Prin încheierea actului sub semnătură privată, între pârât şi pârâţii reclamanţi, părţile şi-au asumat obligaţia de a face. ”Actul” nu constituie prin sine însuşi o transmisiune a dreptului de proprietate, pentru că nu este încheiat în forma autentică cerută de lege (anul 1971/obiect teren).
Raportat la art.1890 Cod civil şi prevederilor Legii nr.58/1974 şi nr.59/1974, instanţa reţine că reclamantul are la îndemână acţiunea prin care să dea eficienţă voinţei părţilor exprimată cu prilejul întocmirii ante-contractului care să constate valabilitatea convenţiei, în cazul refuzului executării de către debitor (art.1073,1077 Cod civil).
Condiţia sine qua non pentru admiterea acţiunii este ca înţelegerea părţilor să fie cuprinsă într-un înscris sub semnătură privată care să cuprindă elementele esenţiale (capacitate, consimţământ, preţ, obiect determinat), totodată trebuie ca bunul să se afle în patrimoniul promitentului, la data pronunţării hotărârii.
Decizia civilă nr. 342/19.03.2004
Curtea de Apel Oradea
Nulitate contract de vinzare-cumparare
Tribunalul Arad
Legea nr. 112/1995. Caracterul intuituu personae a dreptului chiriaşului de a cumpăra apartamentul deţinut în chirie. Consecinţe.
Curtea de Apel București
Acţiune în restituirea contravalorii imobilului cumpărat în temeiul Legii nr.112/1995 în urma desfiinţării contractului de vânzare - cumpărare.
Judecătoria Slatina
Hot autentic
Curtea de Apel Constanța
Legea nr. 10/2001. Conditia existentei titlului autorului, la data preluarii bunului de catre stat. Hotarâre judecatoreasca constitutiva de drepturi, pronuntata în 1996.