Stare de recidivă. Omisiune
Prin sentinţa penală nr.634/2007, Judecătoria Bârlad l-a condamnat pe inculpatul P.D. la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 180 alin.2 Cod penal cu aplicarea disp. art. 75 lit. c Cod penal şi după anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare - aplicată prin sentinţa penală nr. 400/2007 a Judecătoriei Bârlad - care a fost descontopită în componentele ei, de 1 an şi 6 luni şi respectiv 5 luni închisoare, s-au contopit acestea cu pedeapsa de 10 luni închisoare , în pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare.
Prin decizia penală nr.40/R din 30 ianuarie 2008, s-a casat în parte această sentinţă şi, în rejudecare, s-a schimbat încadrarea juridică a faptei comisă de inculpatul P.D. în sensul reţinerii disp. art. 37 lit.a Cod penal, menţinîndu-se pedeapsa de 10 luni închisoare.
S-a anulat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare - aplicată prin sentinţa penală nr. 400/2007 a Judecătoriei Bârlad - s-a descontopit această pedeapsă în componentele ei de 1 an şi 6 luni şi respectiv 5 luni închisoare, după care, conform disp. art. 36 alin.1 Cod penal s-a contopit pedeapsa de 10 luni închisoare cu cea de 5 luni închisoare, în pedeapsa cea mai grea de 10 luni închisoare.
În temeiul disp. art. 83 Cod penal s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 897/2006 a Judecătoriei Bârlad şi s-a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa de 10 luni închisoare , în total 2 ani şi 4 luni închisoare.
S-a reţinut că, inculpatul a comis fapta dedusă judecăţii în stare de recidivă postcondamnatorie , în cursul termenului de încercare stabilit prin sentinţa penală nr. 897/2006 a Judecătoriei Bârlad şi nu în concurs cu fapta pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare cum greşit a reţinut instanţa de fond.
Curtea de Apel Iași
Recalcularea restului rămas neexecutat din pedeapsa din a cărei executare fusese dispusă anterior liberarea condiţionată ca urmare a aplicării art. 55 ind. 1 din Legea nr. 254/2013
Judecătoria Iași
Furt calificat. Faptă care nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni.
Judecătoria Vaslui
Contopirea pedepselor. Săvârşirea unei infracţiuni ulterior rămânerii definitive a unei hotărâri de condamnare pentru o faptă componentă a unui concurs de infracţiuni, dar anterior pronunţării unor hotărâri definitive cu privire la celelalte fapte, c...
Curtea de Apel Oradea
NEDEDUCEREA PERIOADEI EXECUTATE DIN PEDEAPSA CE CONSTITUIE PRIMUL TERMEN AL RECIDIVEI ÎN SITUATIA APLICARII DISPOZITIILOR ART.39 ALIN.1 COD PENAL Desi instanta de apel a aplicat dispozitia art.39 alin.1 Cod penal, a omis a proceda la scaderea din ...
Curtea de Apel Suceava
Condiţiile reţinerii recidivei postexecutorii, prev. de art. 37 lit b Cod penal