Despăgubiri civile. Vătămare corporală. Includerea în cuantumul acestora a veniturilor de care sotia victimei a fost privată pe perioada concediului fără plată solicitat in vederea ingrijirii partii civile.
Despăgubirile civile acordate victimei de către inculpat, ca urmare a săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală, trebuie să includă toate cheltuielile efectuate de aceasta pentru a se însănătoşi, inclusiv veniturile de care a fost privată soţia sa pe perioada concediului fără plată solicitat în vederea îngrijirii părţii civile.
Secţia penală – decizia penală nr. 390/06 mai 2004
Prin sentinţa penală nr.545/2003 a Judecătoriei Alba Iulia, inculpatul D.P. a fost condamnat la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art.184 al.2 şi 4 Cod penal.
S-a făcut aplicarea art.l din Legea nr.543/2002.
Sub aspectul laturii civile, inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile S.S. în solidar cu societatea de asigurare ASIROM Sibiu 37.373.250 lei despăgubiri materiale şi 50.000.000 lei daune morale.
S-au acordat despăgubiri şi cheltuieli spitaliceşti.
În fapt s-a reţinut că, în data de 29.11.1999, în timp ce conducea pe drumurile publice un autovehicol, inculpatul a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu autovehicolul condus de partea vătămată S.S., cauzându-i leziuni vindecabile în termen de 300-350 zile îngrijiri medicale.
Împotriva sentinţei au declarat apel partea civilă S.S. şi inculpatul D.P., aducându-i critici pentru nelegalitate şi netemeinicie, primul, sub aspectul cuantumului despăgubirilor civile, pe care le considera neîndestulătoare, iar cel de-al doilea,vizând lipsa culpei sale în producerea accidentului.
Prin decizia penală nr.542/A/8.l2.2003 pronunţată de Tribunalul Alba în dosar penal nr.4265/2003, a fost admis apelul declarat de partea civilă S.S. împotriva sentinţei penale nr.545/2003 şi în consecinţă, cuantumul daunelor morale a fost majorat la 80.000.000 lei.
Împotriva deciziei a declarat recurs partea civilă S.S. şi inculpatul D.P., solicitând ca şi în apel, primul, majorarea despăgubirilor, iar cel de-al doilea,achitarea de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii prev.de art.184 al.2 şi 4 Cod penal.
Recursul părţii civile este fondat
Confom art.14 Cod pr.penală rap.la art:998 Cod civil, partea civilă este îndrituită la reparare integrală şi echitabilă a prejudiciului cauzat prin infractiune.
Din actele dosarului reiese că soţia părţii civile a beneficiat de concediu fără plată pe perioada 1.12.1999 - 1.03.2000, interval de timp în care a acordat îngrijirile necesare refacerii victimei. Ca atare, prejudiciul cert şi real încercat de victimă include, pe lângă c-val medicamentelor şi a alimentaţiei suplimentare şi veniturile de care a fost privată soţia sa, urmare a concediului fără plată solicitat în vederea îngrijirii părţii civile.
Faţă de cele retinute mai sus, Curtea a admis recursul părţii civile, casând decizia atacată şi majorând despăgubiri le civile materiale acordate victimei cu suma de 3.900.000 lei.
Judecătoria Satu Mare
Răspundere civilă delictuală. Proba prejudiciului material şi moral
Curtea de Apel București
Chiar si în cazul în care partile stipuleaza în conventia lor o clauza penala, o asemenea situatie face ca doar determinarea cuantumul prejudiciului sa nu mai fie lasata la aprecierea suverana a instantei;
Tribunalul Constanța
Noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă de judecată, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea, să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse, şi fără a cere un răspuns detaliat fiecărui argument al reclam...
Tribunalul Bacău
Legea 221/2009 ( cond. politice )
Curtea de Apel Constanța
Anulare act administrativ. Stabilire valoare compensatii cuvenite conform Legii nr.9/1998