Contestaţie la executare

Dosar nr. 2174/218/2006

DECIZIA CIVILĂ Nr. 443/R/Septembrie 2007

Domeniu asociat: contestaţie la executare

În cadrul contestaţiei la executare nu pot să fie invocate apărări de către

contestator, care privesc titlurile executorii şi modul de formare a datoriei vamale,

aceasta fiind destinată să înlăture neregularităţile comise cu prilejul urmăririi silite,

ulterioare emiterii titlului de creanţă devenit ulterior titlu executoriu.  Contestaţia la

executare nu este şi nu poate fi considerată ca un mijloc procedural destinat a anula

sau modifica însăşi titlul executoriu, o atare finalitate putându-se realiza numai prin

intermediul căilor legale de atac.

Prin Sentinţa civilă nr. 360/28.02.2007 pronunţată de Judecătoria Carei în

dosar cu nr. unic de mai sus, a fost admisă în parte contestaţia la executare

formulată de contestatorul MA, împotriva intimatei DIRECŢIA REGIONALĂ VAMALĂ

ORADEA şi prin urmare, au fost anulate formele de executare împotriva

contestatorului din dosarul execuţional nr. 647/2001, respectiv somaţia de plată şi

dispoziţia de urmărire, respingându-se ca inadmisibilă contestaţia cu privire la actul

constatator nr. 852 din 19.03.2001. Fără cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs intimata DIRECŢIA REGIONALĂ

VAMALĂ CLUJ, în nume propriu şi în reprezentarea A.N.V. Bucureşti, solicitând

instanţei admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii

contestaţiei la executare formulată de contestatorul-debitor fiscal ca inadmisibilă şi

netemeinică şi menţinerea măsurilor de executare silită, luate de creditoarea fiscală –

DIRECŢIA REGIONALĂ VAMALĂ CLUJ (Oradea) în baza titlurilor executorii

întocmite de Biroul Vamal Petea, executarea silită fiind legală şi temeinică.

În motivare se arată că instanţa de fond nu a luat în considerare decizia Curţii

Constituţionale invocată de recurentă şi nici prevederile art. 169 alin. 3 Cod

procedura fiscala si cele ale art. 399 alin. 3, cu toate că sunt de o deosebită

importanţă şi înrâuresc decisive soluţionarea oricărei contestaţii la executarea

creanţelor fiscale.

Susţine că în cadrul contestaţiei la executare nu pot să fie invocate apărări de

către contestator, care privesc titlurile executorii şi modul de formare a datoriei

vamale. Dacă s-ar lua în considerare susţinerile contestatorului ar însemna că există

o suprapunere între dispoziţiile art. 169-170 şi cele ale art. 175-188 din Codul de

procedură fiscală şi, în consecinţă, atât pe calea contestaţiei la executare cat şi pe

cea a contestaţiei administrativ-jurisdicţionale, îndreptată împotriva actului

administrativ-fiscal, pot fi invocate orice apărări privind titlul executoriu.

De altfel, o reglementare similară ca formulare şi efecte cu cea prevăzută la

art. 169, alin. 3 Cod procedură fiscală, este cuprinsă şi de art. 399 alin. 3 Cod

procedură civilă, făcându-se o corelare absolut necesară între cele doua articole de

lege.

Astfel, legiuitorul a dorit ca în privinţa titlurilor executorii emise pentru

recuperarea unor creanţe fiscale să nu existe confuziunea între cele doua căi de atac

- contestaţia împotriva actului administrativ-fiscal şi contestaţia la executare - în

privinţa obiectului şi al efectelor acestor doua căi de atac.

În materie de executare a creanţelor fiscale orice susţinere care vizează

fondul titlului executoriu poate fi valorificată numai pe calea contestaţiei

administrative, fiind inadmisibilă pe calea contestaţiei la executare.

 Instanţa de fond trebuia să se mărginească a constata că titlurile nu au fost

contestate de debitor în termen Iegal, cu toate că a făcut proba că i-au fost

comunicate şi, ca o consecinţa firească şi prevăzută în Iege să respingă orice apărări

care vizează datoria vamală în sine.

Anularea măsurilor de executare luate de creditoarea fiscala DIRECŢIA

REGIONALĂ VAMALĂ Oradea este neîntemeiata, din moment ce nu sunt aduse

argumente şi probe în sensul nerespectării de către creditoare a dispoziţiilor legale

privind măsurile de executare in sine.

Dar ceea ce este mai grav este că debitorul prezintă, în susţinerea acţiunii

sale, ca probă Declaraţia vamală de călători nr. 2961 din 18.10.1997 a Biroului vamal

Petea, în care este inserată la rubrica ''IEŞIRE" ca destinatar şi proprietar al bunului

SC "V" SRL - Baia Mare şi pe care instanţa de fond o reţine şi în temeiul ei admite

contestaţia la executare.

Pe copia exemplarului D.V.C. nr. 2961/18.10.1997, aflată la dosarul

execuţional nr. 647/2001 al DIRECŢIEI REGIONALE VAMALE Oradea, nu figurează

la rubrica în cauză vreo menţiune, fiind necompletată. A solicitat Biroului Vamal

Petea să le retrimită această declaraţie vamală şi a rezultat că nu există nici o

menţiune referitoare la SC "V" SRL - Baia Mare. Urmare a simplei comparaţii dintre

scrisul de la rubrica "ieşire" şi cel din restul D.V.C. nr. 2961/18.10.1997, aşa cum a

fost depusă de contestator, se constată că acestea sunt total diferite. Cele înscrise în

rubrica "ieşire" a declaraţiei depuse de contestator sunt executate cu un alt scris,

diferit de cel al agentului vamal Ch., din cadrul Biroului Vamal Petea, care a întocmit

D.V.C. 2961/1997.

În Declaraţia vamală nr. I 8241 din 22.12.1998 înregistrată şi acceptată de

Biroul Vamal Baia Mare, de asemenea, depusă de contestator ca probă, la căsuţa cu

nr. 40 figurează ca document precedent de tranzit declaraţia nr. 8685 din 23.11.1998

şi nicidecum D.V.C. nr. 2961/18.10.1997

În D.V.C. nr.2961/18.10.1997 este înscris ca birou vamal de destinaţie Biroul

Vamal Satu Mare, cu termen de încheiere al tranzitului în 30 de zile de la data

acordării tranzitului. Din 18.10.1997 până în 22.12.1998 s-a scurs mai bine de un an

de zile, iar bunul a fost prezentat la vămuire nu la Biroul Vamal Satu Mare, ci la Biroul

Vamal Baia Mare, de o altă persoana decât contestatorul MA, cu toate acesta avea

obligaţii clare în acest sens, stabilite conform art. 99 Cod vamal şi art. 164, alin. 2 din

Regulamentul vamal.

Autoturismul marca "WV" a fost introdus în ţară de acesta prin Biroul Vamal

Petea în data de 18.10.1997 !!!, primind regimul vamal de tranzit cu Declaraţia

vamală de călători nr. 2961. Destinatarul bunului introdus în ţară era chiar

contestatorul. Contestatorului i s-a acordat un termen de 30 de zile în care trebuia să

se prezinte la Biroul Vamal Satu Mare, ca birou vamal de destinaţie, pentru a încheia

regimul vamal suspensiv cu o declaraţie vamală de import definitiv.

In opoziţie cu cele afirmate de contestator şi reţinute de instanţa de fond, nu 

s-a făcut dovada că: în primul rând, au fost respectate dispoziţiile art. 93 şi 96 din

Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal, privind faptul că autoritatea vamală a fost

înştiinţată şi şi-a dat acordul cu privire la schimbarea destinaţiei vamale şi a regimului

vamal introdus în ţară de contestator şi nici asupra cesiunii operaţiunii vamale către

SC "V" SRL - Baia Mare şi, în al doilea rând, că s-a făcut plata taxelor vamale.

Prevederile art. 5 şi 6 din OG nr. 26/1993 privind Tariful vamal al României,

articole de lege care reglementează asupra persoanelor şi bunurilor care beneficiază

de scutire de la plata taxelor vamale, nu cuprind persoanele fizice, aşa cum este şi

debitorul, ca beneficiare ale scutirii de la plata taxelor vamale.

Orice persoana fizică, care nu era inclusă de OG nr. 26/1993, trebuia să

plătească taxe vamale aferente introducerii în ţară a unui autovehicul, având

obligaţia legală de a încheia tranzitului vamal acordat.

În drept, se invocă dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9, art. 312 C.proc.civ.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul contestator solicită respingerea

recursului declarat de către DIRECŢIA REGIONALĂ VAMALĂ Cluj şi menţinerea

sentinţei ca temeinică şi legală.

În motivarea întâmpinării se redă starea de fapt reţinută şi de către prima

instanţă şi se invocă ca practică judiciară Sentinţa civilă nr. 126/CA pronunţată de

Tribunalul Satu Mare în dosar nr. 573/2006 şi Decizia civilă nr. 276/CA/2006 a Curţii

de Apel dată în dosar nr. 2316/35/CA/2006.

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate de către

intimata-recurentă, instanţa a apreciat că recursul declarat în cauză este întemeiat.

În primul rând, se constată că, în mod corect prima instanţă a reţinut faptul că,

motivele de nelegalitate invocate de către contestator prin contestaţia la executare

înaintată instanţei de executare, privesc raportul de drept material fiscal născut ca

urmare a introducerii în ţară de către petent a unui autoturism pentru care a întocmit

o declaraţie vamală de tranzit şi legalitatea titlului de creanţă emis în baza declaraţiei

vamale, respectiv a AC nr. 852/19.02.2001. Întrucât pentru anularea titlurilor de

creanţă fiscală devenite titluri executorii ca urmare a împlinirii termenului de scadenţă

a plăţii datoriei fiscale stabilit prin titlul de creanţă există o cale legală de atac,

respectiv contestaţia administrativ-fiscală prevăzută de art. 175 şi urm. din OG nr.

92/2003 privind Codul de procedură fiscală, respectiv acţiunea în contencios

administrativ fiscal reglementată de art. 189 din acelaşi act normativ, în mod corect

prima instanţă a reţinut în speţă aplicabilitatea dispoziţiilor art. 399 alin. 3 C.proc.civ.

şi a apreciat că este inadmisibilă contestaţia la executare cu privire la actul

constatator nr. 852/19.03.2001 prin care s-a stabilit în sarcina contestatorului datoria

vamală pentru care au fost emise formele de executare silită.

Contestaţia la executare este destinată să înlăture neregularităţile comise cu

prilejul urmăririi silite, ulterioare emiterii titlului de creanţă devenit ulterior titlu

executoriu. Ea nu este şi nu poate fi considerată ca un mijloc procedural destinat a

anula sau modifica însăşi titlul executoriu, o atare finalitate putându-se realiza numai

prin intermediul căilor legale de atac.

Prin soluţia pronunţată de către prima instanţă aceste principii generale de

drept au fost încălcate.

Astfel, deşi prima instanţă a reţinut în mod corect inadmisibilitatea formulării

unor apărări de fond împotriva titlurilor de creanţă fiscală pe calea contestaţiei la

executare, aceasta anulează formele de executare silită emise în baza titlului de

creanţă devenit titlu executor tocmai în baza unei apărări de fond a contestatorului –

plata anterioară a taxelor vamale de către un terţ şi lipsa obligaţiei de plată a

contestatorului a acestei datorii vamale. Cu alte cuvinte, prima instanţă a analizat

existenţa datoriei vamale stabilite printr-un titlu de creanţă, a constatat că această

datorie vamală cădea în sarcina unei terţe persoane şi înlăturând efectele juridice

tocmai ale actului constatator nr. 852/19.03.2001 a anulat formele de executare silită

emise în baza unui act administrativ fiscal necontestat  în condiţiile art. 175 şi urm.

C.proc.fiscală.

Constatând că soluţia primei instanţe, de anulare a formelor de executare silită

emise în dosarul execuţional nr. 647/2001, respectiv a somaţiei de plată şi a

dispoziţiei de urmărire este nelegală, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a

legii, că în realitate, formele de executare silită pornite împotriva contestatorului nu

sunt criticate prin prisma unor excepţii de nulitate a acestora sau prin prisma unor

împrejurări ulterioare iniţierii procedurii executării silite, lipsa unor motive de nulitate

de ordine publică ce ar putea fi invocate în cauză, în temeiul art. 169 şi urm.

C.proc.fiscală, art. 399 şi urm. C.proc.civ., art. 304 pct. 9 C.proc.civ., art. 312

C.proc.civ., art. 274 C.proc.civ., instanţa a admis recursul declarat de intimată.

Sentinţa recurată a fost modificată în tot în sensul că s-a respins în totalitate

contestaţia la executare formulată de debitorul fiscal, conform dispozitivului

prezentei.

2

Domenii speta

Spete similare