Infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice, art.86 al.1 oug 195/2002

Sentinţă penală 110 din 01.04.2010


Obiect: infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice, art.86 al.1 OUG 195/2002

SENTINŢĂ PENALĂ Nr. 110/01.04.2010

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătorie înregistrat pe rolul acestei instanţe s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea in judecată a inculpatului C.L., , pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.86 al.1 din OUG.195/2002, cu aplicarea art.37 lit.”a” Cod penal.

Inculpatul, legal citat, nu s-a prezentat în instanţă.

Din actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

La data de 11.09.2009, în jurul orei 19,15, inculpatul C.L., a condus autoturismul  cu număr de înmatriculare B-xx-xx, pe drumul comunal din satul X., comuna T., fără a deţine permis de conducere.

În această împrejurare, inculpatul a provocat un accident de circulaţie, acesta pierzând controlul volanului, a distrus o porţiune din gardul numitei A.V. şi o bancă de lemn din faţa casei numitului P.G., după care inculpatul a părăsit locul faptei, cu maşina avariată.

Situaţia de fapt astfel reţinută, rezultă din procesul-verbal de sesizare din oficiu din 11.09.2009, adresa nr.xxxxx/28.09.2009, emisă de SPCRPCIV, adresa nr.3xxx/2009, emisă de Consiliul Local T. şi declaraţiile martorilor G.A. şi A.V., coroborate cu declaraţia inculpatului dată în cursul urmăririi penale, prin care recunoaşte săvârşirea faptelor.

În drept, faptele inculpatului, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prevăzută de art.86 al.1 din OUG.195/2002 cu aplicarea art.74 lit.”c” Cod penal, raportat la art.76 lit.”d” Cod penal.

Întrucât în cauză, nu sunt întrunite condiţiile recidivei post condamnatorii, în temeiul art.334 Cod procedură penală, va dispune schimbarea încadrării juridice din art.86 al.1 din OUG.195/2002 cu aplicarea art.37 lit.”a” Cod penal, în art.86 al.1 din OUG.195/2002.

La individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa va avea în vedere criteriile generale prevăzute de art.72 Cod penal.

Având în vedere atitudinea inculpatului după săvârşirea faptei, de recunoaştere şi regret, va reţine în favoarea acestuia, circumstanţa atenuantă prevăzută de art.74 lit.”c” Cod penal.

Având în vedere gradul de pericol social al faptelor săvârşite, împrejurările comiterii acestora, urmările produse, precum şi elementele care caracterizează persoana şi conduita inculpatului.

Instanţa, apreciază că scopul educativ preventiv al pedepsei, va putea fi atins faţă de inculpat prin aplicarea unei pedepse privative de libertate, orientată sub minimul special ca urmare a dispoziţiilor art.76 Cod penal.

În baza art.83 Cod penal, va revoca suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.xxx/09.xx.200x, pronunţată de Judecătoria Tg Neamţ şi va adăuga această pedeapsă la pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă penală.

În baza art.71 al.2 Cod penal, va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 al.1 lit.”a” teza II şi lit.”b” Cod penal, pe durata pedepsei aplicate.

Va lua act că inculpatul a fost  asistat de apărător ales.

În baza art.191 Cod procedură penală, va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat.