Prin decizia penala nr. 389 din 25.05.2008 pronuntata in dosarul nr. 23845/245/2007, Tribunalului Iasi a dispus respingerea, ca inadmisibile, a recursurilor declarate de inculpatii C.G. si K.V. impotriva incheierii de sedinta din 27.02.2008 a Judecatoriei Iasi.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, tribunalui a retinut, in esenta, urmatoarele :
Prin incheierea de sedinta din 27.02.2008 pronuntata de Judecatoria Iasi in dosarul nr. 23845/245/2007 s-a dispus, in baza art. 163 Cod pr. pen. şi art. 73 din OUG nr. 105/2001, respingerea cererilor de ridicare a sechestrului asigurator formulate de inculpatii C.G. si K.V.
La data de 03.03.2008 inculpatii C.G. si K.V. au declarat recurs impotriva incheierii sus mentionate. Au precizat inculpaţii recurenţi că, în drept, îşi întemeiază calea de atac ordinara pe dispozitiile art. 168 alin. 2 Cod procedura penala.
Din interpretarea sistematica a textului art. 168 alin. 1 Cod procedura penala, in raport cu alte texte de procedura penala – art. 163, art. 164, art. 275-278 - , instanta de recurs a retinut ca, in privinta contestarii masurii asiguratorii, legiuitorul a urmarit ca o astfel de plangere sa fie adresata organului judiciar cu atributie de decizie specific fiecarei faze a procesului penal, adica procurorului ierarhic superior celui care a luat masura in faza urmaririi penale si instantei de judecata in cursul judecatii.
In cauza supusa analizei instantei de recurs s-a constatat ca masura sechestrului asigurator fusese luata de procuror, in cursul urmaririi penale, iar impotriva ordonantei de instituire a sechestrului asigurator inculpatii C.G si K.V. au formulat plangeri la procurorul ierarhic superior, plangeri ce au fost respinse prin rezolutia nr. 19/II/2/2007 din 13.03.2007.
S-a retinut ca inculpatii au uzitat de dreptul procesual inscris la art. 168 alin. 1 Cod pr. pen., plangerile lor fiind solutionate de organul judiciar competent.
In raport de aceste, s-a constatat ca cererea prin care inculpatii C.G. si K.V. au solicitat instantei de judecata, investita cu judecarea in fond a cauzei, ridicare masurii sechestrului asiguaratior dispusa de procuror, nu constituie o plangere intemeiata pe dispozitiile art. 168 Cod procedura penala (plangere care ar fi fost inadmisibila).
In conditiile in care solicitarea celor doi inculpati nu constituia o plangere intemeiata pe disp. art. 168 alin. 1 Cod procedura, recursurile declarate impotriva incheierii din 27.02.2008 nu pot avea ca temei de drept disp. art. 168 alin. 2 Cod pr. pen.
Intr-o atare situatie, cadrul procesual in care prima instanta a pus in discutia contradictorie a partilor si a rezolvat cererile de ridicare a masurii asiguratorii, il constituie disp. art. 302 cod pr. pen., iar incheierea pronuntata nu poate fi atacata separat, ci numai odata cu fondul cauzei.
Tribunalul Iași
Recurs. Despăgubiri solicitate de societatea de asigurări de la persoana vinovată de producerea accidentului
Tribunalul Olt
Aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la obligaţia de nu mai conduce nici un vehicul pe durata termenului de încercare impusă ca măsură de supraveghere cu ocazia suspendării executării pedepsei sub supraveghere confort mart. 861 şi următoarele
Curtea de Apel Ploiești
Suspendarea judecăţii în baza art. 1551 alin.1 Cod proc. civilă. Condiţia suspendării - culpa părţii reclamante
Curtea de Apel Galați
Calitate procesuală activă. Transmisiunea convenţională a acesteia.
Curtea de Apel Suceava
Partaj bunuri comune. Apel declarat împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale. Limitele cercetării judecătoreşti în recurs.