Prin sentinţa nr 252 din 24 octombrie 2005 Tribunalul Buzău –Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ a respins contestaţia formulată de debitoarea SC Laguna Cablu SRL şi a admis cererea formulată de creditoarea Administraţia Finanţelor Publice Buzău şi a dispus deschiderea procedurii de reorganizare judiciară şi faliment privind pe debitoarea SC Laguna SRL ,desemnând administrator pe C.V,cu atribuţiile prevăzute la art. 24 din Legea .nr 64/95.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut ,că debitoarea se află în insolvenţă comercială si creanţa creditoarei este certă ,lichidă şi exigibilă ,ca atare cerea îndeplineşte condiţiile impuse de art 36 din Legea .nr 64/1995.
Împotriva sentinţei pronunţată de Tribunalul Buzău a declarat recurs creditoarea Administraţia Finanţelor Publice Buzău ,sub aspectul desemnării ca administrator judiciar a lui C.V .,arătând că, deşi a solicitat prin cererea formulată la instanţă desemnarea ca administrator a lui A.I instanţa nu s-a pronunţat asupra acestei cereri deşi avea această obligaţie .
Curtea, analizând sentinţa prin prisma criticilor recurentei a găsit recursul ca întemeiat motiv pentru care in conformitate cu dispoziţiile art 312 al 1 şi 5 a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare.
S-a reţinut că printre principalele atribuţii ale judecătorului sindic este şi aceea a numirii administratorului sau lichidatorului judiciar ,stabilirea atribuţiilor şi controlul asupra activităţii acestuia .
Dar ,cu ocazia soluţionarii cauzei ,rezultă din practicaua sentinţei că,reprezentantul creditoarei a solicitat numirea ca administrator judiciar a lui A.I cerere asupra căreia judecătorul sindic nu s-a pronunţat .
Or, potrivit dispoziţiilor art 11 al 1 lit c din Legea nr.64/95 republicată,judecătorul sindic la desemnarea administratorului judiciar va ţine seama şi de eventualele cereri ale creditorilor petenţi ,putând să le respingă numai motivat.
Cum în cauză judecătorul sindic nu s-a pronunţat asupra cererii creditoarei prin care solicita numirea unui anumit administrator ,Curtea a admis recursul şi a casat sentinţa cu trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea soluţionării acesteia.
Tribunalul Iași
Ridicare drept de administrare-neindeplinirea cond. prev de art. 85 din legea nr.85/2014
Curtea de Apel București
Procedura insolventei. Acordul cu privire la plata.
Tribunalul Suceava
Procedura insolvenţei
Curtea de Apel Timișoara
Hotărâre de intrare în faliment. Condiţii pentru suspendarea executării
Tribunalul Vrancea
Contestatie tabel suplimentar creante