Acţiune în evacuarea chiriaşilor întemeiată pe dispoziţiile o.u.g. nr. 40/1999, privind încheierea unui nou contract de închiriere sau prelungirea de drept a acestuia, după data de 8 aprilie 2004.

Acţiune în evacuarea chiriaşilor întemeiată pe dispoziţiile O.U.G. nr. 40/1999. Inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 10 şi 11 din O.U.G. nr. 40/1999, privind încheierea unui nou contract de închiriere sau prelungirea de drept a acestuia, după data de 8 aprilie 2004.

Constituţie – art. 20 alin. 2

Protocolul nr. 1 la C.E.D.O.  – art. 1

Potrivit art. 20 alin. 2 din Constituţie în situaţia în care există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale.

Conform art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional”.

Prin urmare, dispoziţiile legii interne (O.U.G. nr. 40/1999) privind reînoirea sau prelungirea de drept a contractelor de închiriere nu mai este posibilă, după 8 aprilie 2004.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă, decizia  nr. 1131 din 11 mai  2006

Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Arad la 27 iulie 2005, reclamanţii S.H.D. şi S.A.H. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii R.M. şi C.C. rezilierea contractului de locaţiune şi evacuarea pârâţilor din imobilul înscris în C.F. Arad, cu motivarea că imobilul le-a fost restituit reclamanţilor la data de 25.07.2002 şi că în prezent este ocupat de pârâţi, deşi contractul de locaţiune a expirat la data 08.04.2004.

Prin sentinţa civilă nr. 6184 din 29 noiembrie 2005, Judecătoria Arad a respins acţiunea reclamanţilor, reţinând că imobilul a fost restituit reclamanţilor în temeiul Legii nr. 10/2001, iar la data restituirii pârâţii ocupau apartamentul nr. 8 al imobilului, însă reclamanţii au refuzat să încheie un nou contract de închiriere, context în care vechiul contract s-a prelungit de drept pe o perioadă de 5 ani.

În calea de atac a apelului, reclamanţii au criticat hotărârea primei instanţe, pentru aceea că durata contractului de închiriere încheiat de pârâţi cu S.C. „R.” S.A. A. a expirat la data de 8 aprilie 2004, adică la expirarea termenului de 5 ani prevăzut de O.U.G. nr. 40/1999.

Prin decizia civilă nr. 96 din 7 martie 2006, Tribunalul Arad a admis apelul reclamanţilor şi a schimbat sentinţa, dispunând evacuarea pârâţilor din imobil, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 44 din Constituţie şi art. 480 C. civ.

Totodată, instanţa de apel a avut în vedere că dispoziţiile art. 10 şi 11 din O.U.G. nr. 40/1999 sunt aplicabile numai până la expirarea termenului de 5 ani prevăzut de O.U.G. nr. 40/1999 şi că acest termen a fost stabilit de legiuitor tocmai pentru realizarea protecţiei temporare a chiriaşilor.

În ceea ce priveşte prelungirea de drept a contractului de închiriere încheiat anterior, instanţa de apel a considerat că dispoziţiile art. 11 alin. 1 din O.U.G. nr. 40/1999 sunt pe deplin aplicabile, însă numai până la data de 8 aprilie 2004, precizând că o altă interpretare a prevederilor sus amintite ar presupune prelungirea la infinit a vechiului contract de închiriere şi implicit încălcarea dreptului de proprietate al reclamanţilor.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii, care au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 4 şi 9 C. pr. civ., arătând că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, iar hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor O.U.G. nr. 40/1999.

Prin decizia civilă nr. 131 din 11 mai 2006, Curtea de Apel Timişoara a respins recursul pârâţilor, cu motivarea că între reclamant şi pârâţi nu s-a încheiat un nou contract de închiriere, ci vechiul contract s-a prelungit până la data de 8 aprilie 2004, iar cu un an înaintea expirării contractului de închiriere, reclamanţii i-au notificat pe pârâţi că refuză să prelungească contractul de închiriere.

Instanţa de recurs a apreciat că în mod corect instanţa de apel a dat prioritate dispoziţiilor cuprinse în art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, faţă de dispoziţiile art. 11 alin. 2 din Constituţie care prevăd că „tratatele ratificate de parlament fac parte din dreptul intern”, faţă de prevederile art. 20 alin. 1 din Constituţie care stipulează că dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi faţă de art. 20 alin. 2 din Constituţie care precizează că, în situaţia în care există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale.

În fine, instanţa de recurs a stabilit că trimiterile făcute de Tribunal, în motivarea sentinţei sale, la reglementările cuprinse în art. 1 din Protocolul nr. 1 la  C.E.D.O., nu îmbracă forma unor excepţii de neconstituţionalitate care să necesite sesizarea Curţii Constituţionale, ci constituie doar argumente juridice avute în vedere de către instanţă la motivarea soluţiei, context în care, în mod greşit s-a susţinut incidenţa art. 304 pct. 4 C. pr. civ., în sensul că instanţa de apel ar fi depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti şi s-ar fi pronunţat asupra constituţionalităţii unor acte normative.

1

Domenii speta

Spete similare