Inculpatul le-a obligat pe părţile vătămate să fure în folosul său şi astfel, în cauză, sunt incidente dispoziţiile de la art. 2 pct. 2 literele b şi e din legea 678/2001. Aceasta, deoarece art. 2 pct. 2 lit. b prevede că prin exploatare se înţelege ...

Inculpatul le-a obligat pe părţile vătămate să fure în folosul său şi astfel, în cauză, sunt incidente dispoziţiile de la art. 2 pct. 2 literele b şi e din legea 678/2001. Aceasta, deoarece art. 2 pct. 2 lit. b prevede că prin exploatare se înţelege "ţinerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire", iar potrivit lit. e a aceluiaşi articol, "efectuarea unor alte asemenea activităţi prin care se încalcă drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului", constituie, de asemenea, o formă de exploatare, prin "aservire", în sensul textului citat înţelegându-se "acţiunea de a supune". Ori, odată ajunse în străinătate, lipsite de acte de identitate, într-o ţară a cărei limbă nu o cunosc, părţile vătămate nu s-ar fi putut întreţine decât prin furat pentru inculpat.

La data de 19.06.2006, s-a înregistrat pe rolul Secţiei Penale a Tribunalului Dolj, rechizitoriul întocmit la 19 iunie 2006 de DIICOT–Biroul Teritorial Dolj în dosarul nr. 62D/P/2006, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului V.M.V. pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni : trafic de persoane, prev.de art.12 alin.1 din Legea 678/2001 modificată şi completată prin OUG 79/2005 , trafic de minori, prev.de art.13 alin.1 din aceeaşi lege, modificată şi completată prin OUG 79/2005, cu referire la art.2 pct.2 lit.c teza I din lege şi conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere, prev.de art.78 alin.1 din OUG nr.195/2002 cu aplic.art.41 alin.2 cod penal, toate cu aplic.art.33 lit.a cod penal şi art.37 lit.b cod penal.

Prin acelaşi rechizitoriu, s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la D.I.C. în vederea continuării cercetărilor pentru stabilirea certă a vinovăţiei acesteia, dar şi cu privire la exploatarea de către V.M.V. a victimei Ş.I.

Prin acest rechizitoriu, s-au arătat următoarele:

Inculpatul i-a promis părţii vătămate G.M.A., în vârstă de 19 ani, că îi va găsi un loc de muncă licit, ca menajeră la familii de italieni, angajându-se să o ajute să-şi facă paşaport şi să o transporte până în Italia.

În iulie 2004, inculpatul şi concubina sa, D.I.C., au însoţit-o pe G.M.A. la Poliţia X, unde au ajutat-o să obţină paşaportul, achitând taxele aferente, însă a oprit documentul asupra sa încă din momentul obţinerii lui, cu motivaţia că are nevoie de o garanţie pentru recuperarea sumei cheltuite.

În august 2004, victima a părăsit România împreună cu inculpatul cu destinaţia Brescia, G.M.A. fiind cazată într-un imobil cu mai multe camere închiriat de un prieten al inculpatului.

Chiar în aceeaşi seară, V.M.V. i-a spus părţii vătămate că scopul aducerii ei în Italia este cu totul altul decât cel stabilit iniţial, fata urmând să fure bunuri din magazine pe care le va da inculpatului pentru a fi valorificate. Prezenţa fetei era absolut necesară pentru inculpat întrucât comiterea furturilor din magazine era posibilă în cazul unei tinere de 19 ani cu aparenţă inocentă, pe când o eventuală apariţie a inculpatului ar fi atras imediat atenţia agenţilor de pază.

Refuzul victimei, speriată de perspectiva comiterii unor fapte penale, a fost întâmpinat de inculpat cu o atitudine agresivă, care a determinat-o pe victimă să accepte situaţia, astfel că, începând din dimineaţa următoare, potrivit unui plan conceput de inculpat şi sub directa lui supraveghere, G.M.A. a sustras bunuri din magazine, remiţându-le inculpatului pentru valorificare.

Victima a fost folosită, practic, de inculpat, prin constrângere, la comiterea de furturi ce îi aduceau exclusiv acestuia câştiguri materiale substanţiale.

După câteva săptămâni, victima 1-a cunoscut pe L.I., cu care a intenţionat să plece de sub tutela inculpatului, însă acest lucru nu a fost posibil decât după îndelungi negocieri şi doar după ce i-a fost plătită inculpatului o sumă de bani ca răscumpărare a fetei, argument suplimentar care susţine raportul existent între inculpat şi victimă.

Activitatea infracţională a inculpatului a continuat în acelaşi mod şi după plecarea părţii vătămate G.M.A., îmbrăcând chiar forma traficului de minori la începutul anului 2006.

Astfel, procedând ca şi în situaţia anterior expusă, inculpatul a convins-o pe L.F. din comuna X, mama minorei L.D., de 16 ani, că îi poate găsi acesteia un loc de muncă licit în Italia astfel că minora va putea câştiga mulţi bani.

În acest scop, bătrâna a încheiat un act notarial de acceptare a deplasării în străinătate a fiicei însoţită de concubina inculpatului D.I.C., astfel că la 21.01.2006 minora L.D. a părăsit ţara împreună cu inculpatul şi cu concubina lui.

Ajunsă în Italia, L.D. a fost şi ea constrânsă de inculpat, care-i oprise toate actele, să sustragă bunuri din magazine în folosul exclusiv al acestuia.

După circa 7-8 zile minora a fost arestată de autorităţile italiene care au surprins-o furând şi a fost internată într-un centru de reeducare a minorilor, de unde aceasta a sunat-o pe mama sa descriindu-i modul în care inculpatul s-a folosit de ea.

Şi în prezent minora se află în centrul de minori a cărui localizare nu poate fi, potrivit legislaţiei europene în domeniu, dezvăluită.

Ulterior arestării minorei, inculpatul a restituit mamei acesteia documentele pe care le reţinuse în permanenţă asupra lui (paşaport, buletin, certificat de naştere).

În sarcina inculpatului s-a reţinut şi fapta de a fi condus, în mod repetat, pe drumul public, autoturismul personal marca X, cu numărul de înmatriculare Y, fără ca autorul faptei să deţină permis de conducere.

Prin încheierea nr. 121/06.09.2006, Secţia Penală a Tribunalului Dolj a scos cauza de pe rol şi a înaintat dosarul Secţiei pentru Minori şi Familie a aceluiaşi tribunal, spre competentă soluţionare.

La data de 07.09.2006, cauza a fost înregistrată pe rolul acestei secţii.

 Prin sentinţa penală nr. 27/10.04.2008, Tribunalul Dolj-Secţia Pentru Minori şi Familie a hotărât următoarele:

 În baza art. 334 C.p.p., au fost schimbate încadrările juridice ale faptelor, după cum urmează:

-din infr. prev. de art. 12 alin. 1 din Legea 678/2001, modificată şi completată prin OUG nr. 79/2005 cu referire la art. 2 pct. 2 lit. c teza I din Legea 678/2001, modificată şi completată prin OUG nr. 79/2005, cu aplic. art. 37 lit. b C.p., în infr. prev. de art. 12 alin. 1 din Legea 678/2001, modificată şi completată prin OUG nr. 79/2005 cu referire la art. 2 pct. 2 lit. b şi e din Legea 678/2001, modificată şi completată prin OUG nr. 79/2005, cu aplic. art. 37 lit. b şi art. 13 C.p.

-din infr. prev de art. 13 alin. 1 din Legea 678/2001, modificată şi completată prin OUG nr. 79/2005 cu referire la art. 2 pct. 2 lit. c teza I din Legea 678/2001, modificată şi completată prin OUG nr. 79/2005, cu aplic. art. 37 lit. b C.p., în infr. prev. de art. 13 alin. 2 din Legea 678/2001, modificată şi completată prin OUG nr. 79/2005 cu referire la art. 2 pct. 2 lit. b şi e din Legea 678/2001, modificată şi completată prin OUG nr. 79/2005, cu aplic. art. 37 lit. b C.p.

- din infr. prev. de art. 78 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 şi art. 37 lit. b C.p., în infr. prev. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002, republicată, cu aplic. art. 41 alin. 2, art. 37 lit. b şi art. 13 C.p.

În baza art. 12 alin. 1 din Legea 678/2001, modificată şi completată prin OUG nr. 79/2005 cu referire la art. 2 pct. 2 lit. b şi e din Legea 678/2001, modificată şi completată prin OUG nr. 79/2005, cu aplic. art. 37 lit. b şi art. 13 C.p., a fost condamnat inculpatul V.M.V. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II a şi lit. b C.p., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 13 alin. 2 din Legea 678/2001, modificată şi completată prin OUG nr. 79/2005 cu referire la art. 2 pct. 2 lit. b şi e din Legea 678/2001, modificată şi completată prin OUG nr. 79/2005, cu aplic. art. 37 lit. b C.p., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II a şi lit. b C.p., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002, republicată, cu aplic. art. 41 alin. 2, art. 37 lit. b şi art. 13 C.p., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b C.p. au fost contopite cele trei pedepse aplicate inculpatului, astfel încât acesta va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II a şi lit. b C.p., după executarea pedepsei principale.

S-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II a şi lit. b C.p. pe durata prev. de art. 71 C.p.

Pentru a se pronunţa astfel, s-au avut în vedere următoarele considerente:S-a constatat că starea de fapt, descrisă în rechizitoriu este corectă şi a fost reţinută ca atare de către instanţă, fiind dovedită cu probatoriul administrat în cauză.

 Cu privire însă la încadrările juridice date faptelor prin rechizitoriu, instanţa a constatat că acestea nu sunt corecte, pentru următoarele considerente:

 Referirea la art. 2 pct. 2 lit. c teza I din Legea 678/2001, pentru ambele infracţiuni de trafic de persoane şi trafic de minori, este eronată întrucât în speţa de faţă, inculpatul nu le-a obligat pe părţile vătămate să se prostitueze în folosul său, ci le-a obligat să fure şi astfel, în cauză, sunt incidente dispoziţiile de la art. 2 pct. 2 literele b şi e. Aceasta, deoarece art. 2 pct. 2 lit. b din Legea 678/2001 prevede că prin exploatare se înţelege "ţinerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire", iar potrivit lit. e a aceluiaşi articol, "efectuarea unor alte asemenea activităţi prin care se încalcă drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului", constituie, de asemenea, o formă de exploatare, prin "aservire", în sensul textului citat înţelegându-se "acţiunea de a supune". Ori, odată ajunse în străinătate, lipsite de acte de identitate, într-o ţară a cărei limbă nu o cunosc, părţile vătămate nu s-ar fi putut întreţine decât prin furat pentru inculpat. (A se vedea şi deciziile nr. 593/30.01.2004 şi nr. 2199/31.03.2005, pronunţate de ICCJ Bucureşti-Secţia Penală).

Referitor la infracţiunea săvârşită faţă de partea vătămată majoră G.M.A. (cea prev. de art. 12 alin. 1), trebuiau reţinute şi dispoziţiile art. 13 C.p. întrucât fapta a fost săvârşită în vara anului 2004, deci înainte de intrarea în vigoare a OUG 79/2005, care a modificat şi completat Legea 678/2001.

Cu privire la infracţiunea săvârşită faţă de partea vătămată minoră L.D., se constată că aceasta a fost săvârşită la începutul anului 2006, deci după intrarea în vigoare a OUG 79/2005 şi astfel, cum minora a fost dusă în străinătate, promiţându-i-se că i se va găsi un loc de muncă licit, dar, odată ajunsă, i s-a comunicat că trebuie să fure în folosul inculpatului, deci prin înşelare, fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 13 alin. 2 din Legea 678/2001, astfel cum a fost modificată prin OUG 79/2005, unde se arată că „dacă fapta prevăzută în alin. 1 este săvârşită prin…..fraudă ori înşelăciune…., pedeapsa este închisoarea de la 7 ani la 18 ani şi interzicerea unor drepturi”, nu pe cele ale infracţiunii prev. de art. 13 alin. 1, cum s-a reţinut în rechizitoriu.

De asemenea, cu privire la infracţiunea de conducere pe drumurile publice fără permis a autoturismului, s-a constatat că, pe parcursul procesului, a intervenit republicarea OUG 195/2002, ca urmare a modificărilor ulterioare intrării acesteia în vigoare, dându-se textelor o nouă numerotare şi, ca atare, infracţiunea prev. de art. 78 alin. 1 a devenit infracţiunea prev. de art. 86 alin. 1 şi astfel încadrarea corectă a faptei săvârşită de inculpat este cea prev. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002, republicată, cu aplic. art. 13 C.p.

Cu privire la aspectul, invocat de apărătorul inculpatului în faza judecăţii, că nu există o delegare valabilă a organelor de poliţie pentru efectuarea urmăririi, toate actele de urmărire fiind efectuate până la data de 12.05.2006, dată la care organele de poliţie şi-au declinat competenţa în favoarea DIICOT-Biroul Teritorial Dolj, s-au constatat următoarele:

Prin adresa nr. X, Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova a înaintat dosarul de cercetare penală către DIICOT-Biroul Teritorial Dolj pentru delegarea poliţiştilor S.I. şi Ţ.D.I. pentru a întocmi actele de cercetare penală, acordarea numărului unic de înregistrare, analizarea oportunităţii începerii urmăririi penale, formularea de îndrumări necesare pentru soluţionarea legală a cauzei.

În aceeaşi zi, respectiv 12.04.2006, prin Rezoluţia Procurorului-şef din cadrul DIICOT, s-au delegat cei doi poliţişti propuşi, stabilindu-se actele pe care trebuie să le îndeplinească şi termenul până la care să le efectueze, respectiv 12.05.2006.

În această perioadă de o lună, cei doi poliţişti au efectuat actele stabilite, printre care şi luarea declaraţiilor inculpatului, părţilor vătămate şi martorilor.

La finalizarea acestor acte, respectiv la data de 12.05.2006, s-a întocmit referatul prin care Scms S.I. a expus starea de fapt reţinută şi a dispus înaintarea dosarului (declinarea competenţei) către DIICOT.

Prin termenul "declinarea competenţei" în favoarea DIICOT, folosit în dispozitivul acestui referat, nu trebuie înţeles că Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate s-a dezinvestit, în sensul de a nu efectua ea acte de urmărire, ci trebuie înţeles înaintarea dosarului către DIICOT întrucât actele pentru care a fost delegată această brigadă au fost finalizate, brigada neputând face nici o propunere cu privire la soluţia care s-ar impune deoarece, potrivit art. 21 din Legea 678/2001, urmărirea penală pentru infracţiunile prevăzute de prezenta lege se efectuează în mod obligatoriu de către procuror, deci acesta este singurul abilitat să dispună emiterea rechizitoriului sau o altă măsură, fără să fie nevoie de vreo propunere din partea organelor de poliţie, iar, potrivit art. 9 alin. 2 teza II din Legea 508/2004, actele întocmite de ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară din dispoziţia scrisă a procurorului, sunt efectuate în numele acestuia.

Cu privire la apărarea inculpatului, cum că nu se face vinovat de săvârşirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, apărare pe care a încercat să o susţină şi prin intermediul martorilor, propuşi de acesta în faza de judecată sau prin retractarea de către partea vătămată G.M.A şi de către martorii din rechizitoriu a declaraţiilor date în faza urmăririi penale, se constatat că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Referitor la infracţiunea de trafic de minori, reţinută în sarcina inculpatului, în dauna părţii vătămate L.D., martora D.I.C., în declaraţia dată în faţa instanţei la data de 31.01.2008, a arătat că inculpatul a exercitat acte de violenţă asupra acestei părţi vătămate şi a obligat-o să meargă la furat aproximativ o lună de zile, până când aceasta a fost prinsă de autorităţile italiene şi dusă într-un centru de plasament.

De altfel, declaraţia acestei martore se coroborează şi cu celelalte probe administrare în cauză, respectiv cu declaraţiile reprezentantei legale a părţii vătămate, pe nume L.F. şi ale martorilor G.D.M. şi S.I.G. (rude cu partea vătămată), care, cu toţii, au arătat că au vorbit cu partea vătămată la telefon, iar aceasta le-a spus că inculpatul a obligat-o să meargă la furat pentru el.

Pe de altă parte, între declaraţiile inculpatului şi cele ale martorilor, propuşi de acesta în apărare, există şi unele contradicţii, cum ar fi aceea că, în timp ce martorul P.C.L. a afirmat că părţii vătămate L.D. nu i s-a găsit imediat loc de muncă, iar după 3-4 zile aceasta a fost luată de pe stradă de către organele de poliţie, care au condus-o într-un centru de minori, inculpatul, în prima declaraţie de la urmărirea penală, susţine exact contrariul, în sensul că i-a găsit loc de muncă să facă curăţenie la nişte bătrâni care o plăteau cu 7 euro pe oră.

Referitor la infracţiunea de trafic de persoane, cea în dauna părţii vătămate G.M.A., de asemenea, martora D.I.C., în declaraţia dată în faţa instanţei la 31.01.2008, a arătat că inculpatul a exercitat acte de violenţă şi asupra acestei părţi vătămate şi chiar a încercat s-o violeze, obligând-o să meargă la furat, după care a încercat s-o vândă unui indian în vederea practicării prostituţiei.

De altfel, declaraţia acestei martore se coroborează şi cu declaraţia părţii vătămate şi a martorelor G.I. (sora părţii vătămate) şi G.I. (mama părţii vătămate) date la urmărirea penală, care au declarat în acest sens.

Chiar dacă în faţa instanţei partea vătămată G.M.A. şi martorele G.I. şi G.I. nu şi-au mai menţinut declaraţiile date anterior în cauză, instanţa consideră că explicaţiile acestora, cum că au scris acele declaraţii de frica poliţiştilor, care au ameninţat-o pe partea vătămată că nu va mai putea pleca din ţară sau că nu le-au fost citite acele declaraţii şi astfel nu ştiu ce conţinut au, sunt puerile şi nu pot fi reţinute de către instanţă, cu atât mai mult cu cât declaraţiile acestora nu au fost date în faţa poliţiştilor, cum se susţine, ci în faţa procurorului.

Pe de altă parte, între declaraţiile acestora din faţa instanţei există şi unele contradicţii, cum ar fi aceea că, în timp ce partea vătămată a afirmat că nimeni din familia sa nu l-a mai rugat pe inculpat să îl ia în Italia, sora acesteia, G.I., susţine exact contrariul, în sensul că ea l-a rugat pe inculpat să o ducă şi pe ea în Italia.

Chiar dacă martora D.I.C. (fosta concubină a inculpatului) este în vădită duşmănie cu inculpatul, aspect ce rezultă cu certitudine din declaraţia acesteia şi din celelalte acte efectuate cu ocazia soluţionării sesizării cu privire la revocarea măsurii liberării provizorii sub control judiciar luată faţă de inculpat şi consemnate în încheierea de la data de 11.02.2008, instanţa consideră veridică declaraţia acesteia dată la data de 31.01.2008, întrucât, aşa cum s-a arătat mai sus, aceasta se coroborează şi cu alte probe, iar pe de altă parte, sunt descrise anumite amănunte privind activitatea de furt, care nu puteau fi relatate decât de o persoană participantă direct sau indirect la asemenea activităţi, amănunte care se referă atât la produsele sustrase, cât şi la mijloacele prin care se fura.

Cu privire la infracţiunea de conducere a autovehiculului fără permis, s-a reţinut, de asemenea, că apărarea inculpatului, cum că a condus o singură dată autoturismul pe drumurile publice, respectiv doar în ziua de 26.04.2006, când a fost oprit de organele de poliţie, este neîntemeiată întrucât martorii I.D. şi I.N. au declarat la urmărirea penală că l-au văzut de mai multe ori pe inculpat conducând autoturismul.

Acelaşi lucru a fost susţinut şi în faţa instanţei de către martorul I.D.

Deşi în faţa instanţei, martorul I.N. a încercat să-şi retracteze mărturia dată anterior, totuşi acesta a arătat că într-una din zile inculpatul a venit la domiciliul său şi, ieşind la poartă, a văzut autoturismul inculpatului, în care erau 4 persoane, inculpatul fiind la volan în timp ce autoturismul era staţionat şi că nu a văzut cine a urcat la volan atunci când autoturismul a plecat. Ori în atare situaţie, este greu de presupus că autoturismul ar fi fost condus de altcineva, care în momentul opririi, s-ar fi aşezat pe scaunul din dreapta, iar, ulterior, la plecare, să se aşeze din nou la volan.

 Ca atare, reţinându-se deci că inculpatul a condus autoturismul proprietate personală de mai multe ori pe drumurile publice, fără a avea carnet de conducere, nu se poate susţine că fapta sa nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni, pentru a se aplica o a amendă administrativă, aşa cum s-a solicitat de către apărătorul inculpatului, cu atât mai mult cu cât acesta mai urca şi alte persoane în autoturism, pe care le putea vătăma.

 Astfel fiind, înlăturând apărarea inculpatului, instanţa l-a condamnat pe acesta pentru faptele pentru a fost trimis în judecată, fapte ale căror încadrări juridice au fost schimbate, conform celor arătate mai sus.

Domenii speta

Spete similare