Comercial. Dizolvare Asociaţie pas sub incidenţa Legii nr. 58/1991 privind privatizarea societăţilor comerciale (completată prin Legea nr. 77/1994). Cerinţe. Clauză penală introdusă în contractul de vânzare-cumpărare acţiuni încheiat cu fps

Decizie din 12.11.2008


COMERCIAL. Dizolvare Asociaţie PAS sub incidenţa  Legii nr. 58/1991 privind privatizarea societăţilor comerciale (completată prin Legea nr. 77/1994). Cerinţe. Clauză penală introdusă în contractul de vânzare-cumpărare acţiuni încheiat cu FPS

Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Buzău – Secţia civilă sub nr. 1447/2006 din 4.07.2006, petiţionara Asociaţia „A” PAS Buzău a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate dizolvarea şi lichidarea asociaţiei în baza hotărârii adunării generale din 4.04.1995 şi să se dispună radierea ei din registrul persoanelor juridice întrucât s-a realizat scopul pentru care a fost înfiinţată.

În motivarea cererii, petenta a arătat că a dobândit personalitate juridică prin sentinţa civilă nr. 20 din 28.03.1993 pronunţată de Judecătoria Buzău, îndeplinind toate condiţiile prevăzute de lege în acest sens. La data de 4.04.1995, adunarea generală a hotărât cu unanimitate de voturi dizolvarea asociaţiei, descărcarea de gestiune a consiliului de administraţie, lichidarea patrimoniului acesteia şi radierea din registrul persoanelor juridice.

În baza acestei hotărâri, cu acordul FPS, a achitat anticipat preţul acţiunilor, comisia de specialitate a întocmit bilanţul de lichidare, iar acţiunile au fost distribuite între acţionari, numărul acestora fiind identic cu cel de la data înfiinţării.

Prin sentinţa civilă nr. 704/19.07.2007, s-a admis acţiunea ca întemeiată, constatându-se că Asociaţia „A” PAS Buzău s-a dizolvat prin hotărârea adunării generale din 4.04.1995, dispunându-se radierea acesteia din registrul persoanelor juridice. Pronunţând această soluţie, instanţa a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile de dizolvare, astfel cum s-a hotărât în adunarea generală din 4.04.1995, fiind efectuate toate procedurile în acest sens, inclusiv cele de lichidare, mai puţin radierea asociaţiei din registrul persoanelor juridice.

Prin decizia nr. 9 din 18.01.2007 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ s-a admis apelul declarat de AVAS (succesor FPS), dispunându-se anularea sentinţei nr. 704 din 19.07.2006 şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Judecătoriei Buzău. Soluţia astfel pronunţată a rămas irevocabilă conform deciziei nr. 2064 din 29.05.2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Comercială.

Cauza s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Buzău sub nr. 8460/200/2007 din 18.10.2007, iar prin încheierea din 4.04.2008, s-a respins acţiunea ca neîntemeiată, reţinându-se, în esenţă, că asociaţia petiţionară nu a respectat prevederile art. 23 lit.a) din OUG nr. 88/1997, ale art. 54 – 70 din OG nr. 26/2000 şi ale art. 8 alin.1 din OG nr. 25/2002.

Prin decizia nr. 775 din 21.10.2008 pronunţată de Tribunalul Buzău – Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ s-a admis recursul declarat de reclamanta Asociaţia „A” PAS şi s-a modificat încheierea atacată, în sensul admiterii acţiunii şi constatării dizolvării şi lichidării Asociaţiei „A” PAS Buzău în baza hotărârii adunării generale din 4.04.1995, dispunându-se totodată radierea acesteia din registrul asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la grefa Judecătoriei Buzău.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut în fapt şi în drept:

Asociaţia „A” PAS Buzău s-a constituit ca persoană juridică odată cu privatizarea SC „A” SA Buzău, prin metoda MEBO, în scopul de a dobândi şi folosi acţiuni ale societăţii comerciale cu capital majoritar de stat, sub incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 58/1991 privind privatizarea societăţilor comerciale, completată ulterior prin Legea nr. 77/1994 privind asociaţiile salariaţilor şi membrilor conducerii societăţilor comerciale care se privatizează, fiind înscrisă în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor ţinut la grefa Judecătoriei Buzău (filele 7-8, 9-13 dosar nr. 1447/2006).

În realizarea scopului propus, între Fondul Proprietăţii de Stat cu sediul în Bucureşti (denumită în continuare FPS) în calitate de vânzător şi Asociaţia „A”  Buzău – Programul Acţiunilor Salariaţilor (denumită în continuare Asociaţia „A”  PAS Buzău) în calitate de cumpărător, s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare de acţiuni nr. 222/30.12.1993 (filele 135 – 139 dosar fond).

Potrivit dispoziţiilor art. 1, art. 3 şi art. 4 alin.1 lit.a) şi b) din contract, vânzătorul vinde iar cumpărătorul cumpără un număr de 26619 acţiuni, reprezentând 70% din capitalul social al SC „A” SA Buzău, la preţul de 39.290.000 lei, din care avansul de 11.787.000 lei se plăteşte în termen de 30 zile de la încheierea contractului, iar diferenţa de 27.503.000 lei în 10 rate eşalonate a câte 2.750.300 lei, la 31 decembrie al fiecărui an, cu scadenţă la data de 31.12.2003.

Prin art. 4 alineat ultim din contract se dispune în sensul că plata acţiunilor se poate face anticipat, dobânda regularizându-se corespunzător, iar la art. 2 că proprietatea asupra acţiunilor vândute se transmite la cumpărător pe data plăţii acţiunilor.

La art. 7.3. lit.b) din contract, părţile au instituit interdicţia aprobării în adunarea generală a acţionarilor a vânzării într-o perioadă de 10 ani de la data semnării a vreunuia din bunurile prevăzute în anexă, şi anume: teren în suprafaţă de 8.928,76 m2 reprezentând incinta societăţii şi 3 construcţii reprezentând atelier mecanic, magazie piese şi o baracă metalică (bunuri evaluate la suma totală de 22.573.552 lei).

Ulterior încheierii contractului menţionat, a intrat în vigoare Legea nr. 77/1994 privind asociaţiile salariaţilor şi membrilor conducerii societăţilor comerciale care se privatizează, publicată în M.O. nr. 209 din 11.08.1994, instituindu-se la art. 52 facilitatea acordată de FPS asociaţiilor de a efectua plata în rate a acţiunilor vândute sub condiţia avansului iniţial minim de 20% din preţul negociat, a eşalonării plăţii pe minimum de 5 ani şi a dobânzii anuale negociabile de maxim 10%.

În contextul expus, cu adresa nr. 312 din 19.08.1994, petenta a solicitat FPS să-i comunice dacă beneficiază de facilitatea prevăzută la art. 52 din Legea invocată, iar în caz afirmativ, dacă este necesară încheierea unui act adiţional privind modificarea articolelor 4 şi 7 din contractul nr. 222/1993 (fila 26 dosar).

Cu adresa nr. 122/1733 din 30.09.1994, în temeiul prevederilor legii nr. 77/1994, FPS a transmis petentei nota de calcul a dobânzilor datorate, comunicându-i totodată că nu este necesară întocmirea unui act adiţional la contract şi că se încadrează în prevederile art. 52 din lege (fila 27 dosar fond).

Pe acest fond, la data de 4.04.1995 a fost convocată adunarea generală a asociaţiei care a hotărât în unanimitate de voturi: dizolvarea asociaţiei, descărcarea de gestiune a consiliului de administraţie, lichidarea şi radierea acesteia (proces verbal depus la fila 22 dosar fond).

În aplicarea hotărârii adunării generale, cu fax-ul înregistrat sub nr. 3124459 din 5.04.1995, asociaţia a solicitat FPS să-i aprobe plata anticipată a preţului şi modificarea prin consecinţă a prevederilor art. 4 şi 7 din contract, informându-l totodată că după achitarea obligaţiilor asumate va proceda la contractarea unor credite bancare prin ipotecarea bunurilor menţionate la anexa contractului (fila 23 dosar fond).

Drept răspuns, FPS a comunicat asociaţiei cu adresa nr. 301/512 din 11.04.1995 că mai are de plătit din preţul acţiunilor un rest în sumă de 10.294.518 lei şi dobânda aferentă în sumă de 511.725 lei (fila 24 dosar fond), debitul total de 10.806.243 lei fiind achitat de asociaţie cu ordinul de plată nr. 86 din 17.04.1995 (fila 25 dosar fond).

Conform aceleiaşi hotărâri a adunării generale, s-a emis decizia nr.4 din 15.11.1995 prin care s-a desemnat comisia de lichidare (fila 57 dosar fond), aceasta procedând la efectuarea lichidării patrimoniului şi întocmirea bilanţului de lichidare depus şi înregistrat la asociaţie sub nr. 302/31.12.1995 (filele 60-65 dosar fond).

Cu înscrisurile depuse la filele 66-97 dosar fond s-a făcut dovada distribuirii tuturor acţiunilor către membrii asociaţiei, numărul acestora fiind identic cu cel de la data înfiinţării.

În raport de probatoriul administrat, tribunalul reţine că la data de 31.12.1995, scopul pentru care a fost constituită asociaţia s-a realizat prin plata preţului integral al acţiunilor cumpărate de la FPS şi distribuirea tuturor acţiunilor către membrii săi, neavând datorii de plătit, deci nici creditori.

În contextul expus, cauzei îi sunt incidente prevederile art. 39 lit.a) din Legea nr. 77/1994, în vigoare la acea dată, potrivit cărora: „Asociaţia se dizolvă când scopul pentru care a fost constituită a fost realizat prin plata tuturor datoriilor şi distribuirea tuturor acţiunilor către membrii asociaţiei. În acest caz, la propunerea consiliului de administraţie, adunarea generală poate hotărî dizolvarea asociaţiei”.

Fiind îndeplinite cerinţele legale în materie, tribunalul apreciază ca întemeiată cererea formulată în sensul constatării dizolvării şi lichidării Asociaţiei „A” PAS Buzău în baza hotărârii adunării generale din 4.04.1995, precum şi cererea de radiere a acesteia din registrul asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la grefa Judecătoriei Buzău, avându-se în vedere că la perioada de referinţă nu s-a dat eficienţă şi prevederilor art. 47 din Legea nr. 77/1994.

Referitor la apărările formulate de pârâtă AVAS, tribunalul reţine:

Deşi legal citată, atât la fond cât şi în recurs, pârâta nu a formulat întâmpinare şi nici nu s-a înfăţişat în instanţă, depunând însă la dosarul de fond două Note de Precizări, una pentru termenul de judecată din 14.12.2007 (filele 102 – 104) şi alta pentru termenul de judecată din 21.03.2008 (filele 171 – 172).

Prin ambele Note de Precizări s-a invocat în esenţă că în raport de prevederile art. 23 lit.a) şi b) din OUG nr. 88/1997, pretins incidente cauzei, reclamanta nu a produs dovezi în sensul stabilirii împreună cu AVAS şi cu ceilalţi creditori a modalităţii de stingere a datoriilor, în condiţiile în care o parte din activele societăţii au ieşit din patrimoniul acesteia, contrar clauzei instituită la art. 7.3 lit.b) din contractul nr.222/1993.

Criticile formulate sunt neîntemeiate.

Astfel cum s-a reţinut prin considerentele prezentei decizii, conform probatoriului administrat în cauză, Asociaţia „A” PAS Buzău s-a constituit, dizolvat şi lichidat la perioada mai 1993 – decembrie 1995, când în vigoare erau prevederile Legii nr. 58/1991 şi ale Legii nr. 77/1994.

La art. 39 din Legea nr. 77/1994, prin care se completează şi Legea nr. 58/1991, se prevăd două cazuri de dizolvare a asociaţiei:

„ a) – Când scopul pentru care a fost constituită a fost realizat prin plata tuturor datoriilor şi distribuirea tuturor acţiunilor către membrii asociaţiei. În acest caz, la propunerea consiliului de administraţie, adunarea generală poate hotărî dizolvarea asociaţiei, şi

 b) – Când numărul membrilor săi devine mai mic de ? din numărul membrilor de la data constituirii. În acest caz, adunarea generală poate hotărî dizolvarea asociaţiei numai după ce a stabilit, cu Fondul Proprietăţii de Stat şi cu ceilalţi creditori, modalităţile de stingere a datoriilor faţă de aceştia”.

Contrar susţinerilor pârâtei, textul invocat relevă neechivoc instituirea obligaţiei de stabilire, împreună cu FPS şi cu ceilalţi creditori a modalităţilor de stingere a datoriilor faţă de aceştia numai în cazul de dizolvare a asociaţiei determinată de reducerea numărului membrilor săi (art. 39 lit.b), şi nicidecum în cazul de dizolvare a asociaţiei determinată de realizarea scopului pentru care a fost constituită (art. 39 lit.b).

Acceptându-se, în plan teoretic, incidenţa în cauză a prevederilor art. 23 din OUG nr. 88/1997, invocate de pârâtă, se constată că textul respectiv preia întocmai dispoziţiile art. 39 lit.a) şi b) din Legea nr. 77/1994, singura diferenţă vizând cota de reducere a numărului membrilor asociaţiei până la 1/4 şi respectiv până la cifra 20 din numărul membrilor de la data constituirii, aspect nerelevant însă raporturilor juridice deduse judecăţii.

De necontestat, la art. 7.3. lit.b) din contractul de vânzare – cumpărare nr. 222/1993, încheiat între părţi, s-a prevăzut interdicţia aprobării de către adunarea generală a vânzării într-o perioadă de 10 ani a imobilelor prevăzute în anexa la contract (teren şi 3 construcţii).

Clauza penală introdusă la acest text în temeiul prevederilor art. 1066 din Codul civil se constituie însă într-o garanţie în folosul vânzătorului, în caz de nerespectare de către cumpărător a obligaţiei de plată a preţului acţiunilor la termenele de scadenţă eşalonate pe 10 ani, valoarea bunurilor prevăzute în anexă, de 22.573.552 lei fiind sensibil apropiată de diferenţa de preţ datorată, în sumă de 27.503.000 lei.

Or, în condiţiile în care asociaţia, în acord cu vânzătorul, a achitat anticipat preţul integral al acţiunilor cumpărate, finalizând procedurile în materie la 31.12.1995, clauza penală a încetat a mai produce efecte juridice, iar bunurile astfel indisponibilizate au rămas la dispoziţia exclusivă a proprietarului, încă de la această dată.

În contextul expus, nu se impunea modificarea prevederilor art. 4 (privind modalitatea de plată a preţului) şi nici ale art.7.3. (privind clauza penală) prin încheierea unui eventual act adiţional la contract, chiar dacă vânzătorul a emis într-o primă etapă o astfel de ipoteză, la care a renunţat însă ulterior.

Pe de altă parte, deşi nu prezintă relevanţă pentru cauză, imobilele prevăzute în anexa contractului nu au fost înstrăinate în baza aprobării adunării generale, ci au făcut obiectul executării silite bancare a titlului executor reprezentat de sentinţa nr. 826 din 6.09.2000 pronunţată de Tribunalul Buzău, în cadrul  dosarului execuţional nr. 26/2001 BEJ „Porojnicu Adrian” Buzău, pe fondul incapacităţii de plată cu care s-a confruntat SC „A” SA Buzău, la 5 ani după dizolvarea în fapt a asociaţiei.