Obligatia de a face, pretentii

Sentinţă civilă 3817 din 28.11.2012


Dosar nr. ….  Cod operator 3924

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA TÂRGU-CĂRBUNEŞTI

TG-CĂRBUNEŞTI

Sentinţa nr.3817

Şedinţa publică de la 28 Noiembrie 2012

Completul compus din:

PREŞEDINTE C.V.

Grefier M.N.M.

Pe rol fiind judecarea acţiunii civile pentru obligaţie de a face, pretenţii formulată de reclamantul C.C., domiciliat în comuna T., sat T., judeţul G, în contradictoriu cu pârâţii B.I. – primarul comunei T., în calitate de preşedinte al Comisiei Locale de Fond Funciar T, Comisia Locală de Fond Funciar T., cu sediul în comuna T, judeţul G.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns reclamantul C.C., asistat de avocat B.A., lipsă fiind pârâţii B.I. – primarul comunei T, în calitate de preşedinte al Comisiei Locale de Fond Funciar T., Comisia Locală de Fond Funciar T., reprezentată de doamna consilier juridic D.I.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, apărătorul reclamantului, avocat B.A., a depus la dosarul cauzei chitanţa în 5332 în cuantum de 238 lei, reprezentând diferenţă taxă timbru, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanţa a constatat dosarul în stare de judecată şi a acordat cuvântul în fond;

Avocat B.A., pentru reclamant a solicitat admiterea acţiunii aşa cum a fost precizată, obligarea pârâţilor să efectueze punerea în posesie şi să întocmească documentaţia necesară emiterii titlului de proprietate pentru suprafaţa de 795 mp, teren agricol din rezerva Comisiei Locale T., teren ce a fost reconstituit reclamantului conform s.c.nr.2337/20.06.2008 a Judecătoriei Tg.C., pronunţată în dosarul nr.5920/317/2007, iar în situaţia în care nu există rezervă să întocmească documentaţia pentru acordarea despăgubirilor; obligarea pârâţilor la plata către reclamant a sumei de 3469 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă pe anii 2009 – 2011, pentru terenul de 795 mp; obligarea pârâţilor să efectueze punerea în posesie şi să întocmească documentaţia necesară emiterii titlului de proprietate pentru terenul de 404 mp , teren pentru care a fost emisă adeverinţa de proprietate nr.1084/11.03.2005 şi procesul verbal de punere în posesie din 10.03.2005 şi pentru terenul în suprafaţă de 1201 mp, teren pentru care a fost emisă adeverinţa de proprietate nr.713/26.05.1995 , cu cheltuieli de judecată, sens în care a depus la dosar şi o notă de şedinţă. În susţinerea concluziilor a arătat că pârâţii nu şi-au îndeplinit obligaţiile, deşi există hotărâri judecătoreşti prin care i se recunoaşte îndreptăţirea reclamantului la reconstituire, răspunsurile Comisiei Locale de Fond Funciar T. sunt contradictorii, întrucât printr-o adresă pârâta Comisia Locală de Fond Funciar T. a comunicat că aceasta deţine teren în rezervă, însă altă categorie de folosinţă, iar în altă adresă a menţionat că nu mai există teren în rezerva Comisiei locale, fiind îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, prin fapta pârâţilor reclamantul a fost lipsit de folosinţa terenului, suma de 3469 reprezintă lipsa de folosinţă a terenului.

Reprezentanta pârâtei, consilier juridic D.I. a solicitat respingerea acţiunii formulate de reclamant pentru toate capetele de cerere menţionate, a arătat că pârâta Comisia Locală de Fond Funciar T. nu mai deţine teren în rezervă, lipsa de folosinţă a terenului se datorează refuzului reclamantului de a accepta ofertele propuse de Comisia locală, iar pentru celelalte terenuri reclamantul nu este îndreptăţit la reconstituire.

INSTANŢA

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-C.  sub nr. 3356/317/2012 reclamantul C.C.  a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B.I., primarul comunei  T, în calitate de preşedinte al Comisiei Locale de Fond Funciar T.  şi Comisia Locală de Fond Funciar T., ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâţilor să îl pună în posesie pe reclamant şi să-i întocmească documentaţia necesară emiterii titlului de proprietate pentru  suprafaţa de 795 mp, teren agricol din rezerva  Comisiei Locale  T, teren ce i-a fost reconstituit conform sentinţei civile nr.2337/20.06.2008 pronunţată de Judecătoria  Tg-C.  în dosar  nr.5920/317/2007; obligarea  pârâţilor să-i plătească  suma de  500 lei(sumă prevăzută doar în vederea timbrării) reprezentând  contravaloarea lipsei de folosinţă pe anii 2009, 2010, 2011 pentru terenul de  795 mp arătat la pct.1;  să fie obligaţi pârâţii să îl pună  în posesie  şi să întocmească documentaţia necesară emiterii titlului de  proprietate pentru terenul de  404 mp pentru care  i s-a emis adeverinţa de proprietate nr.1084/11.03.2005 şi procesul verbal de  punere  în posesie din 10.03.2005 şi terenul de  1201 mp pentru care  i s-a  emis adeverinţa  de  proprietate nr.713/26.05.1995 şi să înainteze Comisiei Judeţene Gorj de  Fond Funciar în vederea eliberării  titlului de  proprietate, cu obligarea pârâţilor la cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii a arătat că prin sentinţa civilă nr.2337/20.06.2008  pronunţată de  Judecătoria Tg-C. în dosarul nr.5920/317/2007, sentinţă definitivă şi irevocabilă, s-a dispus în contradictoriu cu pârâţii, reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea sa pentru terenul de 795 mp, teren agricol şi deoarece  vechiul său amplasament  era  afectat, s-a dispus  ca reconstituirea  să se facă pentru un alt teren  echivalent, teren  de  aceeaşi calitate şi suprafaţă, din rezerva Comisiei Locale T., deşi  de  la momentul  rămânerii irevocabile  a  sentinţei sus –arătate au trecut peste 4 ani de  zile şi  în mod repetat el a făcut multiple demersuri pe lângă pârâţi să se conformeze  acestei sentinţe opozabile, iar ei să îl pună  în posesie pentru un teren echivalent cu terenul  său de 795 mp, nici până în prezent aceştia  nu s-au conformat fiecărui demers al său răspunzându-i  cu rea credinţă  în mod negativ deşi  la un moment dat, e adevărat cu fostul primar  al comunei T. se încheiase  chiar şi un proces  verbal prin  care se  stabilise  chiar şi  amplasamentul terenului pe care urma  să fie pus în posesie, din acest  teren de 100 mp, teren aflat  în imediata  vecinătate  a proprietăţii sale, respectiv între terenul  aferent casei sale şi  şcoala, reprezentând chiar vechiul  său amplasament, teren ce  şi în prezent  este liber ca urmare a demolării  construcţiei vechii şcoli.

 Cu privire la capătul  2 de cerere a arătat că deşi din 2008  printr-o  hotărâre definitivă şi irevocabilă  lui i s-a recunoscut  cu putere de lucru judecat dreptul de proprietate asupra terenului de  795 mp, nici până în prezent  deşi este în anul 2012 el nu s-a putut bucura  de  acest drept datorită  atitudinii  culpabile şi de rea credinţă a pârâţilor, atitudine prin care  i s-a încălcat  în mod flagrant acest drept, drept  care conferă  ca  prerogative titularului acestuia  şi pe aceea de a-i culege fructele bunului al cărui  proprietar este.

În legătură cu capătul 3 de cerere a arătat că  deşi pentru  terenul de  404 mp a fost  reconstituit dreptul de  proprietate printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă i s-au emis acte premergătoare de reconstituire, respectiv adeverinţa de proprietate 1084/11.03.2005  şi procesul verbal de punere  în posesie din 10.03.2005, nici până în prezent pârâţii nu au întocmit documentaţia necesară emiterii titlului de proprietate şi nu au  înaintat-o  Comisiei Judeţene G. de Fond Funciar deşi aveau această  obligaţie,  situaţia  fiind oarecum  identică  şi în legătură  cu terenul de  1201 mp, teren  validat  în favoarea sa încă  din 1991 prin HCJ 39/8.11.1991, teren  pentru care i s-a emis  adeverinţa provizorie d e proprietate  nr.713/26.05.1995, însă nici  pentru acest teren nu s-a  întocmit  documentaţia  necesară  emiterii titlului de  proprietate  şi nu  s-a înaintat  Comisiei Judeţene G. de  Fond Funciar.

În drept, a invocat dispoziţiile  art.64 din Legea 18/1991, art.53 din Legea 18/1991, art.1357 şi următoarele din  Noul Cod  Civil şi  art.274 C.Proc.Civilă.

Reclamantul a depus la dosar copie de pe; sentinţa civilă  nr.2337 pronunţată de  Judecătoria Tg-C. în dosarul nr.5920/317/2007 învestită cu formulă executorie, adresa nr.739 din data de 07.02.2012 emisă de  Comisia Locală de  Fond Funciar T. către reclamantul  C.C., adresa nr.1503 din data de  03.03.2012  emisă de  Comisia Locală pentru stabilirea  dreptului de proprietate privată  asupra terenurilor comuna T.  către C.C., proces verbal  din data de 14.03.2012, proces – verbal  din data de 18.04.1995, adresa nr.1520 din data de  18.04.2011 emisă de  Comisia Locală pentru stabilirea  dreptului de proprietate privată  asupra terenurilor comuna T.  către C.C., cererea de  reconstituire  nr.6812 din data  de 24.11.2011, răspuns la adresa  nr.1520 din data de  18.04.2011 emisă de  Comisia Locală pentru stabilirea  dreptului de proprietate privată  asupra terenurilor comuna T.  formulat de  C.C., adresa nr.26 din data de 18.02.2011 emisă de  Comisia Locală pentru stabilirea  dreptului de proprietate privată asupra terenurilor comuna T. către C.C., plângere penală formulată de C.C.  la  Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-C.,  cererea de  reconstituire  nr.6812 din data de  24.11.2011  formulată de  CC.C., proces – verbal  din data d e 15.05.2009 emis de Primăria  T., proces – verbal din data de  25.01.2011 emis de  Comisia Locală de  fond funciar T., cerere de reconstituire nr.5644 din data de  3.10.2011  formulată de C.C., cerere nr.1504 din data 06.03.2012  formulată de C.C., cerere nr. 739 din data de  06.02. 2012 formulată de C.C., adeverinţa  nr.713 din data de  26 mai 1995 emisă de  Comisia comunală T., adeverinţa nr.1084 di  data de  11.03.2005  emisă de  Comisia Locală de aplicarea Legii 18/1991 T., proces verbal de  punere în posesie  din data de 10.03.2005, adresa nr.2256 din data de 24.04.2009 emisă de  Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor comuna T. A fost achitată, pentru capătul 2 de cerere, taxa de timbru  în cuantum de 51 lei, timbru judiciar în cuantum de  0,15 lei.

Pârâtul B.I., în calitate de preşedinte al Comisiei locale de fond funciar T  a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii pentru toate cele patru capete  de  cerere  ca  neîntemeiate.

În motivare a arătat  că sentinţa civilă  cu nr.2337/20.06.2008 a  fost pusă în  practică  prin faptul că au fost  achitate cheltuielile de  judecată  prevăzute conform O.P. nr.307 din 12.05.2010 propunându-se  petentului  şi oferte  conform art.10 din HG nr.890/2005 prin adresa  nr.26/18.02.2011, oferte  cu care aceasta nu a fost de acord , conform adresei cu nr.1520/07.03.2011, terenul în suprafaţă  de 795 mp a cărei reconstituire  se solicită este înregistrat în  domeniul public al comunei T., fiind atribuit legal Şcolii de Arte şi Meserii T. prin adeverinţa de proprietate  nr.672/18.05.2012, fiind de  strictă  utilitate  pentru îndeplinirea  Proiectului de Reabilitare a Şcolii de Arte şi Meserii  T., proiect finanţat  din fonduri  europene care se află în derulare urmând a fi definitivat  în cursul acestui an. Deoarece petentul nu a fost de acord  cu ofertele  propuse de  Comisia Locală de  Fond Funciar se va proceda la întocmirea dosarului  pentru despăgubiri, procedură  destul  de anevoioasă având în vedere  numărul mic  al dosarelor  soluţionate  de Fondul Proprietatea.

În legătură cu  capătul 2 a de  cerere a arătat că petentul nu a putut beneficia de terenul în suprafaţă de 795 mp şi de fructele acestuia din culpa în totalitate a petentului deoarece nu a fost de acord cu ofertele propuse dorind atribuirea terenului în punctul Poieniţă teren ce aparţine comunei, fiind de utilitate publică şi nu poate fi reconstituit cetăţenilor comunei.

Cu privire la capătul 3 de cerere a menţionat faptul că adeverinţele de proprietate cu nr.1084/11.03.1995 şi 713/26.05.1995 emise petentului ţin loc de act de proprietate până la emiterea titlului de proprietate, iar Comisia Locală nu deţine nici un înscris ce l-ar îndreptăţii pe numitul C.C. la reconstituirea suprafeţelor înscrise în adeverinţele de proprietate cu nr.1084/11.03.2005 şi 713/26.05.1995, pentru care se solicită emiterea titlului de proprietate, considerând  că aceste adeverinţe nu au suport legal.

În drept  şi-a întemeiat cererea  pe dispoziţiile  art.115 -118 C.proc. civ.

A depus la dosar; adresa nr.26/18.02.2011; adresa  cu nr.1520/07.03.2011; adresa nr. 1520/ 18.04.2012; cerere de reconstituire cu nr.460/15.03.1991 formulată de  N.E.; Registrul Agricol 1959-1962 şi HCJ de validare  a  autoarei G.I.;cererea de constituire  cu nr.1668/20.03.2012  formulată de C.C.; procesul verbal din data de  05.09.2012 a  CLFF T.

În cauză, la cererea apărătorului reclamantului a fost încuviinţată proba cu expertiza tehnică în specialitatea agricultură. Raportul de expertiză întocmit de expert tehnic D.C. a  fost depus la dosar la data de 13.11.2012, iar la acesta nu s-au formulat obiecţiuni de către părţi.

La solicitarea instanţei cu adresa nr.7062/15.11.2012 emisă de  Comisia Locală de Fond Funciar T. a comunicat că în acest  moment nu mai există teren disponibil în rezerva Comisiei locale de fond funciar T. iar cu privire la terenul din punctul „Poieniţă”, acesta este în administrarea  Consiliului  Local T., fiind de utilitate publică şi a mai este solicitat şi de alţi cetăţeni ai comunei, depunând  în copie Monitorul Oficial al României nr.668 bis din 9 septembrie  2002.

Comisia locală de fond funciar a depus la dosar note de şedinţă, adresa nr.1167/P/2012 a Parchetului  de pe lângă Judecătoria  Tg-C, rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale nr.1167/P/2012.

La termenul de judecată din data de 21.11.2012 apărătorul reclamantului a depus la dosar  note de şedinţă prin care a precizat cuantumul pretenţiilor pentru capătul de cerere privind despăgubirile la suma de 3469 lei, iar la termenul de judecată din data de 28.11.2012 a fost depusă la dosar chitanţa privind achitarea diferenţei de taxă de timbru în cuantum de 238 lei.

 Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine ca întemeiată  acţiunea formulată de reclamantul C.C.

Astfel, prin sentinţa civilă nr.2337/20.06.2008 pronunţată de Judecătoria Tg-C. în dosarul nr.5920/317/2007 a fost admisă în parte plângerea formulată de petentul C.C., în contradictoriu cu intimatele Comisia Locală de Fond Funciar T, Comisia Judeţeană de Fond Funciar G, a fost anulată parţial HCJ Gorj nr. 4729/27.07.2007, cu privire la petent şi s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea  petentului pentru suprafaţa de  795 m.p. teren agricol, din rezerva  Comisiei locale T sau în echivalent, prin acordarea de despăgubiri, recursurile declarate împotriva acestei sentinţe fiind respinse prin decizia nr.3026/30.10.2008.

În favoarea reclamantului s-a mai recunoscut îndreptăţirea la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 404 m.p., conform sentinţei civile nr.4838/23.11.1999, în baza căreia au fost emise adeverinţa de proprietate nr.1084/11.03.2005 şi procesul-verbal de punere în posesie din 10.03.2005, precum şi pentru terenul de 1201 m.p., pentru care i s-a emis adeverinţa de proprietate nr.713/26.05.1995.

Potrivit art.5 din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, aprobat prin H.G. nr.890/2005, comisiei locale îi revine atribuţia de a întocmi şi înainta comisiei judeţene de fond funciar, documentaţia necesară emiterii titlului de proprietate şi de a efectua punerea în posesie.

Comisiile locale pentru aplicarea Legii 18/1991 sunt obligate sa efectueze lucrările şi operaţiile date de lege în competenta lor pentru eliberarea titlurilor de proprietate, precum şi operaţiunile necesare punerii în posesie a persoanelor îndreptăţite la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor avute şi deţinute de fostele cooperative agricole de producţie, la data prevăzută de lege.

Cât timp reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate prin sentinţele civile nr.2337/20.06.2008 şi 4838/23.11.1999, pentru suprafeţele de 795 m.p. şi 404 m.p., iar pentru suprafaţa de  1201 m.p. i s-a emis adeverinţa de proprietate nr.713/26.05.1995,  comisia locală trebuia să întocmească şi să înainteze documentaţia necesară emiterii titlului de proprietate, în concordanţa şi limitele hotărârilor prin care s-a dispus reconstituirea, respectiv a actelor primare de reconstituire emise sau să întocmească documentaţia în vederea acordării despăgubirilor pentru suprafaţa de 795 m.p., obligaţie ce nu a fost îndeplinită, astfel cum rezultă din  întâmpinarea depusă de Comisia locală de fond funciar T.

Apărarea acesteia, în sensul că imposibilitatea punerii în posesie pentru suprafaţa de 795 m.p. se datorează culpei reclamantului prin refuzarea ofertelor propuse de comisia locală şi că pentru celelalte suprafeţe reclamantul nu este persoană îndreptăţită la reconstituire, nu poate fi reţinută.

Astfel, reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamantului pentru suprafaţa de 795 m.p. s-a dispus, prin hotărâre judecătorească, în anul 2008 şi, până în anul 2011 când, la cererile reclamantului, i s-au făcut acestuia primele propuneri de atribuire a unor terenuri din rezerva Comisiei locale de fond funciar T, această comisie a stat în pasivitate. Mai mult, deşi se susţine că la acest moment în rezerva comisiei locale nu mai există teren disponibil, din întâmpinarea formulată de pârât în cauză rezultă că nu s-a procedat nici la întocmirea dosarului pentru acordarea despăgubirilor, fiind evidentă culpa comisiei locale în neexecutarea obligaţiilor stabilite de H.G. nr.890/2005.

În ce priveşte suprafeţele de 404 m.p. şi 1201 m.p., instanţa reţine că reclamantului i  s-a recunoscut îndreptăţirea la reconstituirea dreptului de proprietate pentru prima suprafaţă printr-o hotărâre judecătorească pe care pârâţii sunt obligaţi să o execute, iar pentru cea de-a doua a fost emisă adeverinţa de proprietate nr.713/26.05.1995 şi, în situaţia în care actele primare de reconstituire nu au fost desfiinţate în cadrul procedurii speciale prevăzute de Legea fondului funciar, comisia locală este obligată să efectueze punerea în posesie, să întocmească şi să înainteze documentaţia necesară emiterii titlului de proprietate.

Întrucât controlul judecătoresc al unor asemenea acte sau al refuzului de eliberare a lor este reglementat expres în art.53-54 din Legea nr. 18/1991, instanţa va obliga Comisia locală T de aplicare a Legii fondului funciar să efectueze punerea în posesie şi să întocmească documentaţia necesară emiterii titlului de proprietate pentru suprafaţa de 795 m.p., iar, în lipsă de teren disponibil, să întocmească documentaţia necesară acordării de despăgubiri pentru acest teren; să efectueze punerea în posesie şi să întocmească documentaţia necesară emiterii titlului de proprietate pentru terenul în suprafaţă de 404 m.p., conform adeverinţei de proprietate nr.1084/2005 şi a procesului-verbal de punere în posesie din 10.03.2005 şi pentru terenul în suprafaţă de 1201 m.p., conform adeverinţei de proprietate nr.713/1995.

În ce priveşte cererea reclamantului de obligare a pârâţilor la plata despăgubirilor constând în lipsa de folosinţă a terenului în suprafaţă de 795 m.p, instanţa va analiza condiţiile răspunderii civile delictuale  prin prisma dispoziţiilor în vigoare la data săvârşirii faptei ilicite cauzatore de prejudiciu şi anume, dispoziţiile art.998-999 din Codul Civil din 1864, aplicabile conform dispoziţiilor art. 6 alin. 2 Cod civil potrivit căruia faptele juridice săvârşite sau produse  înainte de intrarea în vigoare a noii legi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data săvârşirii ori producerii lor încetarea sa.

Având în vedere starea de fapt reţinută şi dispoziţiile art.106 din Legea 18/1991  instanţa reţine că pârâţii au săvârşit o faptă ilicită, prin neexecutarea obligaţiilor de a efectua punerea în posesie şi a întocmi documentaţia necesară emiterii titlului de proprietate pentru suprafaţa de 795 m.p., sau, în lipsă de teren disponibil, de a întocmi documentaţia necesară acordării de despăgubiri pentru acest teren şi, în acest mod, i-au creat reclamantului un prejudiciu, ce constă în lipsa de folosinţă a terenului, prejudiciu ce se ridică la suma de 3469 lei conform raportului de expertiză, astfel încât se reţine că sunt îndeplinite toate condiţiile angajării răspunderii civile delictuale, conform dispoziţiilor art. 998-999 Cod civil.

Rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale nr.1167/P/2012, depusă la dosar de pârâţi, nu prezintă relevanţă sub aspect probator, întrucât prin aceasta nu s-a constata inexistenţa faptei, ci neînceperea urmăririi penale s-a dispus raportat la dispoziţiile art. 10 alin1 C.p.p., litera b, în principal şi d, în subsidiar, iar împrejurarea că faptul ilicit cauzator de prejudiciu nu constituie infracţiune nu este de natură să înlăture răspunderea civilă delictuală, în cazul acesteia obligaţia de reparare luând naştere pentru orice faptă ilicită cauzatoare de prejudicii. 

Faţă de acestea, instanţa reţine întemeiată cererea reclamantului privind obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor, urmând a fi admisă.

În temeiul art.274 Cod procedură civilă şi art.52 alin.3 din Legea nr.18/1991, pârâţii fiind în culpă procesuală  vor fi obligaţi la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1438,67 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru, onorariu avocat, onorariu expert, conform chitanţelor depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Admite acţiunea precizată având ca obiect obligaţie de a face şi pretenţii, formulată de reclamantul C.C.,  domiciliat în comuna  T., sat  T., judeţul G., în contradictoriu cu pârâtul B.I., primarul comunei  T, în calitate de preşedinte al Comisiei Locale de Fond Funciar T.  şi Comisia Locală de Fond Funciar T cu sediul în comuna T., judeţul G.

Obligă Comisia Locală T să efectueze punerea în posesie şi să întocmească documentaţia necesară emiterii titlului de proprietate pentru suprafaţa de 795 m.p., iar, în lipsă de teren disponibil, să întocmească documentaţia necesară acordării de despăgubiri pentru acest teren.

 Obligă pârâţii la plata către reclamant a sumei de 3469 lei despăgubiri civile.

 Obligă Comisia Locală T să efectueze punerea în posesie şi să întocmească documentaţia necesară emiterii titlului de proprietate pentru terenul în suprafaţă de 404 m.p., conform adeverinţei de proprietate nr.1084/2005 şi a procesului-verbal de punere în posesie din 10.03.2005 şi pentru terenul în suprafaţă de 1201 m.p., conform adeverinţei de proprietate nr.713/1995

Obligă pârâţii la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1438,67 lei.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică azi 28.11.2012.

Preşedinte,

C.V.

Grefier,

M.N.M.

Red.C.V. tehn.D.A.

5ex/ 06 Decembrie 2012