Pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi. Condiţii de aplicare.
În cazul în care aplicarea pedepsei complimentară este prevăzută de textul de lege , condiţia referitoare la cuantumul pedepsei principale (minimum 2 ani închisoare) este necesar a fi întrunită pentru a se da eficienţă dispoziţiilor art. 65 al. 2 Cod penal .
Secţia penală - decizia penală nr. 417/A/21.12.2004
Prin sentinţa penală 214/2004 a Tribunalului Sibiu , inculpatul C.R. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 1,8 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor civile prevăzute de art.64 lit. a,b,c, Cod penal , pentru săvârşirea a două infracţiuni reglementate de L. 143/00.
S –a reţinut în esenţă că inculpatul a procurat, a preparat, oferit spre consum, a comercializat şi consumat droguri de mare risc.
Împotriva sentinţei penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, aducându-i critici sub aspectul aplicării greşite a pedepsei complimentare a interzicerii unor drepturi.
Apelul este fondat.
Conform art. 65 al. 1 Cod penal, pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puţin 2 ani şi instanţa constată că faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana infractorului, această pedeapsă este necesară.
Conform art. 65 al. 2 Cod penal aplicarea pedepsei interzicerea unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă.
Condiţia arătată la al. 1, se statuează în alineatul 3, cu privire la cuantumul pedepsei principale trebuie să fie îndeplinită şi în cazul în care aplicarea pedepsei prevăzută în acel alineat este obligatorie.
Ca atare instanţa fondului a ignorat dispoziţiile textelor de lege sus arătate şi a aplicat pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor fără ca în speţă, condiţia referitoare la cuantumul pedepsei principale să fie realizată.
Având în vedere că pedeapsa respectivă este de 1,8 ani închisoare în cauză nu se impunea aplicarea pedepsei complimentare.
Apelul a fost admis , iar hotărârea instanţei de fond desfiinţată cu privire la aspectele arătate mai sus, în sensul înlăturării aplicaţiunii art. 65 Cod penal.
Tribunalul Sibiu
Comert electronic . Legea 365/2002. Individualizare pedeapsa.
Tribunalul Covasna
Trafic de droguri de risc
Curtea de Apel Târgu Mureș
Bancrută frauduloasă. Determinarea obiectului material al infracţiunii.
Curtea de Apel Constanța
Conducere tractor fără a detine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule si sub influenta băuturilor alcoolice. Neîntrunirea conditiilor de tipicitate ale infractiunilor prevăzute de art. 334 alin. 1 si 335 alin. 1 Cod penal.
Tribunalul Vaslui
luare de mită şi constituire/aderare la un grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin.1 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 254 alin.2 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal şi art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 33 li...