PLATA CHELTUIELILOR AVANSATE DE STAT ÎN CELELALTE CAZURI
Art. 192 alin.2 C.p.p. - În cazul declarării apelului ori recursului sau al introducerii oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins ori care şi-a retras apelul, recursul sau cererea.
Dispoziţiile art.192 alin.2 C.p.p. sunt aplicabile şi în cazul în care se dispune respingerea plângerii formulate în temeiul art. 278 ind 1 C.p.p. (decizia penală nr. 108/R/15 martie 2010 Tribunalul Mehedinţi)
Petentul P.I. a formulat la Judecătoria Orşova plângere împotriva rezoluţiei prin care procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Orşova a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimatul C.C. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 288 şi 246 C.p.
Judecătoria Orşova a dispus respingerea plângerii ca nefondată şi obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Împotriva sentinţei s-a declarat recurs de către petentul P.I., care a invocat între altele că în mod greşit s-a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Tribunalul Mehedinţi a apreciat că soluţia primei instanţe este legală sub acest aspect, deoarece plângerea formulată în temeiul art. 278 ind 1 C.p.p. are valoarea unei „alte cereri”, în sensul prevăzut de art. 192 alin.2 C.p.p.; iar potrivit deciziei nr. LXXXII/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie „În cazul respingerii plângerii formulate în condiţiile art. 2781 din Codul de procedură penală împotriva rezoluţiei sau ordonanţei procurorului de netrimitere în judecată ori a dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu, cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea acesteia vor fi suportate de către persoana căreia i s-a respins plângerea.”
Judecătoria Focșani
Plângere împotriva soluţiilor procurorului de netrimitere în judecată. Schimbarea temeiului de drept
Curtea de Apel Galați
Cheltuieli judiciare – dacă apelul inculpatului este admis, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, art. 192 alin. 3 Cod procedură penală.
Curtea de Apel Oradea
DREPT PROCESUAL CIVIL. Casare parţială cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului
Curtea de Apel Brașov
Contestaţie în anulare. Citarea părţii în ordonanţa preşedinţială formulată în temeiul art.403 alin.4 Cod procedură civilă.
Tribunalul Bacău
Inadmisibilitatea recursului debitorului împotriva încheierii prin care s-a admis cererea de investire cu formulă executorie