Conducător autobuz. Încadrarea în grupa a II-a de muncă. Necesitatea dovedirii clare a conditiilor concrete de muncă.

Încadrarea în grupe superioare de muncă, în temeiul art. 3 din Ordinul nr.50/1990, pentru alte persoane decât cele men?ionate în anexe, se poate face numai dacă nivelul noxelor existente la locurile de muncă (activită?i, meserii, func?ii), prevăzute în aceste grupe depă?e?te nivelul maxim admis prevăzut în normele republicane de protec?ie a muncii (art.4 din Ordinul nr.50/1990).

Pentru încadrarea în grupa I este necesar ca personalul să lucreze în locurile de muncă corespunzătoare cel pu?in 50% din timpul efectiv lucrat, iar pentru încadrarea în grupa a II-a de muncă cel pu?in 70% din programul de lucru (art.7 din ordin).

Intimatul reclamant s-a prevalat de adeverin?a nr. 9786/19.03.2014 emisă de [...], din care rezultă încadrarea în grupa a II-a de muncă a reclamantului, în procent de 100% pentru funcţia de conducător auto, conform pct. 209 din anexa nr.2 la Ordinului 50/1990 pentru perioada 31.08.1977-16.06.1988.

Înscrisul emis de către societate pentru o perioada ulterioară nu poate conduce la admiterea ac?iunii şi cu privire la perioada anterioară, respectiv 11.05.1977 - 31.08.1977. Astfel cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, câtă vreme există documente primare care să ateste împrejurarea pretinsă, nu poate fi obligat fostul angajator la eliberarea unei adeverinţe cu privire la acest aspect, acest lucru fiind deja certificat de către acesta.

Art.4 din Ordinul nr.50/1990

Pct. 209 din anexa nr.2 la Ordinul nr.  50/1990

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanţa la data de 14.12.2017 sub nr.  …/118/2017 reclamantul [...] a chemat în judecată pe pârâta [...], solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate că activitatea desfăşurată de acesta în perioada 11.05.1977-17.06.1988  se încadrează la pct. 209 din anexa nr. 2 la Ordinului 50/1990, respectiv grupa a II-a de muncă şi obligarea pârâtei la emiterea unei adeverinţe în acest sens, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că şi-a desfăşurat activitatea în cadrul pârâtei în  perioada 11.05.1977 - 17.06.1988 în funcţia de conducător autobuz articulat cu o capacitate de transport de peste 50 de pasageri. În urma solicitării adresate angajatorului pentru eliberarea unei adeverinţe care sa menţioneze veniturile salariale şi încadrarea în grupă de muncă, în vederea întocmirii dosarului de pensie, pârâta a comunicat datele solicitate doar parţial.

În probaţiune s-a solicitat proba cu înscrisuri şi interogatoriul pârâtei.

În drept s-au invocat dispoziţiile Ordinului nr. 50/1990, art. 40, 120, 123, 159, 160 şi 269 C.muncii, art. 194 şi urm. C.proc.civ.

În dovedirea acţiunii s-au depus înscrisuri: carnet de muncă al reclamantului.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta [...] şi-a exprimat poziţia procesuală faţă de acţiunea civilă dedusă judecăţii, în sensul respingerii cererii ca nefondate. Pe cale de excepţie, pârâta a invocat existenţa autorităţii de lucru judecat raportat la sentinţa civilă nr. 88/22.01.2016 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul civil nr. …/118/2015. S-a arătat că angajatorul nu poate fi obligat să elibereze adeverinţe cu drepturi de care salariatul nu a beneficiat sau care nu rezultă din evidenţele deţinute de angajator sau deţinătorul arhivei acestuia.Totodată, pârâta a arătat că a eliberat reclamantului adeverinţele solicitate, conform deţinute de către aceasta.

În drept s-au invocat dispoziţiile art.205-208. C.proc.civ.

În probaţiune a fost solicitată proba cu înscrisuri şi orice altă probă ce ar rezulta din dezbateri.

Prin încheierea de şedinţă din data de 29.03.2018 a fost respinsă excepţia autorităţii de lucru judecat ca neîntemeiată, reţinând  că nu există triplă identitate de obiect, părţi şi cauză, între cele doua dosare, cu motivarea si pentru considerentele cuprinse în încheierea de la această dată.

A fost administrată proba cu înscrisuri şi proba cu interogatoriul pârâtei [...].

Prin sentinţa civilă nr. 1654/21.06.2017 Tribunalul Constanţa a respins cererea reclamantului [...], formulată în contradictoriu cu [...], ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a avut în vedere următoarele:

Reclamantul a solicitat instanţei a se constata că activitatea desfăşurată de către acesta în calitate de angajat al pârâtei în perioada 11.05.1977 - 17.06.1988 se încadrează pentru toată perioada, la pct. 209 din anexa nr. 2 la Ordinului 50/1990, respectiv grupa a II-a de muncă, aplicate prin asimilare şi obligarea pârâtei la emiterea unei adeverinţe în acest sens.

Conform  art.1 şi art.2 din Ordinul nr.50/1990  în grupa I de munca se incadrează locurile de munca, activitatile si categoriile profesionale cuprinse in anexa nr. 1 iar în grupa II de muncă se incadrează locurile de muncă, activită?ile ?i categoriile profesionale cuprinse in anexa nr. 2.

Conform art. 3 din Ordinul nr.50/1990 beneficiază de incadrarea in grupele I si II de munca, potrivit celor mentionate, fără limitarea numărului, personalul care este in activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maistri, tehnicieni, personal de intretinere si reparatii, controlori tehnici de calitate, precum si alte categorii de personal care lucreaza efectiv la locurile de munca si activitatile prevazute in anexele nr. 1 si 2.

Potrivit art.6 din Ordinul nr.50/1990 nominalizarea persoanelor care se incadreaza in grupele I si II de munca se face de catre conducerea unitatilor impreuna cu sindicatele libere din unitati, tinindu-se seama de conditiile deosebite de munca concrete in care isi desfasoara activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, conditii nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizica sau nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).

Art.7 din Ordinul nr.50/1990 stabileşte că încadrarea in grupele I si II de munca se face proportional cu timpul efectiv lucrat la locurile de munca incluse in aceste grupe, cu conditia ca,pentru grupa I, personalul sa lucreze in aceste locuri cel putin 50%, iar pentru grupa II, cel putin 70% din programul de lucru.

Dovada perioadelor de activitate desfasurate in locurile de munca si activitatile ce se incadreaza in grupele I si II de munca in vederea pensionarii se realizează potrivit art.15 din Ordinul nr.50/1990, pe baza inregistrarii acestora in carnetul de munca conform metodologiei de completare a acestuia stabilite de Ministerul Muncii si Ocrotirilor Sociale, unităţile angajatoare având  obligaţia  de a preciza  pe baza documentelor existente in unitate, situaţia încadrării personalului în grupele I si II de munca începând cu 18.03.1969 si până în prezent.

Menţiunile din carnetul de muncă al reclamantului atestă faptul că acesta a fost angajat al fostei Întreprinderi de Transport Bucureşti, având meseria de şofer.

În Ordinul nr. 50/1990 anexa II pct.209 este prevăzută activitatea de conducător de vehicule din transportul în comun de persoane.

Ordinul nr.50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităţilor şi categoriilor profesionale cu condiţii deosebite care se încadrează în grupele I ?i II de muncă în vederea pensionarii a fost emis în baza Legii nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asisten?a socială ?i în conformitate cu prevederile art. 2 din Decretul-lege nr. 68/1990 pentru înlăturarea unor inechităţi în salarizarea personalului, şi precizează locurile de muncă, activităţile şi categoriile de personal care lucrează în condiţii deosebite, ce se încadrează în grupele I ?i II de muncă în vederea pensionarii.

Acest ordin vizează încadrarea în grupele I şi II de muncă atât pentru perioada anterioara datei de 18.03.1969, cât şi perioada lucrată după aceasta dată.

Astfel, potrivit pct. 13-15 din Ordinul nr. 50/1990 perioada lucrată după data de 18.03.1969 se încadrează în grupele I şi II de muncă în conformitate cu prevederile acestui ordin, ce înlocuieşte Ordinele nr. 59/1969, 105/1976 ?i 210/1977 ale Ministrului Muncii şi Ministrului Sănătăţii, care îşi încetează aplicabilitatea.

Dovedirea perioadelor de activitate desfăşurate în locurile de muncă şi activităţile ce se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionarii se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă, conform metodologiei de completare a acestuia stabilite de Ministerul Muncii şi Ocrotirilor Sociale.

Totodată, ţinând seama de prevederile art. 2 şi 3 din Decretul-lege nr. 68/1990, unităţile au obligaţia să analizeze şi să precizeze, în termen de 30 de zile de la data aprobării acestui ordin, pe baza documentelor existente în unitate, situaţia încadrării personalului în grupele I şi II de muncă începând cu 18.03.1969.

Condiţiile potrivit cărora un loc de muncă se încadrează în grupa I sau II de muncă sunt reglementate în actele normative mai sus menţionate, iar instanţele de judecată, în aprecierea ?i aplicabilitatea acestor dispoziţii legale exprese, precum ?i a normelor convenţionale aplicabile, sub cerinţa şi obligativitatea justei interpretări ?i valorificări logice inclusiv a probaţiunii administrate, au competen?a de a stabili ?i/sau schimba activităţile dintr-o grupă în alta, respectiv din grupa a II-a de muncă în grupa I de muncă, aceasta pentru evidenţierea corectă a traseului profesional al titularului dreptului, sub toate aspectele necesare.

Încadrarea locurilor de muncă, activităţilor ?i categoriilor profesionale în grupele I ?i/sau II de muncă în vederea pensionării, pentru perioada anterioară datei de 18.03.1969, se poate face, ţinându-se seama de condiţiile deosebite de muncă concrete în care s-a desfăşurat activitatea persoanei reclamante respectiv (nivelul noxelor existente, condiţii nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizica sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).

Unitatea angajatoare nu a efectuat încadrarea în grupa superioară de muncă în ceea ce îl priveşte pe reclamant pentru perioada în care acesta nu a lucrat în condiţiile menţionate de dispoziţiile legale, respectiv pentru perioada 11.05.1977 - 31.08.1977 când a îndeplinit funcţia de şofer manevră .

Din probele administrate în cauză nu rezultă că activitatea desfăşurată efectiv de către reclamant pentru perioada 11.05.1977 - 31.08.1977 se numără printre cele enumerate la pct. pct. 209 din anexa nr. 2 la Ordinului 50/1990, acesta nu a desfăşurat o activitate specifică de conducător auto, autobuz articulat cu o capacitate de transport de peste 50 de pasageri.

Faptul că reclamantul a exercitat funcţia de şofer manevră nu atrage automat încadrarea în grupa de muncă, fiind necesar ca activităţile, condiţiile sau locul de muncă să fie cele prevăzute în anexa 1 la Ordinul nr.50/1990.

Prin decizia nr. 9/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut, cu privire la „aspectul extinderii aplicării Ordinului nr. 50/1990 pentru activităţi similare desfăşurate de alţi angajatori şi necuprinse în Lista locurilor de muncă, activităţilor şi categoriilor profesionale din varianta consolidată a ordinului”, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că „premisa derulării acestei proceduri în faţa instanţei este ca tipul de activitate să se regăsească în anexele I şi II ale variantei consolidate a ordinului. Per a contrario, nu pot fi adăugate, pe cale pretoriană, alte activităţi şi locuri de muncă faţă de cele din anexe, chiar dacă îndeplinesc aceleaşi condiţii de muncă posibil vătămătoare. Puteau fi nominalizate, prin asimilare, în temeiul dispoziţiilor art. 3, alte categorii de personal în activitate ale aceluiaşi angajator decât cele enumerate expres, după criteriul: muncitori, ingineri, subingineri etc., cu condiţia generală de a lucra efectiv (acele categorii de personal care au lucrat efectiv) în locuri de muncă sau în activităţile nominalizate în anexă şi aplicate acelui angajator (alin. 1 al pct. 3) sau personalul muncitor care a realizat anumite tipuri de lucrări expres nominalizate în ordin (respectiv extinderi, modernizări sau reparaţii ale capacităţilor de producţie) în respectivele unităţi ce au făcut obiectul încadrării, acesta fiind motivul pentru care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii (alin. 2 al pct. 3). Sintagma "aceleaşi condiţii", contrar opiniei celor care au împărtăşit soluţia extinderii domeniului de aplicare a Ordinului nr. 50/1990, nu se referă la condiţiile generale de muncă nefavorabile privind nivelul de noxe, microclimat, suprasolicitare fizică sau psihică, riscuri de explozii, iradiere etc. ale altor salariaţi aflaţi în raport de muncă cu alţi angajatori în domenii ce nu au fost indicate în anexe, ci la condiţiile concrete descrise de alin. 1 şi 2 ale pct. 3 dintr-un anumit domeniu de activitate nominalizat expres în anexe”.

Ca urmare a pronunţării şi publicării în Monitorul Oficial a unei decizii în interesul legii, care are menirea unificării practicii judiciare la nivel naţional, instanţele au obligaţia, potrivit art. 517 alin. 4 C. proc. civ., indiferent de jurisprudenţa lor anterioară, să-şi orienteze practica judiciară în sensul care rezultă din decizia pronunţată în interesul legii.

În consecinţă, instanţa urmează să constate că este posibilă încadrarea în grupa I sau a II-a de muncă doar a activităţilor prevăzute în cele două anexe ale ordinului menţionat, precum şi, potrivit art. 3 din ordin, a altor activităţi prestate de persoane care îşi desfăşoară efectiv activitatea în aceleaşi condiţii cu cele ale altor activităţi prestate în cadrul aceluiaşi angajator, pe care acesta le-a încadrat în grupa I sau a II-a de muncă. Art. 3 din Ordinul nr.50/1990 rămâne astfel aplicabil doar la nivelul angajatorului care a încadrat anumite activităţi prevăzute în ordin în grupe superioare de muncă, iar alte activităţi s-au desfăşurat în condiţii similare.

Cererea de chemare în judecată a vizat recunoaşterea încadrării în grupe superioare de muncă pe toată perioada cât reclamantul a avut calitatea de salariat a pârâtei [...] pe motiv că activitatea reclamantului este similară cu cea prevăzută la punctele menţionate ale Ordinului nr. 50/1990 pe toată perioada de activitate.

Punctul 209 din Anexa nr. 2 a Ordinului nr. 50/1990 nu se aplică reclamantului,  pentru perioada 11.05.1977 - 31.08.1977 întrucât acesta se referă la locuri de muncă strict reglementate.

De altfel, prin cererea de chemare în judecată nici nu s-a pretins că activităţile prestate de reclamant s-ar încadra într-unul dintre temeiurile invocate, ci s-a invocat că activitatea reclamantului este comparabilă, ceea ce înseamnă că s-a solicitat să se procedeze la asimilarea acesteia cu cele expres prevăzute. Acest lucru, în lumina deciziei în interesul legii nr.9/2016, nu este permis, instanţa supremă statuând printr-o interpretare obligatorie a legii că „sintagma "aceleaşi condiţii", contrar opiniei celor care au împărtăşit soluţia extinderii domeniului de aplicare a Ordinului nr. 50/1990, nu se referă la condiţiile generale de muncă nefavorabile privind nivelul de noxe, microclimat, suprasolicitare fizică sau psihică, riscuri de explozii, iradiere etc. ale altor salariaţi aflaţi în raport de muncă cu alţi angajatori în domenii ce nu au fost indicate în anexe, ci la condiţiile concrete descrise de alin. 1 şi 2 ale pct. 3 dintr-un anumit domeniu de activitate nominalizat expres în anexe”.

Imposibilitatea încadrării în grupe superioare de muncă a unor activităţi neprevăzute în anexele Ordinului nr. 50/1990 prin asimilare cu alte activităţi prevăzute, dar care nu au fost desfăşurate şi în consecinţă încadrate la nivelul aceluiaşi angajator, ca efect al deciziei în interesul legii nr. 9/2016, este proprie nu numai instanţelor judecătoreşti, ci şi angajatorilor şi foştilor angajatori, precum şi autorităţilor administraţiei publice.

Pentru toate aceste considerente, reţinând că nu poate extinde sfera de aplicare a Ordinului 50/1990 la alte activităţi, instanţa de fond a apreciat că cererea formulată este neîntemeiată, pentru perioada 11.05.1977 - 31.08.1977.

Pentru perioada ulterioară, respectiv 31.08.1977 - 16.06.1988, Tribunalul a constatat că unitatea angajatoare a emis o adeverinţă din care rezultă încadrarea în grupa a II-a de muncă, în procent de 100% pentru funcţia de conducător auto, conform pct. 209 din anexa nr.2 la Ordinului 50/1990 .

Prin urmare, câtă vreme există documente primare care să ateste împrejurarea pretinsă, instanţa a apreciat că nu poate fi obligat fostul angajator la eliberarea unei adeverinţe cu privire la acest aspect, acest lucru fiind deja certificat de către acesta.

Cu toate acestea, a reţinut că reclamantul are posibilitatea de a învesti instanţa cu o cerere care vizează încadrarea activităţii desfăşurate în grupa superioară de muncă, în acest sens fiind şi considerentele din Decizia ICCJ nr.13/2016, Decizia RIL 2/2016, Decizia RIL 9/2016.

Împotriva acestei soluţii a declarat apel reclamantul [...], care a criticat hotărârea din perspectiva următoarelor motive:

Instanţa de fond a reţinut în mod greşit că în speţa de faţă, pentru perioada 11.05.1977 -31.08.1977 nu sunt incidente prevederile art. 3 din Ordinul nr. 50/1990, raportate la punctul 209 din Anexa 2, aplicând în acest sens interpretarea dată de instanţa supremă prin decizia în interesul legii nr. 9/2016.

Potrivit acestei interpretări nu pot fi aplicate prevederile încadrării în grupă superioară de muncă altor activităţi conexe, care nu sunt strict prevăzute în anexele la Ordinul 50/1990, activităţi care se desfăşoară în aceleaşi condiţii nefavorabile de muncă şi care sunt necesare exercitării atribuţiilor expres prevăzute în anexe.

Instanţa a dat eficienţă interpretării instanţei supreme, contrar opiniei celor care au împărtăşit soluţia extinderii domeniului de aplicare a Ordinului nr. 50/1990 şi la activităţile desfăşurate în strânsă legătură cu activităţile prevăzute în ordin şi necesare efectiv pentru realizarea atribuţiilor din fişa postului.

Pe fondul acţiunii, instanţa de fond în mod greşit a reţinut că unitatea şi-a îndeplinit obligaţia şi a emis adeverinţa din care rezultă încadrarea în grupa a II a de muncă, în procent de 100% pentru funcţia de conducător auto, conform pct. 209 din anexa nr. 2 la Ordinul nr.50/1990.

Instanţa de fond nu a dat eficienţă susţinerilor reclamantului, în schimb a apreciat că simpla depunere la dosarul cauzei a adeverinţei nr. 9786/19.03.2014 fără a exista o dovadă de comunicare către parte. În susţinerea acestei situaţii de fapt, reclamantul a depus la dosarul cauzei adeverinţa comunicată de unitatea angajatoare, adeverinţă nr. 9786/24.03.2014, înscris cu acelaşi număr de înregistrare, altă dată şl alt conţinut.

Susţine apelantul reclamant că, aşa cum a arătat prin cererea introductivă de instanţă în perioada 11.05.1977 - 17.06.1988 a fost angajat în cadrul pârâtei [...], fostă ITB, în funcţia de conducător autobuz articulat cu o capacitate de transport de peste 50 de pasageri. A solicitat de la pârâtă o adeverinţă din care să rezulte veniturile salariale obţinute în perioada de activitate şi încadrarea în grupa de muncă în vederea completării datelor înscrise în carnetul de muncă, aceasta fiind necesară pentru întocmirea dosarului de pensionare.

Prin adeverinţele nr. [...] din data de 13.11.2015 şi din 18.11.2015 depuse în original la dos. civ. 6161/118/2015 înregistrat pe rolul Tribunalului Constanţa pârâta se comunică parţial datele solicitate, fără să se aducă în atenţia instanţei de judecată grupa de muncă în care a fost încadrat reclamantul.

Unitatea angajatoare a creat un sistem de operare a solicitărilor foştilor angajaţi în sensul că emite înscrisuri cu conţinuturi diferite, cu acelaşi număr de înregistrare şi aceeaşi dată, dar îşi rezervă privilegiul de a comunica părţii doar acele adeverinţe pe care le consideră oportune.

În aceasta situaţie instituţiile publice, în speţă Casa Teritorială de Pensii Constanţa, constatând că sunt depuse la dosarul de pensionare adeverinţe cu acelaşi număr de înregistrare şi aceeaşi dată, dar cu conţinut diferit, nu le fructifică, prejudiciind astfel drepturile de pensie ale reclamantului.

Potrivit Ordinului nr. 50/1990, pct. 209 din anexa 2, cu completările ulterioare, în cazul conducătorilor de autobuz articulat transport persoane încadrarea în grupa de muncă era grupa a II de muncă.

Faţă de toate aceste aspecte relevate, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată, urmând ca instanţa de judecată constate că în perioada 11.05.1977 -17.06.1998 a deţinut funcţia de conducător de autobuz articulat cu o capacitate de transport de peste 50 de pasageri, activitate care se încadrează conform prevederilor pct. 209 din anexa nr. 2 la Ordinul 50/1990 completat şi să dispună obligarea pârâtei la emiterea şi comunicarea unei adeverinţe din care să rezulte activitatea desfăşurată în grupă superioară de muncă, respectiv grupa a I-a de muncă, cu specificarea dacă au fost reţinute şi achitate contribuţiile de asigurări sociale; cu cheltuieli de judecată.

Intimata  pârâtă [...] a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea  sentinţei atacate, ca fiind legală şi temeinică.

Analizând apelul declarat, potrivit dispozi?iilor art. 477 Cod procedură civilă, în raport de actele ?i lucrările dosarului, Curtea re?ine următoarele:

Prin ac?iunea introductivă apelantul reclamant a sus?inut că în perioada 11.05.1977 – 17.06.1988, a prestat activitate de conducător autobuz la fosta ITB, pe autobuze cu o capacitate de transport de peste 50 de pasageri, iar felul muncii se încadrează în grupa II de muncă, în conformitate cu Ordinul nr. 50/1990.

Anterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, în baza Legii nr.3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat ?i asistenta sociala ?i în conformitate cu prevederile art.2 ale Decretului-lege nr.68/1990 pentru înlăturarea unor inechită?i în salarizarea personalului, Ministerul Muncii si Ocrotirii Sociale, Ministerul Sănătă?ii si Comisia Na?ionala pentru Protec?ia Muncii au emis Ordinul comun nr. 50/05.03.1990, prin care sunt precizate locurile de munca, activită?ile si categoriile de personal care lucrează în condi?ii deosebite, ce se încadrează în grupele I si a II-a de munca, în vederea pensionării, act ce a fost completat ulterior.

Încadrarea în grupe superioare de muncă, pe temeiul art.3 din ordin, pentru alte persoane decât cele men?ionate în anexe, se poate face numai dacă nivelul noxelor existente la locurile de muncă (activită?i, meserii, func?ii), prevăzute în aceste grupe depă?e?te nivelul maxim admis prevăzut în normele republicane de protec?ie a muncii (art.4 din Ordinul nr.50/1990). Existen?a condi?iilor deosebite la aceste locuri de muncă trebuie să rezulte din determinările de noxe efectuate de organele Ministerului Sănătă?ii sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unită?ilor, determinări care trebuie confirmate de către inspectorii de stat teritorial pentru protec?ia muncii (art.5 din ordin). Încadrarea efectivă se putea face pe baza acordului dintre unitate ?i sindicat, pe baza condi?iilor deosebite de muncă concrete în care î?i desfă?oară activitatea personalul, fiind exemplificate nivelul noxelor existente, condi?iile nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare, etc. În plus, pentru încadrarea în grupa I este necesar ca personalul să lucreze în locurile de muncă corespunzătoare cel pu?in 50% din timpul efectiv lucrat, iar pentru încadrarea în grupa a II-a de muncă cel pu?in 70% din programul de lucru (art.7 din ordin).

Conform pct.14 alin.1 ?i 2 pentru perioada de activitate desfă?urată între 18.03.1969 ?i 31.12.1975 încadrarea în grupele I ?i II de munca se face propor?ional cu timpul lucrat, a?a cum a fost stabilit prin Precizările Ministerului Muncii ?i Ministerului Sănătă?ii nr. xxxxx/1969, fără a se condi?iona de existenta buletinelor de determinare a noxelor. Pentru perioada lucrată între 01.01.1976 ?i 31.12.1989 încadrarea în grupele I ?i II de munca, de asemenea, nu este condi?ionată de existenta buletinelor de determinare a noxelor.

În măsura în care aceste prevederi nu au fost puse în aplicare în unită?i de către angajator ?i sindicate, salaria?ii se pot adresa instan?ei de judecată, pretinzând recunoa?terea condi?iilor de muncă ?i încadrarea activită?ii în grupă specială. Din punct de vedere al proba?iunii acestor condi?ii la locul de muncă, nu este necesară să existe o determinare a noxelor fiind vorba despre perioada 1976-1985, ci doar de o verificare a condi?iilor efective în care reclamantul a desfă?urat activitatea pe perioada pretinsă, respectiv felul muncii, activitatea propriu-zisă îndeplinită, condi?iile concrete de muncă.

În acest sens, intimatul reclamant s-a prevalat de adeverin?a nr. 9786/19.03.2014 emisă de [...], din care rezultă încadrarea în grupa a II-a de muncă a reclamantului, în procent de 100% pentru funcţia de conducător auto, conform pct. 209 din anexa nr.2 la Ordinului 50/1990 pentru perioada 31.08.1977-16.06.1988.

Curtea re?ine că înscrisul emis de către societate pentru o perioada ulterioară nu poate conduce la admiterea ac?iunii şi cu privire la perioada anterioară, respectiv 11.05.1977-31.08.1977. Astfel cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, câtă vreme există documente primare care să ateste împrejurarea pretinsă, nu poate fi obligat fostul angajator la eliberarea unei adeverinţe cu privire la acest aspect, acest lucru fiind deja certificat de către acesta.

Aceasta, în condi?iile în care, a?a cum s-a men?ionat anterior, aplicarea actului normativ impune o dovadă certă ?i sigură asupra condi?iilor concrete de muncă, asupra activită?ilor propriu-zise îndeplinite de reclamant (încadrat pe postul de ?ofer ) ?i a duratei din timpul de lucru, în care ar fi fost supus factorilor nocivi.

În concluzie, Curtea re?ine că în mod corect instan?a de fond a procedat la respingereaac?iunii, având în vedere ansamblul probator administrat în cauză ?i dispozi?iile legale invocate de către reclamant, care nu justifică o constatare a condi?iilor concrete de muncă în grupa II-a.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă Curtea urmează a respinge apelul, ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare