R O M Â N I A Cod operator 3924
JUDECĂTORIA TÂRGU-CĂRBUNEŞTI
Dosar nr.1049/317/2012
Sentinţa Penală Nr. 289
Şedinţa publică din 10 mai 2012
Completul compus din:
PREŞEDINTE : S.P. – Judecător
Grefier : A.I.
Ministerul Public a fost reprezentat de doamna procuror C.C. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria …..
Pe rol fiind judecarea plângerii formulată de petentul P.V., domiciliat în ….., împotriva rezoluţiei de confirmare a propunerii de neîncepere a urmăririi penale a Parchetului de pe lângă Judecătoria …. dată în dosarul nr. 3646/P/2010 menţinută prin rezoluţia primului procuror al aceleiaşi instituţii nr.291/II/2/2012 din 17.02.2012 în contradictoriu cu intimaţii M.E., P.M. şi B.I., domiciliate în …..
La apelul nominal făcut în şedinţă publică au lipsit petentul P.V., reprezentat de avocat M.G. şi intimatele M.E., P.M. şi B.I., reprezentate de avocat Ţ.A.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, constatându-se dosarul în stare de judecată s-a acordat cuvântul în fond.
Avocat M.G. pentru petent a solicitat admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiilor parchetului şi trimiterea cauzei procurorului pentru începerea urmăririi penale împotriva învinuiţilor.
Avocat Ţ.A. pentru intimate a solicitat respingerea plângerii, cu cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu de avocat.
Reprezentantul Parchetului de pe lângă Judecătoria … a pus concluzii de respingere a plângerii, menţinerea rezoluţiilor parchetului ca fiind temeinice şi legale şi obligarea petentului la cheltuieli judiciare în favoarea statului.
J U D E C Ă T O R I A
Asupra cauzei penale de faţă;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei …. la data de 19 martie 2012, sub nr. 1049/317/2012, petentul P.V. a formulat plângere împotriva rezoluţiei de confirmare a propunerii de neîncepere a urmăririi penale a Parchetului de pe lângă Judecătoria ….. dată în dosarul nr. 3646/P/2010 menţinută prin rezoluţia primului procuror al aceleiaşi instituţii nr.291/II/2/2012 din 17.02.2012 în contradictoriu cu intimaţii M.E., P.M. şi B.I..
În motivarea plângerii, petentul a arătat în esenţă că rezoluţiile atacate sunt netemeinice şi nelegale.
Pentru dovedirea plângerii, petentul a depus la dosar copii de pe rezoluţiile atacate, adresa nr. 816 din 2.06.2010 emisă de Instituţia Prefectului – Judeţul G., schiţă teren, adeverinţă emisă de Primăria Ţ., judeţul G., hotărârea nr. 2746 emisă de Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, adresă către Instituţia Prefectului – Judeţul G., două contracte de vânzare-cumpărare, stat de plată, proces-verbal de punere în posesie şi fişa bunului imobil.
Din oficiu, instanţa a solicitat Parchetului de pe lângă Judecătoria ....să înainteze spre observare dosarul de urmărire penală nr. 3646/P/2010.
Prin rezoluţia nr. 3646/P/2010 din data de 18 ianuarie 2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria …, în baza art. 228 alineat 6 Cod de procedură penală raportat la art. 10 litera d Cod de procedură penală s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauza privind pe făptuitoarele M.E., P.M. şi B.I., cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art.288 Cod penal, art. 25 raportat la art. 288 Cod penal şi art. 291 Cod penal, care a fost comunicată petentului împreună cu referatul întocmit de organele de poliţie a cărui motivare a fost însuşită de procuror.
Împotriva rezoluţiei procurorului a formulat plângere la primul procuror petentul P.V., prin care a solicitat desfiinţarea rezoluţiei ca netemeinică şi nelegală.
Din actele premergătoare efectuate în cauză, respectiv declaraţii persoană vătămată, declaraţii făptuitori, hotărâri judecătoreşti şi acte de proprietate, s-a reţinut că făptuitoarele M.E., P.M. şi B.I. au formulat o cerere la Prefectura G. pentru validarea unor schimburi de teren din punctul „La moară” pe raza comunei Ţ., judeţul G..
Persoana vătămată P.V. a formulat o acţiune civilă în contradictoriu cu Primăria comunei Ţ., judeţul G. şi T.M., având ca obiect terenul menţionat anterior, acţiune ce a fost respinsă în raport de actele de proprietate depuse.
Din verificările efectuate nu s-a stabilit existenţa infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, iar documentul de cadastru defăimat ca fals de către persoana vătămată este real, aşa cum rezultă din înscrisurile existente la dosar.
Faţă de considerentele expuse instanţa constată că rezoluţia de confirmare a propunerii de neîncepere a urmăririi penale a Parchetului de pe lângă Judecătoria ....dată în dosarul nr. 3646/P/2010 menţinută prin rezoluţia primului procuror al aceleiaşi instituţii nr.291/II/2/2012 din 17.02.2012 în contradictoriu cu intimaţii M.E., P.M. şi B.I., sunt temeinice şi legale, urmând ca în consecinţă să respingă plângerea formulată.
Văzând şi dispoziţiile art. 191 şi următoarele Cod de procedură penală ;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge plângerea formulată de petentul P.V., domiciliat în …., împotriva rezoluţiei de confirmare a propunerii de neîncepere a urmăririi penale a Parchetului de pe lângă Judecătoria ....dată în dosarul nr. 3646/P/2010 menţinută prin rezoluţia primului procuror al aceleiaşi instituţii nr.291/II/2/2012 din 17.02.2012 în contradictoriu cu intimaţii M.E., P.M. şi B.I., domiciliate în …..
Obligă petentul să plătească intimatelor suma în cuantum de 500 lei cheltuieli judiciare reprezentând contravaloare onorariu avocat.
Obligă petentul la 40 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Definitivă
Pronunţată în şedinţa publică din 10 mai 2012.
PREŞEDINTE, GREFIER,
P.S. I.A.
Red. P.S.
Tehnored. I.A.
2 ex/23.05.2012
Tribunalul Giurgiu
Cerere de întrerupere a executării pedepsei. Inadmisibilitate
Curtea de Apel București
Recurs. Incidenta cazului de casare prevazut de art. 3859 pct. 3 Codul de procedura penala
Curtea de Apel Alba Iulia
Nelegalitate. Compunerea instanţei de apel după casarea cu trimitere spre rejudecare.
Tribunalul Vaslui
Recunoaşterea unei hotărâri străine pe cale incidentală
Curtea de Apel Târgu Mureș
Consecinţele juridice ale contradicţiei dintre dispozitiv şi motivare. Considerentele unei sentinţe trebuie să explice dispozitivul acesteia, iar câtă vreme actul administrativ anulat prin dispozitiv nu coincide cu cel care a făcut obiectul cercetăr...