Minută. Omisiunea semnării acesteia.
Prin sentinţa penală nr. 3316 din 12 dec. 2006 Judecătoria Vaslui i-a condamnat pe inculpaţii C.H.M.şi I.F. la pedepse cu închisoarea pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 11 pct. 1 alin. 1 lit. c din Legea 87/1994 şi art. 37 din Legea nr. 82/1991(republicată)rap. la art. 289 cod penal.
Prin decizia penală nr. 238/A din 4 iulie 2007 s-a desfiinţat această hotărâre, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe întrucât minuta nu era semnată, ceea ce conduce la nulitate absolută a hotărârii pronunţată.
Tribunalul Iași
Competenţa de soluţionare în primă instanţă a cauzelor având ca obiect evacuarea unei societăţi comerciale dintr-un spaţiu comercial. Natura comercială a cauzei
Curtea de Apel Târgu Mureș
Preluarea procedurilor penale. Condiţii
Curtea de Apel Craiova
Autoritate de lucru judecat. Aprecierea in rem a obiectului şi a cauzei.
Curtea de Apel Brașov
Audierea unui număr de martori în faza actelor premergătoare nu conferă procesului verbal de consemnare a acestor audieri caracterul de probă ilegală. Încălcarea dreptului apărătorului de a asista la aceste audieri este sancţionată cu nulitatea relativă
Curtea de Apel București
Poprire asiguratorie asupra conturilor bancare. Puterea de lucru judecat în raport de încheieri anterioare prin care s-a respins o cerere de sechestru asigurător, respectiv o cerere de poprire asigurătorie.