Divorţ. dreptul părintelui căruia nu i-a fost încredinţat minorul de a păstra legături personale cu acesta

DIVORŢ. DREPTUL PĂRINTELUI CĂRUIA NU I-A FOST ÎNCREDINŢAT MINORUL DE A PĂSTRA LEGĂTURI PERSONALE CU ACESTA . MODALITĂŢI

Încredinţarea minorului unuia din părinţi nu duce şi la întreruperea legăturilor personale dintre celălalt părinte şi copil. Părintele căruia nu i s-a încredinţat minorul are dreptul de a întreţine legături personale cu copilul , fără ca celălalt să se poată opune ,pentru ca în continuare să aibă posibilitatea exercitării obligaţiei legale de creştere , educare şi supraveghere.

Reclamanta I. M. a chemat în judecată pe pârâtul I. I. C., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună desfacerea căsătoriei încheiată cu pârâtul la data de 16.03.2002 şi înregistrată sub nr. 97/2002 în registrul stării civile al Primăriei Mun. Tg-Jiu, încredinţarea minorului I. I. A. născut la data de 02.02.2004, spre creştere şi educare, obligarea pârâtului la pensie de întreţinere pentru minor, revenirea la numele avut anterior căsătoriei.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că s-a căsătorit cu pârâtul din dorinţa de a întemeia o familie bazată  pe respect  şi ajutor reciproc, din căsătoria lor rezultând  minorul I. A. născut la data de 02.02.2004, la începutul căsătoriei relaţiile de familie au decurs normal  însă pe parcurs relaţiile de familie s-au deteriorat.

Cu privire la minorul I. I. A. născut la data de 02.02.2004, reclamanta a arătat că este puternic ataşată de copil, acesta are o vârstă fragedă şi-i poate asigura  o creştere şi educare normală, desfăşurându-şi activitatea în învăţământ şi realizând veniturile necesare unui trai decent, beneficiind şi de sprijinul părinţilor săi.

Reclamanta a mai solicitat împărţirea  următoarelor bunuri imobile şi mobile: un apartament cu 3 camere, baie şi bucătărie, un autoturism marca Opel Astra, fabricat în anul 2002,; două garnituri mobilă de dormitor, compuse din 2 şifoniere, 2 paturi şi o comodă; o garnitură mobilă de sufragerie, compusă din vitrină, 2 rafturi, 2 fotolii, o canapea, o măsuţă din sticlă; o mobilă de bucătărie compusă din colţar, masă şi 2 scaune; un frigider Artic, un aragaz cu 4 ochiuri ( marca Zimenss), un covor persan  de 2/3 şi un televizor color.

Reclamantul I. I. C. a chemat în judecată pe pârâta I. M., solicitând desfacerea căsătoriei încheiată cu aceasta, minorul I. I. A. să fie încredinţat spre creştere şi educare tatălui reclamant, pârâta să fie obligată să plătească pensie de întreţinere pentru minor,motivând că în ultima perioadă relaţiile dintre soţi s-au deteriorat, în sensul că, pe fondul unor certuri şi discuţii contradictorii, au apărut tensiuni, în urmă cu câteva luni s-au despărţit în fapt, continuarea  căsătoriei nemaifiind  posibilă.

Cu privire la încredinţarea minorului, reclamantul a arătat că acesta a fost crescut încă de la naştere de părinţii reclamantului şi este foarte ataşat de reclamant şi bunicii paterni, reclamantul este angajat şi realizează venituri care să permită asigurarea unui trai decent pentru minor.

Prin cererea depusă la 17.09.2008 reclamantul I. I.C. a completat acţiunea, solicitând ca în situaţia în care minorul I.I.A. va fi încredinţat spre creştere şi educare mamei-pârâte să se stabilească un program prin care reclamantul să poată vizita minorul, respectiv, la fiecare sfârşit de săptămână, începând de vineri, ora 17,00 până duminica ora 17,00, câte o săptămână în fiecare vacanţă de iarnă, de primăvară, de Paşti, trei luni în vacanţa de vară şi două săptămâni în perioada concediului de odihnă al reclamantului.

Cele două cauze au fost conexate,  iar instanţa a dispus  disjungerea cererii privind partajul de bunuri comune.

Prin sentinţa civilă nr. 8711/6.11.2008 pronunţată de Judecătoria TG-Jiu în dosar nr. 11268/318/2008, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta – pârâtă I. M., împotriva pârâtului – reclamant I. I. C., în contradictoriu cu  autoritatea tutelară Consiliul Local Tg-Jiu.

A fost admisă în parte acţiunea, cu completarea ulterioară, formulată de reclamantul – pârât I. I.C. împotriva pârâtei-reclamante I. M, fiind desfăcută din culpa ambilor soţi, căsătoria încheiată  între părţi.

S-a constatat că prin căsătorie soţii şi-au păstrat numele purtate anterior , nume pe care le vor purta şi după desfacerea căsătoriei.

S-a încredinţat minorul I. I.A. născut la data de 02.02.2004, spre creştere şi educare mamei, reclamanta – pârâtă I. M., fiind obligat reclamantul – pârât I. I. C. să plătească 450 lei pensie de întreţinere în favoarea minorului începând cu data de 06.11.2008 până la majoratul minorului.

A fost obligată reclamanta – pârâtă să permită reclamantului – pârât să ia în domiciliul său minorul I. I.A. în fiecare sfârşit de săptămână, începând de vineri ora 17,00 până duminica, ora 17,00, în prima jumătate din vacanţa de iarnă, în a II-a jumătate din vacanţa de Paşti, în a II- a jumătate din vacanţa de vară, precum şi în concediul tatălui, în situaţia în care acest concediu nu se suprapune vacanţelor minorului, fiind compensate cheltuielile de judecată efectuate de părţi.

Pentru a pronunţa această sentinţă , s-a reţinut că părţile s-au căsătorit în anul 2002, iar din căsătorie a rezultat minorul I I A şi părţile nu mai locuiesc împreună din vara anului 2008, relaţiile de căsătorie sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă din culpa ambilor soţi.

Cu privire la numele soţilor, instanţa a constatat că prin căsătorie soţii şi-au păstrat numele purtate anterior , nume pe care le vor purta şi după desfacerea căsătoriei.

Referitor la minorul rezultat din căsătoria părţilor, instanţa a reţinut că acesta a fost crescut cu ajutorul bunicilor paterni, locuind la aceştia până în anul 2007, apoi a locuit cu părinţii şi a frecventat grădiniţa , părţile fiind sprijinite de bunica reclamantului-pârât, care supraveghea minorul în lipsa părinţilor şi când reclamanta-pârâtă s-a mutat la părinţii săi, a luat cu ea şi minorul.

Din referatul de anchetă socială, caracterizările depuse  şi adeverinţele de venituri, instanţa a reţinut că ambii părinţi dispun de condiţii materiale bune pentru creşterea minorului şi manifestă afecţiune faţă de acesta.

Faţă de vârsta  minorului, de profesiile şi timpul pe care fiecare părinte îl poate aloca îngrijirii şi educării copilului, instanţa a  apreciat că este în interesul minorului să fie încredinţat spre creştere şi educare mamei, întemeiat pe necesităţile specifice vârstei sale, trebuie să primeze dorinţei părintelui de a-şi avea lângă el copilul.

Pentru a se da posibilitatea tatălui de a păstra legături personale cu minorul, drept prevăzut de art.43 al.1 C.fam, instanţa a obligat-o pe  reclamanta – pârâtă să permită reclamantului – pârât să ia în domiciliul său minorul I. I.A. în fiecare sfârşit de săptămână, începând de vineri ora 17,00 până duminica, ora 17,00, în prima jumătate din vacanţa de iarnă, în a II-a jumătate din vacanţa de Paşti, în a II- a jumătate din vacanţa de vară, precum şi în concediul tatălui, în situaţia în care acest concediu nu se suprapune vacanţelor minorului. La stabilirea acestui program, instanţa a avut în vedere înţelegerea părţilor menţionată scris şi depusă la dosar, fila  47, distanţa redusă între domiciliile părţilor, programul şcolar al copilului.

Împotriva sentinţei au declarat apel reclamanta şi pârâtul , criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie , susţinându-se de reclamantă că nu este de acord cu programul stabilit pentru vizitare minor , întrucât în mod greşit instanţa a avut în vedere înscrisul sub semnătură privată încheiat între părţi , deoarece i-a fost viciat consimţământul.

În dezvoltarea motivelor de apel , a mai susţinut pârâta că programul stabilit ar avea consecinţe nefaste pentru minor , în raport de vârsta acestuia , de programul de grădiniţă şi de influenţele pârâtului şi părinţilor săi asupra minorului .

S-a criticat sentinţa şi de către pârâtul I I C în sensul că nu s-a făcut o aplicare corectă a dispoziţiilor art. 38 C.fam., întrucât probatoriul administrat a dovedit că deteriorarea raporturilor dintre părţi s-a datorat în exclusivitate apelantei reclamante şi a dovedit că infidelitatea soţiei a condus la destrămarea climatului familial , ce a culminat cu separarea în fapt a soţilor .

Că , încredinţarea minorului tatălui pârât poate constitui o măsură de protecţie a minorului prin care se apără nevoile emoţionale , psihologice , inclusiv nevoia  de stabilitate a copilului şi trebuie avut în vedere şi ataşamentul faţă de copil al părinţilor pârâtului şi mediul sigur şi stabil în care a crescut .

Tribunalul analizând motivele de apel invocate de apelanta reclamantă şi apelantul pârât a constatat că sunt nefondate, cu următoarea motivare ;

Din depoziţiile martorilor audiaţi la instanţa de fond a rezultat că părţile nu mai locuiesc împreună din vara anului 2008 şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă din vina ambelor părţi ,având în vedere că deteriorarea relaţiilor de căsătorie a fost determinată de neînţelegerile dintre părţi , referitor la cheltuielile comune căsătoriei , de acuzele aduse de apelantul pârât soţiei că ar avea relaţii extraconjugale .

Astfel, ambele părţi se fac vinovate de desfacerea căsătoriei , întrucât nici una dintre acestea nu a privit cu maturitate şi responsabilitate căsătoria încheiată şi nu au făcut eforturi pentru reluarea acesteia , în mod corect instanţa reţinând culpa comună a soţilor.

Este adevărat că din probele administrate , respectiv declaraţiile martorilor audiaţi propuşi de părţi , anchetele sociale întocmite la domiciliul părţilor şi din susţinerile acestora a rezultat că ambele părţi dispun  de condiţii materiale şi garanţii morale pentru creşterea şi educarea minorului şi ambii soţi au manifestat o preocupare şi un ataşament faţă de minor.

Însă, raportat la vârsta copilului , necesităţile specifice vârstei sale şi la timpul pe care fiecare părinte îl poate aloca îngrijirii şi educării copilului , în mod corect instanţa a apreciat că este în interesul minorului să fie încredinţat mamei spre creştere şi educare.

Se apreciază în principiu  în raport de disp. art. 43 C.fam., că atât măsura încredinţării copilului minor spre creştere şi educare unuia dintre părinţi , cât şi măsura dispusă privind modalitatea de legături personale pe care le poate avea celălalt părinte cu minorul , trebuie să aibă în vedere interesul acestuia .

Astfel, părintele căruia nu i s-a încredinţat minorul şi nu a fost decăzut din drepturile părinteşti ,prin încredinţarea minorului celuilalt părinte , are dreptul de vizita copilul şi de a avea legături personale cu acesta nu poate fi limitat decât în mod justificat.

Aceste drepturi sunt corelative obligaţiei legale de creştere şi supraveghere a minorului ,care nu poate fi îndeplinită cu eficienţă în cazul în care legăturile cu minorul ar fi restrânse la un interval de timp relativ scurt , numai în anumite zile şi numai la domiciliul celuilalt părinte.

Privită în acest context , cererea pârâtului reclamant de a  avea legături personale cu minorul , aşa cum a stabilit instanţa prin luarea minorului la domiciliul său este întemeiată ,întrucât copilul are vârsta de 5 ani , astfel încât îl poate însoţi pe tatăl său , plecând de la reclamantă fără a-i afecta sănătatea sau educaţia .

S-a apreciat corect de către instanţa de fond că despărţirea de mamă a minorului pentru perioada stabilită nu este de natură să afecteze sănătatea şi educaţia minorului, întrucât din ansamblul probator a rezultat că tatăl este preocupat în mod deosebit de creşterea , educarea şi îngrijirea minorului şi dispune de condiţii materiale şi garanţii morale .

Este adevărat că instanţa a avut în vedere înţelegerea încheiată de părţi, însă instanţa a ajuns la concluzia că este în interesul minorului să fie respectată această înţelegere şi în concordanţă cu dispoz. art. 43 alin. 1 C.fam. şi art. 8 din CEDO .

Secţia civilă – decizia civilă nr. 63/25.02.2009, pronunţată în dosar nr. 11268/318/2008.

Red. N.U.

Domenii speta

Spete similare