Contestaţie decizie de imputaţie

Contestaţie decizie de imputaţie

Art. 126 alin. 1 din Codul fiscal, operaţiuni impozabile în România

Delimitare între contract de transport şi contract  de prestări servicii, în raport de obiectul contractului

Prin sentinţa nr. 1326/2011 TRIBUNALUL MEHEDINŢI SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL  a respins acţiunea formulată de reclamanta SC LT SRL, în contradictoriu cu pârâta DGFP.

Instanţa a reţinut că prin decizia de impunere nr. 200/16.03.2010 emisă în baza raportului de inspecţie fiscală  s-a stabilit  în sarcina  reclamantei obligaţia de plată a sumei de 53.421 lei cu titlu de taxă pe valoare adăugată (TVA) de plată şi  accesorii aferente.

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie reclamanta , contestaţie ce a fost respinsă prin decizia nr.16/11.05.2010 a DGFP  ca neîntemeiată.

Prin cererea dedusă judecăţii în acest dosar, precizată la  rejudecare, reclamanta a solicitat anularea deciziei nr. 16/11.05.2010 emisă de DGFP şi anularea deciziei de impunere nr. 200/16.03.2010.

Potrivit  art.143(1) lit.c din Codul fiscal ( Legea nr.571/2003) sunt  scutite de taxa pe valoarea adăugată  prestările de servicii, inclusiv transportul şi serviciile accesorii transportului, altele decât cele prevăzute la art. 141, legate direct de exportul de bunuri.

Contractul de transport este contractul prin care cărăuşul se obligă, în schimbul unui preţ, să efectueze  deplasarea mărfii încredinţate de expeditor pe care o va preda destinatarului.

Conform contractului încheiat la data de 10.07.2008 între PVM STI SL din Spania în calitate de beneficiar şi reclamantă în calitate de furnizor ,  reclamanta a pus la dispoziţia acestei societăţi vehiculul proprietatea sa împreună cu şoferul angajat al societăţii, preţul serviciilor prestate fiind de 0,78 euro/km parcurs.

În acest contract nu se stabileşte obligaţia reclamantei de a transporta o anumită cantitate de bunuri de la locul unde se află bunurile( punctul de plecare) până la locul unde se descarcă bunurile transportate(locul de sosire al transportului), iar beneficiarii transportului sunt clienţii PVM Solar Transportes Internationales care întocmeşte şi documentele de transport.

Din  documentele de transport (CMR) depuse la dosar rezultă că transportatorul bunurilor era PVM Solar Transportes Internationales.

Întrucât obiectul contractului încheiat între reclamantă şi PVM STI nu stabileşte locul de plecare al bunurilor şi locul de descărcare al acestora, beneficiarii transportului fiind clienţii  PVM STI, serviciile prestate de reclamantă nu constituie  transport intracomunitar de bunuri, ci o prestare de servicii, o închiriere a mijlocului de transport.

Conform art.133 alin.1 din Legea nr.571/2003  locul prestării de servicii este considerat a fi locul unde prestatorul este stabilit sau are un sediu fix de la care serviciile sunt efectuate, respectiv Drobeta Turnu Severin, str. nr.

În conformitate cu prevederile art.126 alin.1 şi art.150 alin.1 lit.a din Legea nr.571/2003 prestările de servicii efectuate de reclamantă sunt operaţiuni taxabile din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată, iar în facturile emise către PVM STI SL  trebuia înscrisă TVA.

Pentru serviciile prestate  reclamanta a emis un număr de 22 facturi  în valoare de 372.726 lei, fără a calcula şi înregistra TVA colectată aferentă în sumă totală de 70.818 lei.

Având în vedere că serviciile prestate de reclamantă  nu sunt scutite de taxa pe valoare adăugată, aceasta trebuia să calculeze şi să vireze taxa pe valoarea adăugată,  iar pentru nevirarea la termen  a TVA  datorează  majorări de întârziere calculate conform art.120 alin.1 şi 2 din OG nr.92/2003.

Având în vedere cele anterior prezentate  nu se poate reţine nelegalitatea deciziilor contestate de reclamantă, urmând ca acţiunea să fie respinsă ca neîntemeiată.

CURTEA DE APEL CRAIOVA, SECŢIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL , prin  decizia nr. 4297/2012 a respins recursul cu următoarea motivare:

Potrivit art. 126 alin. 1 din Codul fiscal, în forma aplicabilă cauzei, „din punct de vedere al taxei sunt operaţiuni impozabile în România cele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: a) operaţiunile care, în sensul art. 128 - 130, constituie sau sunt asimilate cu o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, în sfera taxei, efectuate cu plată; b) locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi în România, în conformitate cu prevederile art. 132 şi 133; c) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este realizată de o persoană impozabilă, astfel cum este definită la art. 127 alin. (1), acţionând ca atare; d) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor să rezulte din una dintre activităţile economice prevăzute la art. 127 alin. (2).

De asemenea, potrivit art. 133 alin. 1 şi alin. 2 lit. c din Codul Fiscal, locul prestării serviciului este considerat locul de plecare a unui transport intracomunitar de bunuri, iar prin excepţie, în cazul în care serviciul de transport este prestat unui client care, pentru prestarea respectivă, furnizează un cod valabil de înregistrare în scopuri de TVA, atribuit de autorităţile competente dintr-un stat membru, altul decât cel de plecare a transportului, se consideră că transportul are loc în statul membru care a atribuit codul de înregistrare în scopuri de TVA.

Faţă de obiectul contractului încheiat între părţi, determinat prin obligaţiile asumate de fiecare dintre acestea, instanţa de fond a apreciat întemeiat că aceasta nu poate fi calificat drept un contract de transport, ci unul de prestări servicii ce vizează închirierea camionului în discuţie.

În acest sens se reţine că, în chiar prima frază a contractului se menţionează explicit că mijlocul de transport urmează să lucreze pentru PVM, iar faptul că în cuprinsul acestuia se menţionează rutele fixe ce vor fi parcurse, nu-i imprima acestuia natura juridică de contract de transport şi cu atât mai puţin de transport intracomunitar de bunuri.

 Din acest punct de vedere, atât timp cât PVM nu are calitatea de beneficiar al unor servicii de transport, este irelevant că aceasta furnizează un cod valabil de înregistrare în scopuri TVA atribuit de autorităţile competente din statul membru unde îşi are sediul.

În aceste condiţii, nefiind în prezenţa unui transport intracomunitar de bunuri în care recurenta să aibă calitatea de transportator, instanţa de fond a apreciat corect că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 133 alin. 2 lit. c, neputându-se aprecia ca loc de prestare a serviciilor altul decât cel ce corespunde sediului din ţară al societăţii ce a închiriat mijlocul de transport, chiar dacă acesta urmează să fie utilizat pentru transportul intracomunitar, însă de un alt transportator.

Ca atare, fiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 126 alin. 1 Cod fiscal, inclusiv în ce priveşte situarea în România a locului de prestare a serviciilor prestate, organele fiscale au stabilit corect în sarcina recurentei, în temeiul art. 150 Cod fiscal, obligaţiile suplimentare de plată a TVA pentru sumele încasate de la PVM, concluzia primei instanţe în ce priveşte legalitatea actelor administrativ fiscale contestate, fiind corectă.

Domenii speta

Spete similare