Anulare act administrativ

Sentinţă civilă 269 din 06.10.2009


R O M Â N I A

TRIBUNALUL ARGEŞ

SECŢIA CIVILĂ

Dosar nr. 1978/109/2009

SENTINŢA CIVILĂ NR. 269/CA

Şedinţa publică de la 06 august 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE N. S.

Grefier D. I. C.

Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamant B. O. M., cu domiciliul în municipiul P., str. G. D., nr. ., bl. ., et.., ap. ., judeţul Argeş, şi pe pârât I. P. J. A., cu sediul în municipiul P., P. V. M., nr.., judeţul Argeş, având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns reclamantul personal şi consilier juridic C. V. pentru pârât.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Reclamantul depune la dosar înscrisuri în susţinerea acţiunii.

Reprezentantul pârâtului depune la dosar delegaţie de reprezentare, întâmpinare şi comunică un exemplar către reclamant în şedinţă publică.

Reclamantul arată că nu solicită termen pentru a lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinării ce i-a fost comunicată la acest termen de judecată.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepţii de invocat, instanţa acordă părţilor cuvântul asupra probelor.

Ambii reprezentanţi solicită proba cu înscrisuri.

Instanţa, constatând utilă, pertinentă şi concludentă soluţionării cauzei proba solicitată, încuviinţează atât pentru reclamant cât şi pentru pârât proba cu înscrisuri, potrivit dispoziţiilor art.167 Cod pr.civ.

Părţile arată că nu mai au cereri prealabile de formulat, excepţii de invocat sau probe de administrat şi solicită acordarea cuvântului pentru dezbateri asupra fondului cauzei.

Instanţa, luând act de cererea părţilor, constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pentru dezbateri asupra fondului.

Reclamantul solicită admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată şi motivată.

Reprezentantul pârâtului solicită respingerea acţiunii şi menţinerea ca fiind legal a ordinului emis în baza OUG nr.9/2009 şi depune la dosar concluzii scrise.

INSTANŢA

Constată că prin acţiunea înregistrată la data de 07.05.2009, reclamantul  B. O. M.I, a solicitat ca în contradictoriu cu I. P.  J. A. să se dispună anularea ordinului nr. 191/08.04.2009 emis de aceasta.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a obţinut permisul de conducere cu respectarea tuturor condiţiilor prevăzute de lege . A mai precizat că de la obţinerea permisului de conducere a circulat pe drumurile publice fără a avea evenimente rutiere.

La dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri.

Examinând actele dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin Ordinul nr. 191/08.04.2009 emis de pârât s-a dispus suspendarea exercitării dreptului reclamantului de a conduce autovehicule, până la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătoreşti prin care se va soluţiona acţiunea în anularea permisului de conducere, acţiune aflată pe rolul Judecătoriei Piteşti.

Dispoziţiile art.101 şi art.102 din OUG 195/2002 reglementează situaţiile în care se poate dispune suspendarea dreptului de a conduce autovehicule  ori anularea permisului de conducere.

Pârâtul nu a făcut dovada că reclamantul s-ar afla în vreuna din aceste situaţii, în favoarea sa, operând şi prezumţia de nevinovăţie.

Mai mult decât atât,  potrivit art.7 din CEDO, nimeni nu poate fi condamnat pentru o acţiune sau omisiune care în momentul când a fost săvârşită nu constituie infracţiune potrivit dreptului naţional sau internaţional. De asemenea, nu se poate aplica o pedeapsă mai severă decât aceea care era aplicabilă în momentul săvârşirii infracţiunii.

Ca urmare, se constată că prin reţinerea permisului de conducere, au fost aduse limitări vieţii publice şi private a reclamantului în contextul în care nu s-a făcut dovada că acesta ar fi săvârşit vreo faptă prevăzută de legea penală (art.6 CEDO).

Faţă de aceste considerente şi în conformitate cu textele legale menţionate, va fi admisă acţiunea şi anulat Ordinul nr. 191/08.04.2009 emis de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite acţiunea privind pe reclamantul  B. O. M., cu domiciliul în municipiul P., str. G. D., nr. ., bl. ., et.., ap. ., judeţul Argeş, în contradictoriu cu  pârâta I. P. J. A., cu sediul în municipiul P., P. V. M., nr.., judeţul Argeş.

Anulează Ordinul nr.191/8.04.2009 emis de Instituţia Prefectului.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 06.08.2009, la Tribunalul Argeş, Secţia civilă, Complet specializat contencios administrativ si fiscal.

PREŞEDINTE

N. S.

Grefier

D. I. C.