NEEFECTUAREA PRESCHIMBĂRII
CERTIFICATULUI DE ÎNMATRICULARE ŞI A CELUI
DE ÎNREGISTRARE FISCALĂ. SANCŢIUNE.
Neefectuarea preschimbării certificatului de
înmatriculare şi a celui de înregistrare fiscală până la 31
decembrie 2004, atrage dizolvarea de drept a persoanei
juridice pe care judecătorul delegat numai o constată.
(Decizia nr.220/R-C din 18 martie 2005)
Prin încheierea din 4 februarie 2005, judecătorul delegat de pe
lângă O.R.C. Argeş a admis cererea formulată de O.N.R.C. şi a dispus
dizolvarea intimatei S.C. „V” S.R.L. Piteşti. S-a dispus înregistrarea în
registrul comerţului a menţiunii de constatarea dizolvării, comunicare şi
efectuare a publicităţii legale, precum şi a celorlalte cerinţe impune de Legea
nr.359/2004.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs D.G.F.P. Argeş, cale
de atac respinsă de Curtea de Apel Piteşti prin decizia nr.220/R-C/2005.
Pentru a adopta această hotărâre, instanţa de control judiciar a
reţinut că, potrivit art.30(1) din Legea nr.359/2004, modificată şi completată
prin OUG nr.75/2004, „neefectuarea preschimbării certificatului de
înmatriculare şi a celui de înregistrare fiscală cu noul certificat de înregistrare
conţinând codul unic de înregistrare, până la 31 decembrie 2004, atrage
dizolvarea de drept a persoanei juridice”.
Potrivit art.30(2) din acelaşi act normativ, judecătorul delegat nu
face decât să constate această dizolvare atunci când este sesizat cu o astfel de
cerere. Sancţiunea operează, deci, ope legis faţă de toate persoanele juridice ce
se regăsesc în ipoteza avută în vedere de legiuitor.
În aceste condiţii, nu se mai poate vorbi de o repunere în
termenul de îndeplinire a cerinţelor legale, iar prin măsura adoptată recurenta
nu suferă un prejudiciu real deoarece, după dizolvare urmează etapa lichidării
ce se efectuează în conformitate cu Legea nr.31/1990, prilej cu care debitele
societăţii pot fi stinse.
Tribunalul Olt
vanzarea unor suprafete de teren apartinand domeniului asociat al comunei, prin atribuire directa
Tribunalul Suceava
Anulare act administrativ
Curtea de Apel Oradea
Recurs. Suspendarea procesului pentru neindicarea în mod neechivoc a temeiului de drept al cererii
Curtea de Apel Cluj
Subvenţii prevăzute de art. 85 din Legea nr. 76/2002. Refuzul virării sumelor datorate, motivat generic prin absenţa creditului bugetar. Act administrativ nemotivat. Exces de putere
Judecătoria Bistrița
Revocarea propriului act administrativ de o autoritate locală. Condiţii de admisibilitate. Declanşarea executării silite cu ignorarea prevederilor actului administrativ unilateral intrat în circuitul civil ce nu a fost anulat de instanţa de contencio...