îi confera calitate procesuala pasiva, pentru a crea una din premisele admisibilitatii actiunii oblice promovate de reclamanti, prin urmare, instanta de apel a constatat în mod corect ca, astfel cum a fost conceputa, actiunea reclamantilor este inadmisibila.

Pe de alta parte, s-a apreciat în mod judicios si în privinta neîntrunirii în persoana reclamantilor a calitatii de creditori ai Statului, prin Consiliul local Tg.Mures, deoarece pretinsa lor vocatie la cumpararea imobilului în litigiu – decurgând din calitatea de parte în contractul de închiriere încheiat cu administratorul fondului locativ de stat anterior dobândirii proprietatii  de catre intervenienta – nu reprezinta o creanta certa, lichida si exigibila , în sensul celor pretinse de art.974 Cod civil, ci doar un eventual drept viitor, dar incert.

Cât despre invocarea inactivitatii Statului, prin reprezentantul sau, de a promova o actiune în realizare, pentru întabularea dreptului sau de proprietate asupra apartamentului închiriat reclamantilor , chiar daca este conturata în cauza, nu este de natura a conferi caracter de admisibilitate actiunii supuse examinarii, data fiind neîntrunirea celorlalte cerinte impuse de art.-974 Cod civil. De asemenea, este lipsita de relevanta achiesarea pârâtului la pretentiile reclamantilor, o atare pozitie neputând înfrânge dispozitiile legale.

Pentru considerentele expuse, Curtea a constatat  ca în cauza nu se regasesc motive de nelegalitate a hotarârii atacate, în sensul celor invocate prin recursul declarat si nici nu au fost identificate motive care sa atraga casarea cu trimitere spre rejudecare, astfel cum a solicitat aparatorul recurentei, prin concluziile expuse oral în sustinerea caii de atac promovate.

Prin urmare, în temeiul dispozitiilor art.312 alin.1 Cod pr.civila, recursul a fost  respins ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare