Contestaţie decizie sancţionare

Sentinţă civilă 578/2016 din 25.02.2016


Cod ECLI ECLI:RO:TBGRJ:2016:010.000578

Cod operator 2442/2443

Dosar nr.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA CONFLICTE DE MUNCA ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

Sentinţa Nr. 578/2016

Şedinţa publică de la 25 Februarie 2016

Completul compus din:

PREŞEDINTE:

Asistent  judiciar:

Asistent  judiciar:

Grefier:

Pe rol fiind pronunţarea în cauza privind pe reclamanta P.M., intervenientul SLMP împotriva pârâtei S.C. CEO S.A.  având ca obiect contestaţie decizie sancţionare.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile.

Procedura de citare legal îndeplinită, din ziua dezbaterilor.

Cauza a fost dezbătută în fond la data de 18.02.2016, când cei prezenţi au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea de şedinţă din aceeaşi zi(încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentinţă), şi instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de  25.02.2016, când a hotărât următoarele:

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 14.12.2015 pe rolul Tribunalului Gorj - Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, sub nr. 4604/95/2015, reclamanta P C. M a chemat în judecată pârâta CEO S.A. formulând contestaţie împotriva Deciziei de sancţionare emisă de către CEO S.A. şi înregistrată în Registru Special al unităţii cu Nr. 6150/08.06.2015 şi în Registru General al unităţii cu nr. 20988/08.06.2015, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună anularea acestei decizii de sancţionare, returnarea sumei de bani reţinute şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

In fapt, prin decizia de sancţionare emisă de către CEO S.A. şi înregistrată în Registru Special al unităţii cu nr. 6150/08.06.2015 şi în Registru General al unităţii cu nr. 20988/08.06.2015 a fost sancţionată disciplinar cu "diminuarea salariului de bază cu 5% pe o lună", reţinându-se faptul că ar fi încălcat regulamentul intern prin interviul neautorizat de conducerea unităţii pe care l-a acordat unei televiziuni în data de 30.01.2015.

Consideră că decizia de sancţionare care i-a fost aplicată este nelegală prin prisma excepţiilor de procedură şi este şi netemeinică deoarece fapta pe care a comis-o, în raport de prevederile art. 247 din Codul muncii, nu poate fi calificată drept abatere disciplinară, nefiind " o faptă în legătură cu munca " şi "săvârşită cu vinovăţie" căci fapta în sine vizează aspecte de natură sindicală.

Astfel, din cuprinsul deciziei de sancţionare (pag.3) reiese că în data de 30.01.2015 a fost deranjată din timpul programului de lucru de către nişte salariaţi ai unităţii care i-au cerut să elibereze biroul unde îşi avea sediul un sindicat a cărui membră era.

A mai arătat reclamanta că refuzând să dea curs acestei solicitări, salariaţii recalcitranţi au spart uşa de la biroul sindicatului respectiv fapt ce a generat o situaţie tensionată care a culminat cu prezenţa unor reporteri de televiziune ce fuseseră chemaţi de preşedintele de sindicat la faţa locului, ocazie cu care a dat un interviu în care a făcut referire doar la acest incident care afectase activitatea sindicatului din care făcea parte.

Că,în conformitate cu prevederile Art.7 din Legea 62/2011 a dialogului social, angajatorului îi este interzis să intervină în gestionarea activităţii unui sindicat şi nu poate sancţiona punctul de vedere pe care l-a făcut cunoscut presei în calitate de reprezentantă a sindicatului şi de martoră la abuzurile comise de acei salariaţi asupra sediului sindicatului.

Menţionează de asemenea că în jurisprudenţa sa, Curtea de Apel Bucureşti prin decizia nr. 742/R din 28.02.2005 a evidenţiat că faptele de natură sindicală nu pot fi socotite abateri disciplinare.

În dovedirea acţiunii, a depus la dosarul cauzei:decizia de sancţionare şi decizia Curţii de Apel  Bucureşti.

In drept,  şi-a întemeiat cererea pe prevederile art. 247-253  Codul muncii.

În temeiul art. 205 C. Proc. Civ. a formulat întâmpinare pârâta CEO S.A., solicitând respingerea acţiunii.

In fapt, prin contestaţia formulata, reclamanta P C. M solicită anularea deciziei nr.6150/20988/08.06.2015 emisa de S.C. CEO SA, in care a fost sancţionată cu "diminuarea salariului de baza cu 5% pe o luna".

Menţionează instanţei de judecata că reclamanta este angajata S.C CEO S.A.- U.M.C P,  in funcţia de economist la Compartimentul Vânzări CTC Desfacere,  conform contractului individual de munca nr. 14627/31.05.2012.

Prin Decizia nr. 6150/20988/08.06.2015 a Directorului General al Societăţii  CEO S.A., reclamanta a fost sancţionată disciplinar cu diminuarea salariului de baza cu 5% pe o lună pentru fapta de a fi acordat, in data de 30.01.2015, punct de vedere televiziunii TELE 3, in timpul programului de lucru, încălcând prin aceasta dispoziţiile din CCM 2013-2014 si din Regulamentul intern, respectiv: art. 26 pct.23 din CCM 2013-2014 conform căruia sa respecte programul de lucru, ordinea si disciplina la locul de munca sa  folosească integral si cu maximum de eficienta timpul de lucru pentru îndeplinirea obligaţiilor de serviciu" şi pct.43 sa nu scoată documente si să nu ofere informaţii despre societate in afara ei daca aceste relaţii de reprezentare nu sunt in atribuţiunile de serviciu sau nu sunt aprobate in mod expres de către conducerea societăţii, atât pentru documentele si formaţiile deţinute in cadrul atribuţiunilor de serviciu, cat si pentru cele in posesia cărora a intrat întâmplător ".

De asemenea a mai încălcat şi  prevederile art.9 din Regulament Intern, pct.23 conform căruia sa respecte programul de lucru, ordinea si disciplina la locul de munca sa folosească integral si cu maximum de eficienta timpul de lucru pentru îndeplinirea obligaţiilor de serviciu'''; pct.33 "sa aibă un comportament corect si decent in cadrul relaţiilor de serviciu, atât superiorii cat si cu cei aflaţi in subordine; sa promoveze raporturi de colaborare cu toţi salariaţii";

Învederează instanţei de judecată că fapta pentru care a fost sancţionată disciplinar reclamanta a fost sesizată prin adresa nr. 1857/05.02.2015 întocmita de Sef UMC P, în urma acesteia fiind constituită comisia de cercetare disciplinară prealabilă prin decizia nr.2023/9133/13.03.2015).

Prin convocatorul nr.3753/17.03.2015, în conformitate cu dispoziţiile art. 251 alin.2 din Codul muncii, reclamanta a fost convocată pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile, in convocator indicându-i-se atât obiectul cercetării respectiv  lămurirea faptelor petrecute in data de 30.01.2015 si a aspectelor sesizate prin adresa nr. 1857/05.02.20 15 întocmita de Sef UMC P privind ocuparea abuziva a unui spaţiu din UMC P, Sectorul IV încărcare expediţiei Sectorul C, aspecte care au generat apelul la numărul 112, respectiv semnalarea unei situaţii de urgenta, aspecte care au generat prezenţa televiziunii TELE 3in incinta unităţii; cât şi data, ora şi locul convocării -26.03.2015, ora 10.00 la Compartimentul Resurse Umane din cadrul UMC P.

La data convocării, fiind asistata de către dl. P D - preşedintele organizaţiei sindicale SLMP, reclamanta s-a prezentat în faţa comisiei de cercetare disciplinară, formulând răspuns la întrebările comisiei şi apărări prin Nota explicativă nr.4331/26.03.2015. Cercetarea a fost finalizată prin Raportul de cercetare disciplinara prealabila nr. 5103/06.05.2015 şi, având în vedere constatarea întrunirii condiţiilor răspunderii disciplinare , s-a propus aplicarea sancţiunii disciplinare cu "diminuarea salariului de bază cu 5% pe o luna".

Aşadar, faţă de cele de mai sus, consideră pârâta că procedura de cercetare a abaterii disciplinare a fost realizată în conformitate cu rigorile legii prin convocarea reclamantei pentru asigurarea exercitării dreptului la apărare, prin ascultarea reclamantei şi verificarea susţinerilor acesteia înainte de aplicarea sancţiunii.

Referitor la susţinerea reclamantei ca „fapta pe care a comis-o, vizează aspecte de natura sindicala ", arată pârâta următoarele aspecte:

Reclamanta îşi desfăşoară activitatea in Compartimentul vânzări CTC desfacere, birou ce se afla la etajul 2 in sediul administrativ al Sectorului IV încărcare expediţie.

Precizează că, biroul respectiv a fost predat reprezentanţilor organizaţiei sindicale SMER de către administraţia UMC P in data de 25.08.2014, dată la care reclamanta era lider de grupa sindicala in respectivul sindicat.

Ulterior,din luna octombrie 2014 sindicatul SMER împreună cu alte organizaţii sindicale au format sindicatul SMEO. In data de 19.01.2015 SMEO/Departament Peşteana a adus la cunoştinţa conducerii UMC P ca reclamanta P M a demisionat din organizaţia SMEO si nu mai are calitatea de membru -lider de grupa sindicala in SMEO. Prin urmare, SMEO/Departamentul Peşteana a solicitat acesteia sa elibereze biroul pe care îl ocupa abuziv.

Având in vedere refuzul reclamantei, Comitetul sindical al organizaţiei SMEO a  solicitat printr-o adresa Şefului UMC P -M M sa rezolve situaţia tensionata creata de imposibilitatea reprezentanţilor SMEO/Departament Peşteana de a avea acces si de a folosi biroul ce le fusese legal atribuit prin procesul verbal de predare – primire nr. 10559/20.08.2014.

In data de 30.01.2015, in timpul programului de lucru, schimbul I, Şeful UMC P - dl. M M împreuna cu o comisie formata din salariaţi ai unităţii, s-a deplasat la biroul din cadrul Sectorului IV pentru a solicita reclamantei sa deschidă biroul si sa-1 elibereze, întrucât nu mai este îndreptăţita sa-1 ocupe.

A mai arătat pârâta că Comisia condusa de Şeful UMC P - M M, a deschis biroul cu cheia potrivita, însă reclamanta a refuzat sa-si ridice documentele, drept pentru care uşa a fost închisă şi sigilată. Sesizând ca in birou exista valori băneşti si documente ca aparţin organizaţiei sindicale SLMP, comisia a decis sigilarea pana la constituirea unei comisii care sa procedeze la inventarierea obiectelor.

Acest fapt a generat o situaţie tensionata si a culminat, la solicitarea dlui P D - preşedintele organizaţiei sindicale SLMP, cu prezenta şefului de post al Politiei P si a unor reporteri de la postul de televiziune TELE 3 in perimetrul UMC P.

A mai arătat pârâta că reclamanta a recunoscut că a acordat un punct de vedere televiziunii cu privire la evenimentele de mai sus, susţinând ca nu a comunicat cu presa in calitate de angajat al societăţii ci in calitate de lider de sindicat, in afara programului de lucru, respectiv ora 15.30.

Învederează faptul că reclamanta a dat interviu la postul de televiziune TELE 3 în jurul orei 14.00, conform notei de relaţii data de adjunct sef UMC P -F G si d. na inginer M D.

In conformitate cu prevederile din Regulamentul Intern al societăţii, programul de lucru al personalului TESA este de la ora 7.00 la ora 15.00.

Deşi cunoaşte prevederile din fisa postului, din notele de relaţii date de şefii ierarhici reiese ca nu respecta prevederile acesteia.

Menţionează ca prevederile Regulamentului Intern Anexa 1, Codul Etic care stipulează la art.14.Relaţia cu comunitatea si comunicarea cu exteriorul, au fost aduse la cunoştinţa reclamantei, sub semnătura conform procesului-verbal încheiat in data de 21.01.2013. Prin urmare, reclamanta era in deplina cunoştinţa de cauza când a comunicat cu presa.

Învederează instanţei, că deşi exista protocol încheiat intre administraţia UMC P si organizaţia sindicala SLMP, reclamanta nu figurează in acesta, pentru a fi îndreptăţită sa desfăşoare activitate sindicala in timpul sau in afara programului normal de munca.

Deşi in momentul cercetării disciplinare prealabila, reclamanta a susţinut ca este lider de sindicat, a refuzat sa facă dovada acestei calităţi motivând ca „ nu vad rostul".

Precizează pârâta ca prin faptele săvârşite, reclamanta a generat prejudiciu de imagine CEO, mediatizând in mod eronat o conducere abuziva si nu  a avut comportament corect si decent in cadrul relaţiilor de serviciu, atât cu superiorii cat si cu cei aflaţi în coordonare.

 In concluzie, faţă de motivele de mai sus, solicită respingerea contestaţiei ca neîntemeiata si menţinerea ca temeinica si legala a deciziei de sancţionare.

In drept, a invocat prevederile art.205 -206 C.P.C.

În apărare, a depus la dosarul cauzei: Contractul individual de munca, actul adiţional nr.5/19.06.2014, fişa postului, raportul de cercetare disciplinara prealabila nr.

l 5103/06.05.2015; Decizia nr.6150/20988/08.06.2015;

Prin serviciul registratură, reclamanta P M a depus la data de 17.08.2015 o cerere de modificare a cererii de chemare în sensul că înţelege să completeze motivarea acţiunii, solicitând constatarea nulităţii absolute a deciziei de sancţionare emisă de către Societatea CEO S.A. şi înregistrată în Registru Special al unităţii cu Nr. 6150/08.06.2015 şi în Registru General al unităţii cu nr. 20988/08.06.2015

A arătat reclamanta că potrivit art. 252 alin.(l) din Codul muncii "angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă in formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare".

Prin decizia nr. 16/2012, Înalta Curte de Casaţie si Justiţie a stabilit că "momentul de la care începe să curgă termenul de 30 de zile calendaristice pentru aplicarea sancţiunii disciplinare este data înregistrării raportului final al cercetării disciplinare prealabile la registratura unităţii. "

Arată reclamanta că în speţa de faţă se impune constatarea nulităţii absolute a deciziei de  sancţionare deoarece nicăieri în cuprinsul deciziei de sancţionare nu este indicată - data înregistrării raportului final al cercetării disciplinare prealabile la registratura  unităţii astfel încât nu se poate stabili dacă a fost respectat termenul de prescripţie de 30 de zile calendaristice pentru aplicarea sancţiunii disciplinare.

In drept, şi-a întemeiat cererea pe prevederile art. 204 din Codul de procedură civilă.

Prin serviciul registratură, la data de 29.09.2015, reclamantul S L M P a depus o cerere de intervenţie accesorie prin care înţelege să susţină poziţia procesuală a reclamantei P M.

În fapt, arată că reclamanta P.M. este lider Depozit C, vicepreşedinte în cadrul S L M P fapt ce rezultă din sentinţa civilă nr.4653/2015a Judecătoriei Târgu Jiu, pe care o  ataşează la prezenta.

Că, în data de 30.01.2015 nişte angajaţi ai S.C. CEO S.A au deranjat-o din timpul programului de serviciu pe reclamanta PM, solicitându-i acesteia să le pună la dispoziţie cheia biroului de la SLMP. Reclamanta P M i-a informat pe aceştia că nu deţine cheia şi că accesul în biroul S L M P se poate face doar cu acordul preşedintelui de sindicat, P D. Nemulţumiţi de răspunsul pe care l-au primit, aceştia au trecut la vandalizarea biroului ce aparţinea S L M P.

După cum rezultă şi din decizia de sancţionare, secţiunea "înlăturarea apărărilor salariatei", litera (F), preşedintele S L M P a fost cel care a chemat poliţia şi televiziunea ca urmare a accidentului legat de spargerea biroului sindicatului.

Reclamanta P M, fiind martoră la vandalizarea biroului sindicatului, a fost mandatată din partea S L M P să dea un interviu televiziunii Tele 3 în care să prezinte punctul de vedere al sindicatului cu privire la incidentul petrecut, incident care perturbase activitatea sindicatului şi care crease panică în rândul membrilor de sindicat mai ales prin prisma faptului că în biroul sindicatului erau depozitate anumite sume de bani ce reprezentau cotizaţii încasate de la membrii sindicatului.

In aceste circumstanţe, S L M P consideră că faptele reclamantei au vizat doar aspecte de natură sindicală, astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 247 din Codul muncii, fapta neputând fi calificată drept abatere disciplinară deoarece nu este o faptă în legătura cu munca iar conform art.7 din Legea 62/2011 a dialogului social, angajatorului S.C CEO S.A îi este interzis să intervină, să limiteze sau să împiedice exercitarea drepturilor ce stau la baza unei activităţi sindicale, dreptul la liberă exprimare fiind unul dintre acestea.

Că, de remarcat este şi poziţia duplicitară a angajatorului S.C CEO S.A. în condiţiile în care nu a aplicat nici o sancţiune disciplinară salariaţilor care vandalizaseră sediul biroului de sindicat, iar un argument în acest sens poate fi şi faptul că acţiunile acelor salariaţi vizau aspecte de natură sindicală.

Având în vedere aceste critici prezentate mai sus, se impune anularea deciziei de sancţionare ce i-a fost aplicată reclamantei PM .

Depun prezenta cererea de intervenţie accesorie şi înscrisurile care o însoţesc în 3(trei) exemplare.

In drept, şi-a întemeiat cererea de intervenţie accesorie pe prevederile art. 61 alin. (1) şi (3) şi art. 63 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând probatoriul administrat în cauză, precum şi dispoziţiile legale aplicabile, instanţa reţine:

Reclamanta PM este angajată în cadrul Societăţii CEO S.A., în funcţia de economist la Compartimentul Vânzări, CTC Desfacere conform contractului individual de muncă nr. 14627/31.05.2012.

În data de 30.01.2015 în cadrul UMC P s-a petrecut un eveniment disciplinar între M M, şef UMC P şi salariata P C. M, economist Compartiment vânzări CTC desfacere. Evenimentul petrecut în data de 30.01.2015 a fost generat de refuzul salariatei P M de a permite accesul reprezentanţilor SMEO în biroul din cadrul Sectorului IV încărcare expediţie ce le-a fost predat de către administraţia UMC P pentru desfăşurarea activităţii sindicale, în conformitate cu Legea Dialogului Social nr. 62/2011 şi CCM.

Prin decizia emisă de directorul general executiv al Societăţii CEO S.A., înregistrată sub nr.6150/08.06.2015 în registrul special şi sub nr.20988/08.06.2015 în registrul general (filele 5-8 din dosar), reclamanta a fost sancţionată disciplinar cu diminuarea salariului de bază cu 5% pe o lună, în baza prevederilor art.247, 248 alin.1 lit. c  şi 250 – 252 din  Codul muncii, coroborate cu prevederile art.201 alin.1 lit. c din contractul colectiv de muncă al societăţii.

S-a reţinut că reclamanta a încălcat cu vinovăţie dispoziţiile CCM 2013-2014 Capitolul IV- Obligaţii Generale ale Părţilor.

 Referitor la gradul de vinovăţie s-a arătat că , prin fapta sa, reclamanta a încălcat , cu vinovăţie,  următoarele reglementări : art. 39 alin. 2 din Codul Muncii; art. 12 (A)  şi  (B) din regulamentul intern, art.191 şi 197 din contractul colectiv de muncă; fişa postului şi contractul individual de muncă.

 „(1). Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici.

(2). În cadrul Societăţii CEO S.A. sunt considerate ca fiind abateri disciplinare, fără a fi limitate la acestea, următoarele fapte:

2.15. neexecutarea la timp şi în condiţiile cerute a dispoziţiilor de lucru prevăzute la locul de muncă şi a celor primite de la şefii ierarhici;

1.16. nerespectarea  în timpul serviciului a duratei şi regimului de lucru stabilit

1.17. comunicarea de date sau informaţii false sau incomplete

Instanţa reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 252 alin. 1 din Codul muncii republicat, „Angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei”.

Prin decizia nr. 16/2012( publicată în Monitorul Oficial nr. 817 din 05 Decembrie 2012), s-a admis recursul în interesul legii declarat de Avocatul Poporului şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, stabilindu-se că: În interpretarea şi aplicarea art. 252 alin.1 din Codul Muncii republicat, momentul de la care începe să curgă termenul de 30 de zile calendaristice pentru aplicarea sancţiunii disciplinare este data înregistrării raportului final al cercetării disciplinare prealabile la registratura unităţii”.

O atare opinie se fundamentează pe doctrina în materie şi este susţinută de faptul că termenul de 30 de zile în discuţie ar putea fi prelungit în mod abuziv de comisia de disciplină care, sub aparenţa necesităţii efectuării cercetării disciplinare  fără o justificare reală ar putea menţine situaţia de incertitudine a angajatului.

În acelaşi sens, s-a arătat că neemiterea deciziei în termenul de 30 de zile ar permite angajatorului( uneori de rea credinţă) să depăşească acest termen-stabilit de legiuitor în scopul protecţiei angajatului şi al stabilirii raporturilor de muncă - prevalându-se de interpretarea textului legal de referinţă, în  dauna angajatului care este pus în situaţia unor presiuni cauzate de procedurile la care este supus.

În prezenta cauză, raportul final de cercetare disciplinară prealabilă  a fost înregistrat la registratura unităţii  sub nr. 15103 la data de 06.05.2015 aşa cum rezultă de la filele 21-25 de la dosarul cauzei iar decizia  de sancţionare disciplinară înregistrată  în Registru Special al unităţii cu Nr. 6150/08.06.2015 şi în Registru General al unităţii cu nr. 20988/08.06.2015 a fost emisă  astfel la data de 08.06.2015, deci cu depăşirea termenului de 30 de zile calendaristice prevăzut de art. 252 alin.1 Codul Muncii.

Prin urmare, decizia de sancţionare contestată a fost emisă cu nerespectarea dispoziţiilor legale imperative, fiind lovită de nulitate, conform dispoziţiilor art. art. 252 alin. 1 din Codul muncii republicat, astfel că nu se mai impune analizarea temeiniciei deciziei de sancţionare .

Faţă de considerentele de fapt şi de drept mai sus expuse, urmează a se admite contestaţia reclamantei, a se admite în consecinţă cererea de intervenţie accesorie formulată în interesul reclamantei, a se constata nulitatea absolută a deciziei nr. 6150/08.06.2015 înregistrată în Registrul General cu nr. 20988/08.06.2015 emisă de Societatea CEO S.A şi a se obliga pârâta să restituie reclamantei suma reţinută în temeiul deciziei contestate.

În temeiul art.406 Cod de procedură civilă, urmează a se lua act de renunţarea reclamantei la judecata cererii privind cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite contestaţia formulată de reclamanta P M, intervenientul S L M P, împotriva pârâtei S.C. CEO S.A.

Admite cererea de intervenţie accesorie formulată de S L M P.

Constată nulitatea absolută a deciziei nr. 6150/08.06.2015 înregistrată în Registrul General cu nr. 20988/08.06.2015 emisă de Societatea CEO S.A.

Obligă pârâta la plata către reclamanta P M a sumelor reţinute în temeiul deciziei contestate.

Ia act de renunţarea reclamantei la judecarea capătului de cerere privind cheltuielile de judecată.

Sentinţă executorie.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică din 25.02.2016.