Civil - succesiune - iesire din indiviziune-stramutare

Deliberând asupra cauzei civile, constată următoarele:

Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău la data de 16.09.2010, sub nr. 4908/200/2007, reclamantul, CM, a chemat în judecată pârâta SOCIETATEA CIVILĂ PROFESIONALĂ DE AVOCAŢI ANGHELO & ANGHELO, şi a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună ieşirea din indiviziune asupra imobilului apartament situat în Buzău, str. O, bl. A1, ap. 8, judeţul Buzău, şi să fie atribuite loturi în proporţie de 1/2 fiecare, cu plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii reclamantul a învederat instanţei că prin contractul de vânzare-cumpărare, autentificat de Biroul notarului public Jalba Norica prin încheierea nr. 413/21.02.2003, a cumpărat împreună cu pârâta, Societatea civilă profesională de avocaţi Anghelo & Anghelo, de la S.C. Prod Com Luciu S.R.L., în cote de 1/2 fiecare parte, apartamentul situat în Buzău, str. O, bl. A1, ap. 8, judeţul Buzău, devenind proprietar indiviz împreună cu pârâta. Reclamantul a învederat că pârâta refuză să pună capăt acestei situaţii prin bună-învoială.

În dovedirea acţiunii, reclamantul a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, fiind depus la dosar contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 413/2003 de Biroul notarului public Jalba Norica (f. 3-4).

În drept, reclamantul şi-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispoziţiile art. 728 Cod civil.

În apărare, pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare (f. 10-12) prin care a arătat că este de acord cu cererea de ieşire din indiviziune în cote egale a imobilului cu precizarea că partajarea în natură a imobilului este exclusă de o serie de factori, cum ar fi împărţirea imobilului care are o singură cale de acces, precum şi de afecţiunea actuală a acestuia. Imobilul este sediul său profesional şi este destinat desfăşurării activităţilor specifice calităţii de avocat, ce implică confidenţialitatea informaţiilor furnizate de clienţi, atât prin intermediul documentelor puse la dispoziţie, cât şi cu ocazia consultaţiilor de specialitate acordate de membrii societăţii. În atare condiţii este exclusă ingerinţa unei persoane străine a cărei prezenţă i-ar împiedica să-şi desfăşoare în mod legal profesia. În continuare, pârâta a mai arătat că instanţa urmează a ţine seama şi de faptul ca reclamantul, cetăţean străin, se bucură dosar de un drept de folosinţă asupra terenului indiviz corespunzător cotei sale din apartamentul în litigiu.

În ce priveşte pretenţiile proprii ale pârâtei, aceasta a formulat şi cerere reconvenţională, prin care a solicitat obligarea reclamantului la plata sumei de 217.213.150 ROL, reprezentând partea (reactualizată în funcţie de indicele de inflaţie) din preţul imobilului în valoare totală de 392.000.000 lei şi pe care reclamantul ar fi trebuit să o achite în schimbul cotei sale de 1/2 din imobilul în litigiu.

În motivarea cererii reconvenţionale pârâta-reclamantă a precizat că la data de 21.02.2003 a achiziţionat împreună cu reclamantul, în cote egale, imobilul descris în acţiune, la preţul menţionat în contract, preţ din care reclamantul a achitat numai suma de 16.485.000 lei. Pârâta-reclamantă a învederat că este de remarcat faptul că obligaţia de plată a preţului, asumată de societate şi de reclamant era, în virtutea art. 1057 Cod civil, o obligaţie nedivizibilă, astfel încât creditorul acestei obligaţii putea urmări pe oricare dintre proprietarii indivizi pentru întregul preţ. Diferenţa de preţ a cărei plată era în sarcina reclamantului, în valoare de 182.515.000 lei a fost achitată de societate, aşa cum rezultă din chitanţele de plată emise de vânzătoare-creditoare a preţului. În atari condiţii, ca efect al subrogaţiei legale în drepturile creditorului plătit, art. 1108 pct. 3 Cod civil, pârâta-reclamantă a dobândit toate drepturile pe care creditorul le avea faţă de debitorul său, reclamantul din acest proces, inclusiv dreptul de a-l acţiona în vederea recuperării debitului.

În dovedirea cererii reconvenţionale pârâta-reclamantă a depus la dosar chitanţele din 21.02.2003, 26.06.2003, 10.05.2003, 09.05.2003, 03.04.2003, 04.04.2003, factura nr. 0666201 din 21.02.2003 (f. 13-18).

Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare şi la cererea reconvenţională, precizând că doreşte a se partaja în natură apartamentul, întrucât înţelegerea a fost ca în acesta ambele societăţi să-şi stabilească sediul. Ca răspuns la cererea reconvenţională, reclamantul-pârât a solicitat respingerea acesteia, el achitându-şi obligaţiile astfel cum au fost prevăzute în contract. Astfel, la data autentificării contractului de vânzare-cumpărare reclamantul-pârât a achitat 5.000 USD şi pârâta-reclamantă 5.000 USD, iar până la data de 31.03.2003, reclamantul-pârât a plătit 1.000 USD, conform contractului de vânzare-cumpărare, care prevede expres că la data autentificării a fost încasată suma de 10.000 USD de la cumpărători, iar diferenţa urma să fie încasată de la cumpărători până la 31.03.2003.

Instanţa legal învestită cu judecarea cererii a soluţionat procesul prin sentinţa civilă nr. 228/2006 pronunţată la data de 17 ianuarie 2006 în dosarul nr. 2529/2005 (număr vechi) al Judecătoriei Buzău (f. 148-150), prin care a admis cererea formulată de reclamantul-pârât, a respins cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă, a dispus sistarea stării de indiviziune şi atribuirea pârâtei-reclamante, în natură, a imobilului, cu obligaţia acesteia de a achita reclamantului-pârât sultă compensatorie în cuantum de 582.350.000 ROL.

Pârâta-reclamantă, SCPA Angelo & Angelo, a formulat apel împotriva sentinţei civile nr. 228/2006, care a fost soluţionat prin decizia civilă nr. 48/2007 pronunţată la data de 09 februarie 2007 în dosarul nr. 641/2006 al Tribunalului Buzău, prin care instanţa de apel a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul că a obligat pârâta-reclamantă să plătească reclamantului-pârât sultă în cuantum de 51.608 lei, ca urmare a efectuării unei noi expertize de evaluare a imobilului.

Împotriva deciziei instanţei de apel pârâta-reclamantă, SCPA Angelo & Angelo, a formulat recurs, care a fost soluţionat prin decizia nr. 562/2007 pronunţată la data de 25.05.2007 în dosarul nr. 1029/42/2007 a Curţii de apel Ploieşti, prin care instanţa de recurs a admis recursul pârâtei-reclamante, a casat decizia civilă şi sentinţa civilă a primei instanţe de fond şi a trimis cauza spre rejudecare la prima instanţă de fond potrivit considerentelor deciziei de recurs.

În motivarea deciziei de recurs, instanţa a reţinut că, prin cererea reconvenţională pârâta-reclamantă a solicitat obligarea reclamantului-pârât la plata sumei de 217.213.150 ROL reprezentând partea din preţul imobilului, în valoare totală de 392.000.000 ROL şi pe care reclamantul-pârât ar fi trebuit să o achite în schimbul dobândirii în proprietate a cotei sale de 1/2 din imobilul în litigiu. În continuare, instanţa de recurs a reţinut că pârâta-reclamantă a depus la dosar factura nr. 06662001/21.02.2003, emisă la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare pentru valoarea stabilită în contract, şi chitanţe de plată a sumei facturate, aşa încât s-a reţinut că anumite sume au fost achitate împreună de ambele părţi, iar alte sume au fost achitate numai de pârâta-reclamantă. În consecinţă, instanţa de recurs a reţinut că, deşi sunt acte doveditoare din care rezultă că pârâta-reclamantă are un drept de creanţă împotriva reclamantului-pârât, reprezentând partea din preţul apartamentului pe care trebuia să o achite reclamantul pentru cota sa de proprietate, de 1/2, în mod greşit instanţele de fond au respins cererea reconvenţională.

Ca urmare a casării cu trimitere, cauza a fost re-înregistrată la prima instanţă de fond, Judecătoria Buzău, la data de 20.06.2007, sub nr. 4908/200/2007. ca urmare a admiterii cererii de strămutare a judecăţii, dispusă prin încheierea nr. 7482 pronunţată la data de 10 iulie 2009 în dosarul nr. 1406/1/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Judecătoria Buzău, prin încheierea din data de 02.09.2009 pronunţată în dosarul nr. 4908/200/2007, a scos cauza de pe rol şi, în baza art. 40 alin. (1) Cod procedură civilă, a înaintat dosarul Judecătoriei Tîrgu-Mureş, spre continuarea judecăţii.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Tîrgu-Mureş la data de 16.09.2009, sub nr. 4908/200/2009.

În cauză, instanţa a încuviinţat, atât pentru reclamantul-pârât, cât şi pentru pârâta-reclamantă, administrarea probei cu înscrisuri, a încuviinţat pentru reclamantul-pârât administrarea probei cu martori, fiind audiat martorul Gheorghe Tănase (f. 33), şi, pentru pârâta-reclamantă, administrarea probei cu expertiza tehnică - specialitatea expertiză contabilă (f. 42-54)

Analizând ansamblul probelor administrate în cauză, instanţa reţine următoarele:

Reclamantul-pârât, prin cererea de chemare în judecată, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta-reclamantă, încetarea stării de coproprietate pe cote-părţi asupra bunului imobil - apartament - situat în Buzău, str. O, bloc A1, scara A, ap. 8, judeţul Buzău şi partajarea acestuia în materialitatea lui în proporţie corespunzătoare cotei-părţi de 1/2 din dreptul de proprietate asupra acestuia, pentru fiecare parte.

Instanţa reţine că, la data de 21.02.2003, a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare cumpărare având ca obiect imobilul în litigiu între S.C. Prod Com Lucis S.R.L., în calitate de vânzătoare, şi părţile din prezenta cauză, CM şi Societatea civilă profesională de avocaţi Anghelo & Anghelo, în calitate de cumpărători, fiecare dintre cumpărători dobândind o cotă-parte de 1/2 din dreptul de proprietate asupra imobilului, contra preţului total de 12.000 USD, echivalentul a 392.000.000 ROL la data contractului, aşa cum rezultă din înscrisul autentic constatator al contractului de vânzare-cumpărare (f. 3).

În ce priveşte obiectul juridic al contractului de vânzare-cumpărare, instanţa reţine că atât reclamantul-pârât, cât şi pârâta-reclamantă, au dobândit, fiecare, cota-parte de 1/2 din dreptul de proprietate asupra imobilului - apartament - situat în Buzău, str. O, bloc A1, scara A, ap. 8, judeţul Buzău, aspect care nu a fost contestat de niciuna dintre părţi, aşa cum rezultă neîndoielnic din cuprinsul înscrisului autentic constatator al contractului de vânzare-cumpărare (f. 3) şi din declaraţia martorului Gheorghe Tănase (f. 33).

În continuare, în ce priveşte cererea de chemare în judecată, instanţa va sista starea de coproprietate pe cote-părţi ideale şi abstracte din dreptul de proprietate asupra imobilului şi va dispune ieşirea din indiviziune a părţilor prin atribuirea bunului imobil în natură pârâtei-reclamante, cu obligarea acesteia de a plăti reclamantului-pârât sultă compensatorie reprezentând valoarea actualizată a cotei-părţi de 1/2 din dreptul de proprietate asupra imobilului. Soluţia atribuirii imobilului în natură pârâtei-reclamante se întemeiază, pe de o parte, pe imposibilitatea partajării imobilului în materialitatea lui în beneficiul fiecăruia dintre cei doi coproprietari (aşa cum a reţinut expertul Ardac Ioan (f. 96 - primul dosar de fond)), iar, pe de altă parte, pe faptul că imobilul în litigiu este folosit ca sediu de activitate de pârâta-reclamantă şi, de asemenea, în considerarea faptului că reclamantul-pârât este cetăţean italian, care nu ar fi dobândit decât un drept de superficie asupra terenului aferent apartamentului, aşa încât, prin această soluţie se simplifică şi situaţia juridică a imobilului.

În ce priveşte stabilirea valorii sultei cuvenite reclamantului-pârât, instanţa reţine că pârâta-reclamantă a declarat că nu are obiecţiuni în ce priveşte raportul de expertiză întocmit în cauză şi că solicită admiterea cererii de chemare în judecată, conform concluziilor raportului de expertiză (f. 57). În continuare, reţine că reclamantul-pârât a solicitat, conform concluziilor scrise depuse, ca instanţa să se raporteze, în scopul stabilirii valorii sultei compensatorii, la valoarea în lei a preţului contractului de vânzare-cumpărare, actualizată prin metoda de calcul VAN folosită de expertul tehnic pentru determinarea valorii actualizate nete a sumelor de bani plătite de părţi ca preţ.

Instanţa reţine că preţul contractului de vânzare-cumpărare a fost convenit la 12.000 USD, echivalentul a 392.000.000 ROL la data autentificării înscrisului constatator al contractului, din care vânzătoarea, S.C. Prod Com Luciu S.R.L., a primit de la cumpărători, CM şi Societatea civilă profesională de avocaţi Anghelo & Anghelo, suma de 10.000 USD la data autentificării, urmând ca diferenţa de 2.000 USD să fie primită de vânzătoare integral cel mai târziu la data de 30.03.2003, aşa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare.

În ce priveşte modalitatea de plată a preţului părţile au afirmat aspecte şi împrejurări diferite şi neconcordante, astfel că necesită stabilirea acesteia pe baza probelor administrate. Astfel, reclamantul-pârât a afirmat că fiecare dintre cumpărători a plătit, la momentul autentificării contractului de vânzare-cumpărare, suma de 5.000 USD, urmând ca până la termenul prevăzut în contract fiecare să plătească vânzătoarei diferenţa din partea din preţ corespunzătoare, de 1.000 USD. Pârâta-reclamantă a arătat că preţul bunului a fost achitat în mare parte de ea, reclamantul-pârât achitând doar suma de 16.485.000 lei, aşa încât a pretins suma de 217.213.150 ROL de la reclamantul-pârât, sumă reprezentând partea din preţul bunului pe care a plătit-o în contul acestuia. Pârâta-reclamantă a mai afirmat că obligaţia de plată a preţului asumată de cei doi cumpărători era o obligaţie nedivizibilă, motiv care a determinat-o să achite şi partea reclamantului-pârât din preţul bunului, iar, ca efect al subrogaţiei legale în drepturile creditorului plătit, pârâta-reclamantă a dobândit toate drepturile acestuia faţă de debitorul său, aspecte care rezultă din chitanţele eliberate pe numele societăţii pârâte-reclamante.

Instanţa, în privinţa aspectelor şi împrejurărilor legate de plata preţului, care interesează în egală măsură soluţionarea cererii de chemare în judecată şi soluţionarea cererii reconvenţionale, reţine că fiecare dintre cumpărători a plătit la data autentificării contractului de vânzare-cumpărare suma de 5.000 USD, aşa cum rezultă neîndoielnic şi din cuprinsul contractului, unde se arată că "societatea vânzătoare a primit de la cumpărători (iar nu de la cumpărătoare sau cumpărător), suma de 10.000 USD". Astfel, instanţa reţine că înscrisul autentic constatator al contractului de vânzare-cumpărare cumpărare reprezintă un mijloc de probă cu forţă probantă deosebită, împotriva căruia nu se poate dovedi decât ca urmare a înscrierii în fals, conform regulilor în materie, ceea ce nu s-a realizat în cauză. Nu pot fi reţinute argumentele pârâtei-reclamante cu privire la caracterul indivizibil al obligaţiei de plată a preţului, deoarece obligaţia indivizibilă este acea obligaţie cu pluralitate de subiecte al cărei obiect nu este susceptibil de divizare prin natura sa ori prin convenţia părţilor. Or, în cauză, obiectul obligaţiei de plată a preţului este o sumă de bani, care prin natura sa este oricând susceptibilă de divizare; de asemenea, în cauză, părţile din contractul de vânzare-cumpărare nu au inserat o clauză în contract prin care să prevadă expres caracterul indivizibil al obligaţiei de plată a preţului, aşa încât, în ce priveşte raportul juridic izvorât din contract, este aplicabilă regula generală în materia obligaţiilor cu pluralitate de subiecte, divizibilitatea obligaţiei. În concluzie, obligaţia de plată a preţului nu este indivizibilă şi, în consecinţă, nu poate fi acceptată afirmaţia pârâtei-reclamante că acesta a fost motivul pentru care a plătit ea însăşi partea din preţ care era în sarcina reclamantului-pârât. În final, instanţa reţine că prin precizările făcute părţile au acceptat valoarea a imobilului ca fiind valoarea preţului actualizată de expert în raport cu dobânda legală a BNR, respectiv cu valoarea de 45.874 lei, valoare care reprezintă sulta compensatorie datorată de pârâta-reclamantă reclamantului-pârât, contravaloarea cotei-părţi de 1/2 din dreptul de proprietate asupra imobilului în cauză.

În ce priveşte cererea reconvenţională, instanţa reţine că pârâta-reclamantă invocă în sprijinul afirmaţiilor sale factura fiscală emisă şi chitanţele eliberate de vânzătoare, respectiv aspectul că majoritatea acestora au fost emise pe numele societăţii pârâte-reclamante, nu şi pe numele reclamantului-pârât, aspect care, în opinia pârâtei-reclamante, face dovada deplină a cuantumului acestuia. Instanţa reţine că nu poate fi primite argumentele pârâtei-reclamante. Astfel, trebuie deosebit între raportul juridic dintre vânzătoare şi cei doi cumpărători, raport izvorât în temeiul contractului de vânzare-cumpărare, şi raportul juridic dintre cei doi cumpărători între ei. În ce priveşte dovada eliberării cumpărătorilor de obligaţia de plată a preţului în raport cu vânzătoarea, chitanţele eliberate de vânzătoare, indiferent pe numele căruia dintre cei doi cumpărători ar fi fost emise, reprezintă mijloace de probă scrise şi fac dovada plăţii până la dovada contrară, conform regulilor generale în materia probelor. În ce priveşte raportul juridic civil dintre cei doi cumpărători, între ei, chitanţele eliberate de vânzătoare nu reprezintă mijloace de probă decât în măsura în care tind să dovedească faptul că preţul (sau o parte din preţ) a fost efectiv plătit şi, eventual, cuantumul preţului plătit, fără să constituie dovezi privitoare la persoana care a plătit, provenienţa banilor, dacă o persoană a plătit pentru altul sau nu, etc. Astfel, în raportul dintre vânzătoare şi cumpărători, chitanţele eliberate de vânzătoare sunt, din punct de vedere al clasificării mijloacelor de probă, înscrisuri sub semnătură privată, având forţa probantă a unui înscris sub semnătură privată. Însă, în raporturile dintre cei doi cumpărători între ei, chitanţele emise de vânzătoare au valoarea unor simple înscrisuri, conţinutul real al raportului juridic putând fi dovedit prin mijloacele de probă admise de lege. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 1176 Cod civil, actul sub semnătură privată, recunoscut de acela cărui se opune, sau privit, după lege, ca recunoscut, are acelaşi efect ca actul autentic, între acei care l-au subscris şi între cei care reprezintă drepturile lor.

În cauză, pe lângă mijloacele de probă solicitate şi administrate, instanţa se va folosi şi de prezumţiile simple, mijloc de probă pe care legea l-a pus la dispoziţia judecătorului, conform dispoziţiilor art. 1199 şi 1203 Cod civil, deoarece, pe de o parte, norma de drept este caracterizată de generalitate, neputând cuprinde toate situaţiile particulare, iar, pe de altă parte, anumite prezumţii pot fi desprinse luând în considerare ceea ce se întâmplă mai des (praesumptio sumitur de eo quod plerumque fit). Aşadar, instanţa reţine că fiecare dintre părţi, reclamantul-pârât şi pârâta-reclamantă, a plătit suma de 5.000 USD la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, aspect care nu poate fi combătut în contra înscrisului autentic. În continuare, instanţa reţine că între reclamantul-pârât şi pârâta-reclamantă a existat un contract de asistenţă juridică, deoarece reclamantul-pârât era om de afaceri străin şi a apreciat că are nevoie de asistenţă juridică specializată - asistenţă juridică şi reprezentare, aşa cum rezultă din contractul încheiat între părţi la data de 28.08.2002 şi depus la dosar (f. 46). Contractul de vânzare-cumpărare al imobilului în litigiu a fost încheiat la data de 21.02.2003, deci la un interval destul de scurt după încheierea contractului de asistenţă juridică, aşa încât foarte probabil că acesta nu fusese desfiinţat la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare. Se naşte, în consecinţă, o prezumţie suficient de puternică în favoarea veridicităţii afirmaţiilor reclamantului-pârât, prezumţie care nu a fost combătută de probele administrate de pârâta-reclamantă în cadrul procesului. În raport cu vânzătoarea, terţ faţă de contractul de reprezentare juridică, avocaţii pârâtei-reclamante generau aparenţa de mandatari profesionişti ai persoanei reclamantului-pârât, aşa încât se explică uşor faptul că anumite chitanţe au fost eliberate doar pe numele societăţii de avocatură, iar nu şi pe numele reclamantului-pârât. De altfel, afirmaţiile pârâtei nu sunt coerente, deoarece, pe de o parte, dacă se efectuează calculul corespunzător sumele afirmate nu corespund. Astfel, dacă se împarte la doi preţul total rezultă suma de 196.000.000 ROL partea fiecărui cumpărător. Din această sumă, pârâta-reclamantă afirmă că reclamantul-pârât a plătit suma de 16.485.000 ROL, care, dacă este scăzută din partea aferentă reclamantului-pârât, rezultă suma de 179.515.000 ROL, care nu corespunde cu sumele pretins plătite aşa cum reies din cuprinsul chitanţelor eliberate. Mai mult, totalul sumelor achitate aşa cum rezultă din chitanţe, este de 389.470.000 ROL şi nu corespunde cu suma totală reprezentând preţul total al contractului de vânzare-cumpărare 392.000.000 ROL aşa încât se naşte un dubiu serios în legătură cu valoare probantă a acestor chitanţe în raporturile dintre părţile în cauză. În concluzie, sau nu a fost efectuată plata preţului în integralitatea lui, sau nu au fost depuse toate chitanţele, ceea ce este greu de acceptat, atât timp cât pârâta-reclamantă afirmă că plăţile au fost legal înregistrate în contabilitate, ceea ce necesita înregistrarea tuturor operaţiilor, sau chitanţele nu au fost înregistrate în contabilitate. În acest caz, datele din cuprinsul chitanţelor nu pot clarifica prin ele însele adevăratele raporturi juridice dintre cei doi cumpărători, părţile în cauză. O singură chitanţă a fost emisă pe numele unei persoane fizice, Angelo Nicoleta, aceasta fiind cel mai probabil emisă la momentul achitării contravalorii restului de preţ de 1.000 USD.

În concret, prin afirmaţiile şi apărările formulate de pârâta-reclamantă, aceasta a invocat o plată efectuată ca gestiune a intereselor reclamantului-pârât, dar nu a reuşit să facă dovada acesteia, chitanţele, prin ele însele, nefiind suficiente dovezi în acest scop, pentru considerentele expuse anterior. Astfel, indiferent cine a fost persoana care a remis vânzătoarei sumele de bani cu titlu de preţ, pentru a putea avea câştig de cauză în cadrul cererii reconvenţionale, pârâta-reclamantă ar fi trebuit să facă dovada faptului că sumele de bani respective erau ale sale şi nu proveneau de la reclamantul-pârât. Aşadar, pârâta-reclamantă nu a făcut dovada contrară suficient de puternică a faptului că situaţia de fapt în legătură cu plata preţului este alta decât cea care se desprinde din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare. Totodată, nici reclamantul-pârât nu a reuşit să facă dovada faptului că, ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare la notarul public, a plătit diferenţa de preţ în sarcina sa, de 1.000 USD, aşa încât, sub acest aspect, va da crezare pârâtei-reclamante în sensul că aceasta a plătit în locul şi pentru reclamantul-pârât echivalentul diferenţei de preţ, de 1.000 USD, către vânzătoare.

În ce priveşte valoarea dreptului de creanţă, instanţa reţine că dreptul de creanţă al pârâtei-reclamante este în cuantum de 7.584 lei (echivalentul a 1.000 USD la data contractului - 32.667 ROL (392.000.000 ROL ÷ 12.000 USD =  32.667 ROL / 1 USD), actualizată conform algoritmului de calcul utilizat de expert - VAN - determinarea valorii actualizate nete - metodă aleasă de instanţă din cele oferite ca fiind cea mai aproape de valoarea de piaţă actuală a bunului şi a banilor plătiţi cu titlu de preţ, conform solicitărilor părţilor, aşa cum s-a reţinut anterior.

3267309718,73%3.847

3847384720,27%4.627

462746279,59%5.071

507150718,44%5.499

549954997,46%5.909

590959099,46%6.468

646864689,33%7.071

707170717,25%7.584

În ce priveşte opoziţia manifestată de pârâta-reclamantă la verificarea înregistrării în operaţiile contabile a plăţilor respective, conform chitanţelor depuse, invocând limitele deciziei de casare, instanţa constată că decizia instanţei de recurs, prin care s-au casat hotărârile instanţelor de fond şi a fost trimisă cauza spre rejudecare, a statuat în sensul că cererea reconvenţională a pârâtei-reclamante trebuia admisă, deoarece a rezultat din probe faptul că aceasta a plătit în locul şi pentru reclamantul-pârât parte din preţul contractului de vânzare-cumpărare, fără însă a arăta, expres şi lichid, cuantumul dreptului de creanţă. Aşadar, hotărârile fiind casate în întregime, procesul civil a căpătat în faţa instanţei învestită cu rejudecarea după casare caracterul complet devolutiv, în limitele casării, aşa încât toate cererile trebuie reanalizate, toate excepţiile repuse în discuţie şi toate probele readministrate, după caz, instanţa având competenţă deplină pentru reanalizarea probelor şi pronunţarea soluţiei care rezultă din acestea. În concluzie, limitele deciziei de casare au fost respectate, instanţa pronunţând o soluţie conform convingerii formate din analiza ansamblului probelor administrate în cauză.

Instanţa, ţinând cont că părţile au obligaţii reciproce având ca obiect plata unor sume de bani, va opera compensarea acestora în limita sumei mai mici (suma reprezentând dreptul de creanţă al pârâtei-reclamante), care va fi dedusă din suma mai mare (suma reprezentând sulta compensatorie cuvenită reclamantului-pârât).

În continuare, ţinând cont de faptul că în cauză a fost solicitată şi încuviinţată administrarea probei cu expertiza tehnică de specialitate, probă care profită ambelor părţi, şi că nicio parte nu a achitat costul efectuării expertizei, inclusiv onorariul expertului, instanţa le va obliga să plătească expertului suma datorată, corespunzătoare fiecărei părţi, dispoziţia în această privinţă fiind executorie.

În temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) Cod procedură civilă, având în vedere faptul că cererea de chemare în judecată a fost admisă în întregime iar cererea reconvenţională în parte, pârâta fiind căzută în parte în pretenţiile sale, ţinând cont de faptul că îi aparţine culpa procesuală în declanşarea procesului, instanţa o va obliga să plătească reclamantului-pârât cheltuieli de judecată, reprezentând parte din valoarea taxei judiciare de timbru achitată, contravaloarea timbrului judiciar aplicat, contravaloarea timbrului judiciar aplicat, onorariile experţilor şi onorariile avocaţilor.

Domenii speta

Spete similare