Revendicare imobiliară

Sentinţă civilă 464 din 15.02.2012


Dosar nr. 1224/317/2011 Cod operator 3924

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA TÂRGU-CĂRBUNEŞTI

TG-CĂRBUNEŞTI

Sentinţa civilă Nr. 464/2012

Şedinţa publică de la 15 Februarie 2012

Completul compus din:

PREŞEDINTE N.M.P

Grefier E.R.

Pe rol fiind judecarea acţiunii civile pentru acţiune în constatare, revendicare imobiliară formulată de reclamantul G.D.C., domiciliat în …, împotriva pârâtului Z.I.I., domiciliat în comuna …

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns reclamantul asistat de avocat  T.F.G, lipsind pârâtul reprezentat de avocat S.M, a mai răspuns şi martorul V.C.

Procedura de citare legal  îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă,  după care;

Instanţa  procedează la audierea martorului V.C., sub prestare de jurământ  potrivit dispoziţiilor art. 193 şi următoarele cod procedură civilă declaraţia acestuia fiind consemnată  şi ataşată la dosarul cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat şi probe de administrat, instanţa a constatat  cauza în stare de judecată  şi a acordat cuvântul in dezbateri asupra fondului  cauzei:

Avocat T.F.G, pentru reclamat, solicită admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată şi obligarea pârâtului să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie reclamantului terenul cu suprafaţa şi vecinii menţionaţi în cererea de chemare în judecată. Precizează că în zonă nu au fost emise titluri de proprietate ,dreptul de proprietate derivă din moştenire astfel că sunt aplicabile dispoziţiile art. 644 Cod civil. Din declaraţiile martorilor audiaţi rezultă că a fost efectuat un partaj voluntar între moştenitorii Z.I şi Z.I,iar cei 5000 mp i-au revenit autoarei Z.I. Pârâtul este de rea-credinţă ,ocupând fără drept terenul în litigiu. Solicită obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată şi depune concluzii scrise şi chitanţele privind achitarea onorariului apărător.

Avocat S.M ,pentru pârât ,solicită respingerea acţiuni cu cheltuieli de judecată. Precizează că dreptul de proprietate se dovedeşte cu titlu cu proprietate .Chiar dacă  dreptul de proprietate izvorăşte din moştenire ,reclamantul avea posibilitatea de a solicita eliberarea  unui titlu de proprietate ,iar partajul este un act solemn .

INSTANTA

Prin acţiunea civilă formulată la data de 29. 03. 2011şi înregistrată sub nr. 1224/317/2011 reclamantul  G.D.C. a chemat în judecată  pârâtul Z.I.I, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce va pronunţa să se constate valabilitatea certificatului de moştenitor nr. …/20.12.1989,iar pârâtul sa fie obligat să-i lase în deplină proprietate terenul situat in punctul Hănţuş, cu suprafaţa de 5000 mp ,având ca vecini la E-P.I, V- S.G. , S- L.D ,iar la  N-padurea.

Precizează ca a moştenit terenul de la mătuşa sa S.I ,aşa cum rezultă din certificatul de moştenitor …/1989(punctul 3) ,iar aceasta la rândul sau l-a moştenit de  la soţul sau Z.I.

Nu a fost invocat temeiul de drept al cererii.

 Cererea a fost timbrată cu taxa judiciara de timbru în cuantum de 19 lei.

Conform precizării depuse la dosar la dat de 29.04.2011, reclamantul a precizat că pârâtul ocupa terenul in litigiu ,acesta fiind motivul formulării cererii de chemare in judecata.

 La data de 17.05.2011 ,reclamantul a precizat acţiunea în sensul ca solicită obligarea paratului sa-i lase in deplina proprietate si liniştită posesie terenul  cu suprafaţa de 5000 mp , precum si obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată. Precizează că terenul se află în zona necooperativizată ,iar reclamantul este unicul moştenitor acceptant al succesiunii autoarei S.I. Aceasta a fost căsătorită cu Z.I ,iar după decesul acestuia ,  cu S.A .

 Pârâtul Z.I, deşi nu este  moştenitorul autoarei S.I.  si nu deţine acte de proprietate pentru terenul in litigiu, nu-i permite reclamantului sa folosească acest teren.

In drept au fost invocate dispoziţiile art. 480 -481 Cod civil  si art. 132 alin 2 pct. 4 Cod de procedura civila.

 Reclamantul a depus note de şedinţă , solicitând respingerea excepţiei autorităţii de lucru judecat ,excepţie invocată de pârât,precizând ca nu este moştenitorul lui S.A. reclamant în dosarul nr. …/1991, cu obiect revendicare imobiliara.

In şedinţa publica din data de 24.05.2011 ,reclamantul a precizat acţiunea în sensul ca revendică terenul conform precizării de la dosar si îşi menţine si capătul de cerere având ca obiect acţiune in constatare.

In dovedirea motivelor invocate reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri ,fiind depuse la dosar următoarele: certificatul de moştenitor nr…./20.12.1989, fila rol agricol,certificatul de moştenitor nr. 376/1973,adeverinţa nr. 5830/06.09.2011.

A fost administrată proba cu interogatoriul paratului ,răspunsul formulat de acesta fiind consemnat si ataşat la dosar (f.41).In cadrul probei testimoniale au fost audiaţi martorii P.E. si V.C.

A fost încuviinţată proba cu expertiza tehnică judiciară specialitatea topografie ,raportul si completarea raportului de expertiza fiind întocmite de expertul topograf L.I.

Pârâtul  Z.I.I  a formulat  întâmpinare  prin care a solicitat  respingerea  acţiunii  ca inadmisibilă şi obligarea  la cheltuieli  de  judecată. A precizat ca in conformitate cu dispoziţiile art. 88 din Leg. Nr. 136/1995 , certificatul de moştenitor nu face  dovada dreptului de proprietate.,iar potrivit dispoziţiilor art. 111 Cod de procedură civilă acţiunea în constatarea dreptului de proprietate se poate promova numai în situaţia în care  parte nu are posibilitatea promovării unei acţiuni în realizarea dreptului.

In şedinţa publică din data de 28.06.2011 a fost  admisă  excepţia inadmisibilităţii,pentru motivele menţionate în încheierea de şedinţă de la acea data.  S-a luat act de renunţarea paratului la excepţia autorităţii de lucru judecat .

La data de 27.09.2011 ,pârâtul a depus note de şedinţă invocând faptul că reclamantul avea posibilitatea de a solicita emiterea unui titlu de proprietate ,în conformitate cu dispoziţiile art. 27 alin ind. 1 din Leg. Nr. 18/1991.

Pârâtul a solicitat proba cu înscrisuri fiind depuse la dosar următoarele: certificat de moştenitor nr. 306 din 05. 09. 2003 de sentinţa civilă nr. 2406 din 08. 08 1991 pronunţată de judecătoria … în dosarul nr. 2951/1991

La solicitarea paratului  au fost audiaţi martorii  L.P  şi C.I (f. 45-46 )

Analizând actele şi lucrările dosarului, înscrisurile  instanţa  retine următoarele :

În şedinţa publică  din data de 28.06.2011 a fost admisă excepţia inadmisibilităţii  , invocată de pârât cu privire  cererea având ca obiect acţiune în constatare şi ,în consecinţă , urmează a fi  respins ca inadmisibil acest capăt de cerere.

În ceea ce priveşte cererea având ca obiect revendicare ,instanţa reţine ,că prin cererea formulată,astfel cum a fost precizată ulterior , reclamantul a solicitat obligarea pârâtului să-i lase în deplină si liniştită posesie  terenul situat in punctul Hănţuş, cu suprafaţa de 5000 mp ,având ca vecini la E- P.I, V- S.G. , S- L.D ,iar la  N-padurea. Din  declaraţiile martorilor audiaţi , coroborate cu menţiunile certificatului de moştenitor nr…./1973 ,rezultă că  terenul cu suprafaţa de  20000 mp ,situat în punctul Hănţuş ,provine de la autorul Z.I , teren pe care acest autor l-a moştenit de la părinţii săi şi l-a stăpânit timp de peste 30 de ani.

De pe urma acestui autor au rămas ca moştenitori , Z.I. (tatăl  pârâtului ) ,cu cota de 3 din moştenire şi S.I ( mătuşa pârâtului ) cu cota de 1 din moştenire.

Potrivit certificatului de moştenitor nr. 796/20.12.1989 ,de pe urma autoarei S.I a rămas ca unic moştenitor acceptant,  reclamantul.

 Din raportul de expertiză  topografică rezultă că terenul în litigiu se regăseşte atât  în certificatul de moştenitor  nr. …/1973 ,cât şi în certificatul de moştenitor nr…./1989 , precum şi în fila de rol agricol , titular de rol fiind S.I,autoarea reclamantului.

Din adeverinţa nr. …/06.09.2011 ,rezultă că terenul în litigiu  se află în zonă ce nu a fost cooperativizată.

Potrivit dispoziţiilor art. 27 ind.2 din Leg. nr. 18/1991 ,invocat de pârât ,în situaţia în care proprietarii sau moştenitorii acestora nu s-au înscris în cooperativa agricolă de producţie , iar terenurile au fost preluate abuziv de CAP  sau de Stat , pot solicita eliberarea unui titlu de proprietate ,însă în această situaţie titlul eliberat are caracter recognitiv ,iar terenurile revin  de drept în proprietatea persoanelor menţionate anterior.

Mai mult , din probele administrate nu rezultă că terenul în litigiu ar fi fost preluat abuziv de CAP sau de Stat ,astfel că nu se poate reţine apărarea petentului în sensul că pentru a se face dovada dreptului de proprietate , ar fi necesară eliberarea unui titlu de proprietate emis în baza legilor fondului funciar.

Este adevărat că certificatul de moştenitor nu constituie titlu de proprietate, însă constituie o dovadă a dobândirii de către reclamante a dreptului de proprietate asupra bunurilor ce provin de la autorii acestora şi care au fost înscrise în registrul agricol, în condiţiile în care în registrul agric se regăseşte înscrisă autoarea reclamantului (iniţial, defunctul), ceea ce face dovada existenţei terenurilor în patrimoniul autorilor reclamantelor. Ori, în condiţiile în care terenurile sunt situate într-o fostă zonă necooperativizată, nu puteau fi emise acte de proprietate în condiţiile legilor funciare.

Deşi pârâtul susţine că  moştenitorii autorului Z.I, repectiv Z.I ,tatăl  pârâtului şi S.I, autoarea  reclamantului ,nu au realizat un partaj convenţional  cu privire la bunurile rămase de urma acestui autor ,în speţă terenul cu suprafaţa de 2 ha  situat în punctul Hănţuş ,această  apărare este infirmată de înscrisurile depuse la dosar , respectiv certifictul de moştenitor nr.  796/1989 şi certificatul de moştenitor nr. 306/2003 .

Astfel conform certifictului de moştenitor nr. 796/1989 , de pe urma autoarei  Samaranda (fostă Z. ) I., au rămas mai multe bunuri imobile printre care şi suprafaţa de 5000 mp fâneţe ,teren  situat în punctul Hănţus ,teren înscris  şi în fila de rol agricol a acestei autoare.Din certificatul de moştenitor nr. 306/2003 , rezultă că în masa  succesorală rămasă de pe urma autoarei  Z.F.(mama pârâtului) , este inclus  şi terenul cu suprafaţa de 14 000 mp , fâneţe,teren situat în punctul Hănţuş ,pârâtul susţinând că terenul din punctul Hănţuş este moştenit de la părinţii săi. În aceste condiţii , se reţine că moştenitorii autorului Z.I ,au  realizat partajul bunurilor rămase de la acest autor ,soţia supraviţuitoare primind suprafaţa de 5000 mp , confomd cotei de 1 din moştenire ,iar tatăl pârâtului a primit suprafaţa de 14 000 mp ,conform cotei de 3 din moştenire. Potrivit disoziţiilor art. 730 alin 1 Cod civil (în vigoare la momentul efectuării partajului) ,partajul se face “fără îndeplinirea  vreunei formalităţi”,fiind deci un act juridic supus principiului consensualismului.

Din declaraţiile martorilor V.C , P.E şi C.I. rezultă că S.I, a primit terenul de la soţul său. Nu se va reţine declaraţia martorului  L.P ,în sensul că terenul în litigiu  a fost  muncit de  pârât şi  părinţii acestuia ,timp de peste 40 de ani , declaraţia dată de acesta fiind în contradictţie cu celelate probe adminsitrate în cauză.

În raportul de expertiză topografică se menţionează că suprafaţa de 5000 mp , are aceeaşi vecini la N şi S , ca şi terenul  cu suprafaţa de 14 000 mp ,situat în punctul Hănţuş , menţionat în certificatul de moştenitor nr. .../203 , invocat de pârât, precizându-se însă că nu putut fi identificat terenul pârâtului ,acesta refuzând  să participe la efectuarea expertizei.

Martorul V.C. a precizat  că paratul a primit o alta suprafata de teren , repsectiv trei pogoane. De altfel paratul a recunoscut ca foloseste terenul in litigiu ,insa nu a mentionat ca acest teren nu s-ar regasi in certificatul de mostenitor  nr. 796/ 1989  sau ca ar face parte din terenul cu suprafaţa de 14 000 mp ,inclus in certificatul de mostenitor nr. 306/2003.

Acţiunea în revendicare este acea acţiune prin care proprietarul care a pierdut posesia unui bun individual determinat cere instanţei să i se stabilească dreptul de proprietate asupra bunului şi să redobândească posesia de la cel care îl stăpâneşte fără a fi proprietar. Este cel mai specific mijloc juridic de apărare a dreptului de proprietate, pentru că apare ca o posibilitate pentru proprietar ca, în această calitate, să obţină restituirea bunului său de la de care îl deţine fără drept, proprietatea fiind definită de art. 480 C.civ. ca fiind „dreptul pe care îl are cineva de a se bucura şi dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în limitele determinate de lege”.

Pentru aceste considerente ,instanţa reţine că reclamantul a făcut dovada celor două condiţii de admisibilitate prevăzute de art.480 Cod civil,  fiind proprietarul terenului cu suprafaţa de 5000 mp ,situat în punctul Hănţuş ,iar pârâtul ocupă fără drept aceste imobil , urmând a fi admisă cererea privind revendicarea acestuia şi obligat  pârâtul să lase reclamantului în deplină proprietate şi liniştită posesie ,terenul cu suprafaţa de 5000 mp , fâneţe ,situat în extravilanul comunei Prigoria ,punctul Hănţuş ,tarlaua 28 , având ca vecini la N-pădure ,S- L. ,E- F. ,iar la V- L.,astfel cum a fost individualizat de expertul topograf L.I.

Având în vedere  culpa procesuală a pârâtului ,în temeiul art. 274 Cod de procedură civilă , va obligat  să plătească reclamanţilor suma de 1200 lei ,cheltuieli de judecată reprezentând  onorariu expert şi onorariu apărător, conform dovezilor de la dosar,astfel cum au fost solicitate prin concluziile formulate.

PENTRU ACESTE  MOTIVE

ÎN NUMELE  LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Admite în parte acţiunea  formulată de reclamantul G.D.C., domiciliat în … împotriva pârâtului Z.I.I., domiciliat în …, având ca obiect acţiune în constatare şi revendicare imobiliară.

Obligă pârâtul să lase reclamantului în deplină proprietate şi liniştită posesie ,terenul cu suprafaţa de 5000 mp , fâneţe ,situat în extravilanul comunei Prigoria ,punctul Hănţuş ,tarlaua 28 , având ca vecini la N-pădure , S- L. ,E- F. ,iar la V- L.,,astfel cum a fost individualizat de expertul topograf L.I..

Respinge ca inadmisibil capătul de cerere având ca obiect acţiune în constatare.

Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 1200 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică azi 15.02.2012.

Preşedinte, Grefier,

N.M.P E.R.

Red. tehn N.M.P.

 4 ex/ 16 Martie 2012