Dosar nr. 991/327/2009
SENTINŢA PENALĂ NR.180/20.02.2009
J U D E C A T A :
Prin cererea adresată acestei instanţe comisia pentru propuneri liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Tulcea a solicitat liberarea condiţionată a condamnatului ----------, fiind întrunite cerinţele art. 59 cod penal.
Examinând actele dosarului instanţa retine următoarele: ----------- a fost condamnat prin sentinţa penală nr.75/2007 a Tribunalului Vrancea la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor calificat prevăzută de art.20-art.175 Cod penal. Condamnatul a început executarea pedepsei la 03.08.2006 urmând ca aceasta să expire la 02.08.2010, iar transformată în zile reprezintă 1461 zile.
Pentru a putea deveni propozabil condamnatul trebuie sa execute 2/3 din pedeapsa, adică 974 zile, iar de la data de 03.08.2006 până la 13.02.2009 condamnatul a executat 926 zile, la care se adaugă 50 zile ca urmare a muncii prestate, rezultând un total de 976 zile.
Având în vedere situaţia expusă, la care se adăugă că pe timpul executării pedepsei condamnatul s-a dovedit conştiincios în muncă, dând dovezi temeinice de îndreptare, fiind recompensat, instanţa constată cererea întemeiată, urmând a o admite, fiind întrunite în cauză condiţiile art.59 Cod penal.
Judecătoria Tulcea
Propunere liberare conditionata
Tribunalul București
Liberare condiţionată
Tribunalul Giurgiu
Liberare Condiţionată. Criterii. Timp Executat.
Tribunalul Prahova
Respingerea contestatiei condamnatului impotriva procesului verbal al Comisiei de propuneri de punere in libertate conditionata de la locul de detentie.
Judecătoria Bistrița
LIBERARE CONDIŢIONATĂ. CONDIŢII DE ADMITERE A CERERII