Legitimă apărare. Provocare. Condiţii de existenţă.

Prin sentinţa penală nr. 162 din data de 4 decembrie 2008, pronunţată de Judecătoria Tîrnăveni, în dosarul penal nr. 206/323/2008, instanţa de fond a dispus în temeiul art. 10 lit. e Cod procedură penală, raportat la art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, achitarea inculpatului XX (fiul lui Teodor şi Leonora, născut la 19 august 1979, domiciliat în sat xx, necăsătorit, 4 clase, fără ocupaţie, stagiu militar nesatisfăcut, fără antecedente penale, posesor CI seria MS nr.) de sub acuza săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. 1 Cod penal.

În baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală, coroborat cu art. 14 Cod procedură penală, raportat şi la art. 998 Cod civil, instanţa a respins ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de partea vătămată - constituită parte civilă XX (domiciliat în Germania, , jud. Mureş); totodată, a luat act de renunţarea la pretenţiile civile din partea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş (cu sediul în Târgu Mureş, str. Gh. Marinescu, nr. 50, jud. Mureş).

În baza art. 192 al. 1 lit. a Cod procedură penală a obligat-o pe partea vătămată Xx la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pronunţînd această hotărîre, prima instanţă a reţinut următoarea stare de fapt:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târnăveni din data de 27 februarie 2008, înregistrat pe rolul primei instanţe sub număr de dosar 206/323/2008, inculpatul Xx a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. 1 Cod penal,

Concret, s-a reţinut că la data de 6 august 2007, în jurul orelor 19,00, partea vătămată Xx a sărit gardul locuinţei în care locuia inculpatul împreună cu mama şi sora lui şi, după o discuţie contradictorie între partea vătămată şi sora inculpatului, aceasta din urmă fiind concubina părţii vătămate, partea vătămată a împins-o şi a lovit-o pe sora inculpatului, aceasta strigând după ajutor.

Inculpatul a intrat în casă şi i-a pus în vedere părţii vătămate să nu o mai lovească pe sora lui, moment în care partea vătămată a încercat să îl împingă şi pe inculpat.

În momentul în care partea vătămată a venit înspre inculpat, acesta l-a lovit în zona capului cu o ţeavă de cca. 1 metru lungime, în urma loviturilor primite partea vătămată căzând la pământ. Ulterior învinuitul, enervat fiind i-a aplicat părţii vătămate mai multe lovituri.

În urma loviturilor primite, partea vătămată a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 70-80 zile de îngrijiri medicale.

În faza de urmărire penală au fost administrate următoarele mijloace de probă: plângerea părţii vătămate (fila 4), referat medical nr. 180 din 9 august 2007 emis de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Mureş (fila 5), raportul medico-legal de constatare nr. 2643 din data de 14 august 2007 întocmit de IML. Târgu Mureş (fila 10), declaraţia învinuitului (filele 15-18) şi ale martorilor Xx (filele 23-26) şi Xx (filele 30-31).

În faza cercetării judecătoreşti a fost audiat inculpatul (fila 64), partea vătămată (fila 65), precum şi martorii Xx (fila 66), respectiv Xx şi Xx (filele 76 şi 77).

Au fost depuse şi următoarele acte la dosarul cauzei: certificatul nr. 10392/2007 de încadrare în grad de handicap accentuat a inculpatului,  emis de DGASPC Mureş (fila 86), biletul de externare din spital emis la data de 14 martie 2008 (fila 87) prin care acesta a fost diagnosticat ca fiind suferind de oligofrenie de gradul II cu tulburări de comportament.

La solicitarea instanţei a fost depus la dosarul cauzei referatul de evaluare nr. 463/R din data de 24 noiembrie 2008 întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş.

Având în vedere că potrivit art. 117 Cod procedură penală efectuarea unei expertize psihiatrice se poate dispune dacă organul de urmărire penală sau instanţa de judecată are îndoială asupra stării psihice a inculpatului, dar totuşi această expertiză poate fi dispusă numai dacă în dosarul cauzei sunt elemente care să determine o îndoială cu privire la starea psihică a inculpatului şi în considerarea modului de comportare a inculpatului în cadrul procesului penal, instanţa a apreciat că nu sunt prezente elemente de natura celor menţionate anterior, drept pentru care a dispus respingerea cererii de efectuare a expertizei psihiatrice, cerere formulată de reprezentantul Parchetului.

Analizând materialul probator administrat pe parcursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt.

Din declaraţiile inculpatului şi a martorilor Xx şi Xx, a reieşit că partea vătămată a pătruns în curtea locuinţei unde se aflau inculpatul, respectiv mama şi sora acestuia împreună cu copilul surorii inculpatului.

Partea vătămată fiind in relaţii de concubinaj cu sora inculpatului, pe fondul unor discuţii contradictorii datorate şi faptului că partea vătămată se afla sub incidenţa băuturilor alcoolice, acesta din urmă a aplicat mai multe lovituri surorii inculpatului, moment în care inculpatul a intervenit pentru a-şi ajuta sora, aplicând mai multe lovituri cu o ţeavă în zona capului părţii vătămate.

Din declaraţia martorei Xx, a rezultat că partea vătămată a sărit peste gardul imobilului şi a strigat la fiica ei să iasă afară din casă, iar pe urmă a sărit la bătaie, lovind-o pe sora inculpatului, moment în care inculpatul a intervenit pentru a o ajuta pe sora lui.

Potrivit celor declarate de martora Xx: „partea vătămată m-a lovit, mi-a dat doi pumni în cap şi m-a lovit de perete”.

În considerarea acestei stări de fapt, instanţa a reţinut că, deşi sub aspectul laturii obiective a infracţiunii, fapta săvârşită de inculpat întruneşte elementul material al infracţiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. 1 Cod penal, în speţa de faţă instanţa a apreciat că suntem în prezenţa unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei prin înlăturarea vinovăţiei, existând vinovăţie ca element al conţinutului infracţiunii fără a exista ca trăsătură esenţială a acesteia.

Astfel, prima instanţă a apreciat că legitima apărare este o cauză care exclude caracterul penal al faptei, datorită lipsei de vinovăţie în condiţiile în care aceasta este săvârşită.

Fapta părţii vătămate de a intra în curtea imobilului în care locuia inculpatul împreună cu mama şi sora lui, respectiv de a o agresa fizic pe sora inculpatului „trîndind-o de perete şi aplicându-i pumni în zona feţei” precum şi încercarea de a-l agresa pe inculpat, întruneşte condiţiile atacului reglementat de dispoziţiile art. 44 alin. 2 Cod penal, existând în cauza de faţă o comportare violentă a părţii vătămate, o atitudine ofensivă, materializată într-o acţiune îndreptată împotriva integrităţii fizice a surorii inculpatului şi a acestuia însuşi.

 Instanţa de fond a mai reţinut, din starea de fapt prezentată, că atacul a fost unul material, obiectivizat prin acţiuni fizice menite să pericliteze valorile sociale apărate, respectiv dreptul la integritate fizică al persoanei atacate. De asemenea, atacul exercitat de partea vătămată era şi unul direct vizând-o pe sora inculpatului şi pe acesta, precum şi un atac imediat, în speţă, pericolul social pentru valoarea ocrotită – integritatea fizică a persoanei – fiind unul concret şi actul, neexistând nici o altă posibilitate de înlăturare a pericolului cauzat prin atacul părţii vătămate.

Atacul a fost îndreptat împotriva surorii inculpatului, vizând drepturile acesteia susceptibile de a fi atacate direct, drepturi privind integritatea corporală şi sănătatea acesteia. Potrivit reglementării legale, împotriva unui atac periculos, poate riposta atît victima agresiunii, cît şi oricare altă persoană care este prezentă la desfăşurarea atacului, neavând importanţă dacă victima putea să înlăture atacul singură sau nu.

Atacul părţii vătămate a fost şi unul injust, el neavând un temei legal. Acest atac a pus în pericol grav persoana celui atacat, având în vedere intensitatea acestuia şi urmările greu de remediat, dacă nu s-ar fi produs intervenţia inculpatului, constând în cauzarea unor vătămări corporale surorii inculpatului şi chiar persoanei acestuia.

Referitor la condiţiile apărării care se cer a fi întrunite pentru incidenţa dispoziţiilor art. 44 alin. 2 Cod penal, instanţa de fond a mai reţinut că apărarea inculpatului s-a realizat printr-o faptă prevăzută de legea penală, respectiv vătămarea corporală a părţii vătămate, apărarea a fost precedată de atacul părţii vătămate asupra surorii inculpatului, acţiunea acestuia s-a îndreptat împotriva agresorului pentru a înceta atacul şi în vederea salvării valorilor periclitate, totodată apărarea fiind necesară pentru înlăturarea atacului declanşat de partea vătămată.

Relativ la cerinţa ca apărarea să fie proporţională cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul, prima instanţă a apreciat că, în cauza de faţă, suntem în prezenţa depăşirii limitelor legitimei apărări, respectiv a excesului justificat, întemeiat pe tulburarea şi temerea în care se găsea inculpatul la data săvârşirii faptei.

Pentru reţinerea acestei situaţii, prima instanţă a avut în vedere condiţia psihofizică a inculpatului, respectiv gradul accentuat de handicap al acestuia, constând din paralizia membrului superior drept. Având în vedere starea de fapt în cauza de faţă, în cazul depăşirii limitelor legitimei apărări nu se mai poate cere reţinerea condiţiei obiective a existenţei unei proporţii între atac şi apărare, datorită împrejurărilor în care s-a produs atacul.

În acest context, legitima apărare a inculpatului apare ca o ripostă pe care o dă o persoană împotriva unui atac ce pune în pericol grav persoana ori drepturile acesteia, ripostă determinată de necesitatea apărării valorilor sociale ocrotite.

Cel ce ripostează împotriva atacului pentru a salva valorile sociale periclitate, săvârşeşte o faptă prevăzută de legea penală. Această faptă nu este săvârşită cu vinovăţie, deoarece făptuitorul nu a acţionat cu voinţă liberă, ci constrâns de necesitatea apărării valorilor sociale ameninţate grav prin atacul periculos, acesta fiind şi temeiul înlăturării vinovăţiei şi al caracterului penal al faptei săvârşite în legitimă apărare.

Pentru considerentele expuse, instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului Xx de sub acuza  săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 182 alin. 1 Cod penal, întrucât există o cauză care înlătură caracterul penal al faptei, respectiv legitima apărare şi pe cale de consecinţă şi respingerea pretenţiilor civile formulate de partea vătămată, în considerarea faptului că fapta săvârşită în stare de legitimă apărare nu are caracter ilicit,  deci nu poate atrage nici o altă răspundere juridică.

Având în vedere adresa comunicată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş nr. 4191/2008, instanţa a luat act de faptul că unitatea nu are nici o pretenţie civilă în prezenta cauză şi nu se constituie parte civilă pentru cheltuielile de spitalizare.

Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti a declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Judecătoria Tîrnăveni, arătând că hotărârea primei instanţe este nelegală şi netemeinică, criticînd soluţia de achitare a inculpatului, în temeiul art.10 lit. e Cod procedură penală, de sub învinuirea comiterii infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 182 alin. 1 Cod penal.

În motivele de apel, s-a arătat că achitarea inculpatului este netemeinică, în condiţiile în care, în mod greşit s-a reţinut de către instanţa de fond legitima apărare, întrucât nu se pot reţine decât dispoziţiile art. 73 lit. b Cod penal, respectiv starea de provocare. În opinia acuzării, inculpatul nu a acţionat proporţional cu gravitatea atacului, astfel că s-a solicitat ca, în urma admiterii apelului şi a desfiinţării parţiale a sentinţei atacate, să se dispună condamnarea inculpatului pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 182 Cod penal, cu reţinerea art.73 lit. b Cod penal (filele1-5).

 Examinând calea de atac promovată, din prisma dispoziţiilor art. 371 Cod procedură penală şi art.378 Cod procedură penală, instanţa de control judiciar găseşte fondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Mureş, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte motivele invocate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Mureş şi anume, netemeinicia soluţiei de achitare a inculpatului de sub acuza comiterii infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 182 alin. 1 Cod penal, acestea sunt întemeiate, întrucît soluţia instanţei de fond de achitare a inculpatului, comportă critici.

Deşi starea de fapt a fost, în mare parte, corect reţinută – pornind de la conţinutul materialului probator administrat pe parcursul desfăşurării procesului penal în faţa primei instanţe, totuşi, instanţa de fond, după ce stabileşte sub aspectul laturii obiective a infracţiunii, că fapta inculpatului întruneşte elementul material al infracţiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. 1 Cod penal, instanţa a apreciat că suntem în prezenţa unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei prin înlăturarea vinovăţiei, existând vinovăţie ca element al conţinutului infracţiunii fără a exista ca trăsătură esenţială a acesteia.

Această dispoziţie de achitare este criticabilă, deoarece nu se poate susţine că activitatea ilicită a inculpatului nu prezintă elementele vinovăţiei ca element subiectiv al infracţiunii, în condiţiile în care din materialul probator administrat rezultă că inculpatul, în realizarea actului ilicit, a acţionat cu intenţie directă, dar sub imperiul unei puternice tulburări determinate chiar de acţiunea părţii vătămate.

 Având în vedere acţiunea inculpatului, modul în care acesta a înţeles să riposteze la agresiunea părţii vătămate – care l-a împins pe inculpat şi a lovit-o pe sora acestuia – dar şi natura leziunilor descrise în concluziile medico-legale, coroborate cu modul de acţiune a părţilor, din modalitatea de operare – constând în aplicarea unor lovituri de o intensitate mare, mai ales într-o zonă vitală, folosindu-se de un o bucată de ţeavă luată în acest scop din gard – putem concluziona, în mod evident că acuzatul a prevăzut rezultatul faptei sale şi a acceptat posibilitatea producerii leziunilor traumatice ale victimei, deci nu se poate susţine că nu sunt întrunite toate elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală gravă prevăzută şi pedepsită de art. 182 alin. 1 Cod penal.

 Instanţa de fond a susţinut, în principal, că în cazul acuzatului ar lipsi vinovăţia acestuia şi, prin urmare, ar fi exclus caracterul penal al faptei datorită incidenţei prevederilor art. 44 alin.2 Cod penal care se referă la legitima apărare, însă punctul de vedere exprimat nu poate fi primit pentru următoarele considerente.

Existenţa legitimei apărări - prevăzută în economia art. 44 alin. 2 Cod penal - presupune, ca principală caracteristică, aşa cum a arătat şi prima instanţă în considerentele hotărîrii supuse apelului de faţă, o ripostă la un atac material, direct, imediat şi injust, îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obştesc şi care pune în pericol grav persoana sau bunurile celui atacat sau interesul obştesc.

De asemenea, apărarea trebuie să fie precedată de atac, să se îndrepte împotriva agresorului, să fie necesară pentru înlăturarea atacului şi să fie proporţională cu gravitatea atacului. Aşadar, apărarea este legitimă numai în măsura în care este îndreptată împotriva atacului agresiv şi prin aceasta se urmăreşte înlăturarea lui şi a pericolului pe care îl generează şi să fie proporţională cu gravitatea atacului, fapta săvârşită în apărare trebuie să fie de o gravitate aproximativ egală cu gravitatea atacului, adică să corespundă nevoii de apărare pe care o creează atacul.

 Dacă, însă, apărarea este disproporţionat de gravă în raport cu gravitatea pericolului creat prin atac, fapta comisă depăşeşte limitele legitimei apărări şi, în consecinţă, nu poate fi considerată ca legitimă.

Fapta părţii vătămate de a intra în curtea imobilului în care locuia inculpatul împreună cu mama şi sora lui, respectiv de a o agresa fizic pe sora inculpatului „trîndind-o de perete şi aplicându-i pumni în zona feţei” precum şi încercarea de a-l agresa pe inculpat, poate întruni condiţiile atacului la care face trimitere textul art. 44 alin. 2 Cod penal, existând în cauza de faţă o comportare violentă a părţii vătămate, o atitudine ofensivă, materializată într-o acţiune îndreptată împotriva integrităţii fizice a surorii inculpatului şi a acestuia însuşi.

Dar, ceea ce este important în cauza de faţă, este natura şi intensitatea ripostei inculpatului care, în contextul amintit, a înţeles să acţioneze tot în mod violent, dar într-o manieră vădit disproporţionat de gravă în raport cu gravitatea pericolului creat prin atacul părţii vătămate care doar l-a împins pe inculpat şi a lovit-o cu pumnul peste cap pe sora acestuia.

În atare context, inculpatul s-a ferit de partea vătămată şi s-a îndreptat spre gard, de unde a luat o bucată de ţeavă cu care l-a lovit în cap de mai multe ori pe Borthmes Iulius Thomas, iar apoi şi peste picioare, producîndu-i un traumatism cranio-cerebral, mai multe fracturi deschise la picioare, precum şi un traumatism toraco-abdominal; de precizat este şi faptul că riposta inculpatului a venit în momentul în care atacul asupra sa ori a surorii sale încetase, nemaifiind aşadar actual.

Mai mult de atât, nu se poate reţine că în urma acţiunii de împingere a inculpatului de către partea vătămată, inculpatul a fost pus într-un pericol grav care să-l determine pe acesta din urmă să riposteze atât de violent şi agresiv. Totodată, nici chiar acţiunea agresivă a părţii vătămate, îndreptată împotriva surorii inculpatului, nu este de natură a justifica – prin prima dispoziţiilor art. 44 alin. 2 Cod penal – acţiunea inculpatului, în sensul înlăturării caracterului penal al faptei.

Prin urmare, considerăm că inculpatul Xx nu a acţionat în legitimă apărare, ci doar sub stăpânirea unei puternice tulburări determinate de provocarea venită din partea victimei, produsă prin violenţa exercitată asupra sa, dar mai ales a surorii sale, aspect ce determină reţinerea în favoarea lui a circumstanţei atenuante a scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b din Cod penal.

În susţinerea acestui punct de vedere, trebuie pornit de la declaraţiile celor implicaţi, la care a făcut referire şi prima instanţă. În privinţa inculpatului apreciem că – în contextul dat – acţiunile violente ale acestuia au fost determinate de atitudinea agresivă a părţii vătămate asupra numitei Xx – sora sa, şi avînd în vedere relaţia soră – frate şi, aşa cum a reieşit din declaraţia inculpatului, faptul că acţiunea părţii vătămate a creat o puternică temere asupra sa, în condiţiile în care sora sa fusese agresată cu cîteva momente înainte. Inculpatul a arătat că s-a  enervat şi astfel a acţionat imediat, gîndindu-se că sora sa  va fi bătută din nou.

 În privinţa argumentului susţinut de către prima instanţă, în reţinerea legitimei apărări, cu referire la condiţia psihofizică a inculpatului - respectiv gradul accentuat de handicap al acestuia, constând din paralizia membrului superior drept – acest argument nu poate fi primit ca o justificare a disproporţiei dintre atac şi apărare, datorită împrejurărilor în care s-a produs atacul inculpatului, întrucât, pe de o parte, victima Borthmes Iulius Thomas a fost lovită cu un obiect contondent, iar pe de altă parte, inculpatul a continuat să-l lovească şi după ce acesta a căzut la pămînt, cu aceeaşi intensitate, producîndu-i leziunile traumatice descrise în actul-medico-legal.

Totuşi, în condiţiile şi în împrejurările arătate, considerăm că circumstanţa atenuantă legală a provocării - reglementată de prevederile art. 73 lit. b Cod penal, poate fi reţinută în favoarea inculpatului, în condiţiile în care, aşa cum am menţionat, având în vedere particularităţile specifice ale inculpatului, precum şi starea de tulburare provocată prin acţiunea părţii vătămate, acţiune care, este evident, că i-a provocat acea stare de tulburare care l-a determinat să riposteze în modalitatea arătată.

Aceste critici ale parchetului sunt, aşadar, întemeiate, iar instanţa de control judiciar şi le va însuşi, urmînd a dispune condamnarea inculpatului pentru infracţiunea comisă.

Aşadar, tribunalul, ca instanţă de control judiciar, apreciază se impune condamnarea inculpatului Xx sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. 1 Cod penal, evident, cu reţinerea scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b Cod penal - acuză reţinută în actul de inculpare şi dovedită de probele cauzei – însă, ţinând cont şi de circumstanţele personale ale acestuia, de faptul că se află la prima confruntare cu legea penală şi în declaraţiile date a descris modalitatea în care s-a angajat în câmpul infracţional, pedeapsa va fi coborâtă sub minimul special, în urma reţinerii şi a circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 alin. 1 Cod penal, cu raportare la art. 76 lit. d Cod penal. De asemenea, în ceea ce priveşte executarea pedepsei, instanţa, apreciind că scopul acestei poate fi atins şi fără executarea ei efectivă, se va orienta înspre modalitatea suspendării condiţionate a acesteia, în conformitate cu prevederile art. 81-82 Cod penal.

În ceea ce priveşte acţiunea civilă formulată de partea vătămată constituită parte civilă Xx privind daunele materiale şi morale, este de observat faptul că prima instanţă, în hotărârea pe care a pronunţat-o, a respins aceste solicitări.

Prin prisma acţiunii inculpatului, nu se poate nega existenţa acelor suferinţe, în condiţiile în care părţii i-au fost cauzate acele leziuni traumatice care au necesitat internare, intervenţii chirurgicale succesive şi apoi timp pentru vindecare şi recuperare, apreciat la un număr de 70-80 zile de îngrijiri medicale. Relevant este şi faptul că partea care este o persoană tînără, deci o persoană activă, a fost nevoită să stea imobilizată un timp îndelungat – aproape trei luni de zile, perioadă în care nu a putut desfăşura vreo activitate specifică.

 Referitor la cuantumul acestor daune morale, într-adevăr, raportat la toate aspectele expuse anterior, respectiv la suferinţele fizica cauzate prin agresiune, la întinderea numărului zilelor de îngrijiri medicale acordate părţii pentru vindecare – 70-80 zile -  se relevă necesitatea de a le compensa, suferinţele fizice şi psihice fiind provocate ca urmare a acţiunii directe a inculpatului, cu toate consecinţele mai-sus expuse. Din acest punct de vedere, suma  de 2500 lei este una corespunzătoare, putînd fi considerată o compensaţie justă şi echitabilă pentru toate părţile, aceasta, cu atât mai mult cu cât, practic, nici o sumă de bani nu poate compensa pe deplin aceste suferinţe fizice şi psihice cărora această parte a fost nevoită să le facă faţă.

De altfel, partea vătămată constituită parte civilă, nici nu a înţeles să critice hotărîrea sub aspectul modului de soluţionare a laturii civilă, dar pronunţarea şi asupra laturii civile a cauzei este consecinţa firească a soluţiei de condamnare a inculpatului asupra căreia s-a oprit instanţa de control judiciar.

Tot în cursul judecăţii, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg. Mureş, a comunicat instanţei că nu se constituie parte civilă, întrucît i-a fost achitată suma de 1445,02 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare ale părţii vătămate Xx. Întrucât prima instanţă a luat act de renunţarea la pretenţiile civile din partea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş, tribunalul va menţine aceste dispoziţii din hotărîrea apelată.

Sintetizând cele anterior expuse, în baza art. 379 pct.2 litera a Cod procedură penală, apelul declarat de  Parchetul de pe lângă Judecătoria Tîrnăveni, împotriva sentinţei penale nr. 162 din 4 decembrie 2008, pronunţată de Judecătoria Tîrnăveni în dosarul nr. 206/323/2008, privindu-l pe inculpatul Xx, va fi admis şi, în consecinţă, va fi  desfiinţată parţial sentinţa atacată.

În rejudecare, în temeiul dispoziţiilor art. 334 Cod procedură penală, tribunalul va dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului  Xx, din infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. 1 Cod penal, în infracţiunea prevăzută  de art. 182 alin. 1 Cod penal, cu reţinerea prevederilor art. 73 lit. b Cod penal.

Apoi, potrivit prevederilor art. 345 alin. 2 Cod penal, îl va  condamna pe inculpatul  XX  (fiul lui Teodor şi Leonora, născut la data de 19 august 1979 în Aiud, jud. Alba, domiciliat în loc. Cuştelnic, nr.34, jud. Mureş) la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală  gravă prevăzută de art. 182 alin. 1 Cod penal, cu reţinerea prevederilor art. 73 lit. b Cod penal şi a art. 74 Cod penal, art. 76 lit. d Cod penal.

Totodată, va dispune suspendarea  condiţionată a executării pedepsei de 6 luni  închisoare astfel aplicată, pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni, conform prevederilor art. 81 alin. 2 Cod penal şi va atrage atenţia inculpatului asupra condiţiilor şi consecinţelor revocării suspendării condiţionate, conform prev. art. 83 Cod penal.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa de control judiciar va  admite în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă XX şi îl va obliga pe inculpat la plata sumei de 2500 lei despăgubiri civile către această parte, reprezentînd daune morale pentru suferinţele fizice la care a fost supus ca urmare a agresiunii; restul pretenţiilor părţii civile vor fi respinse.

Restul dispoziţiilor din sentinţa apelată - sub aspectul cheltuielilor judiciare -  vor fi menţinute.

Pornind de la soluţia ce urmează a fi pronunţată în cauză, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel, vor rămâne în sarcina statului, conform art. 192 aliniatul 3 Cod procedură penală.

Domenii speta

Spete similare