Practica relevantă pe trimestrul i 2010 - civil

Judecatoria Buftea, Sectia civila.

Practica relevanta pe trimestrul I 2009.

1. Prin sentinta civila nr. 84/11.01.2010 a Judecatoriei Buftea, s-a respins ca neîntemeiata cererea de punere sub interdictie a pârâtului PC pentru urmatoarele considerente de fapt si de drept:

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante la data de 08.05.2008, reclamantii PI si PM au solicitat instantei punerea sub interdictie a pârâtului PC.

În motivarea cererii, reclamantii au aratat ca sunt fiii pârâtului, iar acesta, în vârsta de 78 de ani, este lipsit de discernamânt, nefiind capabil sa se îngrijeasca singur de interesele sale, din cauza tulburarilor de comportament si a consumului zilnic de alcool. Au aratat ca pârâtul are o atitudine violenta atât verbal, cât si fizic.

În drept, cererea a fost întemeiata pe dispozitiile art. 142-143 Cfam, art. 30-34 Decretul 32/1954.

În dovedire, reclamantii au solicitat încuviintarea probelor cu înscrisuri, interogatoriu, martori si expertiza psihiatrica.

Cererea împreuna cu înscrisurile doveditoare a fost înaintata la Parchetul de pe lânga Judecatoria Buftea, pentru a se efectua cercetari administrative, conform art. 30 din Decretul nr. 32/1954.

Pe rolul Parchetului de pe lânga Judecatoria Buftea, s-a format dosarul nr. 610/IV-7/2006, în cadrul caruia nu s-a efectuat însa o expertiza medico-legala psihiatrica, din cauza lipsei de prezentare a pârâtului.

Prin referatul Parchetului de pe lânga Judecatoria Buftea nr. 610/IV-7/2006, în temeiul art. 30-34 din Decretul 32/1954 si al art. 142-143 C.fam, s-a înaintat Judecatoriei Buftea dosarul pentru solutionarea cererii de punere sub interdictie.

Pe rolul Judecatoriei Buftea s-a format dosarul nr. 3361/94/2008, la care au fost atasate rezultatul cercetarilor efectuate de catre Parchetul de pe lânga Judecatoria Buftea.

În cauza s-a efectuat raportul de expertiza medico-legala nr. A1/J/PSH/276/2008 de catre Serviciul de medicina legala Ilfov (filele 119-126).

La termenul de judecata din data de 27.04.2009, date fiind cererea aparatorului pârâtului si contradictia dintre concluzia raportului de expertiza si considerentele acestuia, instanta a dispus efectuarea unei noi expertize medico-legale psihiatrice de catre Comisia de noua expertiza medico-legala din cadrul INML, însa aceasta nu s-a putut întocmi din cauza neprezentarii pârâtului în vederea examinarii. 

La termenul de judecata din data de 11.01.2010, în baza art. 33 alin. 2 din Decretul 32/1954, instanta a procedat la ascultarea pârâtului, sub forma unui interogatoriu luat din oficiu, raspunsurile acestuia fiind consemnate si atasate la dosarul cauzei (fila 178).

Potrivit art. 142 alin. 1 Cfam, cel care nu are discernamânt pentru a se îngriji de interesele sale, din cauza alienatiei ori debilitatii mintale, va fi pus sub interdictie.

În acest sens, instanta retine ca discernamântul este o stare de fapt de natura psihologica, care se apreciaza de la persoana la persoana, în functie de aptitudinea si puterea psiho-intelectiva ale acesteia. Lipsa de discernamânt trebuie sa fie dovedita în mod cert, neechivoc, întrucât persoanele fizice cu capacitate deplina de exercitiu sunt prezumate ca au discernamântul necesar pentru a încheia acte juridice.

În ceea ce priveste raportul de expertiza medico-legala nr. A1/J/PSH/276/2008 efectuat de catre Serviciul de medicina legala Ilfov (filele 119-126), instanta constata ca acesta nu este de natura a proba lipsa de discernamânt a pârâtului, din cauza alienatiei ori debilitatii mintale.

Astfel, chiar daca concluzia medicilor specialisti este în sensul ca pârâtul prezinta tulburare paranoida de personalitate, ca nu are capacitate psihica de apreciere critica asupra continutului si consecintelor faptelor sale (discernamânt abolit) si asupra consecintelor social-juridice care pot decurge din încheierea actelor juridice de dispozitie (capacitate psihica de exercitiu abolita), ca îi lipseste posibilitatea psihica de autoîngrijire si autocontrol, fiind cazul de a fi pus sub interdictie, instanta constata cu surprindere ca aceasta concluzie este doar una formala, întrucât nu se coroboreaza si nu este o consecinta fireasca a considerentelor raportului de expertiza.

În acest sens, medicii specialisti au aratat ca la examenul psihic pacientul s-a prezentat astfel: tinuta îngrijita, contact psihic facil, logoreic, revendicativ, fara simptome psihotice, hipermnezie de evocare, hiperprosexie spontana si voluntara, interpretativ, suspicios, capacitati cognitive normale, afectivitate pastrata, afirma dorinta de a-si obtine dreptatea prin tribunale si cu ajutorul presedintelui Basescu.

De asemenea, cu ocazia examenului psihologic efectuat la data de 20.08.2008, la filele 12-13 din raportul de expertiza s-au mentionat urmatoarele: igiena corespunzatoare, mimica si gestica hipermobile, facies trist, discurs coerent, logoreic, contact phisovizual prezent, atitudine cooperanta, orientat temporalo-spatial, constient, lucid, anxietatea difuza, irascibilitate, randament util în limitele vârstei.

În ceea ce priveste comportamentul în timpul examinarii, la fila 14 din raportul de expertiza s-au mentionat urmatoarele: pacientul este lucid, orientat auto si allo-psihic, cooperant, binevoitor, comunica usor; ideatie axata pe acuzele si conflictele familiale; în pofida frecventelor divagari, face eforturi pentru a se adapta cerintelor si se angajeaza activ în sarcinile impuse; nu releva un nivel îngrijorator al anxietatii; înregistreaza tendinte catre emotivitate de nivel nevrotic manifestate prin schimbari bruste ale dispozitiei si instabilitate emotionala; nu se evidentiaza indicatii patologice (psihopatie, nevroza, paranoia); combinatia între temperamental hipertimic si usoara accentuare catre hiperperseverenta face ca uneori buna dispozitie sa se transforme în iritabilitate; testele proiectile releva ancorare în prezent; capacitate normala în ceea ce priveste intelegerea instructiunilor si usor scazuta în ceea ce priveste concentrarea si mobilizarea în functie de sarcinile impuse; atentia este fluctuanta.

Concluzia examenelor starii psihice prezente, psihologic, al personalitatii si cel cognitiv a fost ca pârâtul prezinta o capacitate relativ buna de adaptare la situatia de examen, cu discontinuitati în lucru datorate divagarilor verbale si mai usoare distractibilitati, deficit cognitiv usor, anumita instabilitate emotionala si iritabilitate, tinuta îngrijita, contact psihic facil, logoreic, revendicativ, fara simptome psihotice, hipermnezie de evocare, hiperprosexie spontana si voluntara, interpretativ, suspicios, capacitati cognitive normale, afectivitate pastrata.

Prin urmare, tinând cont si de imposibilitatea avizarii raportului de expertiza de catre Noua Comisie de medicina-legala din cadrul INML, ca urmare a neprezentarii pârâtului la examinare, instanta apreciaza ca raportul de expertiza efectuat în cauza nu are forta probanta certa, nefiind concludent si neputând conduce în mod neechivoc la admiterea cererii de punere sub interdictie.

Declaratiile reclamantilor si ale martorilor audiati la Parchet nu sunt nici ele de natura a dovedi lipsa discernamântului pârâtului, întrucât aceasta nu este echivalenta cu consumul de alcool si un comportament uneori agresiv fata de fii sai, ci trebuie sa rezulte neechivoc din cauza alienatiei ori debilitatii mintale.

În acest sens, date fiind circumstantele cauzei, instanta este constienta ca exista anumite neîntelegeri între reclamanti si tatal lor, însa acestea nu sunt de natura a conduce în mod automat la admiterea cererii de punere sub interdictie. Dimpotriva, data fiind vârsta înaintata a pârâtului (80 de ani), reclamantii trebuie sa manifeste întelegere si sprijin fata de tatal lor, chiar daca acesta mai consuma câteodata bauturi alcoolice si are un comportament uneori neadecvat.

În ceea ce priveste mediul socio-familial, instanta retine ca pârâtul locuieste cu sotia sa din a doua casatorie (prima sotie a decedat în anul 1975), ca are doi copii din prima casatorie (reclamantii din prezenta cauza), ca la fiecare termen de judecata aceasta a fost prezenta alaturi de pârât si ca amândoi au avut o tinuta îngrijita si un comportament civilizat fata de instanta si justitiabilii din sala de judecata.

Instanta subliniaza faptul ca pârâtul s-a prezentat la toate termenele de judecata, a comunicat în mod corespunzator cu completul, si-a angajat avocat si a depus diligente pentru a dovedi ca are o stare de sanatate psihica buna.

De asemenea, cu ocazia interogatoriului luat din oficiu, pârâtul a dovedit ca este orientat temporalo-spatial si ca are discernamântul pastrat, raspunzând în mod clar si corect la fiecare din cele 7 întrebari adresate de catre instanta (fila 178).

În consecinta, având în vedere mijloacele de proba administrate în cauza, instanta constata ca nu sunt îndeplinite conditiile prevazute de art. 142 C.fam pentru punerea sub interdictie a pârâtului, nefiind rasturnata prezumtia legala de existenta a discernamântului.

Fata de aceste considerente de fapt si de drept, în baza art. 142-146 C.fam si art. 30-34 din Decretul 32/1954, instanta va respinge cererea ca neîntemeiata.

2. Prin sentinta civila nr. 355/25.01.2010 a Judecatoriei Buftea, s-a respins ca neîntemeiata plângerea contraventionala, pentru urmatoarele considerente de fapt si de drept:

Prin plângerea contraventionala înregistrata pe rolul Judecatoriei Buftea la data de 05.01.2010, petenta UE a solicitat anularea procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei seria CC nr. 0002481 din 11.12.2009 întocmit de intimata ANI si exonerarea de la plata amenzii de 100 lei, iar în subsidiar, înlocuirea acestei amenzi cu sanctiunea avertismentului.

În motivarea plângerii, petenta a invocat exceptia nulitatii procesului-verbal, pentru urmatoarele considerente: (1) nu a fost acordat contravenientului dreptul de a face obiectiuni, fiind încalcate prevederile art. 16 alin. 7 din OG 2/2001, iar faptul ca procesul-verbal a fost întcmit în baza unei adrese emise de o institutie de stat, respectiv Agentia Nationala a Functionarilor Publici, nu este de natura a înlatura dreptul contravenientului de a formula obiectiuni, (2) nu au fost precizate motivele pentru care procesul-verbal a fost încheiat în lipsa unui martor, fiind încalcate prevederile art. 19 din OG 2/2001, (3) nu s-a indicat data savârsirii faptei.

Pe fond, petenta a aratat ca aplicarea sanctiunii în baza unei adrese emise de Agentia Nationala a Functionarilor Publici, institutie care nu are calitatea de a verifica depunerea în termen a declaratiilor de avere, încalca principiul independentei operationale prevazut în art. 15 alin. 3 din L 144/2007.

De asemenea, a invocat imposibilitatea de a depune declaratia de interese pâna la data de 03.09.2009, întrucât pâna la acest moment nu a cunoscut persoana desemnata sa o primeasca si sa o înregistreze, iar din circulara nr. DXII 1041/03.09.2009 a banuit ca aceasta persoana desemnata ar fi dna Pârvulescu Valentina, astfel încât i-a predat acesteia declaratia de interese la data de 07.09.2009, însa nu a primit nici pâna la acest moment o dovada a depunerii declaratiei.

În drept, petenta a invocat dispozitiile Legii 144/2007 si OG 2/2001.

În motivare, a solicitat încuviintarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus la dosar un set de acte, în copie simpla (filele 9-16).

Plângerea este scutita de la plata taxei judiciare de timbru, potrivit art. 15 lit. i din  Legea 146/1997, si a timbrului judiciar, potrivit art. 1 alin. 2 din OG 32/1995.

La data de 15.01.2010, intimata a depus la dosar întâmpinare (filele 18-22), prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiata.

În motivare, intimata a aratat ca prevederile OG 2/2001 au fost respectat, astfel încât nu se poate invoca nulitatea procesului-verbal, în conditiile în care dispozitiile referitoare la dreptul de a formula obiectiuni au în vedere strict situatia în care contravenientul este prezent la momentul întocmirii procesului-verbal, ceea ce nu e cazul în speta, ca lipsa unui martor nu i-a produs petentei nicio vatamare, ca data savârsirii faptei este cea a expirarii termenului de depunere a declaratiei, contraventia fiind una continua. Pe fond, a aratat ca petenta nu si-a îndeplinit obligatia legala de a depune declaratia de interese în termen, aspect pe care aceasta îl si recunoaste în plângere.

În drept, a invocat prevederile art. 115 CPC, legii 144/2007, OG 2/2001.

În dovedire, intimata a solicitat încuviintarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus la dosar un set de acte, în copie simpla (filele 23-25).

În cauza s-a încuviintat si administrat proba cu înscrisuri.

În fapt, prin procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei seria CC nr. 0002481/11.122009 întocmit de catre intimata, petenta a fost sanctionata cu amenda de 100 lei pentru savârsirea contraventiei prevazute de art. 44 alin. 2 si sanctionata de art. 54 alin. 1 din Legea 144/2007 republicata, întrucât, la data de 11.12.2009, s-a constatat ca petenta, având functia de referent în cadrul Primariei Voluntari, nu a depus sau actualizat declaratia de interese pentru anul fiscal 2008 în termenul prevazut de art. 44 alin. 2 din Legea 144/2007, astfel cum rezulta din adresa nr. 1907701/23.09.2009 emisa de Agentia Nationala a Functionarilor Publici.

În drept, potrivit dispozitiilor art. 34 din OG 2/2001, instanta învestita cu solutionarea plângerii analizeaza legalitatea si temeinicia procesului-verbal de contraventie si hotaraste asupra sanctiunii.

Prin raportare la aceste dispozitii legale, care reglementeaza în mod expres limitele controlului judecatoresc exercitat împotriva unui act administrativ (analizarea legalitatii, temeiniciei si modul de individualizare si aplicare a sanctiunii), instanta retine ca exceptia de nulitate a procesului-verbal invocata de catre petenta nu este o exceptie procesuala, ci o aparare de fond, astfel încât nu va fi analizata de sine statator, ci în cadrul solutionarii fondului plângerii.

Astfel, exceptia procesuala este mijlocul procedural prin care se pot invoca neregularitati ale actelor de procedura si lipsuri/deficiente privind exercitiul dreptului material la actiune. Or, procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei nu constituie un act de procedura îndeplinit în cadrul unui proces civil, ci este un act administrativ întocmit de autoritatea administrativa  competenta, astfel încât nulitatea invocata în legatura cu acesta constituie o chestiune care tine exclusiv de fondul plângerii contraventionale, urmând a fi analizata ca atare. Tocmai de aceea, prin art. 34 din OG 2/2001 se prevede în mod expres ca instanta învestita cu solutionarea plângerii contraventionale analizeaza nu doar temeinicia procesului-verbal, ci si legalitatea acestuia. Bineînteles ca aspectele ce tin de legalitate vor trebui sa fie analizate înainte de cele privind temeinicia actului contestat.

A. Examinând modul de încheiere a procesului-verbal, instanta apreciaza ca acesta se bucura de o prezumtie de legalitate, astfel cum reiese din economia dispozitiilor art. 34 alin. 1 din OG 2/2001, prezumtie relativa care poate fi rasturnata prin administrarea probei contrarii.

În acest sens, instanta constata ca procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea conditiilor prevazute de lege, nefiind incident niciunul dintre cazurile de nulitate absoluta reglementate de art. 17 din OG 2/2001, care sa poata fi invocate din oficiu de catre instanta de judecata.

În aceeasi ordine de idei, instanta constata ca motivele de nulitate ce au fost invocate de catre petenta nu sunt de natura a atrage nulitatea procesului-verbal, pentru considerentele ce vor fi aratate în continuare.

Astfel, instanta retine ca, prin plângerea contraventionala formulata, petenta a invocat nulitatea procesului-verbal, cu motivarea ca (1) nu i-a fost acordat dreptul de a formula obiectiuni, fiind încalcate prevederile art. 16 alin. 7 din OG 2/2001, iar faptul ca procesul-verbal a fost întocmit în baza unei adrese emise de o institutie de stat, respectiv Agentia Nationala a Functionarilor Publici, nu este de natura a înlatura dreptul contravenientului de a formula obiectiuni, (2) nu au fost precizate motivele pentru care procesul-verbal a fost încheiat în lipsa unui martor, fiind încalcate prevederile art. 19 din OG 2/2001, (3) nu s-a indicat data savârsirii contraventiei.

a. Analizând primul motiv de nulitate a procesului-verbal invocat de catre petenta, instanta constata ca, potrivit art. 16 alin. 7 din OG 2/2001, în momentul încheierii procesului-verbal, agentul constatator este obligat sa aduca la cunostinta contravenientului dreptul de a face obiectiuni cu privire la continutul actului de constatare, obiectiunile fiind consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica „alte mentiuni”, sub sanctiunea nulitatii procesului-verbal.

În legatura cu acest aspect, instanta retine ca agentul constatator a specificat faptul ca petenta nu a fost de fata la momentul întocmirii procesului-verbal, din moment ce acesta a fost încheiat la sediul intimatei, în baza unei adrese primite de la Agentia Nationala a Functionarilor Publici.

În acest sens, instanta subliniaza ca nicio dispozitie legala în vigoare nu impune întocmirea obligatorie a procesului-verbal în prezenta contravenientului, ba mai mult, din modul de reglementare a art. 19 din OG 2/2001, rezulta în mod clar posibilitatea încheierii procesului-verbal în lipsa contravenientului. Prin urmare, în situatia în care procesul-verbal se încheie la sediul intimatei, cum s-a întâmplat în prezenta cauza, este de la sine înteles ca nu se poate aduce la cunostinta contravenientei dreptul de a formula obiectiuni, din moment ce aceasta nu a fost prezenta.

 Pe de alta parte, instanta retine ca, prin decizia nr. XXII/19.03.2007 (publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 833 din 05/12/2007), Înalta Curte de Casatie si Justitie a admis recursul în interesul legii si a stabilit cu valoare obligatorie pentru toate instantele ca „nerespectarea cerintelor înscrise în art. 16 alin. 7 din OG 2/2001 atrage nulitatea relativa a procesului-verbal de constatare a contraventiei, iar nu pe cea absoluta nesusceptibila de a fi acoperita în nicun mod, întrucât, în raport de caracterul imperativ-limitativ al cazurilor prevazute de art. 17 din OG 2/2001, în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contraventiei se ia în considerare si din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerintelor pe care trebuie sa le întruneasca un asemenea act, inclusiv cel referitor la consemnarea distincta a obiectiunilor contravenientului la continutul lui, nulitatea procesului-verbal de constatare a contraventiei sa nu poate fi invocata decât daca s-a pricinuit partii o vatamare ce nu se poate înlatura decât prin anularea acelui act”.

Asadar, nulitatea ce intervine pentru nerespectarea prevederilor art. 16 alin. 7 din OG 2/2001 nu este o nulitate expresa, ci una virtuala, astfel încât, potrivit art. 105 alin. 2 CPC, petenta trebuia sa faca dovada producerii unei vatamari care nu se poate înlatura decât prin anularea procesului-verbal, dovada care, însa, nu a fost facuta în cauza.

Mai mult, instanta constata ca petenta a putut lua cunostinta de procesul-verbal, o copie a acestuia fiindu-i comunicata, si a putut formula în termenul legal plângere contraventionala, declasându-se astfel procedura legala de control a actului de constatare si sanctionare a contraventiei si nefiindu-i prejudiciate interesele legale în ceea ce priveste procedura prevazuta de OG 2/2001.

b. Analizând cel de-al doilea motiv de nulitate a procesului-verbal invocat de catre petenta, instanta constata ca, potrivit art. 19 din OG 2/2001, în cazul în care contravenientul nu este de fata, agentul constatator va face mentiune despre aceasta împrejurare, care va trebui sa fie confirmata de cel putin un martor; în lipsa unui martor, agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod.

În legatura cu acest aspect, instanta retine ca agentul constatator a specificat faptul ca petenta nu a fost de fata la momentul întocmirii procesului-verbal si ca nu este cazul a se identifica un martor.

Este adevarat ca dispozitiile art. 19 din OG 2/2001 nu au fost respectate întocmai, întrucât agentul constatator trebuia sa precizeze motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în lipsa unui martor, însa, având în vedere decizia nr. XXII/19.03.2007 pronuntata de Înalta Curte de Casatie si Justitie, instanta retine ca nulitatea ce intervine în aceasta situatie nu este o nulitate expresa, ci una virtuala, astfel încât, potrivit art. 105 alin. 2 CPC, petenta, prin neidentificarea unui martor de catre agentul constatator, trebuia sa faca dovada producerii unei vatamari care nu se poate înlatura decât prin anularea procesului-verbal, dovada care, însa, nu a fost facuta în cauza.

 Mai mult, instanta retine ca rolul martorului este exclusiv acela de a atesta lipsa petentei la momentul întocmirii procesului-verbal sau refuzul acesteia de a-l semna, fiind o garantie pentru respectarea dreptului la aparare în cazul în care s-ar contesta aceste împrejurari. Or, din modul de formulare a plângerii, rezulta ca petenta nu a contestat faptul ca procesul-verbal s-a întocmit în lipsa sa, astfel încât, chiar daca s-a omis indicarea motivului pentru care nu a fost identificat un martor, instanta retine ca nicio vatamare nu i s-a pricinuit petentei, motiv pentru care nu poate interveni nulitatea, nefiind îndeplinita una din conditiile cumulative prevazute de art. 105 alin. 2 CPC.

c. Analizând cel de-al treilea motiv de nulitate a procesului-verbal invocat de catre petenta, este adevarat ca lipsa mentiunii privind data comiterii faptei este sanctionata de art. 17 din OG 2/2001 cu nulitatea, fiind vorba de aceasta data despre o nulitate expresa, astfel încât existenta unei vatamari se prezuma de lege si nu mai trebuie dovedita de petenta, însa instanta retine ca nedepunerea la termen a declaratiei de interese constituie o fapta de omisiune si se epuizeaza la momentul expirarii termenului legal pâna la care declaratia trebuia depusa, respectiv 15 iunie 2009, aceasta fiind data savârsirii contraventiei.

Astfel, potrivit art. 44 alin. 2 din Legea 144/2007, persoanele prevazute de lege au obligatia de a depune sau de a actualiza declaratiile de avere si de interese anual, cel mai târziu pâna la data de 15 iunie, pentru anul fiscal anterior.

Or, în cazul contraventiilor care stabilesc un anumit termen pâna la care trebuie efectuata o actiune, data la care are loc expirarea termenui respectiv, fara a se îndeplini obligatia legala, reprezinta si momentul savârsirii contraventiei.

Ca atare, fapta are un caracter instantaneu, ceea ce presupune ca epuizarea sa are loc chiar în momentul în care termenul prevazut de lege ca limita maxima pentru îndeplinirea obligatiei este lasat sa treaca, moment care coincide cu data savârsirii contraventiei. 

Prin urmare, având în vedere considerentele de mai sus, instanta retine ca procesul-verbal a fost legal întocmit, motivele de nulitate invocate de catre petenta nefiind de natura a atrage nulitate acestuia.

B. Constatând legalitatea procesului-verbal contestat, instanta apreciaza ca acesta se bucura si de o prezumtie de temeinicie, astfel cum reiese din economia dispozitiilor art. 34 alin. 1 din OG 2/2001, prezumtie relativa care poate fi rasturnata prin administrarea probei contrarii.

Aceasta proba trebuie sa fie facuta de catre contestatoare, în calitate de titulara a plângerii contraventionale, astfel cum impune art. 1169 C.civ.

În cauza de fata, însa, instanta constata ca petenta nu a facut dovada netemeiniciei procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei, prezumtia de care beneficiaza acesta nefiind asadar rasturnata, ba mai mult, a si recunoscut savârsirea faptei ce i se imputa.

Astfel, în calitatea sa de referent în cadrul Primariei Voluntari, petenta avea obligatia, în conformitate cu art. 44 alin. 2 din legea 144/2007, sa depuna sau sa actualizeze la nivelul institutiei declaratiile de avere si de interese, cel mai târziu la data de 15 iunie 2009, pentru anul 2008, iar persoana desemnata avea obligatia de a trimite Agentiei Nationale de Integritate, în termen de cel mult 10 zile de la primire, copii certificate ale acestor declaratii, pentru a fi publicate pe pagina de internet.

Agentia Nationala a Functionarilor Public, în baza unui raport întocmit conform art. 22 alin. 1 lit. c din Legea 188/1999, a înaintat Agentiei Nationale de Integritate adresa nr. 1907701/23.09.2009 (fila 23), în care a mentionat ca functionarii publici din cadrul Primariei Voluntari nu au depus sau actualizat declaratiile de interese pentru anul 2008, în termenul prevazut de lege. În baza acestei adrese, intimata a procedat la întocmirea mai multor procese-verbale de contraventie, printre care si cel care face obiectul prezentei analize.

În legatura cu apararile invocate de petenta în cuprinsul plângerii, instanta retine, în primul rând, ca întocmirea procesului-verbal în baza unei adrese emise de Agentia Nationala a Functionarilor Publici nu încalca vreo dispozitie legala, în conditiile în care principiul independentei operationale a Agentiei Nationale de Integritate are în vedere cu totul alte aspecte decât cele invocate de petenta, si anume imposibilitatea altor autoritati, institutii sau persoane de a da dispozitii obligatorii presedintelui, vicepresedintelui si inspectorilor de integritate. În niciun caz, acest text de lege nu interzice ANI sa colaboreze cu alte institutii si sa primeasca sesizari din partea acestora.

În al doilea rând, instanta constata ca petenta nu a contestat situatia de fapt, recunoscând faptul ca a depus declaratia de interese la data de 07.09.2009, cu mult dupa expirarea termenului prevazut de legea 144/2007, respectiv 15.06.2009.

Petenta nu a probat însa ca a fost împiedicata sa depuna aceasta declaratie în termenul legal, necunoasterea functionarului însarcinat cu primirea actului fiind nedovedita si, de altfel, putin credibila, în conditiile în care, ca orice alta institutie publica, Primaria Voluntari, în cadrul careia îsi desfasoara activitatea petenta în functia de referent, are un compartiment de primire a actelor ce îi sunt adresate (registratura), unde petenta ar fi putut depune declaratia de interese.

Petenta nu a depus la dosar înscrisuri si nici nu a solicitat încuviintarea altui mijloc de proba prin care sa dovedeasca faptul ca a încercat sa depuna declaratia de interese în termenul prevazut de lege, dar nu a cunoscut persoana însarcinata în cadrul Primariei Voluntari cu primirea actului, astfel încât aspectele invocate în plângere sunt simple afirmatii nedovedite.

Mai mult, chiar daca s-ar admite apararea petentei, împrejurarea invocata de catre aceasta nu poate constitui un caz de înlaturare a caracterului contraventional al faptei, neîncadrându-se în niciunul dintre cele prevazute în mod expres si limitativ de dispozitiile OG 2/2001.

C. În fine, în ceea ce priveste sanctiunea ce a fost aplicata petentei, respectiv amenda contraventionala de 100 lei, instanta constata ca  aceasta respecta limitele legale (de la 100 la 500 lei), având chiar cuantumul minim prevazut de lege.

Având în vedere ca fapta prezinta un pericol social suficient pentru a justifica aplicarea unei amenzi contraventionale, în conditiile în care petenta, în calitate de functionar public, nu a respectat dispozitiile exprese ale Legii 144/2007 si nici nu poate invoca necunoasterea acestora (nemo censetur ignorare legem), instanta retine ca agentul constatator a realizat o legala si temeinica individualizare a sanctiunii aplicate, astfel încât nu se justifica înlocuirea amenzii cu cea a avertismentului.

Fata de toate aceste considerente de fapt si de drept, în baza art. 34 din OG 2/2007 cu referire la dispozitiile Legii 144/2007, instanta va respinge plângerea contraventionala formulata de petenta ca neîntemeiata, constatând ca procesul-verbal seria CC nr. 0002481/11.12.2009 a fost legal si temeinic întocmit de catre intimata.

3. Prin sentinta civila nr. 350/25.01.2010 a Judecatoriei Buftea, s-a admis exceptia lipsei calitatii procesuale active, invocata din oficiu, si s-a respins cererea de revizuire a sentintei civile nr. 4240/30.09.1999 pronuntata de Judecatoria Buftea în dosarul nr. 5992/1999, ca fiind introdusa de persoane fara calitate procesuala activa, pentru urmatoarele considerente de fapt si de drept:

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Buftea la data de 26.03.2008, revizuentii VARI, SAIR, MDN si VNIL au chemat în judecata pe intimata SP, solicitând instantei ca, prin hotarârea pe care o va pronunta, sa dispuna admiterea cererii de revizuire si anularea sentintei civile nr. 4240/30.09.1999 a Judecatoriei Buftea pentru motivul prevazut de art. 322 pct. 4 CPC.

În motivare, au aratat ca sunt mostenitorii defunctei SCM, iar sentinta mentionata mai sus a fost pronuntata în temeiul unui înscris sub semnatura privata ce a fost declarat ulterior ca fiind fals, întrucât nu a fost semnat de catre defuncta la rubrica vânzator. Au precizat ca, în baza acestui înscris, intimata a devenit proprietara prin uzucapiune asupra imobilului situat în comuna Dragomiresti Vale, în urma unui litigiu purtat împotriva Primariei Dragomiresti, care însa nu avea calitate procesuala pasiva, întrucât presupusa vânzatoare era în viata la acel moment. Au mai aratat ca, desi prin ordonanta Parchetului din 12.03.2008, s-a dispus încetarea urmarii penale fata de SP, ca urmare a intervenirii prescriptiei raspunderii penale, totusi, din materialul probator administrat în cauza, s-a constatat ca infractiunile de fals si uz de fals exista în materialitatea lor.

În acest sens, având în vedere înscrisurile depuse la dosar, instanta retine ca, prin sentinta civila nr. 4240/30.09.1999 pronuntata de Judecatoria Buftea în dosarul nr. 5992/1999, a carei revizuire se solicita, s-a admis actiunea formulata de reclamanta SP în contradictoriu cu pârâta Primaria Dragomiresti Vale si s-a constatat ca reclamanta a devenit prin uzucapiune proprietara casei de locuit si a terenului aferent de 2330 mp, situate în comuna Dragomiresti Vale, judetul Ilfov.

Calea extraordinara de atac a revizuirii poate fi exercitata numai de partile între care s-a purtat judecata, neputând fi promovata de catre terti, chiar daca acestia ar justifica un interes, întrucât interesul tertilor care nu au fost atrasi la judecata în promovarea unei cai ordinare sau extraordinare de atac nu este suficient pentru exercitarea acesteia, fiind necesar si obligatoriu ca acestia sa justifice si calitatea procesuala activa, care rezulta în mod direct din calitatea de parte în litigiul în care s-a pronuntat hotarârea a carei revizuire se solicita.

Or, revizuentii nu justifica o astfel de calitate, chiar daca sunt mostenitorii legali ai defunctei defunctei SCM, din moment ce judecata în dosarul nr. 5992/1999 nu a avut loc în contradictoriu cu aceasta. Considerentele ca cererea de uzucapiune ar fi trebuit formulata în contradictoriu cu SCM, care era proprietarul în viata al imobilului, exced analizei în prezenta cauza, ceea ce ramâne de retinut fiind faptul ca nu aceasta din urma a fost pârâta în dosarul de fond, ci Primaria Dragomiresti Vale.

Împrejurarea ca revizuentii justifica un interes legitim, în calitate de mostenitori legali ai celei care a pierdut proprietatea bunului ca urmare a exercitarii unei posesii îndelungate de alta persoana, nu este de natura a le conferi vreo calitate pentru a solicita revizuirea sentintei civile nr. 4240/30.09.1999, ei având la îndemâna actiunea în revendicare, în care vor putea opune titlul lor de proprietate celui invocat de intimata si vor putea formula orice aparare cu privire la valabilitatea acestor titluri, în cadrul operatiunii juridice de comparare a lor si de stabilire a celui mai caracterizat titlu. De altfel, instanta retine ca aparatorul revizuentilor a precizat în cadrul dezbaterilor ca exista o actiune de revendicare înregistrata pe rol, însa în prezent este suspendata judecata în temeiul art. 244 pct. 1 CPC.

4. Prin sentinta civila nr. 464/01.02.2010 a Judecatoriei Buftea, s-a respins ca neîntemeiata actiunea, pentru urmatoarele considerente de fapt si de drept: 

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante la data de 16.10.2009, reclamanta SC TSP V SRL a chemat în judecata pe pârâta SC A SRL, solicitând instantei ca, prin hotarârea ce se va pronunta, sa dispuna obligarea acesteia din urma la restituirea sumei de 22955,10 lei, cu cheltuieli de judecata.

În motivarea actiunii, reclamanta a aratat ca, în cursul lunilor septembrie-octombrie 2008, a contactat societatea pârâta cu intentia de a achizitiona o semiremorca tip Faymonville model Multi-N-5-L-AU, sens în care, în baza facturii proforma nr. 875/24.11.2008 si prin ordinul de plata nr. 412/28.11.2008, a achitat pârâtei suma de 22955,10 lei, cu titlu de avans. Ulterior însa, a înstiintat pârâta în mai multe rânduri despre faptul ca nu mai are miloacele financiare necesare pentru cumpararea remorcii respective, fiind nevoita sa-si restrânga activitatea începând cu data de 01.01.2009.

Reclamanta a precizat ca a notificat societatea pârâta pentru a-i restitui avansul platit, întrucât nu exista niciun temei legitim pentru ca aceasta sa retina suma respectiva, însa pârâta a refuzat, invocând prevederile art. 1297-1298 Cciv. A aratat ca nu orice suma de bani ce se plateste cu ocazia perfectarii unui contract are caracter de arvuna, ci o astfel de suma poate avea si semnificatia unui avans din pretul care trebuia platit, cum este cazul în speta. A mai precizat ca între parti nu s-a încheiat un contract scris în care sa fi fost inserata o clauza cu privire la plata arvunei. Reclamanta a aratat ca, refuzând sa restituie suma primita cu titlu de avans din pret, pârâta realizeaza o îmbogatire fara justa cauza, din moment ce între parti nu a existat nicio conventie.

În drept, a invocat prevederile art. 1073, 1091, 1297, 1298 Codul civil.

În dovedire, reclamanta a solicitat încuviintarea probelor cu înscrisuri si interogatoriu, sens în care a depus la dosar un set de acte, în copie certificata pentru conformitate cu originalul (filele 5-12).

Actiunea a fost timbrata cu 1390 lei taxa de timbru si 5 lei timbru judiciar.

La data de 08.12.2009, pârâta a depus la dosar întâmpinare (filele 21-22), prin care a solicitat respingerea actiunii ca neîntemeiata, cu cheltuieli de judecata.

În motivare, a aratat ca între parti s-a încheiat un contract de vânzare-cumparare în forma verbala, prin care reclamanta urma sa achizitioneze o semiremorca, pentru care a achitat un avans de 22955,10 lei. A aratat ca utilajul respectiv îi sta la dispozitia reclamantei, aceasta putând sa îl ridice oricând dupa achitarea diferentei de pret, în caza contrar suma de 22955,10 lei urmând a fi retinuta în temeiul art. 1297-1298 Cciv. A mentionat ca nu poate fi vorba despre îmbogatire fara justa cauza, ci despre executarea unui contract comercial.

În drept, a invocat prevederile art. 115 CPC.

În dovedire, a solicitat încuviintarea probelor cu înscrisuri, sens în care a depus la dosar un set de acte (filele 23-24).

La data de 25.01.2010, reclamanta a depus la dosar raspuns la întâmpinare (filele 27-28), prin care a aratat ca pârâta era obligata sa o anunte atunci când avea utilajul pregatit pentru livrare, lucru care nu s-a întâmplat pâna în prezent, cu toate ca între timp s-a folosit cu suma de bani achitata cu titlu de avans, motiv pentru care a înteles sa denunte unilateral contractul, astfel încât partile trebuie repuse în situatia anterioara.

În cauza, s-a încuviintat si administrat proba cu înscrisuri.

În fapt, între parti s-a încheiat un contract de vânzare-cumparare având ca obiect achizitionarea de catre reclamanta a unei semiremorci tip Faymonville model Multi-N-5-L-AU, pentru care, în baza facturii proforma nr. 875/24.11.2008 si prin ordinul de plata nr. 412/28.11.2008, aceasta a achitat pârâtei suma de 22955,10 lei, cu titlu de avans din pret.

Ca urmare a dificultatilor financiare cu care s-a confruntat, astfel cum a mentionat chiar în cuprinsul cererii de chemare în judecata, reclamanta a înstiintat societatea pârâta în mai multe rânduri despre faptul ca nu mai are miloacele financiare necesare pentru cumpararea remorcii respective, fiind nevoita sa-si restrânga activitatea începând cu data de 01.01.2009, motiv pentru care a solicitat restituirea avansului, invocând îmbogatirea fara justa cauza.

Prin raspunsul la notificare nr. 4444/14.08.2009 (filele 8-9), pârâta a adus la cunostinta reclamantei ca utilajul îi sta la dispozitie si ca îl poate ridica în orice moment, dupa achitarea diferentei de pret, în caz contrar suma de 22955,10 lei urmând a fi retinuta în temeiul art. 1297-1298 Cciv, situatie în care nu poate fi vorba despre îmbogatire fara justa cauza, ci despre executarea unui contract comercial.

În drept, instanta retine ca una dintre conditiile juridice ale intentarii actiunii în restituire întemeiata pe îmbogatirea fara justa cauza (actio de in rem verso), astfel cum a fundamentat reclamanta prezenta cerere, este absenta unei cauze legitime a maririi patrimoniului unei persoane în detrimentul alteia.

Or, relatiile care au existat între parti si care au avut ca efect, printre altele, marirea patrimoniului pârâtei si diminuarea celui al reclamantei cu suma de 22955,10 lei reprezentând avans din pretul semiremorcii, nu sunt lipsite de o cauza legitima, astfel cum se sustine în mod neîntemeiat în actiune, ci au avut ca temei o conventie de vânzare-cumparare care nu a îmbracat o forma scrisa (instrumentum), dar care exista în mod valabil ca operatiune juridica (negotium), conventie a carei existenta a fost recunoscuta practic de ambele parti. Prin întelegerea partilor asupra lucrului vândut si a pretului datorat, a luat nastere un act juridic, adica o manifestare de vointa facuta cu intentia de a produce efecte juridice, chiar daca aceasta nu a îmbracat o forma scrisa ad probationem.

Or, atâta vreme cât între parti s-a încheiat un act juridic bilateral, raspunderea ce poate fi angajata ulterior, ca urmare a executarii necorespunzatoare a obligatiilor asumate, nu poate fi decât una de natura contractuala, astfel încât nu se poate intenta cu succes o actiune în restituire întemeiata pe îmbogatirea fara justa cauza.

În acest sens, atât în doctrina de specialitate, cât si în practica judiciara, s-a statuat ca, daca reclamantul si-a fundamentat pretentiile, în mod gresit, pe îmbogatirea fara justa cauza, hotarârea judecatoreasca nu va putea fi pronuntata pe temeiul raspunderii civile contractuale, decât în masura în care reclamantul si-a schimbat fundamentul pretentiei formulate la prima zi de înfatisare, în conditiile art. 132 CPC, sau chiar si dupa prima zi de înfatisare, însa în acest din urma caz numai cu consimtamântul expres sau tacit al pârâtului.

Or, reclamanta din prezenta cauza, desi a fost reprezentata de avocat la fiecare termen de judecata, nu a modificat fundamentul cererii de chemare în judecata, invocând si în cadrul dezbaterilor ca sunt îndeplinite conditiile actiunii în restituire întemeiata pe îmbogatirea fara justa cauza.

Pe de alta parte, la granita principiului rolului activ al judecatorului cu cel al disponibilitatii, s-a statuat ca instanta nu poate schimba fundamentul pretentiei formulate de catre reclamanta, în conditiile în care art. 84 CPC nu stabileste decât dreptul si, totodata, obligatia instantei de a da o calificare corecta cererii, însa nu îi confera si posibilitatea de a modifica împrejurarile de fapt si de drept pe care reclamantul îsi întemeiaza pretentia (cauza actiunii fiind tocmai situatia de fapt calificata în drept).

În speta, reclamanta si-a întemeiat actiunea în mod expres pe îmbogatirea fara justa cauza, desi, fata de cirsumstantele de fapt si de drept ale cauzei (încheierea unui contract verbal de vânzare-cumparare, din care au luat nastere drepturi si obligatii contractuale pentru ambele parti), temeiul corect al cererii era raspunderea civila contractuala.

Prin urmare, retinând ca nu sunt îndeplinite conditiile actiunii în restituire întemeiate pe îmbogatirea fara justa cauza si neputându-se schimba din oficiu cauza actiunii (situatia de fapt calificata juridic), întrucât ar însemna sa se încalce în mod flagrant principiul disponibilitatii ce guverneaza orice proces civil, instanta va respinge cererea de chemare în judecata ca neîntemeiata, celelalte aspecte de fapt si de drept invocate în actiune neputând fi analizate la acest moment, întrucât reclamanta si-a întemeiat actiunea pe o cauza gresita.

5. Prin sentinta civila nr. 1044/18.02.2010 a Judecatoriei Buftea, s-a respins ca neîntemeiata actiunea, pentru urmatoarele considerente de fapt si de drept:

Prin cererea înregistrata pe rolul aceastei instante la data de 29.07.2009, reclamantul SN a chemat în judecata pârâta PRIMARIA CHIAJNA, prin primar, solicitând sa se constate ca a dobândit prin uzucapinea de lunga durata dreptul de proprietate asupra terenului în suprafata de 400 mp, situat în comuna Chiajna.

În motivarea actiunii, reclamantul a aratat ca în anul 1968 a cumparat printr-un înscris sub semnatura privata un teren în suprafata de 244,50 mp, situat în comuna Chiajna, pentru care i-a fost eliberat ordinul prefectului nr. 463/16.04.2002. A mai precizat ca, în continuarea acestei suprafete, în partea de nord, exista un teren de 400 mp, asupra careia s-a extind si a exercitat o posesie utila începând tot cu anul 1968. A mentionat ca aceasta suprafata de 400 mp provenea din patrimoniul fostului CAP, fiind un teren viran, parasit, fara culturi. A mai aratat ca toti proprietarii din strada Câmpului s-au folosit de astfel de suprafete si au dobândit dreptul de proprietate asupra lor prin uzucapiune. A mai aratat ca, din anul 1968 si pâna în prezent, nimeni nu a revendicat acest teren.

În drept, a invocat dispozitiile art. 112 CPC, art. 1890 si 1847 C.civ.

În dovedirea cererii, reclamantul a solicitat încuviintarea probelor cu înscrisuri, interogatoriu, martori si expertiza tehnica judiciara, sens în care a anexat cererii un set de acte, în copie certificata pentru conformitate cu originalul (file 6-11).

Prin încheierea de sedinta din 19.10.2009, instanta a admis în parte cererea reclamantului de acordare a ajutorului judiciar si a redus cuantumul taxei de timbru la jumatate, astfel încât reclamantul a achitat initial taxa de timbru 1463,60 lei (fila 60), iar ulterior, dupa efectuarea expertizei topografice, a completat cuantumul acesteia cu înca 272,84 lei (fila 74).

Pârâta PRIMARIA CHIAJNA, prin primar, a formulat întâmpinare la data de 26.08.2009 (filele 15-17), prin care a invocat exceptia lipsei capacitatii procesuale de folosinta, iar pe fond a solicitat respingerea actiunii ca neîntemeiata.

În motivare, a aratat ca în judecata ar trebui sa stea comuna Chiajna, ca unitate administrativ-teritoriala, iar nu Primaria Chiajna, care este o simpla structura functionala. A precizat ca terenul în litigiu a apartinut fostului CAP Chiajna pâna în anul 1990, iar dupa acest moment a trecut la dispozitia Comisiei de fond funciar, fiindu-i reconstituit dreptul de proprietate numitului IC, potrivit titlului de proprietate nr. 32842/25.10.1996. A mai aratat ca nu pot fi uzucapate imobilele ce au fost proprietate cooperatista, întrucât în acea perioada acest drept era inalienabil, insesizabil si imprescriptibil.

În drept, a invocat prevederile art. 115 CPC, Legea 215/2001.

În dovedire, a solicitat încuviintarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus la dosar un set de acte, în copie certificata pentru conformitate cu originalul (filele 18-19)

În sedinta publica din data de 19.10.2009 si ulterior prin cerere scrisa depusa la dosar (filele 40-41), reclamantul a formulat cerere de modificare a actiunii, în sensul ca a chemat în judecata, în calitate de pârâta, COMUNA CHIAJNA, prin primar.

În cauza, s-au încuviintat si administrat probele cu înscrisuri, declaratia martorului  MG (fila 61), raportul de expertiza tehnica judiciara în specialitatea topografie (filele 49-56).

La data de 11.01.2010, reclamantul a depus la dosar o cerere precizatoare (fila 66), prin care a aratat ca, fata de concluziile raportului de expertiza, solicita constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra suprafetei de 518 mp, fata de 400 mp cât solicitase prin actiunea initiala, împrejurare de care instanta a lut act prin încheierea de sedinta din 11.01.2010.

Reclamantul a depus la dosar concluzii scrise (filele 75-76).

În fapt, prin ordinul prefectului nr. 463/16.04.2002 (filele 10-11), în baza art. 23 din Legea 18/1991, reclamantului i s-a constatat dreptul de proprietate privata asupra terenului de 244,50 mp, situat în comuna Chiajna, avându-se în vedere ca, potrivit registrului cadastral, la data de 01.01.1990, acesta figura înscris cu aceasta suprafata, ce fusese dobândita printr-un înscris sub semnatura privata (chitanta de mâna).

Potrivit istoricului de rol fiscal (fila 9), instanta retine ca reclamantul a figurat înscris la rol cu un teren în suprafata de 269 mp si o constructie edificata în anul 1991.

De asemenea, din adresa nr. 9586/2009 a Primariei Chiajna (fila 48), instanta retine ca reclamantul s-a înscris în evidentele locale, în baza unei declaratii pe proprie raspundere, numai cu suprafata de 269 mp, nu însa si cu terenul pe care urmareste a-l uzucapa, iar odata cu emiterea ordinului prefectului nr. 463/2002, s-a înscris în baza acestui act cu suprafata de 244,50 mp.

Potrivit sustinerilor din întâmpinare, Primaria Chiajna a aratat ca terenul în litigiu a apartinut fostului CAP Chiajna pâna în anul 1990, iar dupa acest moment a trecut la dispozitia Comisiei locale de fond funciar, fiindu-i reconstituit dreptul de proprietate privata numitului IC, potrivit titlului de proprietate nr. 32842/25.10.1996.

În acest sens, din analiza extrasului de plan cadastral depus de Primaria Chiajna la fila 19 din dosar, instanta constata ca parcela 124/9, în suprafata de 4000 mp, pentru care s-a eliberat titlul de proprietate nr. 32842/25.10.1996 numitului IC, se afla situata chiar în spatele terenului de 244,50 lei proprietatea reclamantului conform ordinului prefectului nr. 463/2002. Mai mult, în acest ultim act emis de Prefectura Ilfov, latura de nord a proprietatii reclamantului apare ca învecinându-se cu un teren aflat la dispozitia Primariei (probabil care a apartinut fostului CAP Chiajna pâna în anul 1990, iar dupa acest moment a trecut la dispozitia Comisiei locale de fond funciar, astfel cum s-a sustinut în întâmpinare).

Ca atare, declaratia martorului MG (fila 61), în sensul ca reclamantul ar fi cumparat în anul 1964, printr-un înscris sub semnatura privata, întregul teren de 700 mp, pe care l-a împrejmuit, asupra caruia a exercitat o posesie utila mai bine de 40 ani si pentru care a achitat în toata aceasta perioada taxele si impozitele locale, nu se coroboreaza cu celelalte mijloace de proba administrate în cauza, motiv pentru care instanta o va înlatura ca fiind nesincera.

În drept, posesia, ca stare de fapt producatoare de efecte juridice, daca este continua, netulburata, publica, sub nume de proprietar si univoca si daca s-a împlinit termenul de 30 de ani în care posesorul a stapânit bunul, duce la dobândirea dreptului de proprietate prin prescriptie achizitiva, uzucapiunea fiind un mod originar de dobândire a dreptului de proprietate.

Având în vedere ca, din probele administrate în cauza, rezulta ca reclamantul nu a facut dovada faptului ca ar fi exercitat o posesie utila asupra terenului în suprafata de 518 mp ce se doreste a fi uzucapat, instanta va respinge actiunea astfel cum a fost precizata ca neîntemeiata.

6. Prin sentinta civila nr. 1124/25.02.2010 a Judecatoriei Buftea, s-a admis exceptia de prematuritate a actiunii, invocata din oficiu, si a fost respinsa ca prematura actiunea, pentru urmatoarele considerente de fapt si de drept:

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante la data de 01.07.2009, reclamantul PD a chemat în judecata pe pârâtii MI si IM, solicitând instantei sa pronunte o hotarâre care sa tina loc de contract autentic de vânzare-cumparare pentru terenul extravilan în suprafata de 1500 mp, situat în comuna Snagov.

În motivarea cererii, reclamantul a aratat ca, la data de 17.04.2007, a incheiat cu numita MT, autoarea pârâtilor, contractul de cesiune de drepturi autentificat sub nr. 897, prin care aceasta îi ceda cu titlu oneros toate drepturile prezente si viitoare privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafata de 1500 mp în baza Legii 1/2000.

A mai precizat ca titlul de proprietate nr. 76265/22.01.2009 pentru suprafata de teren de 1500 mp a fost emis pe numele cedentei si, întrucât aceasta a decedat între timp, s-a adresat mostenitorilor sai legali, respectiv pârâtii din prezenta cauza, în vederea perfectarii contractului de vanzare-cumparare, însa IM a refuzat sa recunoasca valabilitatea contractului si semnarea oricarui alt document.

În drept, a invocat prevederile art. 5 alin. 2 din titlul X al Legii 247/2005.

Cererea a fost timbrata cu 1310 lei taxa de timbru si 5 lei timbru judiciar.

În dovedirea cererii, reclamantul a solicitat încuviintarea probelor cu înscrisuri si interogatoriu, sens în care a depus la dosar un set de acte, în copie certificata pentru conformitate cu originalul (filele 6-11).

Pârâtii nu au depus întâmpinare, desi era obligatorie în cauza.

În cauza s-a încuviintat si administrat proba cu înscrisuri.

În sedinta publica din data de 25.02.2010, instanta a invocat din oficiu exceptia de prematuritate a actiunii, motiv pentru care, în baza art. 137 alin. 1 CPC, se va pronunta cu prioritate asupra acesteia.

În fapt, între MT, în calitate de cedenta, si reclamantul PD, în calitate de cesionar, s-a încheiat contractul de cesiune de drepturi autentificat sub nr. 897/17.04.2007 (filele 6-7), prin care autoarea pârâtilor a cesionat ferm si irevocabil, cu titlu oneros, toate drepturile prezente si viitoare astfel cum rezulta din adeverinta nr. 7422/16.04.2007 eliberata de Primaria Snagov privind reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii 1/2000, drepturi ce poarta asupra terenului de 1500 mp, situat în comuna Snagov, pentru pretul de 6000 euro, pe care cedenta a declarat ca l-a primit integral de la cesionar la data autentificarii cesiunii.

Din cuprinsul contractului de cesiune de drepturi, instanta retine ca partile au prevazut în mod expres ca, „în situatia în care titlul de proprietate se emite pe numele cedentei, aceasta se obliga ca, în termen de 5 zile de la data intabularii dreptului de proprietate pe numele sau, sa se prezinte la un birou notarial stabilit de comun acord pentru transferul de proprietate asupra terenului catre cesionar sau catre o alta persoana desemnata expres de acesta”.

În acest sens, instanta constata ca titlul de proprietate nr. 76265/22.01.2009 (fila 8) a fost emis pe numele cedentei MT, iar nu pe numele cesionarului.

În drept, instanta constata ca partile au încheiat un contract de cesiune de drepturi, care reprezinta de fapt un contract de vânzare-cumparare, iar nu o promisiune bilaterala de vânzare-cumparare, astfel cum a sustinut reclamantul, nefiind astfel aplicabile dispozitiile art. 5 alin. 2 din Titlul X al Legii 247/2005.

În acest sens, instanta retine ca în speta exista particularitatea ca, prin efectul realizarii acordului de vointa al partilor (solo consensu), se produce doar încheierea contractului, nu si operarea automata a transferului dreptului de proprietate de la vânzator la cumparator (astfel cum prevede ca regula generala art. 1295 Cciv), întrucât, pe de o parte, vânzatoarea nu era la acel moment proprietara lucrului vândut, în conditiile în care titlul de proprietate nr. 76265 a fost emis abia la 22.01.2009, iar, pe de alta parte, partile au amânat transferul proprietatii printr-o clauza speciala pentru un moment ulterior încheierii contractului (respectiv în termen de 5 zile de la data intabularii dreptului de proprietate pe numele cedentei).

O astfel de clauza de amânare a transferului dreptului de proprietate este perfect valabila, întrucât regula stabilita în art. 1295 Cciv (potrivit careia transferul proprietatii are loc „îndata ce partile s-au învoit”) nu este imperativa (de ordine publica), ci doar supletiva, astfel încât poate fi înlaturata prin vointa expresa si clar exprimata a partilor contractante.

Având în vedere ca titlul de proprietate nr. 76265/22.01.2009 a fost emis pe numele cedentei, iar partile au stipulat expres ca, într-o astfel de situatie, cedenta se obliga ca, în termen de 5 zile de la data intabularii dreptului de proprietate pe numele ei, sa se prezinte la un birou notarial pentru transferul de proprietate asupra terenului catre cesionar, instanta retine ca transferul dreptului de proprietate este afectat de un termen suspensiv, respectiv dupa expirarea intervalului de 5 zile de la efectuarea cadastrului si intabularea în cartea funciara a dreptului de proprietate al cedentilor.

Termenul suspensiv afecteaza în acest caz transferul dreptului de proprietate, iar nu doar executarea obligatiei de predare a lucrului vândut (art. 1022 Cciv), întrucât nu a fost stipulat pur si simplu, ci partile contractante au prevazut expres amânarea acestui efect specific la contractului de vânzare-cumparare dupa momentul intabularii dreptului de proprietate pe numele cedentei. 

Or, în cauza, instanta constata ca termenul suspensiv stipulat de parti nu s-a împlinit, în conditiile în care reclamantul a recunoscut faptul ca pârâtii nu au efectuat intabularea dreptului de proprietate. Aceasta împrejurare rezulta si din adresa nr. 123600/06.11.2009 a OCPI Ilfov (fila 29), potrivit careia, din verificarile efectuate în bazele de date textuala si informatizata, reiese ca pentru terenul de 1500 mp nu a fost atribuit numar cadastral si nu figureaza deschisa carte funciara.

Apararea reclamantului, în sensul ca pârâtii sunt decazuti din beneficiul termenului, nu poate fi primita, întrucât, fata de circumstantele de fapt ale cauzei ce au fost prezentate mai sus, nu poate fi aplicabil în cauza niciunul dintre cazurile prevazute de art. 1025 Cciv.

Fata de aceste considerente de fapt si de drept, constatând ca partile contractante au prevazut expres amânarea efectului specific al contractului de vânzare-cumparare dupa momentul intabularii dreptului de proprietate pe numele cedentei, operatiune care nu a avut însa loc pâna în prezent, instanta va admite exceptia de prematuritate si va respinge actiunea ca fiind prematur introdusa.

judecator Draghici Daniel Marian.

Domenii speta

Spete similare