Dosar nr. 2505/218/2006
DECIZIE CIVILĂ Nr. 23/R/22 Ianuarie 2008
Sentinţa civilă nr. 2123/2007
Procedură civilă.
Calitate procesuală. Conservarea patrimoniului defunctului de către succesor.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu,
examinând cauza sub toate aspectele, tribunalul consideră că este fondat.
Instanţa de fond greşit a considerat că recurenta-reclamantă nu are calitate procesuală
activă, excepţie ce a fost analizată din perspectiva îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art.814
alin.1 Cod civil, privind valabilitatea donaţiei între absenţi, reţinând că recurenta-reclamantă
nu îndeplineşte condiţiile art.13 din HG 890/2005.
Starea de fapt reţinută de prima instanţă este corectă, în sensul că în favoarea lui KA,
în prezent decedat (anul 2000), s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza legilor fondului
funciar asupra 4,38 ha teren şi pentru 2,71 ha s-a propus acordarea de despăgubiri.
Moştenitorul legal al defunctului este KM, în calitate de unchi, iar recurenta-reclamantă este
verişoară primară cu defunctul.
În baza ofertei de donaţie din 09.01.2001 a lui KM, făcută în favoarea recurentei,
privind terenurile din litigiu, precum şi în baza declaraţiei de acceptare a moştenirii după
defunct din 08.08.2000, încheiată în formă autentică, recurenta şi-a justificat interesul,
respectiv calitatea procesuală activă în formularea acţiunii privind punerea în posesie,
reconstituirea dreptului de proprietate şi eliberarea titlului de proprietate pe numele
defunctului şi nu în nume propriu, urmând ca pe calea dreptului comun, cu ocazia dezbaterii
masei succesorale după defunctul KA, să se stabilească persoanele cu vocaţie succesorală
asupra patrimoniului defunctului.
Acţiunea formulată de recurenta-reclamantă are caracterul unei măsuri de conservare a
bunurilor ce fac parte din patrimoniul defunctului, care după formularea cererii de
reconstituire, în cursul procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor
în baza legilor fondului funciar, a decedat.
Faţă de cele de mai sus, tribunalul va respinge excepţia lipsei calităţii procesuale
active a recurentei-reclamante şi constatând că nu a avut loc o cercetare a fondului cauzei, în
baza art.315 alin.5 Cod procedură civilă, va admite recursul declarat, va casa hotărârea
recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi in stanţe de fond.
Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere cu ocazia rejudecării cauzei.
Curtea de Apel București
Plângere formulată împotriva ordonanţei procurorului de prelungire a măsurii preventive a controlului judiciar. Termen. Modalitate de calcul. Tardivitate
Curtea de Apel Brașov
Drept procesual fiscal Competenţă materială
Curtea de Apel Oradea
Apel. Cerere de încuviinţare a executării provizorii a Sentinţei atacate, formulată pentru prima dată în faţa instanţei de apel. Inadmisibilitate.
Curtea de Apel Alba Iulia
Codul de procedură civilă aplicabil se determină în funcţie de momentul sesizării instanţei de fond, iar nu în funcţie de momentul disjungerii unui capăt de cerere care nu este de competenţa instanţei iniţial sesizate şi nici în funcţie de data sesizării
Judecătoria Novaci
Căi ordinare de atac