Acţiune în restituire întemeiată pe art. 19 din Legea nr. 641/1994 pentru abrogarea măsurilor legislative anti-evreieşti. Admisibilitate

Sunt şi rămân abrogate pe data publicării lor toate măsurile legislative prin care s-au luat dispoziţiuni discriminatorii privind pe evrei (art. 1 alin. 1 din Legea nr. 644/1944).

Bunurile şi drepturile de orice fel intrate prin efectul dispoziţiunilor legislative abrogate de art. 1 în patrimoniul Statului, respectiv Centrul Naţional de Romanizare sau a oricărui alt dobânditor se socotesc că nu au ieşit niciodată din patrimoniul titularilor deposedaţi şi vor fi restituite acestora în condiţiile prezentei legi, fără îndeplinirea vreunei formalităţi de transcriere sau intabulare (art. 19 din Legea nr. 641/1944).

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iaşi, reclamantul  W.C.H, prin avocat C.R., a chemat în judecată Primarul municipiului Iaşi, Consiliul Local al municipiului Iaşi şi Inspectoratul Şcolar al judeţului Iaşi, solicitând obligarea pârâţilor la restituirea necondiţionată a imobilului situat în municipiul Iaşi, str. Gh. Asachi, nr. 16 cu suprafaţa desfăşurată de 233,8 m2 şi teren în suprafaţă de 171,6 m2

În motivarea acţiunii, reclamantul susţine că, în cadrul măsurilor antievreieşti, în conformitate cu Decretul-Lege nr. 842/1941, imobilul proprietatea mamei sale, B.W. a intrat de plin drept în proprietatea statului. În urma înlăturării regimului dictatorial, prin Legea nr. 641/1944, s-au abrogat toate măsurile legislative antievreieşti, reclamantul, în calitate de succesor, fiind, fără putinţă de tăgadă, proprietarul imobilului situat în mun. Iaşi, str. Gh. Asachi, nr. 16.

În drept au fost invocate dispoziţiile Decretului-Lege nr. 842/1941 şi Legii nr. 641/1944.

Prin întâmpinare, pârâtul Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi invocă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, deoarece acesta nu a probat cu certificat calitatea de moştenitor a mamei sale, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive motivat de împrejurarea că imobilul, conform Legii nr. 213/1998, se află în patrimoniul public local.

Pe fond se solicită respingerea acţiunii întrucât reclamantul nu şi-a dovedit calitatea de proprietar.

Pârâtul Primarul municipiului Iaşi invocă excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

Arată pârâtul că imobilul situat în municipiul Iaşi, str. Gh. Asachi, nr. 16, a trecut în patrimoniul statului şi în administrarea comunei în baza procesului-verbal încheiat la data de 26.03.1949 în conformitate cu prevederile Decretului nr. 125/1948, ca urmare a emigrării proprietarului W.K.. La această dată imobilul se afla în proprietatea autorului reclamantului ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 649/1944, prin care s-au derogat măsurile legislative antievreieşti instituite prin Decretul-Lege nr. 842/1941.

Fiind o preluare abuzivă, efectuată după data de 06 martie 1945, devin incidente dispoziţiile Legii nr. 10/2001, aşa încât acţiunea în revendicare, formulată pe dreptul comun, este admisibilă numai în cazurile reglementate prin art. 47 din Legea nr. 10/2001, dar inadmisibilă dacă este introdusă după intrarea în vigoare a acestei legi, cum este cea pendinte, ceea ce rezultă, fără echivoc, şi din dispoziţiile art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998.

Răspunzând apărărilor pârâţilor, reclamantul susţine că nu a formulat o acţiune în revendicare, ci o acţiune în restituire, aceasta fiind sintagma folosită de Legea nr. 641/1944. Procesul-verbal de preluare din 26.03.1949, invocat de Primarul municipiului Iaşi, nu a fost prezentat cauzei. La această dată nu mai există C.N.R., care figura ca proprietar, conform certificatului eliberat de Arhivele Statului. Imobilul nu face parte din domeniul public, nefiind incidente dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 213/1998, iar la notificarea formulată în condiţiile Legii nr. 10/2001 nu a primit răspuns.

Părţile au depus copii de pe înscrisuri, reclamantul solicitând şi interogatoriul pârâţilor Primarul municipiului Iaşi şi Inspectoratul Şcolar al judeţului Iaşi.

A fost ataşat şi dosarul nr. 15.562/2002 al Tribunalului Iaşi.

Prin sentinţa civilă nr. 1470 din 14.06.2006, Tribunalul Iaşi a respins atât excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocate de Primarul municipiului Iaşi, precum şi excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei calităţii procesuale pasive invocate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi.

A fost respinsă acţiunea civilă formulată de W.C.H. în contradictoriu cu pârâţii Primarul municipiului Iaşi, Consiliul Local al municipiului Iaşi şi Inspectoratul Şcolar al judeţului Iaşi.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Cu privire la excepţiile invocate, apreciate ca nefondate, s-a considerat că reclamantul are calitate procesuală activă, acesta fiind moştenitorul părinţilor săi, W.K şi W.B. Dreptul de opţiune succesorală a fost manifestat de reclamant cel mai târziu la data depunerii notificării la Legea nr. 10/2001, act normativ care l-a repus în termenul de acceptare.

Inspectoratul Şcolar al Judeţului Iaşi are calitate procesuală pasivă fiind în posesia bunului litigios, bun ce i-a fost dat în folosinţă de Consiliul Local Iaşi ca efect al aplicării Legii nr. 213/1998 şi H.G. nr. 1354/2001.

Excepţia inadmisibilităţii acţiunii nu poate fi primită în considerarea dispoziţiilor art. 21 din Constituţie şi art. 60 alin. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Pe fond, Tribunalul a reţinut că imobilul din municipiul Iaşi, str. Gh. Asachi, nr. 16 a fost proprietatea autorilor reclamantului W.C.H. drept de proprietate confirmat de certificatul nr. 2750/16.10.1997 eliberat de Direcţia Generală a Arhivelor Statului.

În anul 1941, aşa-numita „Lege de romanizare” nr. 842 dispunea naţionalizarea tuturor  averilor evreieşti, ceea ce s-a întâmplat şi cu imobilul situat în municipiul Iaşi, str. Gh. Asachi, nr. 16, care a intrat în proprietatea statului.

„Legea de romanizare” a fost abrogată prin Legea nr. 641/1944, care a stipulat că imobilele care au intrat în patrimoniul statului în baza legilor antievreieşti „se socotesc că nu au ieşit vreodată din patrimoniile titularilor deposedaţi” şi că imobilele „vor fi restituite în condiţiile prezentei legi, fără îndeplinirea vreunei formalităţi”.

Imobilul a intrat de drept în patrimoniul autorilor reclamantului fără a fi necesară nici o formalitate de transcriere sau intabulare, iar pentru facilitarea reintrării în stăpânirea bunurilor şi pentru soluţionarea oricăror pretenţii s-a stabilit o procedură urgentă.

În cauză, nu există dovezi din care să rezulte că statul ar fi restituit benevol acest imobil şi nici că autoarea reclamantului l-ar fi constrâns, prin intermediul justiţiei, la punerea în aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 641/1944, fiind evident că, deşi bunul a reintrat de drept în patrimoniul foştilor proprietari, în fapt posesia a continuat să fie exercitată de către stat.

Venirea comuniştilor la putere a adus cu sine un nou val de naţionalizări, statul continuând posesia fără titlu, în baza unui simplu proces-verbal, încheiat la 26.03.1949, ceea ce rezultă şi din faptul că, în prezent, imobilul se află în patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale. Preluarea bunului fără titlu a lăsat fără efect dispoziţiile de restituire impuse prin Legea r. 641/1944.

Fiind o preluare abuzivă, efectuată după 06 martie 1945, devin incidente dispoziţiile Legii nr. 10/2001.

Acest act normativ special, cu dispoziţii derogatorii de la dreptul comun, impune ca persoanele îndreptăţite la retrocedarea în natură sau prin echivalent a unor imobile, trecute în proprietatea satului în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, să se conformeze condiţiilor, procedurilor şi termenelor prevăzute de această lege, în acest sens fiind şi decizia nr. 3164/2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Acelaşi raţionament este avut în vedere şi de art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998, iar în conformitate cu Legea nr. 247/2005 imobilele care au aparţinut comunităţilor minorităţilor naţionale din România şi care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de Statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 septembrie 1940-22 decembrie 1989, se restituie foştilor proprietari în condiţiile acestui act normativ.

Tribunalul a mai reţinut că reclamantul a uzat şi de procedura Legii nr. 10/2001, apreciind, în concluzie, că acţiunea formulată de acesta este nefondată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul W.H., prin avocat C.R.

În motivarea apelului se susţine că instanţa de fond a interpretat greşit actul dedus judecăţii, schimbând natura şi înţelesul neîndoielnic al acestuia şi a pronunţat o hotărâre cu încălcarea şi greşita aplicare a legii.

Astfel, în mod incorect se reţine că imobilul a reintrat în patrimoniul statului, ceea ce ar fi lăsat fără efect dispoziţiile de restituire impuse prin Legea nr. 641/1944 şi că, în aceste condiţii, fiind vorba de o preluare fătă titlu, după 06 martie 1945, sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi îşi găseşte aplicarea Decizia nr. 3164/2004 a Î.C.C.J.

Instanţa nu a apreciat nici consemnările din certificatul nr. 2750/1997 din care rezultă că, până în anul 1950, imobilul din str. Gh. Asachi, nr. 16 figura în evidenţele Comisiei de romanizare şi a confundat două noţiuni separate, în sensul că dreptul subiectiv al unei persoane fizice echivalează cu posesia efectivă asupra unui bun. Faptul că nu este nevoie de formalităţi privind transcrierea sau intabularea nu echivalează cu predarea posesiei bunului, oricând proprietarul deposedat având posibilitatea, conform Legii nr. 641/1944, să solicite restituirea bunului de către cei care-l posedă.

Este greşit şi argumentul instanţei întemeiat pe Legea nr. 66/2004 care priveşte restituirea unor bunuri care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România.

Potrivit art. 6 pct. 3 din acest act normativ, prin comunitate se înţelege o entitate juridică de drept privat constituită şi organizată potrivit legii române, nu o persoană fizică, cum este reclamantul. 

De asemenea, instanţa de fond, fără nici o motivare, i-a respins cererea privind suplimentarea interogatoriului.

Apelantul nu a solicitat administrarea de noi probe.

Prin întâmpinare, intimatul Inspectoratul Şcolar al judeţului Iaşi arată că apelul este neîntemeiat, acţiunea formulată de reclamant fiind inadmisibilă deoarece imobilul a trecut în proprietatea statului şi în administrarea comunei în baza procesului-verbal încheiat la data de 26.03.1949, în conformitate cu prevederile Decretului nr. 125/1948, ca urmare a emigrării proprietarului.

Aşa cum a conchis şi instanţa, apelantul se putea adresa instanţei de drept comun până la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Nu s-au invocat din oficiu motive de ordine publică.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi hotărârea instanţei de fond, în limitele cererii de apel, Curtea apreciază că apelul este întemeiat pentru considerentele ce urmează.

Reclamantul W.C.H. este succesorul lui W.B., mama sa.

Din certificatul nr. 2750 din 16.10.1997 eliberat de Direcţia Generală a Arhivelor Statului în urma cercetării matricolei pentru impozitul pe clădiri pe anii 1942-1950, rezultă că W.B. a fost proprietara imobilului situat în municipiul Iaşi, str. Gh. Asachi, nr. 16.

Acest imobil a trecut în patrimoniul statului ca efect al aplicării Decretului-Lege nr. 842/1941 pentru trecerea proprietăţilor urbane evreieşti în patrimoniul statului şi pentru oprirea evreilor de a dobândi proprietăţi similare urbane sau anumite drepturi reale asupra acestor imobile.

Această concluzie se desprinde din menţiunea de pe foaia matricolă conform căreia „proprietarul”  imobilului este C.N.R. (Centrul Naţional de Romanizare), organism căruia i se preda bunul trecut în patrimoniul statului, potrivit art. 8 din Decretul-Lege nr. 842/1941.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, ca urmare a aplicării art. 19 din Legea nr. 641/1944, prin care au fost abrogate măsurile legislative antievreieşti, toate bunurile intrate în patrimoniul statului, respectiv al C.N.R., prin efectul dispoziţiilor legislative abrogate, se socotesc că nu au ieşit niciodată din patrimoniul titularului deposedat şi vor fi restituite acestuia, în condiţiile prezentei legi, fără îndeplinirea vreunei formalităţi de transcriere sau intabulare.

Aşadar, prin efectul legii, autoarea apelantului a redobândit dreptul de proprietate, însă imobilul nu i-a fost restituit.

Mai mult, autoarei apelantului nu i se recunoaşte nici calitatea de proprietar, în condiţiile în care, în aceeaşi foaie matricolă, este rectificată menţiunea de la rubrica „proprietar”, trecându-se, în locul C.N.R., „comitetul provizoriu al comunei urbane Iaşi”, conform unei adrese a acestui comitet cu nr. 173 din 16 aprilie 1949.

Susţin intimaţii-pârâţi că imobilul situat în Iaşi, str. Gh.Asachi, nr. 16 a trecut „în proprietatea statului şi în administrarea comunei” în baza unui proces-verbal încheiat la data de 26 martie 1949, în conformitate cu prevederile Decretului nr. 125/1948, ca urmare a emigrării proprietarului. Acest proces-verbal nu a fost depus la dosar.

Cert este că acest imobil se află, în prezent, în patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale, respectiv municipiul Iaşi şi în administrarea unei unităţi preşcolare.

Intimaţii recunosc că imobilul a fost preluat abuziv, fără un titlu valabil, însă consideră, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, în condiţiile în care a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, că apelantul avea dreptul, de care a şi uzat, de a solicita restituirea imobilului în condiţiile Legii nr. 10/2001 şi ale Legii nr. 66/2004, în acelaşi sens fiind şi dispoziţiile art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998.

În ceea ce priveşte dispoziţiile Legii nr. 66/2004, este evident că acestea nu sunt aplicabile în prezenta cauză, care nu are ca obiect restituirea unui imobil care să fi aparţinut unei comunităţi a minorităţilor naţionale.

De asemenea, nici dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 10/2001 şi art. 6 din Legea nr. 213/1998 nu pot fi interpretate în sensul că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, persoanele îndreptăţite nu pot solicita, pe calea dreptului comun, restituirea unui bun preluat fără titlu valabil, aflat în patrimoniul unei unităţi administrativ-teritoriale, o atare interpretare fiind contrară drepturilor garantate prin art. 6 alin. 1 şi art. 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În consecinţă, faţă de considerentele expuse, reţinând că autoarea apelantului nu şi-a pierdut dreptul, recunoscut de Legea nr. 641/1944 şi transmis succesorului său, de a solicita restituirea imobilului, avându-se în vedere şi dispoziţiile art. 296 Cod procedură civilă, se va admite apelul şi se va schimba, în parte, sentinţa pronunţată de Tribunalul Iaşi, în sensul că se va admite acţiunea formulată de reclamant, iar pârâţii vor fi obligaţi să restituie reclamantului imobilul situat în municipiul Iaşi, str. Gh. Asachi, nr. 16, descris în Protocolul nr. 3859 din 04.10.1995 încheiat între Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Învăţământului.

Curtea a admis apelul formulat de reclamantul W.H împotriva sentinţei civile nr. 1470 din 14.06.2006 pronunţată de Tribunalul Iaşi, sentinţă pe care a schimbat-o în parte. A admis acţiunea formulată de W.H prin avocat R.C., în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Iaşi, Consiliul Local al Municipiului Iaşi şi Inspectoratul Şcolar al Judeţului Iaşi. A obligat pârâţii să restituie reclamantului imobilul situat în municipiul Iaşi, str. Gh. Asachi nr. 16 cu suprafaţa construită desfăşurată pe 233,80 m2 şi teren în suprafaţă de 171 m2.

Au fost păstrate celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei decizii. Hotărârea este supusă căii de atac a recursului.

Domenii speta

Spete similare