Reclamanta S.L.T. a formulat cerere de întabulare a dreptului său de proprietate asupra imobilului situat în ….
Prin încheierea pronunţată de Judecătoria Ploieşti- Biroul de Carte funciară s-a admis cererea, s-a dispus întabularea dreptului de proprietate asupra spaţiului situat în ….
Împotriva acestei încheieri a formulat apel C.T., criticând-o ca netemeinică şi nelegală, întrucât actele în temeiul cărora s-a făcut întabularea sunt nule absolut pentru că nu au fost emise de organele competente ale cooperativei conform Statutului, respectiv adunarea generală şi nu sunt acte de vânzare-cumpărare aprobate de acest organ.
S-a admis apelul, s-a schimbat în tot încheierea şi pe fond a respins cererea de întabulare formulată de S.L.T., s-au respins excepţiile de tardivitate a declarării apelului şi a lipsei calităţii procesuale pasive a apelantului.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs S.L.T. pentru următoarele motive :
- se reţine că greşit instanţa de apel a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei apelante întrucât aceasta are calitatea de terţ.
- în mod greşit a fost respinsă excepţia tardivităţii formulării apelului, faţă de prev.de art. 284 alin.2 Cod pr.civilă, nefiind aplicabile dispoziţiile alin.3 din acelaşi articol.
- pe fondul recursului se critică motivarea dată de instanţă, arătând că este nejustificată faţă de probatoriul cu înscrisuri administrate în cauză, în susţinerea potrivit căreia scopul transferului gratuit a fost acela de a goli de patrimoniu cooperativa, întrucât rezultă din actul de afiliere, este greşit, mai ales că transferul este reglementat în art.22 alin.1,2,3 din Legea nr.54/1991.
- referitor la aplicabilitatea dispoziţiilor art.21 din Decretul Lege 66/1990 consideră că nu norma nu este incidentă în cauză, ci transferul de proprietatea se realizează într-un regim special hotărât de membrii cooperatori prin vot liber exprimat.
Prin decizia nr.38/10.01.2006, Curtea de Apel Ploieşti a respins ca nefondat recursul pentru următoarele considerente :
- Este nefondată critica referitoare la respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, întrucât potrivit art.52 din Legea nr.7/1996 încheierea se comunică persoanelor interesate, ori în cauza de faţă calitatea de persoană interesată o are şi intimata, întrucât din patrimoniul său s-a transmis imobilul asupra căruia s-a solicitat întabularea.
În ceea ce priveşte critica vizând respingerea greşită a excepţiei tardivităţii, aceasta a fost respinsă ca nefondată, întrucât termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii conform art. 284 alin.1 Cod pr.civilă, iar în cauza de faţă intimatei nu i s-a comunicat încheierea de întabulare, astfel că devin aplicabile dispoziţiile art. 284 alin.3 Cod pr.civilă.
S-a conchis că este nefondată şi critica în ceea ce priveşte aplicarea art.22 din Legea nr.54/1991 – potrivit căruia sindicatele pot dobândi cu titlu gratuit imobile în condiţiile legii, ori condiţiile legii sunt cele prevăzute de art.21 din Decretul Lege nr. 66/1990 care stabileşte că bunurile imobile pot fi transmise în proprietate numai cu plată, text de lege ce a fost menţinut şi în Legea nr. 1/2005, art.123- Legea cooperativelor meşteşugăreşti.
Atâta timp cât nu au fost respectate dispoziţiile art.21 din Decretul Lege nr. 66/1990 menţinut şi prin noua Lege br.1/2005, în mod nelegal s-a dispus de către instanţa de fond admiterea cererii de întabulare a dreptului de proprietate asupra spaţiului în litigiu.
Judecătoria Târgu Jiu
grănituire, revendicare
Judecătoria Podu Turcului
Modificare titlu de proprietate
Judecătoria Târgu Jiu
Nulitate certificat de mostenitor.
Judecătoria Călărași
Ordonanţă preşedinţială. Întrunirea condiţiilor cerute de dispoziţiile art. 581 C.p.c. . Necontestarea valabilităţii titlului de proprietate la instanţa de fond.
Judecătoria Podu Turcului
Stabilire drept de proprietate privata