Prejudicii,daune

Decizie 163 din 04.05.2009


Prin  sentinţa civilă nr. 9929 din 7.11.2008 a Judecătoriei Bacău, a fost admisă în parte acţiunea civilă având ca obiect „obligaţie de a face”, astfel cum a fost precizată formulată de către reclamantul  Primarul Municipiului Bacău –în contradictoriu cu pârâta SC D. SA Bacău.

A fost obligată pârâta, ca în termen de 15 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii  să publice în cotidianul „D.” dreptul la replică  formulat de către reclamant în cuprinsul adresei nr.46546/8.11.2007 a Primăriei Municipiului Bacău, referitor la articolul „Onica semnează ca primarul – Bani publici aruncaţi în buzunarele prietenilor”.

A fost obligată pârâta S.C.D. SA Bacău să plătească în favoarea Statului Român daune cominatorii în sumă de 100 lei pe zi de întârziere  în situaţia nerespectării obligaţiei  prevăzută în alinatul precedent.

S-a luat act  de renunţarea reclamantului la judecata capătului de cerere privind daunele compensatorii în sumă de 20.000 EURO si la judecarea cererii  în contradictoriu cu Cotidianul D. prin  Trustul Media D..

S-a făcut aplicarea art.274 cod  procedură civilă.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:

În  cotidianul D., editat de pârâta SC D. SA Bacău, la data de 08.11.2007, a apărut articolul „O. semnează ca primarul – Bani publici aruncaţi în buzunarele prietenilor”. Reclamantul a înaintat la aceeaşi dată răspunsul la articolul sus menţionat, prin fax, solicitând a fi publicat .

Potrivit art. 72 din Legea 3/1974 „persoana fizică sau juridică lezată prin afirmaţii făcute în presă şi pe care le consideră neadevărate, poate cere ca în termen de 30 de zile organul de presă în cauză să publice sau să difuzeze un răspuns sub formă de replică.

În conformitate cu recomandarea nr. 1215(1993) a Consiliului Europei, statul trebuie să asigure prin intermediul legislaţiei sale garantarea în mod eficient a unei organizări a presei libere care să asigure neutralitatea informaţiei, pluralitatea opiniilor şi echilibrul între genuri, precum şi un drept la replică echivalent aparţinând oricărui cetăţean care a fost subiectul vreunei afirmaţii

 Nepublicarea sau nedifuzarea răspunsului cuvenit unei persoane fizice sau juridice, dispusă prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, atrage obligarea organului de presă de către instanţă la plata unei amenzi, în folosul statului, de la 200 la 1000 lei, pentru fiecare zi de întârziere, potrivit art. 93 al. 1 din Legea nr. 3/1974.

Având în vedere cele reţinute mai sus, faptul că pârâta SC D. SA nu a făcut dovada că a publicat un răspuns sub formă de replică la articolul publicat, instanţa a constatat întemeiată acţiunea civilă şi a obligat pârâta să publice dreptul la replică formulat de reclamant.

Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat apel pârâta SC D. SA.

In motivarea apelului se arată că dreptul la replică nu avea legătură cu conţinutul articolului şi că cel vizat prin acest material era viceprimarul O. şi nu instituţia primarului care a redactat replica.

Cotidianul este condamnat pentru convingeri şi aprecieri care nu au caracter vexatoriu, fiind astfel încălcat art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Prima instanţă nu a arătat care este lezarea ce a determinat-o să constate încălcarea dreptului subiectiv la imagine al instituţiei, faptul că nu a fost publicat dreptul la replică nefiind suficient pentru a admite acţiunea.

Apelanta a invocat cauza Dalban contra României, cauza Prager şi Oberschlick contra Austriei şi cauza De Haes şi Gijsels contra Belgiei.

In apel nu au fost administrate probe noi.

Examinând actele şi lucrările  dosarului prin raportare la motivele de apel invocate, tribunalul constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Apelanta apreciază faptul că opiniile exprimate de către jurnalist în cuprinsul articolului publicat în data de 04.12.2007 în Cotidianul „D.” nu au caracter  vexatoriu si nu au fost de natură a leza instituţia primarului.

Este adevărat că publicarea unui drept la replică este condiţionată, astfel cum rezultă din dispoziţiile art.72 alin.1  din Lg.3/1974 de existenţa unei lezări a persoanei fizice sau juridice.

Concluziile care se desprind din conţinutul articolului conform cărora viceprimarul, în mod incorect a semnat un contract de achiziţie în favoarea unui apropiat al primarului în funcţie, sunt de natură a leza instituţia primarului, lezare care a constat în prejudicierea imaginii acesteia.

În acest context, tribunalul apreciază că replica solicitată de către intimată a fi publicată are legătură cu subiectul articolului, chiar dacă nu răspunde la toate aspectele semnalate de către jurnalist, ci doar se referă la modul în care s-a ajuns la încheierea contractului cu SC I. SRL.

Aşa cum susţine şi apelanta,dreptul la replică reprezintă o ingerinţă  în exercitarea libertăţii de exprimare, însă în prezenta cauza aceasta ingerinţă nu este de natură a încălca art. 10 CEDO privind libertatea de exprimare, datorită următoarelor aspecte:

- ingerinţa este prevăzuta de lege (art.72 din lg.3/1974);

- urmăreşte un scop legitim si anume protecţia  reputaţiei si a drepturilor altor persoane.

- este necesară într-o societate democratică.

Necesitatea ingerinţei se apreciază prin existenţa proporţionalităţii acesteia cu scopul urmărit,  proporţionalitate care se stabileşte având în vedere si natura si severitatea sancţiunii aplicate.

Instanţa consideră că obligarea pârâtei  la publicarea dreptului la replică este o măsură proporţională cu scopul legitim urmărit. Acest scop constă doar în acordarea posibilităţii ca opinia publică  să ia cunoştinţă şi de punctul de vedere al persoanei lezate în chiar cuprinsul cotidianului ce a publicat articolul cu caracter vexatoriu, nefiind vorba despre sancţiuni grave (penale, pecuniare sau de altă natură) de genul care au făcut obiectul cauzelor CEDO invocate de către apelantă..

Pentru aceste considerente în temeiul art.296 alin.1 cod procedură civilă va respinge apelul ca nefondat.

In temeiul art.274 cod procedură civilă, va obliga apelanta la plata sumei de 2500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimatului, reprezentând  onorariu apărător.