Lovire şi alte violenţe

Dosar nr. XX

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA SĂVENI

Şedinţa publică de la  XX.XX.XXXX

Instanţa constituită din:

Preşedinte - XX

Grefier – XX

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Săveni reprezentat de

Procuror XX

SENTINŢA PENALĂ NR. XX/XXXX

Pe rol se află soluţionarea cauzei penale privind pe inculpatul  AMGH. trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de lovirea sau alte violenţe .prevăzută şi pedepsită de art.193 NCP.

Dezbaterile asupra fondului s-au desfăşurat în şedinţa publică din data de 25.05.2015 când s-au pus concluzii la fond care au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentinţă penală, fiind înregistrate cu mijloace tehnice audio şi când instanţa văzând că pentru deliberare are nevoie de un timp mai îndelungat, a amânat pronunţarea cauzei pentru data de astăzi,XX.XX.XXXX.

INSTANŢA,

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată:

Prin rechizitoriul emis la data de 29.07.2014, în dosarul de urmărire penală având nr. 1309/P/2013 şi înregistrat pe rolul acestei instanţe în data de 30.07.2014, sub nr. 1462/297/2014, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului A.G., fiul lui Toader şi Maria, născut la data de 08.04.1954, în com. Adăşeni, jud. Botoşani, XX, cetăţean român, studii 6 clase, agricultor, căsătorit, cu antecedente penale, pentru comiterea infracţiunii de „lovire sau alte violenţe”, prevăzută de art. 180 alin. 2 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 din Noul Cod Penal.

În actul de sesizare al instanţei s-a arătat în esenţă că în data de  08.09.2013, în jurul orei 18,00, în timp ce numitul AV păşuna turma de oi pe tarlaua Chişc din apropierea com. Mitoc, jud. Botoşani, a fost lovit de către inculpatul AG cu un băţ în zona capului şi a corpului, iar când persoana vătămată AV a încercat să se apere a fost lovit din nou de către inculpat cu pumnul în zona feţei, provocându-i leziuni care au necesitat 8 – 9 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: declaraţiile inculpatului AG (f. 17-21 dup), declaraţia numitului AV (f. 12-15 dup.), declaraţiile martorilor AI (f. 26-27 dup.), CD (f. 28-29 dup.), VC (f. 30-32 dup.) şi CV (f. 33 dup.) şi certificatul medico-legal nr. 1036/D din 12.09.2013 (f. 16 dup.).

Prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu din data de 08.09.2014, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii.

La termenul de judecată din data de 13.10.2014, cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii în extras, în baza art. 374 C. proc. Pen, a actului prin care s-a dispus începerea judecăţii, instanţa a procedat la aducerea la cunoştinţa inculpatului a drepturilor sale procesuale. Consimţind să dea declaraţia în cauză, la termenul din 13.10.2014, inculpatul a fost audiat, context în care acesta a precizat  că nu recunoaşte fapta cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată, precizând că nu a lovit pe persoana vătămată ci doar i-a solicitat acestuia sa părăsească păşunea de lângă stâna sa şi  pe care persoana vătămată păştea fără drept  turma sa de oi. În acest context, inculpatul a susţinut că a fost lovit de persoana vătămată în zona feţii iar în urma acestei lovituri i-au fost smulşi  2 dinţi din gură. Declaraţiile inculpatului a fost consemnată şi ataşată la dosar (f. 66).

La acelaşi termen,  persoana vătămată AVa învederat instanţei că înţelege să se constituie parte civilă în cauză cu suma de 1.538 lei, din care 1500 lei reprezentând daune morale şi 38 lei reprezentând daune materiale constând în contravaloarea certificatului medico-legal (f.67). La termenul din 09.03.2015, invocând art. 20 alin. 5 lit b, partea civilă, prin reprezentant ales, şi-a mărit întinderea pretenţiilor referitoare la daune morale la suma de 5000 lei.

În cursul cercetării judecătoreşti au fost audiaţi martorii VC (f. 74 şi 106), AV  (f.75 şi 112), AM (f. 76) , CD (f. 81), AI (f. 73 şi 120).

La termenul din 25.05.2015 instanţa,  din oficiu, a pus în discuţia parţilor aplicarea art. 5 NCP raportat la art. 15 alin. 2 din Legea 187/2012.

Fiind declarată terminată cercetarea judecătorească în condiţiile art.387 CPP, după închiderea dezbaterilor, instanţa a reţinut cauza spre soluţionare.

Coroborând probele administrate pe parcursul urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti, instanţa constată dovedită vinovăţia inculpatului faţă de săvârşirea faptelor cu privire la care s-a dispus trimiterea sa în judecată, reţinând următoarea situaţie de fapt ce concordă întrutotul cu cea expusă în actul de sesizare al instanţei:

În ziua de 08.09.2013, în jurul orei 18:00, inculpatul AGH aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, sub pretextul că persoana vătămată AV păştea fără drept o turmă de oi pe  tarlaua Chişc din apropierea com. Mitoc, jud. Botoşani, în apropierea stânii sale, pe fondul unei stări conflictuale mai vechi cu persoana vătămată, a început să o ameninţe şi să o lovească cu un băţ pe aceasta în zona capului şi în zona toracică. În acest context  persoana vătămată, la rândul ei, a reacţionat şi a încercat să se apere, moment în care a fost lovit din nou de către inculpat cu pumnul în zona feţei.

 Aceste aspecte rezultă atât din declaraţiile inculpatului AGH (f.66) care nu neaga faptul ca a avut un conflict fizic cu persoana vătămată, arătând însă că el a fost agresat de persoana vătămată, dar recunoscând ca a lovit-o cu mâna pe persoana vătămată atunci când era căzut la pământ, declaraţie care se coroborează în parte cu cea dată de persoană vătămată AV (f. 67).

Aspectele menţionate mai sus rezultă  în principal din declaraţia data atât în cadrul urmăririi penale cât şi în faţa instanţei la termenul din 20.04.2015 a martorului  AI (f. 120) care a susţinut că în ziua incidentului a observat în mod nemijlocit faptul că persoana vătămată AV asile a fost lovită de inculpatul AGH

Astfel, coroborat şi cu faptul că şi în trecut inculpatul a avut mai multe conflicte cu persoana vătămată din acelaşi motiv, cei doi deţinând două suprafeţe de păşune învecinate în tarlaua denumită Chişc, din apropierea localităţii Mitoc, jud Botoşani, susţinerea inculpatului că el ar fi fost victima incidentului, context în care şi-ar fi pierdut doi dinţi, este contrazisă de declaraţiile martorului AI fatele persoanei vătămate -(f. 120), care, în data de 08.09.2013,  aflându-se în stâna persoanei vătămate a auzit răcnete şi când a ieşit din stână a observat în mod direct – de la aproximativ 700 metri-  faptul că persoana vătămată era căzută la pământ iar inculpatul îl lovea cu băţul cu care mâna oile. Martorul a mai precizat faptul că a văzut faptul că persoana vătămată s-a ridicat la un moment dat şi l-a prins de picioare pe inculpat care a căzut la pământ, context în care persoana vătămată i-a luat inculpatului băţul cu care mâna oile. Declaraţiile martorului AI se coroborează şi cu declaraţia martorului  AM (f. 76), care deşi nu  a văzut în mod direct incidentul, a declarat că aproximativ la o oră după conflictul dintre cei doi, a venit la stâna persoanei vătămate unde a constatat că aceasta stătea jos în faţa stânei, context în care persoana vătămată i-a spus faptul că a fost bătut de vecinul lui cu stâna, respectiv inculpatul AGH.

Faptul că inculpatul AGH a folosit la data de 08.09.2013 un obiect contondent atunci când a lovit persoana vătămată este confirmat şi de concluziile certificatului medico-legal nr. 1036/D din 12.09.2013, eliberat de către Serviciul Judeţean de Medicină Legală Botoşani (f. 16 d.u.p.) care la punctul 1 precizează că leziunile suferite de persoana vătămată  AV  pot data din data 08.09.2013 şi au fost produse  prin lovire cu un corp dur alungit şi cu corpuri dure.

În ceea ce priveşte declaraţiile martorilor VC (f. 74 şi 106) şi CD (f. 81) –ginerii inculpatului - din care rezultă că şi inculpatul prezenta – după câteva ore de la incident - urme de violenţa în zona feţei nu este de natură să conducă la reţinerea de către instanţă a unei alte situaţii de fapt, întrucât din tot materialul probator rezultă faptul în cadrul conflictului şi persoana vătămată l-a lovit pe inculpat, însă ca urmare a actelor de violenţă iniţiate şi dezvoltate de inculpat.

Referitor la apărarea inculpatului că el ar fi fost victima agresiunii şi că astfel şi-ar fi pierdut doi dinţi,aceasta este contrazisă de declaraţiile martorului AI –fratele persoanei vătămate -(f. 120) care a precizat că îi scosese anterior conflictului un dinte la cererea inculpatului, dar mai ales de de concluziile certificatului medico-legal nr. 1086/D din 23.09.2013, eliberat de către Serviciul Judeţean de Medicină Legală Botoşani pe numele inculpatului (f. 22 d.u.p.) care la punctul 2 precizează că nu se poate stabili natura traumatică sau perioada producerii lipsei a celor doi dinţi frontali, iar la punctul 3 se precizează „va face proba cu martori”, lucrul pe care inculpatul nu l-a făcut pe toată durata procesului.

Raportat la cele arătate mai sus instanţa nu poate reţine nici susţinerea inculpatului că nu a lovit persoana vătămată decât cu mâna atunci când el însuşi era la pământ, deoarece o astfel de acţiune de lovire nu ar fi condus la asemenea consecinţe/efecte în ceea ce priveşte starea de sănătate a persoanei vătămate.

Astfel, urmare a loviturilor primite, persoana vătămată AV a suferit leziuni la faţa, torace şi abdomen  care au condus la stabilirea următoarelor observaţii în cadrul certificatului medico-legal nr. 1036/D din 12.09.2013, eliberat de către Serviciul Judeţean de Medicină Legală Botoşani (f. 16 d.u.p.): „ cervical posterior stg, excoriaţie de 2,5/0,8 cm cu crustă seroasă roş-cafenie; "tumefiere dură de 5/3 cm la nivel zigamatomalar stg, centrată de o excoriaţie de 1,5/0,6 cm cu crustă seroasă roş-cafenie”; „flancul drept şi hipocondrul stg cu câte o excoriaţie abrazivă, discontinuă, cu aspect de ştergere de 4/2,5 cm şi respectiv 5/3 cm, cu cruste sero – hematice”.

Având în vedere şi declaraţiile persoanei vătămate – care a arătat că inculpatul este cel care l-a lovit cu obiecte contondente în data de 08.09.2013-,  declaraţiile martorilor, şi mai ales declaraţia martorului AI, coroborată într-o anumită măsură şi cu declaraţiile date de inculpat –care nu a negat existenţa unor loviri aplicate persoanei vătămate -, instanţa apreciază că vinovăţia inculpatului rezultă din probele administrate în cauză, astfel cum au fost menţionate, coroborându-se cu concluziile certificatului medico-legal.

ÎNCADRAREA ÎN DREPT

Având în vedere că în data de 01.02.2014 a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 prin care a fost adoptat un nou Cod penal şi raportat la aspectul că fapta inculpatului  AGH a fost comisă înainte de intrarea în vigoare a Noului Cod penal - în data de 08.09.2013- , instanţa  apreciază că se impune a se da eficienţă dispoziţiilor art. 5 Cod penal, în conformitate cu care „în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.”

Analizând comparativ cele două reglementări penale, instanţa constată că  fapta inculpatului AGH  care în data de 08.09.2013, în jurul orelor 18:00, a lovit de mai multe ori cu un obiect contondent pe persoana vătămată AV, în timp ce aceasta păşuna o turma de oi pe tarlaua Chişc din apropierea com. Mitoc, jud. Botoşani, provocându-i acesteia leziuni ce au necesitat 8-9 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzute de art.180 alin.2 Cod penal din 1969, fapta fiind însă incriminată sub aceeaşi denumire în noul Cod penal în art. 193 alin. 2 Noul Cod penal.

Din punct de vedere al laturii obiective, elementul material al infractiunii de lovire sau alte violenţe prevăzute de Codul Penal din 1969, respectiv al  infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzute de art. 193 alin. 2 Noul Cod penal, s-a realizat în momentul în care inculpatul a săvârşit acte de violenţă asupra persoanei vătămate constând în lovirea acesteia cu un obiect contodent şi ulterior cu pumnii. Urmarea imediată a acţiunii a fost atinsă atunci când persoanei vătămate i s-au cauzat suferinţe fizice şi leziuni pentru a căror vindecare a necesitat un număr de 8-9 zile de îngrijiri medicale.

Legătura de cauzalitate între elementul material şi urmarea socialmente periculoasă există, fiind dovedită şi prin concluziile raportului medico-legal care atestă faptul că leziunile suferite de persoana vătămată pot proveni din lovirea acesteia cu corp dur alungit şi pot data din 08.09.2013, dată la care s-a comis agresiunea.

Sub aspectul laturii subiective, instanţa reţine că atitudinea subiectivă a inculpatului  faţă de fapta săvârşită şi de urmările acesteia se caracterizează prin intenţie directă ca formă de vinovăţie, inculpatul având atât reprezentarea caracterului ilicit al faptei sale cât şi a urmărilor produse de aceasta.

De asemenea, instanţa constată că inculpatul a săvârşit fapta pe 08.09.2013 şi se afla în stare de concurs real cu faptele săvârşite în data de 04.06.2012, pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 455 din 13.09.2013 a Judecătoriei Săveni,  modificată şi ramasă definitivă prin decizia penală nr. 1087 din 04.12.2013 a Curţii de Apel Suceava, la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. 1,2,5 Cod Penal din 1969 şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 321  Cod Penal din 1969, pedeapsa stabilită fiind suspendată condiţionat pe un termen de încercare de 2 ani şi 8 luni

Constatând aşadar că sunt îndeplinite condiţiile cumulativ prevăzute de art. 396 alin. 2 Cod procedură penală, respectiv că fapta există, constituie infracţiune sub aspect obiectiv şi subiectiv şi a fost săvârşite de inculpat, instanţa va angaja răspunderea penală a acestuia prin aplicarea unei pedepse în limitele prevăzute de lege.

  Individualizarea judiciară

Analiza în concret a legii penale favorabilă inculpatului, conform art. 5 Cod penal, impune examinarea succesivă a următoarelor aspecte:

1.condiţiile de incriminare existente în legile succesive; se va constata că ambele legi penale reglementează şi sancţionează fapta reţinută în sarcina inculpatului;

2.condiţiile de tragere la răspundere penală; se va constata că sub imperiul Codului penal din 1969, încetarea procesului penal era posibilă, cu consecinţa înlăturării răspunderii penale a inculpatului, pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe, ca urmare a împăcării părţilor; în actuala reglementare încetarea procesului penal este posibilă, cu consecinţa înlăturării răspunderii penale a inculpatului, însă doar ca urmare a retragerii plângerii prealabile formulate.

3.pedepsele prevăzute de legea penală; se va reţine în ceea ce priveşte  ultimul criteriu de determinare a legii penale mai favorabile incident doar în situaţiile în care, în ambele legi penale succesive, sunt întrunite condiţiile de existenţă ale unor infracţiuni şi condiţiile de tragere la răspundere penală a inculpatului, se impune a se menţiona că analiza acestora implică o evaluare în concret a tuturor circumstanţelor legate de faptă şi de inculpat, în strânsă legătură cu operaţiunea de individualizare judiciară pe care instanţa este chemată să o realizeze, întrucât numai în această manieră se poate aprecia care este legea mai favorabilă pentru inculpat, căreia i se impune a i se da eficienţă.

Altfel spus, chiar dacă în abstract, o anumită reglementare, prin limitele de pedeapsă prevăzute poate părea mai favorabilă inculpatului este posibil ca aceasta să nu fie în concret legea penală care acestuia îi este mai favorabilă, în condiţiile în care, în temeiul unei alte reglementări, s-ar ajunge la aplicarea unei pedepse mai uşoare.

Prin urmare, instanţa urmează să determine atât pedeapsa rezultantă pe care i-ar aplica-o inculpatului în temeiului Codului penal din 1969, cât şi pedeapsa rezultantă pe care i-ar aplica-o în temeiul actualului Cod penal şi pe baza comparaţiei între acestea, să stabilească legea penală mai favorabilă şi, în mod corespunzător,  pedeapsa pe care inculpatul ar urma să o execute.

I.Individualizarea judiciară conform Codului penal din 1969

La individualizarea pedepselor, instanţa va avea în vedere scopul pe care îl îndeplinesc pedepsele conform art. 52 din Codul penal din 1969 şi criteriile generale de individualizare enumerate de art.72, alin.1 din Codul penal din 1969.

Astfel, va reţine incidenţa dispoziţiilor părţii generale a Codului penal din 1969, precum şi limitele de pedeapsă fixate pentru infracţiunea cu privire la care a fost reţinută răspunderea penală a inculpatului, respectiv închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amenda pentru infracţiunea de lovire şi alte violenţe.

Gradul de pericol social concret al faptei va fi evaluat prin raportare la dispoziţiile art. 18 alin.2 din Codul penal, reţinând astfel, pe de o parte, gravitatea ridicată a faptei comise de inculpat, având în vedere mobilul activităţii infracţionale, durata în timp a acesteia,  persistenţa infracţională de care acesta a dat dovadă.

Pe de altă parte, instanţa va avea în vedere datele ce caracterizează persoana inculpatului, care atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii nu a recunoscut faptele reţinute în sarcina sa, astfel încât instanţa apreciază că dintre pedepsele alternativ prevăzute de textul art.180 alin.2 Cod penal este necesar a opta către pedeapsa inchisorii

Raportat la persoana inculpatului, instanţa apreciază ca deosebit de importante menţiunile din cuprinsul fişei de cazier judiciar (fila 86), potrivit căreia acesta a mai fost condamnat pentru comiterea unor infracţiuni de violenţă –a se vedea sentinţa penală nr. 455 din 13.09.2013 a Judecătoriei Săveni,  modificată şi ramasă definitivă prin decizia penală nr. 1087 din 04.12.2013 a Curţii de Apel Suceava, prin care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. 1,2,5 Cod Penal din 1969 şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 321  Cod Penal din 1969, pedeapsa stabilită fiind suspendată condiţionat pe un termen de încercare de 2 ani şi 8 luni-, fapte care sunt de aceeaşi natură cu fapta pentru care este judecat în prezenta cauză.

Instanţa reţine că, raportat la aceste aspecte, se poate constata cu uşurinţă faptul că inculpatul manifestă, în opinia instanţei, o perseverenţă  infracţională deosebită, ceea ce duce la concluzia că pedepsele anterior aplicate nu şi-au atins scopul, inculpatul înţelegând să ignore faptul că a beneficiat de clemenţa legii prin suspendarea executării pedepsei.

Pentru aceste considerente instanţa apreciază că în operaţiunea de stabilire a pedepsei pentru fapta cu privire la care se va dispune condamnarea trebuie să se orienteze cu trei luni de închisoare peste minimul special şi să evalueze şi să sancţioneze în mod corespunzător şi pluralitatea de infracţiuni.

Din aceste considerente, apreciază că se impune stabilirea pedepsei de 6 luni închisoare pentru infracţiunea de lovire şi alte violenţe.

Constatând starea de concurs real în care a fost comisă această faptă cu cele prin care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 455 din 13.09.2013 a Judecătoriei Săveni,  modificată şi ramasă definitivă prin decizia penală nr. 1087 din 04.12.2013 a Curţii de Apel Suceava, pedeapsa stabilită la 8 luni închisoare fiind suspendată condiţionat pe un termen de încercare de 2 ani şi 8 luni, instanţa va dispune, în baza art. 85 alin. 1 Cod Penal din 1969, anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 8 luni închisoare şi totodată va dispune  descontopirea pedepselor aplicate prin sentinţa menţionată mai sus şi le va repune în individualitatea lor după cum urmează:

a)8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri.

b)6 (şase ) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj (parte vătămată NB).

c)6 (şase ) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj (parte vătămată KOC).

În lumina dispoziţiilor art. 36 alin. 1 din Codul penal din 1969 raportat la art. 33 alin. 1 lit. a- 34. alin. 1 lit. b  din Codul penal din 1969, va stabili ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 (opt) luni închisoare.

II. Individualizarea judiciară conform actualului Cod  penal

În operaţiunea de individualizare judiciară a pedepsei instanţa va avea în vedere dispoziţiile art. 74 Cod penal, în conformitate cu care stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea inculpatului, care se evaluează în funcţie de: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale inculpatului; conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

În aprecierea gradului de pericol creat pentru valoarea ocrotită, instanţa va avea în vedere faptul că urmările produse asupra persoanei vătămate au fost grave, astfel cum reiese din raportul medico legal depus la dosarul cauzei, persoana vătămată a necesitat un număr de 8-9 zile de îngrijiri medicale.

Pe de altă parte, va avea în vedere şi va acorda relevanţa necesară atitudinii procesuale manifestată de inculpat în cursul procesului penal, care nu a recunoscut faptele comise şi nu  a colaborat cu organele judiciare, astfel încât instanţa apreciază că dintre pedepsele alternativ prevăzute de textul art.193 alin.2 din  Noul Cod penal este necesar a opta către pedeapsa inchisorii.

Tot raportat la atitudinea procesuală adoptată de inculpat, coroborat cu faptul că inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, el mai fiind condamnat pentru comiterea unor infracţiuni de violenţă –a se vedea sentinţa penală nr. 455 din 13.09.2013 a Judecătoriei Săveni,  modificată şi ramasă definitivă prin decizia penală nr. 1087 din 04.12.2013 a Curţii de Apel Suceava, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. 1,2,5 Cod Penal din 1969 şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 321  Cod Penal din 1969, pedeapsa stabilită fiind suspendată condiţionat pe un termen de încercare de 2 ani şi 8 luni-, fapte care sunt de aceeaşi natură cu fapta pentru care este judecat în prezenta cauză.

Faţă de aceste criterii, instanţa apreciază că se impune să se orienteze cu trei luni de închisoare peste minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea cu privire la care acesta a fost trimis în judecată.

Având în vedere aceste considerente, instanţa apreciază că aplicarea unei pedepse de 9 luni închisoare  este aptă să conducă la atingerea scopului şi îndeplinirea funcţiilor de constrângere, de reeducare şi de exemplaritate ale pedepsei.

Constatând starea de concurs real în care a fost comisă această faptă cu cele prin care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 455 din 13.09.2013 a Judecătoriei Săveni,  modificată şi ramasă definitivă prin decizia penală nr. 1087 din 04.12.2013 a Curţii de Apel Suceava, pedeapsa stabilită la 8 luni închisoare fiind suspendată condiţionat pe un termen de încercare de 2 ani şi 8 luni, instanţa va dispune, în baza art 15 alin. 2  din legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal raportat la art. 85 alin. 1 Cod Penal din 1969, anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 8 luni închisoare şi totodată va dispune  descontopirea pedepselor aplicate prin sentinţa menţionată mai sus şi le va repune în individualitatea lor după cum urmează:

a)8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri.

b)6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj (parte vătămată NB).

c)6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj (parte vătămată KOC).

În temeiul art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, cu referire la art. 38 alin. 1 Cod penal, constatând starea de concurs în care au fost comise toate aceste fapte, va aplica inculpatului, raportat la comiterea de către acesta a infracţiunilor concurente menţionate mai sus pedeapsa principală cea mai grea, de 9 (nouă) luni închisoare, la care se adaugă sporul obligatoriu de 6 (şase) şi 20 (douăzeci)  zile - 1/3 din 8+6+6 având în vedere modul de calcul stabilit de 39 alin. 1 lit. b Cod penal raportat la prev. 186 Cod penal-: total pedeapsă principală rezultantă stabilită pentru infracţiunile concurente: 1 (un) an 3 (trei) luni şi 20 (douăzeci)  zile de închisoare.

Comparând pedepsele ce i-ar putea fi aplicate inculpatului prin prisma dispoziţiilor Codului penal din 1969, respectiv a actualului Cod penal, prin prisma criteriilor de individualizare impuse de fiecare din cele două reglementări penale, dar şi al regimului sancţionator al concursului de infracţiuni prevăzut de Noul Cod Penal, se impune a se stabili că, în speţă, legea penală mai favorabilă este reprezentată de vechiul Cod penal.

Urmează astfel ca instanţa să dispună condamnarea inculpatului în baza dispoziţiilor Codului penal din 1969, la o pedeapsă principală rezultantă totală de 8 (opt) luni închisoare.

În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie, instanţa reţine că aplicarea acesteia trebuie realizată atât în baza art.71 alin. 2 şi 3 Cod penal din 1969 şi 64 Cod penal din 1969, cât şi prin prisma Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, a Protocoalelor adiţionale şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului - în special Cauza Sabou şi Pârcălab contra României şi cauza Hirst contra Marii Britanii - care, în conformitate cu dispoziţiile art.11 alin. 2 şi art.20 din Constituţia României, fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificării acestei Convenţii de către România prin Legea nr.30/1994. Astfel, restrângerea exerciţiului drepturilor şi libertăţilor poate fi dispusă numai dacă este necesară, iar o atare măsură trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o. În consecinţă, o aplicare automată, în temeiul legii, a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a vota, care nu lasă nici o marjă de apreciere judecătorului naţional în vederea analizării temeiurilor care ar determina luarea acestei măsuri, încalcă atât principiul proporţionalităţii, cât şi art. 3 din Primul Protocol adiţional, aşa cum a statuat şi instanţa supremă în urma soluţionării unui recurs în interesul legii, prin decizia  nr. 74/2007.

În prezenta cauză, instanţa reţine că natura şi circumstanţele faptei săvârşite, precum şi cele personale ale  inculpatului duc la concluzia existenţei unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor electorale prevăzute de art. 64 lit. a teza II şi b din Codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, astfel că în temeiul art. 71 Cod penal 1969, şi a art. 12 alin 1 din Legea nr. 187/2012,  va interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin 1 lit. a teza a II a şi lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

Apreciind că scopul pedepsei, conform dispoziţiilor art.52 Cod penal şi, implicit, reeducarea inculpatului poate fi atins chiar fără executarea efectivă a pedepsei, fiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 81 raportat la art 85 alin 3  Cod penal din 1969, întrucât pedeapsa aplicată este de 8 (opt) luni, instanţa apreciază că  simpla pronunţare a condamnării  în prezenta cauză constituie un ultim avertisment pentru acesta şi că, chiar fără executarea pedepsei, acesta nu va mai săvârşi alte  infracţiuni.

În acest sens, instanţa are în vedere aspecte ce circumstanţiază fapta şi pe autorul acesteia, respectiv faptul că infracţiunea a fost săvârşită în cursul unui incident declanşat de inculpat pe fondul stării de iritare a acestuia provocată de o relaţie conflictuală mai veche dintre inculpat şi persoana vătămată –aşa cum rezultă din declaraţiile inculpatului, a persoanei vătămate şi ale martorului A.I. precum şi faptul ca din anul 2013 inculpatul  nu a mai fost angrenat în alte activităţi infracţionale, aspecte de natură să formeze convingerea în sensul că reabilitarea socială a acestuia poate fi realizată printr-o focalizare preponderentă asupra rolului educativ al pedepsei, în detrimentul celui represiv, putându-se aştepta, în mod rezonabil, ca inculpatul să-şi formeze o atitudine corectă în raport de valorile sociale protejate de legea penală.

Astfel, în temeiul art. 81 raportat la art. 85 alin.3 Cod penal 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale pe o perioadă de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni, reprezentând termen de încercare stabilit potrivit art. 82 Cod penal 1969, care conform 85 alin.3  teza finală Cod penal 1969 se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunţat anterior suspendarea condiţionată a executării pedepsei, respectiv decizia penală nr. 1087 din 04.12.2013 a Curţii de Apel Suceava.

În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal 1969, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.

În temeiul art. 359 Cod procedură penală 1969, atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal 1969 a căror nerespectare determină revocarea măsurii suspendării şi executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune.

SOLUŢIONAREA LATURII CIVILE A CAUZEI

În ceea ce priveşte acţiunea civilă, instanţa constată că s-a constituit parte civilă persoana vătămată AV (f.67 şi  107).

Având în vedere acest cadru procesual, instanţa constată că acţiunea civilă promovată în cauză are temei legal,  respectiv, disp. art. 19 alin. 1 Cod proc. pen. potrivit cărora acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului.

Instanţa reţine că partea vătămată a solicitat daune materiale şi morale în valoare de 1.538 lei, din care 1500 lei reprezentând daune morale şi 38 lei reprezentând daune materiale constând în contravaloare certificatului medico-legal (f.67). La termenul din 09.03.2015, invocând art. 20 alin. 5 lit b, partea civilă, prin reprezentant ales, şi-a mărit întinderea pretenţiilor referitoare la daune morale la suma de 5000 lei. 

Cât priveşte daunele materiale şi morale solicitate de către partea civilă potrivit art. 19 alin. 5 din Codul de procedură penală, aceste cereri trebuie analizate prin prisma condiţiilor stabilite de legea civilă.

Astfel, instanţa arată că pentru tragerea la răspundere civilă a inculpatului, potrivit art. 1349 şi art 1357 din Codul civil, este necesară întrunirea a patru condiţii: existenţa unei fapte ilicite, existenţa vinovăţiei, dovedirea prejudiciului, care trebuie să fie actual, cert  şi existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul suferit de partea civilă.

Instanţa reţine că persoana vătămată  AV a solicitat daune materiale în sumă de 38 lei reprezentând daune materiale constând în contravaloare certificatului medico-legal (f.67). (f.67).

În cauză, fapta ilicită cauzatoare de prejudicii pentru partea civilă AV constă în săvârşirea de către inculpat a infracţiunii de lovire şi alte violenţe, instanţa reţinând vinovăţia acestuia referitor la săvârşirea infracţiunii

Ca urmare, partea civilă are sarcina probei, potrivit art. 249 din Codul de Procedură Civilă în ceea ce priveşte existenţa şi întinderea prejudiciului produs prin săvârşirea faptei.

Instanţa constată astfel că partea civilă AV, în ceea ce priveşte probele privind daunele materiale, a depus la dosar doar copia certificatului medico-legal nr. 1036/D din 12.09.2013 (f. 16 d.u.p) din care rezultă că a achitat suma de 38 de lei pentru obţinerea respectivului certificat.

În consecinţă, deoarece prejudiciul material a fost probat de partea civilă cu mijloace de probă adecvate şi apte a dovedi prejudiciul material, instanţa, având în vedere regulile procesuale civile, urmează să admită acest capăt de cerere.

Cât priveşte daunele morale solicitate de către partea civilă AV, potrivit art. 19 alin. 5 din Codul de procedură penală, această cerere trebuie analizată prin prisma condiţiilor stabilite de legea civilă.

Astfel, instanţa arată că leziunile fizice suferite şi efectuarea tratamentului necesar au produs inevitabil persoanei vătămate un prejudiciu moral, afectând negativ participarea părţii civile la viaţa de familie, socială şi profesională.

Cu toate acestea, având în vedere suma de 5.000 lei  solicitată de partea civilă AV, instanţa reţine că  însăşi condamnarea inculpatului este de natură a reprezenta o reparaţie morală pentru partea civilă mai sus menţionată, iar sumele de bani acordate cu titlu de daune morale trebuie să aibă efecte compensatorii, astfel încât să nu constituie nici amenzi excesive pentru autorul daunelor şi nici venituri nejustificate pentru victima daunelor. Având în vedere acest principiu care reglementează materia despăgubirilor acordate pentru repararea unui prejudiciu moral, instanţa apreciază că acordarea unei sume în cuantum de 2.000 lei este suficientă pentru compensarea acestor suferinţe.

Astfel, instanţa,în temeiul art. 19 raportat la art.397 Cod procedură penală şi art.1349 şi art. 1357 Cod civil, va admite acţiunea civilă, în parte,  şi va obliga pe inculpat la plata sumei de 2038 lei,din care suma de 38 lei reprezentând daune materiale, iar suma de 2000 lei repezentând daune morale.

DISPOZIŢII FINALE

În ceea ce priveşte cheltuielile ocazionate de prezentul proces instanţa, având în vedere soluţia dată în cauză şi făcând aplicarea art . 398 Cod procedură penală raportat la art. 272 alin. 1  şi  art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, va obliga inculpatul să plătească statului suma de 330 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 130 lei reprezentând cheltuieli avansate în cursul urmăririi penale.

În baza dispoziţiilor art. 276 alin. (1) C. proc. pen. va obliga pe inculpat la plata sumei de 500 lei către persoana vătămată/ partea civilă cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariul avocatului ales al acesteia (f.129).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Condamnă inculpatul AG,  (…), agricultor, căsătorit, cu antecedente penale, la pedeapsa  de 6 (şase) luni închisoare pentru comiterea, la data de 08.09.2013, a infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art.180 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art. 5  Noul Cod penal.

În temeiul art. 71 Cod penal 1969, art. 12 alin 1 din Legea nr. 187/2012,  interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin 1 lit. a teza a II a şi lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

În art. 85 alin. 1 Cod Penal din 1969 raportat la art. 15 alin. 2  din legea nr. 187/2012 dispune anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 8 luni închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 455 din 13.09.2013 a Judecătoriei Săveni,  modificată şi ramasă definitivă prin decizia penală nr. 1087 din 04.12.2013 a Curţii de Apel Suceava.

Constată că infracţiunea de lovire sau alte violenţe dedusă judecăţii în prezenta cauză este concurentă cu infracţiunile de de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. 1,2,5 Cod Penal din 1969 şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 321  Cod Penal din 1969 pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 455 din 13.09.2013 a Judecătoriei Săveni, în dosarul 446/297/2013,  modificată şi ramasă definitivă prin decizia penală nr. 1087 din 04.12.2013 a Curţii de Apel Suceava.

Dispune descontopirea pedepselor aplicate prin sentinţa menţionată mai sus şi le va repune în individualitatea lor după cum urmează:

d)8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri.

e)6 (şase ) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj (parte vătămată NB).

f)6 (şase ) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj (parte vătămată KOC).

În  baza art. 36 alin. 1 din Codul penal din 1969 raportat la art. 33 alin. 1 lit. a- 34. alin. 1 lit. b  din Codul penal din 1969, contopeşte pedepsele principale astfel stabilite, urmând ca inculpatul AGH  să execute pedeapsa cea mai grea de 8 (opt) luni închisoare.

În temeiul art. 71 Cod penal 1969, art. 12 alin 1 din Legea nr. 187/2012,  interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin 1 lit. a teza a II a şi lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 81 raportat la art. 85 alin.3 Cod penal 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale pe o perioadă de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni, reprezentând termen de încercare stabilit potrivit art. 82 Cod penal 1969, care conform 85 alin.3  teza finală Cod penal 1969 se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunţat anterior suspendarea condiţionată a executării pedepsei, respectiv decizia penală nr. 1087 din 04.12.2013 a Curţii de Apel Suceava.

În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal 1969, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.

În temeiul art. 359 Cod procedură penală 1969, atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal 1969 a căror nerespectare determină revocarea măsurii suspendării şi executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune.

În temeiul art. 19 rap. la art. 397 Noul Cod procedură penală şi art. 1349, art. 1357 şi art 1391 din Codul civil, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă A.V. (…)

Obligă inculpatul AGH la plata către partea civilă AVa sumei de 2038 lei,din care suma de 38 lei reprezentând daune materiale, iar suma de 2000 lei reprezentând daune morale.

În temeiul art. 272 şi art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul A GH  la plata sumei de 330 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 130 lei pentru faza de urmărire penală, iar suma de 200 lei pentru faza de judecată.

În baza dispoziţiilor art. 276 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 500 lei către persoana vătămată/ partea civilă cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariul avocatului ales al acesteia.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare copiei minutei.

Pronunţată în şedinţă publică, azi XX.XX.XXXX.

Preşedinte,Grefier,

Red/Tehnored XXX

5 ex/

Domenii speta

Spete similare