Contract individual de muncă. Incapacitate temporară de muncă. Inadmisibilitatea suspendării contractului din iniţiativa angajatorului.

Contract individual de muncă. Incapacitate temporară de muncă. Inadmisibilitatea suspendării contractului din iniţiativa angajatorului.

Codul muncii – art. 50 alin. 1 lit. b, art. 52 alin. 1 lit. c

Pe perioada în care salariatul se află în imposibilitate să presteze muncă din motive independente de voinţa sa, contractul individual de muncă este suspendat de drept, situaţie în care, pentru aceeaşi perioadă, suspendarea facultativă prevăzută de art. 52 alin. 1 lit. c din Codul muncii nu poate opera.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă– complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale, decizia nr. 831 din 5 aprilie 2006

Prin sentinţa civilă nr. 1423 din 16 noiembrie 2005, Tribunalul Arad a admis acţiunea intentată de reclamanta M.E. şi a anulat decizia nr. 36/12.07.2005 de suspendare a contractului individual de muncă, emisă de pârâta S.C. „G.T.” S.A. Bucureşti şi a obligat reclamanta la plata sumei de 350 RON lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reţinându-se că reclamanta a fost angajata pârâtei, măsura suspendării fiind luată în temeiul dispoziţiilor art. 52 lit. c din Codul muncii începând cu 12.07.2005, motivat de faptul că prin actul de control înregistrat sub nr. 19086/16.07.2005 a rezultat că reclamanta a comis fapte cu caracter infracţional pentru care a fost formulată la 30.06.2005 plângere penală, decizia fiind comunicată reclamantei cu scrisoare recomandată la 13.07.2005.

Începând cu 13.07.2005, reclamanta s-a aflat în concediu medical fiind în incapacitate temporară de muncă, stare care s-a prelungit pe tot parcursul lunii august 2005 pentru ca, prin decizia nr. 243326 din 14 octombrie 2005, să fie pensionată pentru invaliditate începând cu 1 septembrie 2005.

A apreciat că la data la care s-a comunicat contestatoarei decizia de suspendare a contractului individual de muncă aceasta nu putea produce efecte, contractul fiind suspendat de drept şi nici după expirarea perioadei de incapacitate temporară de muncă nu a ajuns să producă efecte deoarece raporturile de muncă au încetat ca urmare a pensionării.

În termen legal, împotriva sentinţei civile menţionate mai sus, a declarat recurs pârâta invocând drept temei de modificare dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 8 C. pr. civ.

A susţinut că instanţa de fond trebuia să respingă ca prematură contestaţia, deoarece decizia urma să producă efecte numai din momentul în care înceta starea de invaliditate a contestatoarei, deoarece plângerea penală nu a fost retrasă de societate, că instanţa de fond reţinând că a încetat de drept contractul de muncă al contestatoarei trebuia să respingă acţiunea ca fiind rămasă fără obiect; că instanţa nu a analizat actul a cărui anulare a dispus-o şi nu a arătat care elemente esenţiale îi lipsesc, prin soluţia pronunţată instanţa încuviinţând lipsa de disciplină a angajatorului care în ziua în care a aflat că îi va fi suspendat contractul de muncă a părăsit unitatea şi abţinut concediu medical inclusiv pentru acea zi.

Recursul este fondat.

Instanţa de fond a reţinut în mod corect raportul juridic dedus judecăţii şi a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente speţei.

Suspendarea contractului este o suspendare a principalelor efecte ale contractului de muncă – prestarea muncii şi plata acesteia, ce se manifestă printr-o încetare temporară a traducerii lor în viaţă.

Din probatoriul administrat în cauză rezultă că la data de 12 iulie  2005, data luării măsurii suspendării facultative a contractului de muncă în temeiul art. 52 lit. c din Codul muncii, reclamanta se afla în incapacitate temporară de muncă, contractul de muncă fiind suspendat pe deplin drept.

Instanţa de fond a apreciat în mod corect că măsura suspendării facultative aplicată peste măsura suspendării de drept a contractului este nelegală, deoarece scopul suspendării este interzicerea temporară ca salariatul să-şi exercite funcţia şi ca atare să producă alte pagube unităţii, pe perioada suspendării necuvenindu-i-se salariul, scop care nu poate fi atins atâta vreme cât contractul de muncă era deja suspendat.

Susţinerea recurentei cu privire la prematuritatea acţiunii este neîntemeiată, deoarece dreptul la acţiune se naşte în momentul comunicării deciziei, reclamanta având interes să solicite instanţei anularea acesteia.

Împrejurarea că la încetarea suspendării de drept, contractul de muncă a încetat de drept nu poate duce la respingerea acţiunii ca fiind rămasă fără obiect, deoarece decizia de suspendare a fost în fiinţă în tot acest interval de timp.

Reclamanta a fost prezentă la serviciu în 12 iulie 2005, însă chiar unitatea recunoaşte că acesta a plecat la doctor, nefăcând dovada că a solicitat cu rea-credinţă concediu medical pentru a împiedica suspendarea facultativă a contractului de muncă.

Având în vedere că efectul suspendării este acelaşi, instanţa apreciază că peste suspendarea de drept a contractului nu se poate suprapune şi suspendarea legală facultativă.

Domenii speta

Spete similare