Civil - anulare act - constatarea nulităţii absolute a testamentului ş..a

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 29.02.2008 şi înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. de dosar 1829/320/2008, reclamanţii FI şi FE au chemat în judecată pe pârâţii KL şi MM, solicitând să se dispună: constatarea nulităţii absolute a testamentului autentic din 5 iulie 2005 la NBP Holbach şi Rozsa, prin care pârâtul KL a fost instituit legatar universal al defunctei Kovacs Eva; anularea certificatului de legatar autentificat la BNP Holbach şi Rozsa sub nr. 348/29.11.2007 emis în baza testamentului sus-menţionat; constatarea că apartamentul nr. 13 din Tg-Mureş, str. Gh. Doja nr. 34/A, înscris în CF nr. 31530/XII Tg-Mureş, nr. top 4688/1/1/2/XIII, 4689/1/2/XIII, 4690/1/2/XIII, 4691/2/1/2/2/XIII, compus din 1 cameră şi dependinţe, nu face parte din masa succesorală după defuncta Kovacs Eva; stabilirea că reclamanţii au dobândit apartamentul sus-menţionat prin cumpărare la insistenţele defunctei, la data de 04.03.1992 achitând în întregime preţul acestuia şi ulterior toate taxele şi impozitele aferente; obligarea pârâtei MM la predarea apartamentului către reclamanţii proprietari.

În subsidiar s-a solicitat obligarea pârâtului KL la plata contravalorii apartamentului ce l-a obţinut în baza contractului de vânzare-cumpărare autentic cu nr. 32/11.01.2008 încheiat la BNP Dan Valentin Simion, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt s-au arătat următoarele: reclamanta FI  a fost prietenă şi colegă de serviciu cu defuncta Kovacs Eva, timp de aprox. 30 de ani. Defuncta nu avea pe nimeni în Tg-Mureş, reclamanţii au ajutat-o de câte ori a avut nevoie, când a fost bolnavă, au îngrijit-o luni de zile după operaţie.

În 1992, fiind bolnavă, defuncta i-a rugat pe reclamanţi să cumpere apartamentul în care locuia cu titlu de chirie de la stat, pentru a fi scutită de plata chiriei lunare şi pentru ca reclamanţii să preia toate sarcinile apartamentului, respectiv impozit, reparaţii curente şi chiar costul întreţinerii lunare.

Ca urmare, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu RAGCL-ul la data de 4 martie 1992, iar reclamanţii au achitat în întregime costul locuinţei, iar în data de 2 oct. 1992defuncta a semnat un testament autentic cu nr. 16374/1992 la Notariatul de Stat Tg-Mureş, prin care reclamanta FI a fost instituită legatară particulară pentru apartamentul ce face obiectul cauzei, document prin care a recunoscut faptul cumpărării apartamentului de către reclamanţi.

Reclamanţii mai susţin faptul că defuncta a anunţat şi Asociaţia de Locatari că apartamentul a fost cumpărat de aceştia şi că în viitor cheltuielile de reparaţie a blocului şi costul întreţinerii vor fi achitate parţial de reclamanţi. Ca urmare, reclamanţii în anii ce au urmat au achitat impozitul, cota ce revenea pentru reparaţiile de la bloc, au ajutat-o pe defunctă în tot ce avea nevoie.

Din anul 2004 pârâtul KL s-a prezentat din partea Comunităţii Evreieşti şi a informat-o pe defunctă că poate primi de la organizaţie şi de la diverse organizaţii, ajutoare materiale, câştigând încrederea bolnavei. De altfel, din anul 1995-1996 defuncta nu mai ieşea din casă şi timp de 8-9 ani înainte de deces era netransportabilă datorită picioarelor bolnave.

Pârâtul îi aducea defunctei să semneze diferite acte, cereri şi declaraţii în vederea obţinerii de ajutoare materiale, pentru înscrierea la un alt medic de familie etc. Cu câteva luni înainte de deces, reclamanţii au rugat-o pe defunctă să încheie actul autentic, iar aceasta a fost surprinsă şi i-a rugat să aibă încredere în ea, afirmând că după decesul ei, apartamentul va fi trecut pe numele reclamantei FI, înmânându-le originalul testamentului.

Din aceste împrejurări reclamanţii au dedus faptul că defuncta nu avea cunoştinţă de testamentul făcut în favoarea pârâtului la data de 5 iulie 2005. Se mai arată că este cert faptul că defuncta nu s-a deplasat la notarul public, fiind netransportabilă şi nici notarul nu a fost acasă la ea, fiind posibil ca defuncta să fi semnat testamentul crezând că este una din declaraţiile şi formularele pe care pârâtul i le aducea în mod curent spre semnare.

Reclamanţii afirmă că pârâtul a dat dovadă de viclenie atunci când a inserat în testament, ca o sarcină pentru el, obligaţia de a plăti la 6 luni de la decesul defuncte, câte 1000 euro celor două asistente care o îngrijeau pe defunctă, pentru a-şi asigura eventuale declaraţii favorabile sieşi.

În vara anului 2005 reclamanţii au fost plecaţi din ţară timp de 2 luni, timp în care prin mijloace viclene, prin înşelăciune pârâtul a obţinut testamentul, despre care nu a ştiut nici testatoarea nici reclamanţii care au cumpărat apartamentul sub numele ei.

După moartea defunctei Kovacs, Eva, reclamanţii au solicitat de la pârât certificatul de deces în original pentru a dezbate succesiunea, dar acesta i-a informat despre testamentul în favoarea sa şi le-a dat o copie de pe certificatul de deces, spunând că originalul a fost reţinut de Comunitatea Evreiască.

Notarul la care reclamanţii au încercat să dezbată succesiunea le-a spus că la 8 zile după decesul defunctei s-a dezbătut succesiunea de către pârâtul de rând 1, care în mai puţin de 2 luni a şi înstrăinat apartamentul către pârâta de rând 2, despre care reclamanţii ştiu că este rudă cu primul pârât şi are cunoştinţă de modul în care acesta a obţinut dreptul de proprietate asupra apartamentului.

Reclamanţii l-au notificat pe pârâtul de rând 1 anterior vânzării apartamentului, acesta nu s-a prezentat, doar fiica sa care le-a cerut toate documentele de cumpărare a apartamentului, iar ulterior pârâtul a înstrăinat de urgenţă apartamentul, graba sa fiind o altă dovadă a vicleniei şi imoralităţii acestuia.

În drept au fost invocate prevederile art. 962, 969, 948, 960 şi 961 Cod Civil.

Pârâtul KL a formulat întâmpinare (f. 22-23), prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii în constatare, faţă de prevederile art. 111 Cod proced. civilă, având în vedere că acţiunea reclamanţilor este în realitate o acţiune în revendicare deghizată, deci o acţiune în realizare.  A mai fost invocată excepţia netimbrării acţiunii. Prin întâmpinare s-a arătat faptul că lipseşte motivarea în fapt şi în drept a acţiunii introductive, respectiv a petitului de constatare a nulităţii absolute a testamentului autentic şi a certificatului de legatar redactate în favoarea pârâtului de rând 1.

Pe de altă parte, pârâtul arată că testamentul este ferit de orice critică, testatoarea era perfect lucidă la data redactării testamentului, era doar imobilizată din cauza osteoporozei, iar notarul Holbach Ştefan s-a deplasat la domiciliul testatoarei, aşa cum se menţionează şi în încheierea de autentificare nr. 1007/5 iulie 2005. Susţinerile reclamanţilor conform cărora testatoarea nu a semnat testamentul, ori a semnat fără să ştie conţinutul sunt susţineri nereale, infirmate de actul autentic.

Se arată că pârâtul KL a fost instituit de defunctă legatar universal întrucât din anul 1990 a ajutat-o pe aceasta în aprovizionarea menajului, îi efectua plăţile curente. O cunoştea pe defuntă din anul 1940, fiind bun prieten cu fraţii săi Kovacs Pal (decedat) şi Kovacs Andrei. Din anul 2000 pârâtul de rând 1 a adus defunctei mâncare zilnic timp de 1 an, apoi de 2 ori pe săptămână. Din anul 2000 defuncta a avut osteoporoză la ambele picioare, având nevoie de îngrijire permanentă. Reclamanţii doreau să o interneze la un azil, ceea ce defuncta a refuzat. La cererea ei şi a fratelui Kovacs Andrei din Isarael au fost angajate două îngrijitoare de către pârât. Administrarea averii defunctei, cumpărarea apartamentului şi în parte gătitul era în sarcina pârâtului şi a soţiei acestuia.

Se mai arată că este falsă susţinerea reclamanţilor conform căreia preţul locuinţei ar fi fost achitat de aceştia. Preţul locuinţei a fost achitat de defunctă cu chitanţele nr. 246/29 iulie 1991 – avans în sumă de 24.095 lei şi chitanţa nr. 154653/4 martie 1992 – diferenţă de 53.000 lei. Astfel, defuncta avea o bună stare materială, avea o pensie de 12.000.000 ROL; trimestrial primea 400 euro din Germania ca despăgubire pentru deportare, sume de bani în dolari şi euro de la fratele său din Israel. Apartamentul testat a fost cumpărat din economiile personale şi banii primiţi de la fratele din Israel.

Se mai arată că în cazul în care reclamanţii i-ar fi împrumutat defunctei sume de bani, ar fi existat un contract de împrumut ori chitanţele de plată nu ar fi fost în posesia defunctei.

Se susţine în întâmpinare că nu defuncta era cea ajutată de reclamanţi, ci reclamanţii primeau cadouri din partea defunctei pentru orice serviciu prestat acesteia, din resursele defunctei. Pârâtul personal a scos de la bancă 400 de valută, din care reclamanţii au primit 400 de dolari. De asemenea, nu sunt adevărate nici afirmaţiile reclamanţilor conform cărora aceştia ar fi achitat impozitul, de vreme ce defuncta, ca persecutată rasial a beneficiat de prevederile Legii nr. 118/1995 şi a fost scutită de plata impozitului.

În declaraţia autentificată din data de 11.02.2008 dată în faţa notarului Zwy Manor din Israel, fratele defunctei Kovacs Andrei a arătat că apartamentul defunctei a fost cumpărat cu ajutorul financiar al fratelui, că defuncta nu a fost mulţumită de comportamentul familiei Fabian şi în luna august 2007 i-a adus la cunoştinţă schimbarea beneficiarului testamentului.

În drept, prin întâmpinare au fost invocate prevederile art. 111 Cod proced. civilă, art. 856, art. 888 şi art. 889 Cod Civil.

Pârâta MM a formulat întâmpinare (f. 84), prin care a solicitat respingerea acţiunii reclamanţilor ca neîntemeiată, cu obligarea la cheltuieli de judecată. A arătat pârâta de rând 2 faptul că la data de 11.01.2008 a cumpărat prin contract autentic apartamentul nr. 13 din Tg-Mureş, str. Gh. Doja nr. 34 A, achitând integral şi cu bună-credinţă preţul acestuia către vânzător, constatând că acesta din urmă era şi proprietarul de drept al acestuia.

În probaţiune s-au depus înscrisuri în copie: testament autentificat sub nr. 16374/2.10.1992 (f. 6), testament în favoarea pârâtului KL (f. 8, 24), certificat de deces (f. 9), extras CF (f. 10-11), contract de vânzare-cumpărare nr. 1569/4.03.1992 (f. 12-13, 26), notificare adresată pârâtului la data de 05.12.2007 (f. 14), adeverinţe medicale (f. 25), chitanţe de plată a apartamentului pe numele Kovacs Eva (f. 27), declaraţie notarială (f. 28-29), chitanţe de plată impozit etc.(f. 30-34), contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 32/22.01.2008 (f. 35-36), rezoluţia procurorului din dosarul nr. 1452/P/2008 al parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Mureş (f. 120), planşe foto (f. 152-154, 198-200), copie carnet CEC al defunctei (f. 162-166), extras de cont al defunctei (f. 168-169), venituri lunare ale defunctei din pensie şi despăgubiri pentru deportare şi muncă forţată (f. 177-188), anunţ presă (f. 189-190), declaraţii extrajudiciare (f. 195-197), concluzii scrise (f. 207, 212).

În notele de şedinţă depuse la data de 26 mai 2008 (f. 45), reclamanţii au arătat că până în anul 2000 defuncta a datorat impozit, pe care l-au achitat reclamanţii. Aceştia au vizitat-o săptămânal pe defunctă aducându-i alimente sau dulciuri, îngrijind-o „fără obligaţie şi fără acte”.

Reclamanţii au mai depus în probaţiune: cerere de cumpărare din mai 1991 formulată de defunctă (f. 46), proces-verbal de predare-primire a locuinţei (f. 47), contract de vânzare-cumpărare a locuinţei (f. 56), chitanţe de achitare a chiriei (f. 50), chitanţe de plată a impozitului (f. 51-54).

În cauză au mai fost administrate următoarele probe: interogatoriul reclamanţilor (f. 107-108), interogatoriul pârâtului de rând 1 (f. 109-110), interogatoriul pârâtei de rând 2 (f. 122), proba testimonială cu martorii Mărginean Minodora Adela (f. 123), Moiceanu Ioan Dorel (f. 124), Miklos Paraschiva (f. 191), Csernovits Samoilă-Fărcaş (f. 192), Papai Susana (f. 203), Szabo Anamaria (f. 204).

Analizând actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Reclamanta FI  a fost prietenă şi colegă de serviciu cu defuncta Kovacs Eva, timp de aprox. 30 de ani. Defuncta nu avea nici o rudă apropiată în Tg-Mureş, iar reclamanţii au ajutat-o adeseori, inclusiv când a fost bolnavă, au îngrijit-o periodic anumite perioade de timp.

În 1992, fiind bolnavă, defuncta Kovacs Eva a apelat la reclamanţi pentru ca aceştia să o ajute faptic şi financiar să-şi cumpere apartamentul în care locuia cu chirie, iar reclamanţii au ajutat-o adeseori să achite sarcinile apartamentului, respectiv impozit, reparaţii curente şi chiar costul întreţinerii lunare.

Ca urmare, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu RAGCL-ul la data de 4 martie 1992 (f. 12-13) pe baza unui împrumut pe care l-au acordat reclamanţii defunctei, iar în data de 2 oct. 1992 defuncta a semnat un testament autentic cu nr. 16374/1992 la Notariatul de Stat Tg-Mureş, prin care reclamanta FI a fost instituită legatară particulară pentru apartamentul ce face obiectul cauzei (f. 6).

Ulterior la data de 5 iulie 2005 defuncta Kovacs Eva a redactat un alt testament autentificat sub nr. 1007 la BNP Holbach (f. 24), prin care a lăsat întreaga sa avere mobilă şi imobilă pârâtului KL.

Acţiunea reclamanţilor este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

În baza art. 1169 Cod civil, „cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească”.

Testamentul ca act juridic unilateral, gratuit, personal şi solemn, pentru cauză de moarte este esenţialmente revocabil. (art. 800-802 Cod Civil)

Prin cererea introductivă de instanţă s-a solicitat în principal constatarea nulităţii absolute a testamentului autentic din 5 iulie 2005 al defunctei Kovacs Eva. Nulitatea este o sancţiune civilă constând în desfiinţarea retroactivă a unui act juridic încheiat cu încălcarea cerinţelor legale. Condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii sunt prevăzute de art. 948 Cod Civil: capacitate deplină, obiect determinat, consimţământ valabil şi cauză licită.

Nulitatea absolută intervine atunci când actul juridic este lipsit cu desăvârşire de unul din elementele sale esenţiale sus-menţionate sau când este întocmit cu nerespectarea formei solemne prevăzute de lege.

Deşi reclamanţii au solicitat constatarea nulităţii absolute în cauză, prin motivele de fapt şi prin textele de lege invocate în drept, în susţinerea acţiunii introductive au fost invocate şi motive de nulitate relativă ale actului juridic atacat, respectiv dolul şi eroarea la încheierea testamentului de către defunctă, reglementate de art. 853 şi urm. Cod Civil.

Analizând cauzele de nulitate invocate de reclamanţi, din probele administrate în cauză instanţa reţine că defuncta Kovacs Eva era lucidă şi pe deplin conştientă până în ultimele zile ale vieţii sale, deşi imobilizată la pat, astfel încât instanţa nu poate reţine lipsa capacităţii testamentare a defunctei, cauză de nulitate care ar fi fost incidentă doar în ipoteza în care ar fi fost lovită de incapacitate.

Starea de sănătate mentală nealterată, starea de conştienţă deplină a defunctei Kovacs Eva în momentul redactării testamentului atacat este atestată de martorii audiaţi în cauză, respectiv Moiceanu Ioan Dorel (f. 124), Miklos Paraschiv (f. 191), Csernovits Samoilă (f. 192). Pe baza acestor probe, neinfirmate de nici o altă probă administrată în cauză, instanţa reţine că nu s-a dovedit de către reclamanţi afectarea capacităţii testatoarei în momentul redactării testamentului din 5 iulie 2005. De altfel, reclamanţii nici nu au propus administrarea probei cu expertiza medico-legală psihiatrică a defunctei pe acest aspect, neoperând motivul de nulitate absolută invocat prin cererea introductivă şi prevăzut de art. 949, 950 Cod civil rap. la art. 948 Cod Civil.

Asupra susţinerilor reclamanţilor conform cărora semnătura testatoarei de pe testamentul autentic din data de 5 iulie 2005 nu i-ar aparţine acesteia, instanţa constată că în cursul judecăţii reclamanţii nu au contestat semnătura defunctei Kovacs Eva de pe actul autentic, aceste afirmaţii fiind făcute la ultimul termen de judecată din 08.02.2010, atunci când instanţa a constatat închisă cercetarea judecătorească, iar proba cu expertiza grafologică, respectiv verificarea de scripte a fost respinsă ca tardivă de instanţă.

Pe de altă parte, actele a căror anulare se solicită prin acţiunea introductivă de instanţă sunt înscrisuri autentice. Conform prevederilor art. 1173 Cod Civil, un înscris autentic face dovadă până la înscrierea în fals în ceea ce priveşte constatările personale ale agentului instrumentator, percepute cu propriile simţuri. Aceste constatări se referă la identitatea părţilor, prezenţa părţilor în faţa notarului public, însuşirea conţinutului actului, semnarea actului juridic de către părţi, data certă.

Singura modalitate de a demonstra lipsa consimţământului părţilor la încheierea unui act autentic ar fi să se demonstreze că actul a fost semnat de o persoană incapabilă sau de o altă persoană decât autoarea. Admiterea concluziei opuse ar determina aprecierea că se contestă faptul că notarul public şi-ar fi îndeplinit atribuţiile legale la acel moment, legat de realizarea formalităţilor de autentificare a înscrisului, ceea ce nu este cazul în speţă.

Alte motive invocate de reclamanţi în vederea anulării contractului de vânzare-cumpărare şi a certificatului de legatar subsecvent autentificate, respectiv lipsa consimţământului, eroarea obstacol  şi dolul, se circumscriu prevederilor art. 953 şi urm. din Codul civil, care prevăd următoarele: „Consimţământul nu este valabil, când este dat prin eroare, smuls prin violenţă sau surprins prin dol.” (art. 953); „Eroarea nu produce nulitate decât atunci când cade asupra substanţei obiectului convenţiei.” (art. 954); „Dolul este o cauză de nulitate a convenţiei când mijloacele viclene, întrebuinţate de una din părţi, sunt astfel, încât este evident că fără aceste maşinaţii, cealaltă parte n-ar fi contractat. Dolul nu se presupune.” (art. 960)

În sensul celor de mai sus, instanţa reţine că nu s-a făcut dovada de către reclamanţi a cauzelor de nulitate invocate, raportat la prevederile art. 1169 Cod Civil. Astfel, pentru a dovedi că actul autentic nu a fost întocmit în prezenţa şi în faţa notarului public şi că testatoarea nu a cunoscut natura actului pe care l-a încheiat, reclamanţii nu au declanşat în condiţiile Codului de procedură civilă procedura înscrierii în fals.

Dimpotrivă martorii audiaţi în cauză au arătat faptul că, aşa cum reiese din conţinutul încheierii de autentificare nr, 1007/5 iulie 2005, notarul public s-a deplasat la domiciliul testatoarei din Tg-Mureş, str. Gh. Doja nr. 34/A (vezi martora Moklos Paraschiva la fila 191).

Reclamanţii au mai invocat nulitatea testamentului autentificat în data de 5 iulie 2005 ca urmare a vicierii voinţei defunctei de a testa în favoarea pârâtului de rând 1, prin eroarea în care s-a aflat asupra substanţei actului semnat, determinată de activitatea dolosivă a pârâtului.

Aşa cum consacră doctrina de specialitate, în materie de liberalităţi dolul se manifestă sub forma captaţiei şi sugestiei. Captaţia constă în manopere dolosive şi mijloace frauduloase folosite în scopul de a câştiga încrederea dispunătorului şi de a înşela buna lui credinţă pentru a-l determina să-l gratifice prin testament pe autorul captaţiei. Sugestia se exercită prin mijloace ascunse şi tendenţioase în scopul de a sădi în mintea dispunătorului ideea de a constitui un legat pe care nu l-ar fi făcut din proprie iniţiativă.

Liberalitatea poate fi anulată numai dacă manoperele frauduloase au avut drept rezultat alterarea voinţei dispunătorului în sensul că fără exercitarea lor nu ar fi făcut actul respectiv, situaţie care trebuie să fie apreciată pe bază de probe concludente,

Asupra manevrelor dolosive şi înşelăciunii a căror victimă ar fi fost testatoarea Kovacs Eva din partea pârâtului KL nu s-a produs nici o probă certă din partea reclamanţilor.

Dimpotrivă, martorii audiaţi au atestat faptul că relaţiile de prietenie şi încredere între defuncta Kovacs Eva şi pârâtul KL erau reale şi datau cu mult timp înaintea redactării testamentului. Astfel, martora Mărginean Minodora (f. 123) arată faptul că pârâtul o frecventa în virtutea unor relaţii de prietenie cu fratele defunctei din Israel, din anul 2003 pârâtul de rând 1 se ocupa de administrarea banilor defunctei, a plătit din banii defunctei asistentele care o îngrijeau. Martora Miklos Paraschiva (f. 191) arată că din anul 2003 pârâtul de rând 1 era cel care o plătea pentru îngrijirea defunctei Kovacs Eva, îi presta întreţinere constată, iar defuncta era ”conştientă şi foarte recunoscătoare pentru îngrijirea pe care i-o acordam noi cât şi a pârâtului care în ultimii 7 ani venea zilnic la ea… Mâncarea zilnică pentru defunctă era furnizată exclusiv de pârât şi de familia acestuia…”. Martorul Csernovits Samoilă (f. 192) a arătat faptul că deşi „familia Fabian vizita săptămânal pe defunctă, îngrijirea permanentă o furniza familia Karpelesz. În anul 2005 mi-a spus defuncta că în urma unei reflecţii a ajuns la concluzia că familia Karpelesz a ajutat-o în mai mare măsură, a îngrijit-o în mod permanent şi a luat măsura să modifice testamentul care era instituit pentru familia Fabian şi să-l facă beneficiar al testamentului pe KL”.

Dimpotrivă, din probele administrate a reieşit deteriorarea constantă a relaţiilor de încredere dintre reclamanţi şi defunctă, aşa cum se reţine din declaraţia martorei Miklos Parachiva (f. 191): „…după ce a fost evident că defuncta nu se va mai însănătoşi am remarcat că familia Fabian oarecum au abandonat-o, nu o mai vizitau, nu o mai sunau la telefon, nu au mai ajutat-o în nici un fel… În mai multe rânduri familia Fabian m-a rugat telefonic să vorbesc cu defuncta ca să le înmâneze testamentul prin care erau beneficiarii testamentului însă defuncta nu a fost de acord, a spus că aceşti ar fi în stare să o dea în stradă dacă ar intra în posesia testamentului…Defuncta suferea că fusese abandonată de reclamanţi…Am auzit-o pe defunctă certându-se la telefon foarte tare cu dna Fabian deoarece ea a cerut acesteia din urmă un mic ajutor pe care nu l-a primit, drept urmare i-a spus reclamantei că se simte umilită şi trădată de aceasta ca prietenă şi că îşi va schimba atitudinea la rândul ei…”

Astfel, dispoziţiile art. 960 Cod Civil la care se face trimitere prin susţinerile reclamanţilor nu au corespondent în probatoriu, nedovedindu-se existenţa dolului care nu se presupune. Reclamanţii, deşi invocă în acţiune, nu arată în concret care sunt mijloacele viclene prin care pârâtul de rând 1 a ajuns să încheie acea înţelegere. Nici prevederile art. 953 Cod civil nu pot fi aplicate în cauză, privind lipsa consimţământului, deoarece nu s-a demonstrat că reclamanta nu şi-au dat consimţământul valabil, având în vedere că în înscrisul autentificat s-a menţionat faptul că înainte de a-l semna, părţile l-au citit şi au constat că acesta corespunde voinţei lor.

Faptul că reclamanţii nu au ştiut despre schimbarea testamentului în favoarea pârâtului de rând 1 şi că defuncta Kovacs Eva nu le-a spus niciodată nimic despre acest fapt nu constituie în sine o dovadă a faptului că testatoarea însăşi nu ştia despre modificarea testamentului, aşa cum s-a afirmat în mod neîntemeiat de reclamanţi.

Pe de altă parte, instanţa va înlătura ca nesusţinute de probele administrate în cauză şi susţinerile reclamanţilor conform cărora ei au cumpărat apartamentul pe numele reclamantei. Martorii audiaţi în cauză arată că starea materială şi financiară a defunctei Kovacs Eva după anii 1990-1991 s-a îmbunătăţit în chip substanţial, ca urmare a ajutorului material primit de la fratele său din Israel dar şi prin sumele primite cu titlu de despăgubiri din parte statului german.

Astfel, martorul Csernovits Samoilă arată că „defuncta avea venituri suficiente care să-i permită cumpărarea apartamentului din resurse proprii…avea pensie mai mare ca a altor persoane…Avea fraţi în Israel de la care primea trimestrial bani şi bijuterii, avea o excelentă stare financiară…Defuncta a primit despăgubiri materiale pentru deportare şi persecuţie atât de la staul ungar cât şi de la statul german…care se ridică la circa 25.000 de dolari…”

În sprijinul aceeaşi stări de fapt instanţa reţine declaraţia martorei Szabo Anamaria (f. 204), care arată că „…eu personal o dată la doi ani aduceam diverse sume de bani de la fratele defunctei din Israel pentru a ajuta la întreţinerea lui Kovacs Eva…În anul 1991 fratele defunctei mi-a dat suma totală de 700 de dolari pentru a-i duce defunctei şi mi-a spus că ştie că aceasta are intenţia de a-şi cumpăra apartamentul…”

Deşi martorul Moiceanu Dorel (f. 124) propus de reclamanţi afirmă că ştie din spusele reclamanţilor, confirmate ulterior de defunctă, că ei ar fi achitat preţul apartamentului (defunctei) în mai multe tranşe şi că în acest scop au făcut şi un împrumut de la numita Papai Susana, martorul nu a asistat personal la predarea unor sume de bani de către reclamanţi şi nici nu poate preciza dincolo de orice dubiu cu ce titlu s-ar fi dat de către reclamanţi sumele de bani către defunctă.

Se reţine că într-adevăr reclamanţii au contribuit cu sume de bani la cumpărarea apartamentului de către defuncta Kovacs Eva, însă din ansamblul probelor administrate, inclusiv înscrisuri, contract de vânzare-cumpărare, chitanţe de achitare a ratelor, coroborate cu declaraţia martorei Miklos Paraschiva, instanţa reţine că, în fapt, reclamanţii au acordat defunctei în anul 1991 un împrumut pentru ca aceasta să-şi cumpere apartamentul în care locuia cu chirie: „…La sfatul reclamantei FI ca şi a fraţilor din Israel (defuncta) a încheiat contractul de vânzare-cumpărare şi a plătit avansul din banii oferiţi cu împrumut de reclamanţi. Acest împrumut l-a returnat ulterior integral reclamanţilor şi ulterior defuncta a achitat întreg preţul apartamentului din resurse proprii…” (f. 191)

Acest fapt este confirmat chiar de declaraţia martorei Papai Susana propusă de reclamanţi (f. 203), care arată că „câteodată pentru diferite cheltuieli privind impozite sau întreţinere la apartament şi defuncta le dădea reclamanţilor bani să plătească o parte din cheltuieli”.

Faptul că reclamanţii au ajutat-o pe defunctă cu seme de bani la cumpărarea apartamentului, respectiv să achite anumite utilităţi aferente apartamentului sau să efectueze reparaţii la imobil nu le conferă acestora un drept de proprietate asupra imobilului, ci eventual un drept de creanţă supus termenului de prescripţie general.

În ceea ce priveşte petitul de obligare a pârâtei MM la predarea apartamentului către reclamanţi, instanţa reţine că pârâta de rând 2 sus-menţionată a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 13 din Tg-Mureş, str. Gh. Doja nr. 34/A prin contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 32/11.01.2008 la BNP Dan Valentin, iar în cauză nu s-a solicitat anularea acestui contract autentic. Reclamanta nu a indicat în concret şi nici nu a probat motivele de nulitate ale contractului de vânzare-cumpărare încheiat între cei doi pârâţi.

În baza art. 969 Cod civil, „convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante”, iar art. 971 Cod Civil prevede că „în contractele ce au ca obiect translaţia proprietăţii…proprietatea sau dreptul se transmite prin efectul consimţământului părţilor…, chiar când nu i s-a făcut tradiţiunea lucrului.”

În acelaşi timp, instanţa reţine că în baza art. 25 din Legea nr. 115/1938, acţiunea de revendicare împotriva unui terţ care a dobândit imobilul prin act cu titlu oneros nu poate fi admisă decât în ipoteza în care acesta a fost de rea-credinţă în momentul în care a contractat. Mai mult, în baza art. 31 al. 2 din Legea nr. 7/1996 rep., dobânditorul este considerat de bună-credinţă dacă, la data înregistrării cererii de înscriere a dreptului în folosul său, nu a fost notată nici o acţiune prin care se contestă cuprinsul cărţii funciare sau dacă din titlul transmiţătorului şi din cuprinsul cărţii funciare nu reiese nici o neconcordanţă între aceasta şi situaţia juridică reală.

În aceste condiţii de fapt şi de drept expuse anterior, se constată că pârâta MM deţine apartamentul sus-menţionat în baza unui titlu valabil, neatacat şi nedesfiinţat, astfel că petitul respectiv al acţiunii introductive este neîntemeiat şi va fi respins ca atare.

Pentru considerentele de fapt şi de drept dezvoltate în prezenta, instanţa va respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamanţii FI şi FE, în contradictoriu cu pârâţii KL şi MM.

În baza art. 274 al. 1 Cod proced. civilă, reclamanţii fiind parte căzută în pretenţii, vor fi obligaţi la plata către pârâtul KL a sumei de 3000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial achitat cu chitanţa de la fila 202.

Domenii speta

Spete similare