Art. 6 din Legea nr. 241/2005

Sentinţă penală 170 din 08.03.2012


 

R O M Â N I A Cod operator 3924

JUDECĂTORIA TÂRGU-CĂRBUNEŞTI

Dosar nr.4824/317/2011

Sentinţa Penală Nr. 170

Şedinţa publică din 8 martie 2012

Completul compus din:

PREŞEDINTE : S.P. – Judecător

Grefier : A.I.

Ministerul Public a fost reprezentat de doamna procuror C.C. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria ……….., jud. G.

Pe rol fiind judecarea procesului penal privind pe inculpatul S.A., domiciliat în …………  trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria ……….. nr. 1897/P/2010, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art.6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alineat 2 Cod penal şi părţile civile D.G.F.P.G.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au lipsit inculpatul S.A., asistat din oficiu de avocat C.M. şi reprezentantul părţii civile.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepţii de invocat, instanţa a constatat terminată cercetarea judecătorească şi a acordat cuvântul pe fond.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Judecătoria ………. a expus starea de fapt şi a pus concluzii de condamnare a inculpatului în baza art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alineat 2 Cod penal  şi obligarea acestuia la cheltuieli judiciare în favoarea statului.

De asemenea, a solicitat ca în cauză să fie aplicate dispoziţii art. 3201 alienat 7 Cod de procedură penală.

Pe latură civilă a pus concluzii de obligare a inculpatului la 6877 lei despăgubiri civile către partea civilă DGFP G.

Avocat C.M. pentru inculpat a solicitat ca la individualizarea pedepsei să se reţină că a recunoscut şi regretat fapta comisă, în care sens să fie aplicate dispoziţiile art. 3201 alineat 7 Cod de procedură penală  şi art. 74 raportat la art. 76 Cod penal, iar pedeapsa aplicată să fie coborâtă sub minimul special prevăzut de lege.

Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei a solicitat ca în baza art. 81 Cod penal instanţa să dispună suspendarea condiţionată a executării.

J U D E C Ă T O R I A

Asupra cauzei penale de faţă ;

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria ……… nr.1897/P/2010 din data de 12.12.2011 a fost trimis în judecată inculpatul S.A. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alineat 2 Cod penal.

În fapt, la data de 29.06.2010 D.G.F.P. G.– A.F.P T-C a formulat plângere penală împotriva învinuitului S.A., administrator al S.C. A. S.R.L. ………., sesizând săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art.303 din Legea nr.95/2006, art.153 alin.2 din Legea nr.19/2000, art.26, 27 şi art.112 din Legea nr.76/2002 şi art.6 din Legea nr.241/2005, întrucât nu au fost virate impozitele şi contribuţiile cu reţinere la sursă datorate bugetelor administrate de Ministerul Finanţelor Publice, situaţie ce a generat un prejudiciu în cuantum de 6877 lei.

Din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada 25.10.2008-25.05.2010 S.C. A. S.R.L. T-C nu a achitat în termenele legale sumele reprezentând impozitul pe venituri din salarii -2.818 lei, contribuţia pentru asigurări de sănătate reţinută de la asiguraţi-1353 lei, contribuţia individuală de asigurări sociale reţinută de la asiguraţi-2583 lei şi contribuţia individuală de asigurări pentru şomaj reţinută de la asiguraţi-123 lei,  în cuantum total de 6.877 lei deşi a avut disponibilităţi băneşti efectuând plăţi parţiale către bugetul de stat, astfel cum rezultă din fişa sintetică totală evaluată la data de 17.06.2010 .

Cu ocazia audierii sale, în cursul urmăririi penale inculpatul S.A. a recunoscut că în perioada 2008-2010 a avut între 4 şi 6 salariaţi, neachitarea la timp a impozitului pe veniturile din salarii şi a contribuţiilor cu reţinere la sursă, datorându-se încasării cu întârziere a facturilor.

Starea de fapt aşa cum a fost prezentată anterior, a fost dovedită în cursul urmăririi penale cu plângerea D.G.F.P. G., fişele sintetice pe categorii de contribuţii, declaraţiile S.C. A.S.R.L. T-C privind obligaţiile de plată la bugetul de stat pentru perioada 2009-2010 şi procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală.

Analizând probele de la dosar, aşa cum au fost descrise detaliat anterior, instanţa reţine că, în drept, fapta inculpatului S.A., care în calitate de administrator al S.C. A. S.R.L. T-C, în perioada 25.10.2008-25.05.2010, cu intenţie, a reţinut şi nu a virat în termen de 30 de zile de la scadenţă sumele datorate cu titlu de impozit pe veniturile din salarii, contribuţia pentru asigurări de sănătate reţinută de la asiguraţi, contribuţia individuală de asigurări sociale reţinută de la asiguraţi şi contribuţia individuală de asigurări pentru şomaj reţinută de la asiguraţi în cuantum total de 6.877 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art.6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art.41 alineat 2 Cod penal.

La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, instanţa va avea în vedere dispoziţiile părţii generale a codului penal, limitele de pedeapsă fixate în legea specială nr. 241/2005, gradul de pericol social al faptei săvârşite, conduita sinceră manifestată în cursul urmăririi penale şi că nu este cunoscut cu antecedente penale.

Faţă de aceste criterii, instanţa apreciază că rolul educativ şi preventiv al pedepsei ce urmează a fi aplicată poate fi realizat prin condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu caracter pecuniar, constând în amendă penală.

În acest sens urmează ca instanţa să condamne inculpatul S.A., în baza art. 6 din Legea nr. 241/2005 87 cu aplicarea art. 41 alineat 2 Cod penal la 2.000 lei amendă penală.

Totodată, instanţa va pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 631 Cod penal şi art. 425 Cod de procedură penală.

Pe latură civilă va fi obligat inculpatul la 6877 lei despăgubiri civile către partea civilă D.G.F.P. G.

Văzând şi dispoziţiile  art. 191 şi următoarele Cod de procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

În baza art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alineat 2 Cod penal condamnă inculpatul S.A., fiul lui S. şi C., născut la data de ….., în C., judeţul D., cetăţean român, studii liceale, cu antecedente penale, domiciliat în ……., posesor al C.I. …. nr. ….., C.N.P. ….., la 2.000 lei amendă penală.

Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 631 Cod penal şi art. 425 Cod de procedură penală.

Obligă inculpatul la 6877 lei despăgubiri civile către partea civilă DGFP G., plus dobânda legală aferentă.

Obligă inculpatul la 550 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei avansate din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, reprezentând contravaloare onorariu pentru avocatul desemnat din oficiu.

Cu recurs.

Pronunţată în şedinţa publică din 8 martie 2012

PREŞEDINTE, GREFIER,

P.S. A.I.

Red. P.S.

Tehnodact. I.A.

2 ex/14.03.2012