Acţiune în constatare. Admisibilitate. Calitate procesuală pasivă. Prescripţia dreptului la acţiune. Stabilirea cadrului procesual. Temeinicia cererii. Caracterul declarativ al acţiunii în constatare.

Decizie 1210/R din 16.10.2008


Acţiune în constatare. Admisibilitate. Calitate procesuală pasivă. Prescripţia dreptului la acţiune. Stabilirea cadrului procesual. Temeinicia cererii. Caracterul declarativ al acţiunii în constatare.

Acţiunea în constatare reprezintă, potrivit art.111 C.pr.civ., mijlocul procedural prin care se cere constatarea existenţei unui drept al reclamantului sau inexistenţei unui drept al pârâtului. Acţiunea în constatare este inadmisibilă când se cere constatarea unei stări de fapt, cum ar fi întinderea suprafeţei unui teren, iar nu existenţa unui drept asupra acestuia, precum şi atunci când reclamantul are la îndemână, pentru protecţia aceluiaşi drept, o acţiune în realizare.

Calitate procesuală pasivă într-o acţiune în constatare poate avea orice persoană care contestă sau ar putea contesta în viitor dreptul pretins de reclamant, inclusiv vecinii terenului în litigiu.

Acţiunea în constatare este imprescriptibilă. Ea nu poate fi confundată cu acţiunea prin care se cere pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, care nu este o acţiune în constatare, ci o acţiune în constituire, prescriptibilă în termenul general de prescripţie de 3 ani.

Potrivit principiului disponibilităţii, reglementat de art.129 alin. ultim C.pr.civ., cadrul procesual, respectiv părţile, obiectul şi cauza, sunt stabilite de reclamant. Instanţa nu poate schimba cadrul procesual stabilit în acest mod, fiind legată de obiectul cererii, astfel cum a fost formulat de reclamant.

Acţiunea în constatare are caracter declarativ, astfel că pentru admiterea ei este necesar să se stabilească faptul că reclamantul a dobândit anterior dreptul invocat prin vreunul din modurile prevăzute de lege. Acţiunea în constatare nu creează un drept nou în patrimoniul reclamantului, ci confirmă un drept preexistent.

Tribunalul Vâlcea – Secţia civilă – decizia civilă nr.1210/R/16 octombrie 2008, dosar nr.5186/288/2007

Prin sentinţa civilă nr.818/08 februarie 2008, pronunţată de Judecătoria Rm. Vâlcea în dosarul nr.5186/288/2007, au fost respinse excepţiile ridicate de pârâtul Statul Român prin întâmpinare (excepţia inadmisibilităţii, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a sa şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune), a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta P.E., în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Rm. Vâlcea, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice P.E., P.I.M., S.M.A., S.M.C. şi Direcţia Apelor Române, astfel cum a fost precizată şi modificată şi s-a constatat că reclamanta este proprietara terenului în suprafaţă de 217 mp, situat în Rm. Vâlcea, str. Morilor nr.52 A.

În motivarea sentinţei, prima instanţă a reţinut că: reclamanta tinde să i se recunoască întinderea dreptului său de proprietate asupra întregii suprafeţe de teren dobândite prin contractul de vânzare-cumpărare; reclamanta  nu vizează  confecţionarea unui act autentic, ci constatarea dreptului său; acţiunea în constatare, întemeiată pe dispoziţiile art.111 C.pr.civ., este imprescriptibilă; legitimarea procesuală pasivă în acţiunea de faţă este recunoscută persoanelor care îi pot contesta dreptul reclamantei, între acestea fiind vecinii terenului respectiv; prin contractul de vânzare-cumpărare invocat, reclamanta a dobândit de la vânzători un teren în suprafaţă totală de 378,56 mp, situat în Rm. Vâlcea, str. Morilor nr.52 A, împreună cu construcţia aflată pe acesta; la data cumpărării, nu s-au efectuat măsurători asupra terenului ce a făcut obiectul înstrăinării; efectuându-se ulterior măsurători  de specialitate  asupra terenului  cumpărat, s-a constatat că suprafaţa reală a acestuia este mai mare decât cea menţionată în acte; terenul reclamantei este îngrădit pe toate cele patru laturi şi că reclamanta stăpâneşte terenul în discuţie de la data cumpărării şi l-a amenajat, construind şi un zid de protecţie; suprafaţa reală a terenului stăpânit de reclamantă este de 596 mp, deci cu 217 mp mai mult decât cel menţionat în act, iar reclamanta a făcut dovada identităţii dintre terenul dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare şi cel individualizat în schiţa precizată anterior şi că se  află în posesia întregii suprafeţe de teren în discuţie, ale cărei limite nu au fost modificate până în prezent.

Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs Municipiul Rm. Vâlcea şi Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, invocând, în principal, următoarele motive:

1. În mod greşit, instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, întrucât reclamanta nu a făcut dovada încălcării dreptului său de către acest pârât.

2. În mod greşit, instanţa a respins excepţia de inadmisibilitate invocată de către Statul Român. Acţiunea în  constatare promovată de către reclamantă urmăreşte realizarea dreptului de proprietate pentru terenul în suprafaţă de 596 mp, situat în Rm. Vâlcea, str. Morilor, nr.52 A. Din modul cum este formulată acţiunea rezultă că scopul urmărit de reclamantă este acela de a-şi constitui un titlu de proprietate pentru suprafaţa de 217 mp, fără să facă dovada că ar fi dobândit un drept real de folosinţă privind terenul respectiv. Întinderea dreptului de proprietate solicitată de reclamantă nu poate fi constatată în cadrul unei acţiuni formulată potrivit dispoziţiilor art.111 C.pr.civ.

3. Acţiunea în confecţionare act este prescrisă, fiind depăşit termenul general de prescripţie de 3 ani prevăzut de Decretul nr.167/1958, cu modificările ulterioare, termen care curge din momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare. În mod greşit, instanţa nu a calificat prezenta cerere de chemare în judecată ca fiind acţiune în confecţionare act.

4. La data încheierii contractului de vânzare-cumpărare invocat măsurătorile se făceau cu aceeaşi aparatură ca şi în prezent; în contractul de vânzare-cumpărare este specificat că terenul se identifică cu număr cadastral şi planul cadastral de amplasament şi delimitare vizat de Oficiul de Cadastru Geodezie şi Cartografie Vâlcea sub nr.8956/2003, care face parte integrantă din înscris, terenul în litigiu este întabulat în Cartea funciară, schiţa depusă de reclamantă în susţinerea acţiunii şi căreia instanţa de fond i-a dat eficienţă nu poartă viza OCPI, fiind făcută la comanda părţii interesate, iar în situaţia în care reclamanta stăpâneşte mai mult teren decât a cumpărat prin actele de vânzare-cumpărare are posibilitatea să încheie cu vânzătorii o nouă convenţie pentru diferenţa de suprafaţă.

Recursurile sunt fondate.

Nu pot fi avute în vedere la soluţionarea căii de atac excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia prescripţiei invocate de recurentul Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor şi nici aşa-zisa excepţie a inadmisibilităţii invocată de ambii recurenţi.

Astfel, în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, instanţa a apreciat că, în cadrul unei acţiuni în constatare fondată pe dispoziţiile art.111 C.pr.civ., calitate procesuală pasivă are orice persoană care a contestat, contestă sau ar putea contesta dreptul reclamantului. Întrucât, potrivit schiţelor depuse la dosar în susţinerea cauzei, atât cea anexă la contractul de vânzare-cumpărare nr.2580/24.11.2003, cât şi cea întocmită ulterior, prevăd ca vecini în partea de Nord, Râul Olăneşti, cu zona sa de protecţie, care face parte din domeniul public al Statului Român, există posibilitatea contestării dreptului de proprietate al reclamantei de către acest pârât-recurent. Drept consecinţă, Statul Român, reprezentat prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, are calitate procesuală pasivă în prezenta acţiune în  constatare.

De asemenea, în  soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, trebuie să se pornească de la obiectul cererii de chemare în judecată. Reclamanta a solicitat, în conformitate cu dispoziţiile art.111 C.pr.civ., să se constate că este proprietara terenului în suprafaţă de 217 mp, acţiunea acesteia fiind admisă de prima instanţă, conform solicitării sale. Acţiunea formulată de aceasta este, aşadar, una în constatare, iar nu o acţiune în confecţionare act, care face parte din categoria acţiunilor în constituire de drepturi şi care are cu totul alt regim juridic decât acţiunea în  constatare.

De altfel, în aplicarea principiului disponibilităţii, prima instanţă nici nu putea califica cererea de chemare în judecată ca fiind acţiune în confecţionare act, reclamanta fiind cea care stabileşte cadrul procesual.

Acţiunea în constatare spre deosebire de acţiunea în  confecţionare act, este imprescriptibilă, astfel că excepţia invocată de Statul Român este neîntemeiată.

Tot astfel, se invocă inadmisibilitatea acţiunii în constatare pentru două motive: unul, potrivit căruia reclamanta ar avea la dispoziţie acţiunea în confecţionare şi cel de-al doilea conform căruia, prin acţiunea întemeiată pe dispoziţiile art.111 C.pr.civ., nu se poate constata întinderea dreptului de proprietate.

Este adevărat că, potrivit dispoziţiilor art.111 C.pr.civ., acţiunea în constatare devine inadmisibilă, atât în ipoteza în care reclamantul are la îndemână acţiunea în realizare, cât şi în ipoteza în care se cere a se constata o situaţie de fapt, însă niciunul din cele două cazuri nu-şi găseşte aplicarea în speţă.

În primul rând, pentru a deveni inadmisibilă acţiunea în constatare, reclamantul ar trebui să aibă la îndemână o acţiune care să îi asigure protecţia aceluiaşi drept. În cazul nostru acţiunea în constatare ar fi inadmisibilă dacă reclamanta ar putea promova acţiunea în  revendicare. Or, în condiţiile în care reclamanta stăpâneşte terenul în litigiu, ea nu are la îndemână acţiunea în revendicare, putând promova numai o acţiune în constatare, întemeiată pe dispoziţiile art.111 C.pr.civ., în condiţiile în care i se contestă sau i s-ar putea contesta în viitor dreptul său.

În al doilea rând, este inadmisibilă constatarea potrivit art.111 C.pr.civ. a unei situaţii de fapt şi, ca o consecinţă, a întinderii suprafeţei de teren care face obiectul dreptului de proprietate al reclamantei. Însă, reclamanta nu solicită să se constate întinderea suprafeţei terenului său, care ar echivala cu constatarea unei stări de fapt, ci solicită să se constate că este proprietara terenului în litigiu, deci stabilirea unei stări de drept. Şi din acest punct de vedere acţiunea formulată de reclamantă este admisibilă.

În schimb, sunt întemeiate motivele invocate de recurenţi, referitoare la fondul cauzei.

Prin Contractul de vânzare-cumpărare invocat, reclamanta P.E. a cumpărat de la S.M.A. şi S.M.C. un teren curţi-construcţii în suprafaţă de 378,56 mp, situat în mun. Rm. Vâlcea, str. Morilor, nr.52 A, judeţul Vâlcea. Contractul de vânzare-cumpărare a fost însoţit de un plan de amplasament şi delimitare a corpului de proprietate, înregistrat la Oficiul judeţean de Cadastru Geodezie şi Cartografie Vâlcea şi a fost înscris în Cartea funciară nr.1067 a localităţii Rm. Vâlcea.

La interpelarea instanţei, în şedinţa publică din data de 16 octombrie 2008, intimata-reclamantă a menţionat că terenul în suprafaţă de 217 mp pentru care solicită a se constata dreptul său de proprietate, nu a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2580/24 noiembrie 2003, fiind în continuarea celui dobândit prin acesta, că el provine în urma unor lucrări de amenajare a malului şi albiei râului Olăneşti, că ea este cea care îl stăpâneşte şi că nu a dobândit dreptul de proprietate asupra acestuia prin niciunul din modurile prevăzute de lege, acesta fiind şi scopul prezentei acţiuni. Susţinerea reclamantei-intimate este confirmată atât de apărările sale din  întâmpinări, cât şi din schiţele depuse în dosar, din care rezultă cu certitudine că terenul de 217 mp excede celui din contractul de vânzare-cumpărare, din schiţa anexă la acesta şi din  Cartea funciară nr.1067 a mun. Rm. Vâlcea.

Acţiunea în constatare reprezintă acel mijloc procedural prin care reclamantul solicită instanţei să se confirme un drept al său pe care l-a dobândit anterior prin vreunul din modurile prevăzute de lege. Acţiunea în  constatare are efect declarativ, iar nu constitutiv de drept, motiv pentru care, pentru admiterea ei, este necesar a se dovedi că reclamantul a dobândit anterior acel drept.

În prezenta cauză, reclamanta solicită să se constate că este proprietara terenului de 217 mp, fără ca aceasta să fi dobândit anterior dreptul de proprietate asupra acestuia în vreunul din modurile prevăzute de lege. Lipsa calităţii de proprietar a reclamantei atrage netemeinicia cererii de chemare în judecată.

Având în vedere toate aceste motive, precum şi dispoziţiile art.312 C.pr.civ., instanţa a admis recursurile, a modificat în parte sentinţa, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată şi menţinut restul dispoziţiilor sentinţei atacate, referitoare la excepţii.