Obiect: internarea medicală
SENTINŢA PENALĂ NR. 58/24.02.2011
Prin sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătorie înregistrată pe rolul acestei instanţe s-a solicitat luarea măsurii de siguranţă a obligării la tratament medical până la însănătoşire faţă de făptuitorul bolnav X..
Din actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:
În perioada iulie – august 2010 făptuitorul bolnav X. a provocat scandal în repetate rânduri la domiciliul său şi a lovit-o pe mama sa şi a ameninţat-o cu moartea.
Existând dubii cu privire la starea psihică a făptuitorului acesta a fost supus unei expertize medico-legale psihiatrice.
Din concluziile expertizei medico legale psihiatrice nr.- xxxx/26.xx.2010 întocmită de SML neamţ instanţa reţine că făptuitorul X. prezintă diagnosticul „Tulburare organică de personalitate şi paranoia toxică şi că acesta are discernământul critic diminuat în raport cu faptele pentru care este cercetat, recomandâdu-se aplicarea măsurii de siguranţă prevăzută de art. 113 cod penal.”
Faţă de starea psihică a făptuitorului în temeiul art. 162 cod proc. penală va admite sesizarea şi în consecinţă va obliga făptuitorul X. să se prezinte în mod regulat la tratament medical până la însănătoşire.
Va dispune plata din fondurile MJ către Baroul de Avocaţi Neamţ a onorariului pentru asistenţă juridică din oficiu pentru făptuitorul bolnav.
În temeiul art 192 al 3 cod proc. penală cheltuielile judiciare avansate de către stat vor rămâne în sarcina acestuia.
Curtea de Apel Alba Iulia
Măsura provizorie a internării medicale. Condiţii de instituire.
Tribunalul Dolj
art.315 lit.c) Cpp, confiscare specială
Tribunalul Mureș
Caracterul termenului de 5 zile prevazut de art.159 alin.1 din CPP, inaintea caruia trebuie formulata propunerea de prelungire a masurii arestarii preventive a inculpatului. De recomandare si nu de decadere.
Curtea de Apel Galați
Individualizarea măsurilor educative aplicate inculpaţilor minori. Stabilirea faţă de inculpatul minor a unei măsuri educative neprivative de libertate în detrimentul măsurilor educative privative de libertate
Judecătoria Babadag
internare medicală nevoluntară