Dosar nr. 192/327/2009
SENTINŢA PENALĂ NR.132/06.02.2009
J U D E C A T A :
Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr.192/327/2009 petentul condamnat ------ a solicitat liberarea sa condiţionată.
Petentul a motivat cererea sa.
La dosarul cauzei s-au depus cerea petentului, adresa nr.15529/15.01.2009 şi procesul verbal nr.52/09.01.2009 emise de Penitenciarul Tulcea.
Examinând actele dosarului instanţa retine următoarele: ---- a fost condamnat prin sentinţa penală nr.956/2007 a Tribunalului Bucureşti Sec.II P la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii prevăzută de Legea nr.143/2000 privind combaterea traficului şi consumului de droguri.
Pentru a putea beneficia de libertate condiţionată este necesară îndeplinirea cumulativă a trei condiţii, respectiv: executarea unei părţi din pedeapsă, care este diferită în funcţie de pedeapsa aplicată de instanţă, vârsta condamnatului şi forma de vinovăţie cu care s-a săvârşit infracţiunea, stăruinţa în muncă şi disciplina condamnatului, iar o treia condiţie priveşte dovezile temeinice de îndreptare de care trebuia să de dovadă.
Condamnatul a început executarea pedepsei la 09.06.2005 urmând ca aceasta să expire la 08.06.2010, iar transformată în zile reprezintă 1826 zile.
Pentru a putea deveni propozabil condamnatul trebuie sa execute 2/3 din pedeapsa, adică 1217 zile, iar de la data de 09.06.2005 până la 09.01.2009 condamnatul a executat 1311 zile, la care se adaugă 0 zile ca urmare a muncii prestate, rezultând un total de 1311 zile.
La data de 10.10.2008 a fost analizat în comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepsei închisorii din cadrul Penitenciarului Tulcea şi amânat până la 09.04.2009 pentru că, deşi apt de muncă, nu a participat la activităţile productive. Acest termen de fost menţinut de Judecătoria Tulcea prin sentinţa penală nr.1221/07.11.2008 şi modificat de Tribunalul Tulcea prin decizia penală nr.187/03.12.2008 pentru data de 09.01.2009.
Se mai menţionează că pe perioada amânării a avut un comportament corespunzător, s-a încadrat în programul ordonat al locului de deţinere, nu s-a semnalat cu abateri disciplinare, nu a fost recompensat şi a beneficiat de liberare condiţionată în anul 2004.
Având în vedere situaţia expusă prin raportare la dispoziţiile art.59 Cod penal, instanţa va aprecia cererea ca fondată, urmând a o admite în acest temei.
Onorariu apărător oficiu în sumă de 100 lei se va vira din fondul MJ către BA Tulcea pentru av. -------.
Judecătoria Găești
LIBERARE CONDIŢIONATĂ-SITUAŢIA ACHITĂRII DESPĂGUBIRILOR CIVILE DISPUSE PRIN SENTINŢA DE CONDAMNARE
Judecătoria Brăila
Liberare condiţionată. Condiţii.
Curtea de Apel București
Revocare liberare condiţionată. Recurs compensatoriu
Tribunalul Satu Mare
Liberare provizorie sub control judiciar. Condiţii de admisibilitate
Judecătoria Vaslui
Liberare condiţionată. Sancţiune disciplinară devenită definitivă între momentul examinării de către instanţa de fond şi soluţionarea recursului Parchetului.