Recurs fondat al procurorului împotriva încheierii pronunţate în cadrul procesual prevăzut de art. 3001 C.p.p. prin care s-a înlocuit măsura arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea.

Recurs fondat al procurorului împotriva încheierii pronunţate în cadrul procesual prevăzut de art. 3001 C.p.p. prin care s-a înlocuit măsura arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea. Greşita înlocuire a măsurii arestării preventive, după doar 18 zile de la luarea acesteia, în lipsa intervenirii unor elemente noi, favorabile inculpatului. Consolidarea temeiurilor iniţiale prin trimiterea în judecată a inculpatului. Scopul măsurii preventive.

Prin  încheierea de şedinţă din data de 04.08.2009 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. 19280/245/2009 s-au  dispus următoarele:

În baza art.  3001, art. 139 alin 1 şi art. 145 alin. 1  Cod procedură penală s-a înlocuit măsura arestării preventive luate fata de inculpatul C.P., prin încheierea de şedinţă a Camerei de Consiliu din data de 17.07.2009, pronunţata de Judecătoria Iaşi in dosarul nr. 17857/245/2009, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, respectiv municipiul Iaşi.

 S-a dispus punerea, de îndată, in libertate a inculpatului, daca acesta nu este arestat in alta cauza.

 În baza art. 145 alin. 11 Cod procedură penală pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, s-a dispus ca inculpatul să respecte următoarele obligaţii:

- să se prezinte la instanţa de judecata ori de cate ori este chemat;

- să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea de către instanţa, respectiv Poliţia Municipiului Iaşi, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;

- să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei;

- să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme.

I s-a pus în vedere aceluiaşi inculpat că în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii aplicate sau a obligaţiilor, potrivit art. 145 alin. 3 Cod procedură penală, măsura obligării de a nu părăsi localitatea va fi înlocuita cu măsura arestării preventive, în condiţiile prevăzute de lege.

În baza disp. art. 145 alin. 2 ind. 1 din Codul de procedura penala, o copie de pe încheierea recurată s-a dispus a se comunica inculpatului arestat in Penitenciarul Iaşi, Poliţiei Municipiului Iaşi jud. Iaşi, Inspectoratului Judetean de Politie Iasi, Politiei Comunitare din Iaşi, Jandarmeriei judeţului Iasi, Serviciului de Pasapoarte al jud. Iasi, precum si organelor de frontieră - Inspectoratul General al Politiei de Frontiera Bucuresti, in vederea asigurării respectării obligaţiilor impuse de către instanţa prin prezenta încheiere, cu menţiunea ca organele în drept vor refuza eliberarea paşaportului sau, după caz, vor ridica provizoriu paşaportul pe durata măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea.

În baza disp art.145 alin.3 din C.p.p. s-a dispus ca Poliţia Mun. Iaşi să verifice periodic respectarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea si îndeplinirea de către inculpat a obligaţiilor impuse prin prezenta încheiere, iar in cazul in care constata încălcări ale acestora, să sesize de îndată instanţa de judecată.

* * *

 Pentru a se pronunţa astfel,  Judecătoria Iaşi a reţinut că :

„Analizând actele dosarului, se constată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, cu nr. 8369/P/2009, din data de 31.07.2009 a fost trimis in judecată, in stare de arest preventiv inculpatul C.P., pentru săvârşirea unei infracţiuni de „furt calificat în formă continuat” prev. şi pedepsite de art. 208.alin.1-209 alin. 1 lit. e şi g, Cod cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.

S-a reţinut, în esenţă, că inculpatul, în perioada 27/28.06.2009-16.07.2009, pe timp de zi şi de noapte, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, singur, în locuri publice din Iaşi, a comis 4 fapte materiale de sustragere  în dauna a 4 părţi vătămate diferite.

Prin încheierea de şedinţă a camerei de consiliu din data de 17.07.2009, pronunţata de Judecătoria Iaşi in dosarul nr. 17857/245/2009  s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 29 de zile, reţinându-se ca din datele existente in cauza si din probele administrate rezultă că exista probe temeinice de vinovăţie, ca inculpatul a comis faptele reţinute, in cauza fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f Cod procedură penală având in vedere ca infracţiunea de furt are o anumita gravitate, legea prevăzând pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, existând si probe certe ca lăsarea lui in liberate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publica.

Potrivit disp. art. 3001 Cod procedură penală instanţa investită cu judecarea fondului cauzei are obligaţia ca, după înregistrarea dosarului la instanţă, să verifice din oficiu legalitatea şi temeinicia arestării preventive înainte de expirarea duratei acesteia şi să dispună menţinerea sau revocarea ei, după cum temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau aceste temeiuri au încetat.

Din analiza actelor dosarului, judecătoria a constatat că motivele care au determinat arestarea preventivă au încetat şi că nu există alte temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.

Astfel, judecătoria a constatat, în primul rând, că inculpatul a recunoscut şi regretat săvârşirea faptei, relatând cu lux de amănunte săvârşirea lor, creând instanţei convingerea că a conştientizat pericolul social al faptelor sale.

Judecătoria a mai avut în vedere faptul că urmărirea penală este finalizată, neexistând nici pericolul, nici indicii ca inculpatul să zădărnicească aflarea adevărului, arestarea preventivă a inculpatului nemaifiind necesară desfăşurării procesului penal.

În ce priveşte periculozitatea inculpatului, judecătoria a constatat că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale. Este adevărat că inculpatul a mai fost sancţionat administrativ pentru fapte similare şi că aceste sancţiuni nu au fost suficiente pentru a corecta comportamentul inculpatului. Este adevărat în acelaşi timp că, în aceste condiţii, reacţia organelor judiciare (aşa cum şi Parchetul afirmă) trebuie să fie una fermă.

Însă această reacţie fermă a organelor judiciare nu trebuie să fie una exagerată şi disproporţionată. Judecătoria a apreciat astfel că reacţia organelor de urmărire penală de trecere de la aplicarea unei amenzi administrative la arestarea inculpatului pentru fapte similare este bruscă şi exagerată. Funcţia arestului nu este una sancţionatorie, represivă, or de compensare a altor sancţiuni mai uşoare care s-au dovedit ineficiente. Funcţia arestului este exclusiv una preventivă, de protejare a societăţii (de a preveni săvârşirea de noi infracţiuni prin privarea de libertate a infractorului periculos) sau a anchetei penale în desfăşurare.

Astfel  arestul nu trebuie folosit ca instrument de reprimare a infractorului ci de protejare a societăţii.

Prima instanţă a apreciat că faptele săvârşite de inculpat nu prezintă o periculozitate deosebită. Prima instanţă a avut în vedere astfel bunurile de valoare redusă care fac obiectul furtului, cât şi faptul că toate bunurile au fost restituite părţilor vătămate. Inculpatul nu a efectuat acte de sustragere din spaţii închise sau din domicilii, nu s-a expus în contexte care să poată da naştere la violenţă.

Judecarea inculpatului în stare de arest nu poate constitui decât o excepţie, impunându-se doar în cazul unui inculpat care prezintă în mod evident pericol public. Or, raportat la lipsa antecedentelor penale a inculpatului şi la prejudiciul modic creat, menţinerea acestuia în arest pentru un timp îndelungat poate constitui un precedent pentru consacrarea ca regulă a arestului pentru inculpaţii trimişi în judecată, cu greu putând fi imaginate fapte de furt care să se sustragă acestui criteriu excesiv de riguros.

Punând în echilibru de o parte periculozitatea inculpatului şi de cealaltă parte dreptul la libertate, judecătoria a apreciat că gradul de gravitate al faptelor săvârşite şi de periculozitate a inculpatului nu justifică menţinerea acestuia în arest mai mult decât s-a făcut deja.

Din aceste motive, raportat la gradul de gravitate al faptei şi la personalitatea făptuitorului, judecătoria a apreciat că perioada cât inculpatul a fost arestat este suficientă pentru a-l conştientiza pe inculpat de comportamentul său antisocial şi de determinarea organelor judiciare de a reacţiona ferm pentru a-l corecta.

Departe de a minimaliza gravitatea faptelor imputate inculpatului, judecătoria a constatat totuşi că aceste fapte nu sunt manifestările unei personalităţi suficient de periculoase sau violente pentru a fi privată de libertate prin arest preventiv mai mult decât aceasta s-a realizat deja”.

* * *

Împotriva acestei încheieri de şedinţă, în termenul legal, a declarat recurs, oral, prin reprezentantul său, Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

 În motivarea recursului promovat, Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi a

invocat, în esenţă, faptul că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au schimbat şi nici nu au încetat, astfel că se impunea  în continuare privarea de libertate a inculpatului C.P.. De asemenea, s-a mai invocat şi faptul că judecătoria nu a verificat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive în temeiul disp. art. 300 ind. 1 alin.1  Cod procedură penală, neexistând în dispozitiv o menţiune în acest sens. 

* *  *

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi încheierea de şedinţă criticată, prin prisma motivelor de recurs invocate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în limitele şi în condiţiile prev. de art. 3856 alin. 3 C.p.p., tribunalul a constat că recursul Parchetului este fondat pentru următoarele considerente:

Încheierea judecătoriei este nelegală şi netemeinică.

Mai întâi, tribunalul a observat că judecătoria nu a verificat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive în temeiul disp. art. 300 ind. 1 alin.1  Cod procedură penală, neexistând în dispozitiv nici o menţiune în acest sens. Cu toate acestea, din considerentele încheierii recurate rezultă contrariul.

În al doilea rând, tribunalul a constatat că judecătoria – în considerentele încheierii recurate – nu s-a limitat doar la a susţine netemeinic că s-au schimbat temeiurile ce au fost avute în vedere iniţial la luarea măsurii arestării preventive, dar a reanalizat indirect înseşi legalitatea luării acesteia, atunci când a menţionat că „…însă această reacţie fermă a organelor judiciare nu trebuie să fie una exagerată şi disproporţionată…..reacţia organelor de urmărire penală de trecere de la aplicarea unei amenzi administrative la arestarea inculpatului pentru fapte similare este bruscă şi exagerată; funcţia arestului nu este una sancţionatorie, represivă, or de compensare a altor sancţiuni mai uşoare care s-au dovedit ineficiente..”. Or, în condiţiile în care, încheierea prin care s-a luat măsura arestării preventive a rămas definitivă, o asemenea apreciere şi analiză sunt inacceptabile, întrucât repun în discuţie înseşi legalitatea luării măsurii preventive.

Pe de altă parte, această motivare ce repune în discuţie legalitatea şi temeinicia luării măsurii arestării preventive este în contradicţie cu restul argumentelor judecătoriei din aceiaşi încheiere prin care se tinde la a se susţine că temeiurile iniţiale ce au justificat arestarea s-au modificat.

Mai mult decât atât, judecătoria a greşit inacceptabil atunci când în motivarea dispoziţiei de înlocuire a măsurii arestării preventive a susţinut textual că „…faptele săvârşite de inculpat nu prezintă o periculozitate deosebită…” întrucât o asemenea evaluare este prematură, putând fi făcută doar pe fondul cauzei.

Reanalizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul a constatat că, în cauză, temeiurile iniţiale ce au justificat luarea măsurii arestării preventive, nu s-au modificat şi nici nu au încetat, ci din contră s-au consolidat prin emiterea rechizitoriului şi trimiterea acestuia în judecată. În plus, aceste temeiuri sunt consolidate şi de înscrisurile depus de Parchet în recurs, din care rezultă că faptele imputate inculpatului în prezenta cauză nu sunt unele izolate, ci din contră se pare că există indicii certe că acesta ar avea o anume „înclinaţie”/predispoziţie la comiterea de asemenea fapte (e drept relativ minore din perspectiva obiectului material al infracţiunilor investigate) pe fondul consumului de alcool. Relevante în acest sens sunt şi ordonanţele din antecedenţă, de scoatere de sub urmărire penală ale inculpatului pentru fapte similare, pe considerentul gradului de pericol social redus. Dar, inculpatul se pare că a ignorat însă avertismentele primite atunci.

Înseşi susţinerea inculpatului din faţa instanţei de recurs potrivit căreia „dacă bea un pahar sau două nu mai ştie ce face” este de natură a consolida indiciile iniţiale şi de a sugera necesitatea menţinerii măsurii arestării preventive, eventual dublată de luarea unei măsuri de siguranţă provizorie de obligare la tratament medical.

Într-adevăr, tribunalul a constatat că, în cauză, sunt întrunite, în continuare, cumulativ condiţiile prevăzute de art. 148 lit. „f” Cod procedură penală.

Astfel, în speţă, s-a arătat că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din analiza coroborată a următoarelor elemente, extrase din mijloacele de probă administrate în cauză: a) repetabilitatea faptelor bănuit că au fost comise şi numărul mare al acestora; b) valorile sociale pretins lezate; c) modalitatea concretă în care se presupune că au fost desfăşurate activităţile infracţionale şi mijloacele utilizate (în mod repetat, în loc public şi noaptea, pe fondul consumului de alcool, de către o persoană care  susţine că nu are un domiciliu stabil şi că duce un mod de trai parazitar); d) de urmările produse; e) de sentimentul de insecuritate socială pe care îl generează în societate săvârşirea faptelor de genul celor presupus comise de către inculpat; f) de persistenţa infracţională a inculpatului, aşa cum ea rezultă din numărul actelor materiale imputate şi din antecedenţa sa penală.

În altă ordine de idei, tribunalul a observat că de la momentul luării măsurii arestării preventive şi până la momentul pronunţării încheierii recurate nu trecuseră decât 18 zile (iar, până astăzi doar 22 de zile), nefiind împlinită nici măcar durata mandatului de arestare de 29 emis în baza unei încheieri ramase definitive.

Din altă perspectivă, tribunalul a reţinut că în cauză menţinerea măsurii arestării preventive se justifică nu atât în scopul de a-l face pe inculpat să „conştientizeze asupra comportamentului său antisocial” (scop invocat de judecătorie în considerente, dar care nu se regăseşte în art. 136 alin. 1 C.p.p.), ci acela al asigurării bunei desfăşurări a judecăţii, cât şi pentru a-l împiedica să comită noi infracţiuni.

Cât priveşte atitudinea procesuală corectă invocată de judecătorie  acesta – prin ele înseşi – nu justifică revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive. În plus, această poziţie procesuală fusese adoptată de către inculpat încă premergător luării măsurii arestării preventive (nefiind un element nou, ce ar fi intervenit între timp), după ce inculpatul fusese pus în faţa unor mijloace de probă elocvente. Această poziţie procesuală, cât şi aspectele referitoare la circumstanţele personale ale inculpatului, ori la gradul de pericol social al faptelor, sunt chestiuni ce vor fi avute în vedere cu prilejul soluţionării cauzei pe fond, eventual la individualizarea judiciară a unei posibile pedepse.

Este adevărat că măsura arestării preventive este o măsură de excepţie, însă, în speţă, sunt întrunite toate cerinţele legale care să justifice menţinerea ei în continuare faţă de inculpatul-intimat. Durata acesteia nu a depăşit, în nici un caz, un termen rezonabil.  Inculpatul este arestat preventiv de doar cca. 22 de zile, neexpirând încă nici măcar mandatul de arestare iniţial, timp în care a fost deja trimis în judecată.

În condiţiile în care, cercetarea judecătorească nici măcar nu a debutat pentru a se stabili, printre altele, care este poziţia procesuală a inculpatului, neexpirând încă nici măcar durata arestării preventive iniţiale, revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive a acestuia este, evident, una prematură.

Faţă de  cele mai sus arătate, tribunalul, în baza art. 38515, pct. 2, lit. d) Cod procedură penală, a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi împotriva  încheierii de  şedinţă  din 04.08.2009  pronunţată  de Judecătoria  Iaşi în dosarul nr. 19280/245/2009, încheiere  pe  care a cast-o integral.

 Reţinând cauza şi rejudecând-o, pentru motivele mai sus expuse, tribunalul, în conformitate cu disp. art. 3001 alin. 1 şi 3 Cod procedură penală raportat la art. 160 alin. 2 Cod procedură penală, a verificat şi constatat legalitatea şi temeinicia măsurii de arest preventiv luată în cauză (mandatul de arestare preventivă nr. 67/U/17.07.2009 emis de Judecătoria Iaşi) faţă de inculpatul C.P., măsură pe care a menţinut-o.

Domenii speta

Spete similare