Deducerea arestului efectuat în străinătate în îndeplinirea unei cereri formulate de autorităţile române în temeiul Legii nr.302/2004

Sentinţă penală 343 din 11.12.2008


Prin sentinta penala nr. 343/11.12.2008, ramasa definitiva prin nerecurare, Tribunalul Suceava a admis contestatia la executare formulata de contestatorul G.G., a dedus din pedeapsa de 2 ani închisoare aplicata anterior condamnatului G.G., si durata arestarii contestatorului în Germania în vederea extradarii, de la data de 20.02.2008 la data de 05.05.2008, a anulat mandatul de executare a pedepsei emis pe numele contestatorului G.G. si a dispus emiterea unui nou mandat de executare.

Pentru a hotarî astfel, instanta a retinut ca prin  sentinta penala nr. 238 din 06.11.2002 pronuntata de  Tribunalul  Suceava, modificata prin decizia penala nr. 125 din 05.05.2003 a Curtii de Apel Suceava si ramasa definitiva prin decizia penala nr. 5647 din 03.12.2003 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, inculpatul  G.G. a fost condamnat la pedepsele de 8 luni închisoare pentru savârsirea infractiunii de ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea linistii publice prev. de art. 321 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal,  2 ani închisoare pentru savârsirea infractiunii de  violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 2 Cod penal si 5 luni închisoare pentru savârsirea infractiunii de  lovire sau alte violente, prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal. Potrivit art. 1 din Legea nr. 543/2002 s-au constatat gratiate pedepsele de 8 luni închisoare pentru savârsirea infractiunii prev. de art. 321 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal si 5 luni închisoare pentru savârsirea infractiunii prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal, urmând ca inculpatul sa execute pedeapsa de 2 ani închisoare pentru savârsirea infractiunii de  violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 2 Cod penal.

În temeiul art. 71 Cod  penal, i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de  art. 64 Cod  penal.

S-a dedus din pedeapsa aplicata inculpatului durata arestarii preventive începând cu data de 10.01.2001 pâna la 14.02.2001.

S-au emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 305/2002 la data de 17.12.2003 si mandatul european de arestare nr. 305/2002 la data de 21.02.2008.

Instanta a mai retinut ca petentul contestator G.G. s-a aflat în arest în Germania în vederea extradarii, în perioada 20.02. - 05.05.2008.

Având în vedere ca potrivit disp. art. 18 alin. 1 din Legea nr. 302/2004, durata arestului efectuat în strainatate în îndeplinirea unei cereri formulate de autoritatile române în temeiul prezentei legi, este luata în calcul în cadrul procedurii penale române si se computa din durata pedepsei aplicate de instantele române, instanta a admis contestatia la executare si a dedus si durata arestarii contestatorului în Germania în vederea extradarii.