Pretenţii. Prescripţie extinctivă

Drept civil

Prescripţii

Pretenţii. Prescripţie extinctivă.

Susţinerile reclamanţilor din notele de şedinţă depuse în recurs conform cărora au făcut un denunţ la poliţie în anul 2004 şi că au adresat mai multe scrisori în anii 2005 şi 2006 părinţilor pârâtului pentru a-şi achita acesta datoriile către reclamanţii proprietari, nu constituie cazuri de suspendare sau de întrerupere a cursului prescripţiei şi nu sunt de natură a înlătura intervenirea prescripţiei extinctive cu privire la aceste prestaţii succesive şi pentru care termenul de 3 ani s-a împlinit în mod cert.

(Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. civ., dec. nr. 135/2008, nepublicată)

Prin sentinţa civilă nr. 4179/7 decembrie 2007 pronunţată de Judecătoria Bistriţa s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei C.L., invocată din oficiu.

S-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor A. (fosta C.)  S.L.A. şi A.O.C. faţă de primele 3 capete de cerere.

S-a admis în parte cererea formulată de reclamanţii A. (fosta C.), S.L.A. şi A.O.C. în contradictoriu cu pârâtul M.L.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamanţi a sumei de 2709,7 lei, din care 109,7 lei reprezentând factura neachitată pentru telefonie fixă, 200 lei reprezentând factura neachitată pentru curent electric, 900 lei restanţă factura de apă, 1.300 lei reprezentând contravaloarea de lemne folosite, 200 lei reprezentând contravaloarea reparaţiilor la soclu, pârâtul fiind obligat la plata către reclamanţi a sumei de 301 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, din care 298 lei taxă de timbru şi 3 lei timbru judiciar.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul.

Recursul declarat este fondat.

Tribunalul constată că prima instanţă l-a obligat pe pârât să plătească reclamanţilor suma totală de 2.709,7 lei, din care 109,7 lei reprezintă factura neachitată pentru telefonia fixă, suma de 200 lei reprezentând factura neachitată pentru curent electric, suma de 900 lei restanţa pentru factura de apă, suma de 1.300 lei reprezentând contravaloarea lemnelor folosite şi suma de 200 lei reprezentând contravaloarea reparaţiilor la soclu, sume reprezentând contravaloarea serviciilor de care a beneficiat pârâtul şi a contravalorii prejudiciului cauzat şi imputabil acestuia, până în luna decembrie 2003 când s-a mutat definitiv din imobilul închiriat de la reclamanţi.

Pârâtul recurent a făcut dovada că începând cu luna aprilie 2003, s-a mutat din locuinţa proprietatea reclamanţilor în localitatea Pietriş, întrucât s-a separat în fapt de soţie, însă probatoriul testimonial a confirmat că acesta se mai deplasa uneori la imobilul închiriat de la reclamanţi, pentru a-şi duce diverse bunuri pe care le mai avea în locuinţa respectivă, ultima dată acest lucru s-a întâmplat în luna decembrie 2003, dată de la care tribunalul apreciază că plecarea pârâtului este definitivă.

La termenul de judecată din 15 februarie 2007 prima instanţă a solicitat reclamanţilor să-şi precizeze în scris acţiunea sub aspectul obiectului, cu indicarea  datelor de la care apreciază că au devenit exigibile sumele pe care le solicită, însă ulterior cu ocazia soluţionării pe fond a cauzei prima instanţă nu a mai făcut aplicarea în mod corect a dispoziţiilor legale privitoare la prescripţia extinctivă cu toate că avea elementele necesare la dosar. Această problemă a fost invocată şi de recurent care în şedinţa din 12 martie 2008 a arătat că acţiunea iniţială a fost introdusă tardiv, la mai mult de 3 ani de la plecarea sa din locuinţă. Intimaţii au precizat prin notele de şedinţă depuse în recurs că au făcut un denunţ la poliţie în anul 2004 şi că au adresat mai multe scrisori în anii 2005 şi 2006 părinţilor pârâtului pentru a-şi achita acesta datoriile către reclamanţii, considerând deci că au formulat în termen acţiunea civilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acţiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripţie dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, termenul general de prescripţie fiind de 3 ani potrivit art. 3 din acelaşi act normativ. Prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune sau de la data naşterii raportului de drept potrivit art. 7 din acelaşi decret. În cazul în care debitorul este obligat la prestaţii succesive, dreptul la acţiune cu privire la fiecare prestaţie se stinge printr-o prescripţie deosebită.

În legătură cu suma de 900 lei reprezentând restanţă la factura de apă, la dosarul cauzei este un înscris emis de Primăria oraşului Sângeorz Băi, în care se arată că în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2003, în care în imobilul proprietatea reclamanţilor locuia în calitate de chiriaş pârâtul, s-a înregistrat o datorie la plata apei potabile şi canalizare în valoare de 902 lei şi că în luna decembrie 2003 pârâtul, împreună cu proprietarii A. O. şi C.L. s-au deplasat la primărie şi s-a angajat că va plăti această sumă restantă, împrejurare pe care tribunalul o consideră a reprezenta o recunoaştere făcută de cel în favoarea căruia curge prescripţia şi care constituie un caz de întrerupere a prescripţiei extinctive potrivit dispoziţiilor art. 16 din Decretul nr. 167/1958, situaţie în care prescripţia începută înainte de această recunoaştere se şterge şi după întrerupere va curge o nouă prescripţie potrivit art. 17 din acelaşi act normativ.

Având în vedere probele administrate în cauză şi dispoziţiile legale evocate, tribunalul apreciază că pârâtul trebuia în mod legal obligat la plata doar a sumei de 1.009,7 lei, din care suma de 109,7 lei reprezintă factura neachitată pentru telefonie fixă întrucât aceasta este aferentă sfârşitului de an 2003-noiembrie, decembrie, dată până la care pârâtul recurent nu a fost mutat definitiv de la imobilul închiriat de reclamanţi şi cu privire la care nu a intervenit termenul de prescripţie de 3 ani raportat la data introducerii acţiunii - 8 noiembrie 2006 şi respectiv a sumei de 900 lei reprezentând factura de apă, sumă recunoscută de pârât şi pe care s-a angajat să o achite conform celor anterior reţinute şi cu privire la care termenul de prescripţie menţionat a fost întrerupt ca urmare a recunoaşterii făcute de către pârât conform celor menţionate anterior în  înscrisul emis de Primăria oraşului Sângeorz Băi.

În cazul de faţă prima instanţă nu a făcut aplicarea dispoziţiilor imperative privind prescripţia extinctivă în legătură cu suma de 1300 lei reprezentând contravaloarea lemnelor de foc folosite în iarna anului 2002-2003, aspect necontestat de părţi şi în ce priveşte suma de 200 lei reprezentând contravaloarea reparaţiilor la soclu pentru prejudiciile cauzate şi cunoscute de reclamanţi anterior lunii noiembrie 2003, întrucât dreptul de acţiune cu privire la aceste pretenţii a început să curgă anterior lunii noiembrie 2003, iar în cauză în ce priveşte aceste pretenţii nu a fost incident niciunul dintre cazurile de suspendare sau de întrerupere a prescripţiei extinctive prevăzute de art. 13 şi 16 din Decretul nr. 167/1958.

Susţinerile reclamanţilor din notele de şedinţă depuse în recurs conform cărora au făcut un denunţ la poliţie în anul 2004 şi că au adresat mai multe scrisori în anii 2005 şi 2006 părinţilor pârâtului pentru a-şi achita acesta datoriile către reclamanţii proprietari, nu constituie cazuri de suspendare sau de întrerupere a cursului prescripţiei şi nu sunt de natură a înlătura intervenirea prescripţiei extinctive cu privire la aceste prestaţii succesive şi pentru care termenul de 3 ani s-a împlinit în mod cert.

În ce priveşte suma de 200 lei reprezentând factura neachitată pentru curent electric tribunalul constată că aceasta viza serviciile prestate la locuinţa respectivă pentru luna ianuarie 2004, dată la care pârâtul era mutat definitiv din imobilul reclamanţilor şi deci acesta nu mai putea fi obligat în consecinţă la plata acestei sume pentru un serviciu de care nu a beneficiat, motiv pentru care se impune a fi respinsă această pretenţie ca fiind nefondată.

Aşa fiind, tribunalul urmează ca în temeiul art. 312 alin. 1, 3 Cod procedură civilă, să admită ca fiind fondat recursul declarat de către pârât şi să modifice în parte sentinţa atacată în sensul că admiţând în parte acţiunea introductivă formulată de reclamanţi va fi obligat pârâtul să plătească acestora suma totală de 1.009,7 lei despăgubiri civile din care, 900 lei reprezintă restanţă factură de apă şi 109,7 lei reprezintă factura neachitată pentru telefonie fixă, iar celelalte pretenţii formulate prin acţiunea introductivă vor fi respinse.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, va fi obligat pârâtul să plătească reclamanţilor suma de 89,73 lei cheltuieli de judecată la fondul cauzei, reprezentând contravaloare taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar aferente sumei acordate reclamanţilor, având în vedere faptul că acţiunea civilă formulată de reclamanţi a fost admisă în parte, situaţie în care pârâtul este în culpă procesuală.

În baza art. 274 Cod procedură civilă, vor fi obligaţi reclamanţii-intimaţi să plătească pârâtului-recurent suma de 73,98 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând contravaloare taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar aferent sumei reprezentând diferenţa dintre suma acordată de către prima instanţă şi suma acordată de tribunal cu titlu de despăgubiri civile reclamantei, întrucât faţă de soluţia de admitere a recursului intimaţii se află în culpă procesuală (judecător Bulea Marius Lucian).

Domenii speta

Spete similare