Aplicarea în timp a Codului de procedură civilă de la 1865 şi ale Legii nr.85/2006 în forma anterioară modificărilor prin Legea nr. 76/2012.

Domeniul: Litigii cu profesionişti. Aspecte de drept Procedural

 Aplicarea în timp a Codului de procedură civilă de la 1865 şi ale Legii nr.85/2006 în forma anterioară modificărilor prin Legea nr. 76/2012. Natura cererilor de anulare transferuri patrimoniale aferente procedurii insolvenţei.

Potrivit  articolului 3 alin. 1 din 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii 134/2010 privind  Codul de procedură civilă, dispoziţiile Codului de  procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea în vigoare a acestuia.

Articolul 3 alin. 2 din Legea nr.76/2012 prevede că procesele începute prin cereri depuse, în condiţiile legii,(...) înainte de intrarea în vigoare a Codului de  procedură civilă rămân supuse legii vechi, chiar dacă sunt înregistrare la instanţă după această dată.

Din interpretarea dispoziţiilor Legii nr.85/2006 rezultă că orice cerere de anulare a transferurilor de drepturi patrimoniale reprezintă o cerere  aferentă procedurii insolvenţei şi are natura juridică a unei cereri incidentale.

În aceste condiţii, cererea de anulare a transferurilor de drept patrimoniale urmează acelaşi regim juridic ca şi cererea de deschidere a procedurii insolvenţei.

 - Articolul 3 alin.1  din Legea nr.76/2012, articolul 3 alin. 2 din Legea nr.75/2012, Cod procedură civilă 1865, Legea nr. 85/2006;

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI - SECŢIA A V-A CIVILĂ,

DECIZIA CIVILĂ NR.453 din 25.06.2015)

 Prin Sentinţa civilă nr.789/10.03.2015 pronunţată de Tribunalul Ilfov – Secţia Civilă în dosarul nr.2125/93/2012/a21 s-a admis cererea formulată de reclamanta E. B.&D. S.R.L prin C. I. I. B.-I. R. R. împotriva pârâtei creditoare G. A. SRL si împotriva E. B. & D. SRL prin administrator special, s-a constatat nulitatea transferurilor patrimoniale efectuate  in dauna creditorilor, a fost obligată parata - beneficiar la restituirea sumelor, s-a dispus anularea girului dat in favoarea G. A. SRL pe biletul la ordin seria UGBI3BB nr.0436635 emis de F.  P.  C. SRL la 05.11.2013, cu scadenta la 05.02.2014, pentru suma de 29.952,1 lei, operat in contabilitate la 05.02.2014, s-a constatat nulitatea plaţii operate contabil la data de 05.02.2014, a fost obligată parata G. A. SRL la restituirea sumei de 29.952,1 lei pe cheltuiala acesteia, a fost obligată parata G. A. SRL la restituirea sumei de 29952,1 lei, pe cheltuiala acesteia, a fost obligată pârâta G. A. SRL la plata către reclamanta dobânzilor legale aferente debitului principal de 29952,1 lei, calculate începând cu data operării în contabilitate, 05.02.2014, şi până la plata efectivă a acestora potrivit cu dispoziţiilor din OG  nr.13/2011.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele :

„Pe fond, instanţa reţine că în fapt, prin Sentinţa civilă nr. 3403 din data de 15/11/2013 pronunţată de Tribunal Ilfov Secţia Civilă, în dosarul 2125/93/2012 a fost deschisă procedura generală a insolvenţei debitorului.

Prin adresa comunicata debitoarei la data de 18.11.2013 i-au fost aduse la cunoştinţa in mod expres dispoziţiile art. 46 si urm. din Legea nr. 85/2006 si a fost solicitata prezentarea documentelor si informaţiilor necesare pana la data de 25.11.2013.

Notificarea privind deschiderea procedurii de insolventa a fost publicata in Buletinul procedurilor de insolventa nr. 20420/02.12.2013.

 Notificarea a fost primita de Garanţi Bank S.A. la data de 03.12.2013.

 In anul 2014 debitoarea a depus o lista a creditorilor lista in care parata - beneficiar nu figura. Ulterior a fost deschisa si procedura falimentului fata de debitoare, sens in care a fost emisa notificarea privind deschiderea procedurii de faliment nr. 406/12.06.2014, publicata in Buletinul procedurilor de insolventa nr. 11376/16.06. Prin raportare la publicările efectuate cu privire la deschiderea procedurii parata - beneficiar este prezumata ca a avut cunoştinţa despre situatia debitoarei, in conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.

Procedura a fost deschisă la cererea creditorului L. S.R.L., cerere formulata la data de 20.09.2012.

Anterior, creditorul formulase o cerere de deschidere a procedurii insolvenţei înregistrata la data de 30.01.2012 ce a făcut obiectul unui alt dosar, respectiv nr. 191/93/2012.

 Creanţa L. S.R.L. provenea din serviciile prestate de creditor si neachitate de către debitoare izvorand din facturile fiscale nr. 95/30.06.2011, nr.97/30.06.2011, nr.98/30.06.2011 si nr. 106/21.07.2011.

 Astfel,  la sfârsitul anului 2011, debitoarea inregistra debite neachitate peste pragul de 45.000 lei.

Prin demersurile efectuate anterior datei de 20.09.2012 si in cadrul litigiului, debitoarea a intarziat momentul deschiderii procedurii insolvenţei astfel ca aceasta a fost deschisa abia la data de 15.11.2013.

Dupa deschiderea procedurii de insolventa debitoarea a refuzat sa puna la dispozitia administratorului judiciar documentele societăţii, remiterea parţiala a acestora fiind efectuata incepand cu luna iunie 2014, dupa deschiderea procedurii de faliment si in contextul in care societatea era supusa unui control din partea ANAF.

De la deschiderea procedurii pana in prezent, debitoarea nu a solicitat si nici nu a obtinut din partea administratorului judiciar/lichidatorului judiciar avizarea sau acordul cu privire la operaţiunile efectuate. Administratorul judiciar a fost obligat sa ia masuri in baza documentelor comunicate de către terti.

Conform art. 79 si art. 80 alin. (1) lit. c) si f) din Legea nr. 852006, administratorul judiciar/lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acţiuni pentru anularea actelor frauduloase incheiate de debitor in cei trei ani anteriori deschiderii procedurii, a actelor incheiate in cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii cu intentia tuturor pârtilor implicate de a sustrage bunuri de la urmarirea de către creditori sau de a le leza in orice fel drepturile, precum si a plaţilor anticipate a datoriilor efectuate in cele 120 de zile anterioare deschiderii, daca scadenta lor fusese stabilita la o data ulterioara deschiderii procedurii.

In categoria prevăzută de textele susmenţionate se încadreaza si actele a căror anulare se solicita prin prezenta cerere.

Din verificarea documentelor depuse de societate s-a constatat ca debitoarea a beneficiat incepand cu data de 21.10.2013 de mai multe bilete la ordin in baza carora era indreptatita sa primeasca diverse sume de bani. Aceste bilete la ordin deveneau scadente dupa data de 15.11.2013, data deschiderii procedurii de insolventa.

In balanţa intocmita de societate la 15.11.2013 societatea inregistra in contul 413 - "efecte de primit" un sold de 3.376.766,41 lei.

Astfel, la data deschiderii procedurii,E. B. & D. S.R.L. avea de incasat de la debitorii sai suma de 3.376.766,41 lei.

Pentru aceasta, debitorii emisesera instrumente de garantare a plaţii (bilete la ordin) pe care E.B. & D. S.R.L. trebuia sa le incaseze, iar din sumele incasate sa isi achite datoriile, in ordinea vechimii acestora.

Astfel cum s-a precizat, inca din anul 2012 debitoarea înregistra debite neachitate către creditorii ale căror creanţe sunt înscrise in tabelul de creanţe, alţii decât parata din acest dosar. Debitoarea avea obligaţia de a achita datoriile in ordinea vechimii lor, insa desi cererea de deschidere a procedurii de insolventa era introdusa cu mai mult de un an inainte, debitoarea nu a efectuat plata sumelor datorate către creditorii ale căror creanţe aveau prioritate si a căror neacoperire a dus la deschiderea procedurii de faliment.

In plus, desi existau creanţe constatate prin hotarari executorii din datele de 13.02.2013 (Sentinta civila nr. 696 pronuntata de Judecatoria Buftea in dosarul nr. 6426/94/2012) si 14.01.2013 (Sentinta civila nr. 117 pronuntata de Judecatoria Buftea in dosarul nr. 8390/94/2012) prin care era obligata la plata datoriilor către creditori, publicate pe portalul instantelor, deci cunoscute public, debitoarea de comun acord cu parata - beneficiar al sumelor a efectuat plaţi anticipate către alt creditor decât cei care aveau drepturile conferite de un titlu executoriu pronuntat de o instanta.

 Cu toata existenta acestor creanţe anterioare, debitoarea a girat biletele la ordin către alti creditori noi. Niciuna dintre sumele care fac obiectul biletelor la ordin nu a fost afectata achitarii creanţelor înscrise la masa credala.

Scopul acestor operaţiuni frauduloase a fost acela de a favoriza noii creditori si de a pune creditorii ale căror creanţe erau anterioare in imposibilitate de a isi recupera creanţele in procedura concursuala prin ocolirea procedurii legale de incasare a sumelor de bani in contul de lichidare si de distribuire a sumelor in cadrul procedurii colective.

Prin metoda aplicata de paraţi au fost sustrase sume de bani de la urmarirea creditorilor indreptatiti, deoarece, astfel cum s-a precizat, nicio suma ce facea obiectul biletelor la ordin nu a fost încasata in contul de lichidare.

Astfel, parata G. A. S.R.L. (referitor la care in contabilitatea societatii a fost identificata pana in prezent o singura factura in valoare de 9.456,88 lei) a stabilit scadenta obligaţiilor de plata in anul 2014 (prin acceptarea biletului la ordin cu scadenta ulterioare deschiderii procedurii). Astfel, prin operaţiunile a căror anulare se solicita prin prezenta cerere, debitoarea a plătit anticipat datorii a căror scadenta a fost stabilita la o data ulterioara deschiderii procedurii.

Plata dispusa prin biletul la ordin a fost operata contabil la data 05.02.2014 ceea ce incadreaza operaţiunile in categoria actelor pentru care era necesar acordul administratorului judiciar sau autorizarea judecatorului-sindic, acord care nu a fost niciodata solicitat si in consecinţa niciodata acordat. Conform art. 46 din Legea nr. 85/2006 sunt nule toate actele, operaţiunile si plăţile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii fara acordul administratorului judiciar sau fara autorizarea judecătorului sindic.

Drept consecinţa, plăţile operate si operarea acestora in contabilitate sunt nule. In cazul in care debitoarea nu ar fi girat biletele la ordin, ea ar fi incasat, nu mai devreme de scadenta biletelor la ordin suma ce facea obiectul acestora, care ar fi fost distributa conform Legii nr. 85/2006.

Emitentul biletului la ordin a fost F. P. C. S.R.L., reprezentata legal la incheierea contractului cu E. B. & D. S.R.L. prin K. , care era si angajat al aceleiaşi E. B. & D. S.R.L., deci nu se poate susţine ca emitentul biletului nu avea cunoştinţa despre nelegalitatea plaţii.

 De asemenea, operaţiunea se incadreaza in prevederile art. 80 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006, suma pe care parata-beneficiar ar fi putut-o obţine in faliment, prin raportare la patrimoniul declarat de către debitoare si calitatea de creditor chirografar care intra in concurs cu ceilalţi creditori chirografari .

 Parata a depus in susţinere cererilor inscrisuri, care cu excepţia facturii 94/16.08.2013 nu au fost identificate si in arhiva pusa la dispoziţia lichidatorului judiciar de către parata - debitor. Conform înscrisurilor depuse, care nu pot fi confruntate pentru a fi verificata realitatea cestora, plata facturilor pe care le emitea parata - beneficiar era stabilita la 10 zile de la emitere.

Cele doua facturi invocate (93/26.07.2013 si 94/16.08.2013) aveau astfel scadente la datele de 07.08.2013 si 26.08.2013.

Acestea au născut in patrimoniul paratei - beneficiar un drept de creanţa care la data deschiderii procedurii (15.11.2013) nu fusese stins prin plata, deci trebuia sa faca obiectul unei cereri de admitere a creanţelor la masa creadala.

Parata nu a procedat conform legii, incasand la data de 05.02.2014 (deci dupa deschiderea procedurii, moment de la care se apreciaza incidenţa art. 46 si urm. din Legea nr. 85/2006) suma de 29.952,1 lei.

Menţinerea dreptului de administrare invocata de parata - beneficiar (pe langa faptul ca dovedeşte ca paratele cunoşteau obligaţiile ce le reveneau in cazul in care efectuau operaţiuni dupa deschiderea procedurii si prin aceasta caracterul fraudulos al operaţiunii) nu poate fi exercitata prin nesocotirea dispoziţiilor art. 46 si urm. din Legea nr. 85/2006, respectiv, exercitarea comerţului sub supravegherea judecătorului sindic sau administratorului judiciar.

A admite o alta varianta de interpretare a legii ar inseamna sa lipsim de efecte norma care marcheaza chiar debutul procedurii, respectiv a permite debitorului insolvent sa isi desfasoare activitatea ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat si a ii permite sa continue activitatea de prejudiciere a creditorilor de buna - credinţa.

Ridicarea tardiva a dreptului de administrare nu este decât expresia demersurilor frauduloase savarsite de debitor care a reuşit prin diverse acţiuni si cereri sa intarzie deschiderea procedurii de la 20.09.2012 (data introducerii cererii de deschidere a procedurii) pana in 03.06.2014, interval in care a instrainat patrimoniul societatii si a dispus plata directa sau prin bilete la ordin către alti creditori decât cei inscrisi la masa credala.

Parata susţine lipsa interesului in formularea cererii.

In realitate, examinand si situatia de fapt prezentata mai sus, interesul creditorilor este cu atat mai actual cu cat parata - beneficiar nu a dobândit calitatea de creditor participant la procedura falimentului E. B. & D. S.R.L., insa a prejudiciat creditorii inscrisi in tabelul de creanţe prin obţinerea preferenţiala a sumelor ce au făcut obiectul biletului la ordin. Drepturile creditorilor de buna credinţa nu pot fi exercitate decât in cadrul procedurii de insolvenţă a paratei - debitor, astfel incat interesul acestora este de netăgăduit.

Conform disp. art.535 C.civ. sunt bunuri lucrurile, corporale sau necorporale, care constituie obiectul unui drept patrimonial.

Astfel, obiectul operaţiunii contestate poarta asupra unor bunuri mobile, respectiv banii care prin metodele explicate au ocolit ilegal patrimoniul debitoarei si au adus un beneficiu prioritar necuvenit fata de creditorii inscrisi la masa credala. In ce priveşte posibila excludere a operaţiunii de la prevederile lit. d) , precizam ca nici aceasta nu este intemeiata. Transferul de proprietate la care se refera textul normativ poate fi concretizat inclusiv printr-o cesiune de creanţa care are ca efect transmiterea unei creanţe, cu efectul unei translatii a dreptului de proprietate asupra sumelor de bani ce trebuiau incasate de debitor dar sunt transferate către tert. Pe de alta parte, daca parata - beneficiar a acceptat biletul la ordin cu scadenta ulterioara deschiderii procedurii, rezulta ca implicit a acceptat decalarea scadentei obligaţiei debitoarei. Din aceasta perspectiva, creanţa sa a devenit scadenta dupa data de 15.11.2013, deci girul biletului la ordin si plata au fost făcute pentru o obligaţie scadenta ulterior datei deschiderii procedurii.

Una dintre susţinerile paratei formulata in cadrul intampinarii face referire la un efect translativ al drepturilor conferite debitoarei de către emitentul biletelor la ordin, drepturi care ar fi transmise prin gir, nascand la data girului o relaţie directa intre aceasta si emitent prin care i-ar fi fost transmise toate drepturile asupra emitentului si au fost stinse obligaţiile debitoarei .

O asemenea accepţiune a efectelor girului echivaleaza cu o modalitate de stingere a datoriei si nicidecum cu simplul gir.

Girul a fost actul generator al prejudiciului incercat de debitoare.

Este adevarat ca potrivit dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 58/1934 prin gir s-au transmis drepturile izvorand din titlu - bilet la ordin, insa, in cazul debitoarei, girul constituie plata anticipata şi disciminatorie în raport cu ceilalţi creditori, către giratar, iar , cu atât mai mult,  dacă plata era scadenta dupa data deschiderii procedurii, este sanctionata in mod expres de dispoziţiile art. 80 alin. 1. lit. f din Legea nr. 85/2006, cu nulitatea.

La fel de adevarat este ca existenta instrumentului de garantare/plata este reglementata de prevederile legii privind cambia si biletul la ordin, insa acţiunea intemeiata pe dispoziţiile Legii nr. 85/2006 este reglementata de o lege speciala, care de data aceasta este chiar legea privind procedura insolvenţei.

Imposibilitatea anularii girului prevăzută de Legea cambiei si biletului la ordin priveşte girul care nu a fost dat pentru fraudarea creditorilor.

In speţa insa este vorba despre un gir fondat pe o cauză ilicită, dat prin si pentru fraudarea creditorilor.

Invocarea imposibilităţii anularii deoarece s-ar aduce o "grava atingere raporturilor juridice născute prin operaţiunile cu bilete la ordin" este neintemeiata, deoarece prin procedeul aplicat de parate s-a adus atingere tocmai raporturilor de drept preexistente girului, respectiv rapoartelor obligationale dintre debitoare si creditorii anteriori, carora nu li s-a acordat copensarea corespunzătoare a aportlui lor la patrimoniul din care profitat preferenţial numai parata - beneficiar.

In ce priveşte invocarea art. 82 din lege, parata - beneficiar afirma ca operaţiunea de girare este o modalitate de realizare a activitatii curente a debitoarei fiind astfel exceptata de la aplicarea art. 79 si urm. din lege.

Prezenta instanţă reţine că această apărare este neintemeiata tocmai prin perspectiva operaţiunilor desfasurate de debitoare in perioada premergătoare si ulterioara deschiderii procedurii, operaţiuni constând in stornarea facturilor primite si restituirea bunurilor către creditorii care ar fi trebuit sa isi valorifice drepturile in cadrul procedurii insolvenţei si girarea preferenţiala către unii creditori a biletelor la ordin primite de la societatile controlate sau in care acţionau aceleaşi persoane care au desfasurat activitate si in cadrul debitoarei.

In condiţiile aratate mai sus nu se poate susţine ca paratele nu au avut cunoştinţa despre deschiderea procedurii, concluzia evidenta fiind aceea ca incasarea biletului la ordin dupa deschiderea procedurii, coroborata cu depunerea documentelor contabile de către debitoare doar dupa operarea tuturor biletelor la ordin, probeaza chiar manifestarea deciziei comune de eludare initiata anterior datei de 15.11.2013.

Raportand afirmaţia paratei conform careia obligaţiile debitoarei au fost stinse prin efectul girului, reiese in mod evident ca in accepţiunea acesteia a fost efectuat transferul unor drepturi patrimoniale anterior deschiderii procedurii pentru obligaţii scadente ulterior datei deschiderii procedurii, ceea ce incadreaza operaţiunea in categoria actelor anulabile. Aşadar, prin intampiare se incearca doar sa se creeze impresia unei bune-credinte, cand, in realitate actele paratelor au fost făcute in deplina cunoştinţa de cauza atat a condiţiilor cat si a efectelor acestora.

In cadrul intampinarii parata arata ca prin acordarea girului nu s-a realizat decât o simpla operaţiune de garantare a plaţii.

Frauda  creditorilor devine cu atat mai evidenta cu cat prin chiar propria aparare parata recunoaşte ca anterior cu numai doua saptamani deschiderii procedurii creanţa sa a devenit dintr-o creanţa chirografara, o creanţa garantata.

Or, conform dispoziţiilor art. 80 din Legea nr. 85/2006 sunt anulabile chiar acele operaţiuni prin care au fost constituite ori perfectate garanţii reale pentru o creanţa care era chirografara, efectuate in cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii.

In consecinţa, se impune înlăturarea argumentelor pârâtei utilizate în apărare atât pe  inadmisibilitate cât şi pe fondul cauzei.

In ce priveşte modalitatea prin care sumele de bani au fost virate direct in contul paratei - beneficiar din contul emitentului biletului la ordin, se constată  ca tocmai aceasta a fost modalitatea prin care paratele au prejudiciat creditorii inscrisi la masa credala.

Plata directa a sumelor de la tertii emitenti a biletelor la ordin către beneficiarul girului, efectuata dupa data deschiderii procedurii, constituie o plata si operaţiune care intra sub incidenţa art. 46 din Legea nr. 85/2006, pentru care este incidenţa nulitatea 

Intrând sub incidenţa disp. art. 46 si urm din lege, buna sau reaua credinţa a participanţilor la operaţiune este irelevanta, nulitatea absoluta a actului neputand fi acoperita.

In considerarea faptului ca la data deschiderii procedurii creanţele pe care le inregistra parata - beneficiar fata de debitoare nu erau achitate, fiind doar parţial scadente, aceasta avea dreptul de a formula cererea de admitere a creanţei in tabelul de creanţe, cerere al cărei fine era clarificat de prevederile alin. (4) al art. 64 din Legea nr. 85/2006. Parata - beneficiar nu a formulat nicio cerere de admitere a creanţei desi a fost  notificata cu privire la deschiderea procedurii.

Potrivit art.46 (1) În afară de cazurile prevăzute la art. 49 sau de cele autorizate de judecătorul-sindic, toate actele, operaţiunile şi plăţile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule. (2) Debitorul şi/sau, după caz, administratorul judiciar sunt obligaţi să întocmească şi să păstreze o listă cuprinzând toate încasările, plăţile şi compensările efectuate după deschiderea procedurii, cu precizarea naturii şi valorii acestora şi a datelor de identificare a cocontractanţilor.

Potrivit art.49 (1) Pe perioada de observaţie, debitorul va putea să continue desfăşurarea activităţilor curente şi poate efectua plăţi către creditorii cunoscuţi, care se încadrează în condiţiile obişnuite de exercitare a activităţii curente, după cum urmează:

a) sub supravegherea administratorului judiciar, dacă debitorul a făcut o cerere de reorganizare, în sensul art. 28 alin. (1) lit. h), şi nu i-a fost ridicat dreptul de administrare;

b) sub conducerea administratorului judiciar, dacă debitorului i s-a ridicat dreptul de administrare. (2) Actele, operaţiunile şi plăţile care depăşesc condiţiile menţionate la alin. (1) vor putea fi autorizate în exercitarea atribuţiilor de supraveghere de administratorul judiciar; acesta va convoca o şedinţă a comitetului creditorilor în vederea supunerii spre aprobare a cererii administratorului special, în termen de maximum 5 zile de la data primirii acesteia. (3) În cazul propunerilor de înstrăinare a bunurilor din averea debitorului grevate de garanţii, se va ţine seama de prevederile art. 39 referitoare la acordarea unei protecţii corespunzătoare creanţei garantate.

Din economia dispoziţiilor anterior evocate rezultă că plăţile se fac sub supravegherea administratorului judiciar, dacă debitorul a făcut o cerere de reorganizare, în sensul art. 28 alin. (1) lit. h), şi nu i-a fost ridicat dreptul de administrare sau  sub conducerea administratorului judiciar, dacă debitorului i s-a ridicat dreptul de administrare.  Din interpretarea acestui text de lege rezultă că cu atât mai mult este impusă condiţia  plăţile se fac sub supravegherea administratorului judiciar, dacă debitorul nu a făcut o cerere de reorganizare.

Or, în litigiul de faţă se constată că nu s-a adus la cunoştinţa administratorului judiciar această plată pentru ca acesta să poată să-şi exercite obligaţia de supraveghere în mod efectiv.

În aceste condiţii, nu se impune o conivenţă între creditorul beneficiar şi  reprezentanţii debitoarei , ci pur şi simplu , atâta timp cât din culpa doar a debitoarei plătitoare (prin reprezentanţii statutari) nu s-a asigurat dreptul şi obligaţia de supraveghere al administratorului judiciar, nu s-a întocmit o listă cu aceste plăţi, şi nu a fost pusă la dispoziţia administratorului judiciar, rezultă că plata nu se încadrează în condiţiile disp. art 49, fiind făcută fără supravegherea administratorului judiciar  şi pe cale de consecinţă este afectată de nulitate absolută potrivit art 46.

Rezultă astfel că acţiunea este întemeiată  cu consecinţa restituirii acestor  sume sau bunuri în contul debitoarei, şi la dispoziţia lichidatorului judiciar.

Dacă „duty of care” reprezintă  semnificaţia în sistemul normativ intern a obligaţiilor ce decurg din  calitatea de bun proprietar, care nu poate acţiona decât cu respectarea obligaţiilor de bună diligenţă a unui  proprietar şi de a nu aduce atingere patrimoniului administrat cu bună credinţă, cealaltă obligaţie (fiduciary duty)  definită de „Black s Law Dictionary” ca fiind „a duty to act for someone else s benefit, while subordinatiting one s personal interest to that of the other person. It is the highest standard of duty implied by the Law”, presupune deci asumarea responsabilităţii de loialitate, de a acţiona în interesul companiei ce i-a acordat acest mandat cu prisosinţă în interesul acesteia, chiar şi în detrimentul interesului personal.

În raport cu aceste principii consacrate de uzanţele comerciale internaţionale, care era deci raţiunea de a gira nişte creanţe constatate prin bilete la ordin, uşor de pus în executare, şi de încasat chiar de către debitoare, şi utilizarea acestor sume într-un mod echitabil în raport cu creditorii?

Evident, aceasta  este în totală contradicţie cu principiile anterior prezentate.

Şi dacă se dovedeşte că acţiunea administratorului statutar este în totală contradicţie cu principiile anterior prezentate, care este poziţia unei instanţe sesizate cu această problemă? Evident, nu aceea prezentată de pârâtă, care se apropie mai mult calităţii de martor.

Pe cale de consecinţă, tot potrivit uzanţelor internaţionale, şi cu caracter absolut excepţional date fiind circumstanţele speţei, instanţa poate cenzura aceste acţiuni contradictorii potrivit principiile anterior prezentate. Şi aceasta tot în baza unui concept dezvoltat de uzanţele comerciale internaţionale „lift the corporate veil”.

Rezultă deci că prezenta instanţă va cerceta inclusiv cauza actelor supuse analizării, date fiind circumstanţele excepţionale  ale speţei deduse judecăţii, unde anumite părţi, încearcă să se prevaleze de o  limitare a procesului de analizare pe fond şi apreciază că legea poate deveni  un instrument folosit împotriva principiilor şi scopului care au dat naştere acesteia.

În acest sens instanţa reţine şi jurisprudenţa CEDO.

Astfel prin Hotararea CEDO în Cauza V. şi M. impotriva Romaniei-Publicata în Monitorul Oficial, Partea I nr. 373 din 07/06/2010 din 1 decembrie 2009, definitiva la 1 martie 2010, la pnct 129, Curtea reaminteste ca Conventia nu îi impune unui stat membru sa adopte prevederi legislative în materie de ….. Cu toate acestea, odata ce aceste prevederi au fost adoptate, ele trebuie aplicate în conformitate cu scopul lor. Astfel, în speta, pentru a stabili daca instantele nationale au pastrat un just echilibru intre interesele concurente, Curtea este nevoita sa acorde o atentie speciala aplicabilitatii regulii prevazute de Codul civil în materie de ….”

Astfel, în cauza de faţă, administratorul statutar a  girat  mai multe bilete la ordin în alb, printre care şi cele din prezenta cauza.

Scopul mediat al  acestei operaţiuni nu poate fi decât cel de sustragere de la masa credală a acestor creanţe pe care societatea debitoare le avea de încasat.

In speţa, prezenta acţiune nu este promovata de către debitorul cambial prin administratorul statutar sau special, ci de debitor prin administratorul judiciar, desemnat să asigure respectarea scopului Legii nr 85/2006, care s-a aflat în imposibilitatea de a acţiona în apărarea intereselor sale, atâta timp cat  nu i s-au pus la dispoziţie înscrisurile /documentele contabile ale societăţii.

Legea nr. 58/1934, fiind o norma speciala este de stricta interpretare. Aşadar, dispoziţiile art. 62-63 din lege care prevăd opoziţia la executare drept cale de atac specifica în materie cambiala deschisa debitorului, trebuie interpretată restrictiv în sensul ca aceasta cale de atac este deschisa exclusiv debitorului.

Însa, faptul ca norma speciala stipulează o cale de atac specifica deschisa doar debitorului cambial, aceasta nu însemna ca celor " interesaţi sau vătămaţi  ", le este interzisa orice posibilitate de apărare a intereselor lor, ci urmează a se aplica atât dispoziţiile Legii speciale cu nr 85/2006 cât şi norma generala , respectiv codul de procedura civila.

Pe cale de consecinţă instanţa apreciază admisibilă prezenta cerere.

Referitor la petitul privind obligarea creditorului beneficiar- pârât la plata dobânzii legale calculate asupra sumei de de  29952,1  lei, instanţa reţine următoarele:

Daunele-interese moratorii pot fi cumulate cu actualizarea sumelor de bani cu indicele preţurilor de consum, având în vedere finalităţile distincte ale acestor despăgubiri, şi anume: menţinerea valorii reale a obligaţiei monetare la data efectuării plăţii (evitarea "erodării" creanţei prin inflaţie) în cazul actualizării creanţei cu indicele preţurilor de consum, care are caracter compensatoriu (damnum emergens), respectiv câştigul pe care creditorul l-ar fi obţinut ca urmare a investirii banilor, dacă aceştia ar fi fost plătiţi la scadenţă (fructele civile), în cazul dobânzii penalizatoare, care are caracter moratoriu (lucrum cessans).

Acordarea cumulată a acestor despăgubiri este impusă şi de principiul reparării integrale a prejudiciului.

În esenţă, acest petit  vizează posibilitatea legală de obligare a pârâtei la plata daunelor-interese moratorii, sub forma dobânzilor legale, cu titlu de reparare a prejudiciului suferit prin refuzul de a restitui debitul principal, după ce a fost notificată în acest sens de lichidator

Dispoziţiile legale vizate  sunt următoarele:

 - reţinând data emiterii biletelor la ordin şi a efectuării girurilor : facem aplicarea  art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din Codul civil din 2009, intrat în vigoare la 01.10.2011, conform cărora:

"Art. 1.531. - Repararea integrală

(1) Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării.

(2) Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor şi beneficiul de care acesta este lipsit.

Art. 1.535. - Daunele moratorii în cazul obligaţiilor băneşti

(1) În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic.";

Or, raportat la speţa de faţă, se constată că situaţia premisă care a generat litigiul a fost generată de omisiunea pârâtei de a se conforma notificărilor lichidatorului, care deşi i-a adus la cunoştinţă pârâtei şi motivul pentru care se solicită restituirea sumelor  nelegal transferate, pârâta nu s-a conformat.

Fiind vorba chiar de solicitarea practicianului în insolvenţă a cărui autoritate a fost eludată prin acţiunea reprezentanţilor statutari ai societăţii debitoare, pârâta avea posibilitatea să dovedească contrariul, respectiv a împrejurării din care să fi rezultat că la momentul plăţii, sau ulterior, practicianul în insolvenţă a fost informat despre această plată şi nu s-a opus efectuării ei, în exercitarea atribuţiilor de supraveghere conferite de disp. art 49..

Însă pârâta nu a făcut această dovadă, subzistând prezumţia simplă potrivit căreia transferul s-a făcut fără acordul practicianului şi fără ca nici măcar să fie informat anterior efectuării de această plată a cărei restituire se solicită

Întrucât, pentru a se angaja răspunderea civilă contractuală se impune preexistenţa unui contract, ori de câte ori nu sunt întrunite condiţiile răspunderii contractuale, sunt aplicabile regulile privind răspunderea civilă delictuală, care reprezintă dreptul comun în materia răspunderii civile.

Cum restituirea sumelor nelegal transferate este solicită de lichidator în temeiul legii, şi nu poate fi analizată din punctul de vedere al răspunderii contractuale, urmează a se analiza în ce măsură acest fapt reprezintă un delict civil, de natură a atrage sancţiunea civilă a daunelor-interese.

Executarea sau executarea cu întârziere a obligaţiei de restituire a sumelor nelegal transferate (art 46 şi 49 din Legea 85/2009) stabilite în temeiul legii  poate antrena răspunderea civilă delictuală, chiar dacă izvorul primar obligaţiei a cărei încălcare a fost sancţionată prin decizia lichidatorului, este un contract.

Chiar dacă, în literatura de specialitate, aplicarea prevederilor din Codul civil din 1864 referitoare la efectele obligaţiilor şi în materia răspunderii civile delictuale a fost disputată, practica judiciară a fost constantă în acest sens. 

Disputa doctrinară a fost însă tranşată prin art. 1.381 alin. (3) din Codul civil din 2009, în sensul că dreptului la repararea prejudiciului în cazul răspunderii delictuale îi sunt aplicabile, de la data naşterii sale, toate dispoziţiile legale privind executarea, transmisiunea, transformarea şi stingerea obligaţiilor.

Prin urmare, în cazul executării cu întârziere a obligaţiei de plată a unei sume de bani, indiferent de izvorul contractual ori delictual al obligaţiei, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează, fără a se face dovada unui prejudiciu şi fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit.

În ceea ce priveşte condiţiile de angajare a răspunderii civile, acelea sunt cele ale răspunderii civile delictuale, respectiv: existenţa unei fapte ilicite, vinovăţia, existenţa unui prejudiciu, legătura de cauzalitate, ţinându-se cont de particularităţile executării unei obligaţii de plată a unei sume de bani.

Aceste condiţii trebuie îndeplinite în mod cumulativ, astfel încât neîndeplinirea uneia este suficientă pentru respingerea pretenţiilor.

În ceea ce priveşte condiţia existenţei unui prejudiciu se constată că părţile nu l-au exclus de plano, invocând principiul reparaţiei integrale în materia răspunderii civile, prevăzut de art. 1084 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 din Codul civil din 2009.

Este evident faptul că prin neexecutarea obligaţiei de restituire a sumelor nelegal transferate reclamantul  a suferit un prejudiciu.

În aceste condiţii sunt incidente dispoziţiile invocate ale art.1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi şi art. 1.535 alin. (1) din Codul civil din 2009, care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării de către debitor a obligaţiei, conform căruia prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor (damnum emergens), cât şi beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans). 

Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor,  impune şi remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale.

Debitorul poate fi exonerat de obligaţia de a repara integral prejudiciul cauzat prin executarea cu întârziere a creanţei stabilite prin titlu executoriu dacă face dovada intervenţiei unui caz fortuit sau a unui caz de forţă majoră, împrejurări care se circumscriu sintagmei "cauză străină, care nu-i poate fi imputată" în înţelesul art. 1082 din Codul civil din 1864.

În ipoteza dată, însă, acestea nu înlătură de plano aplicarea principiului reparării integrale a prejudiciului, sub aspectul acordării daunelor-interese moratorii, sub forma dobânzii legale.

Atât timp cât repararea integrală a prejudiciului presupune, cu valoare de principiu, atât acoperirea pierderii efective suferite de creditor (damnum emergens), cât şi beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans), a accepta faptul că, în ipoteza dată, nu poate fi acoperit nici măcar beneficiul de care acesta este lipsit, ar lipsi de efecte în totalitate dispoziţiile anterior menţionate

Cât priveşte existenţa unei fapte ilicite, săvârşite cu vinovăţie, în sensul dispoziţiilor legale ce instituie răspunderea civilă, aceasta constă în neexecutarea  de către pârâtă a obligaţiei de restituire a sumelor nelegal transferate a căror restituire se impune în temeiul legii.

Fapta îmbracă forma ilicitului civil, deoarece, în analiza îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale în circumstanţele date, nu se poate reţine  un caz fortuit care să răstoarne prezumţia relativă de culpă a debitorului în executarea obligaţiei, întrucât acestui element îi lipsesc două caracteristici esenţiale, şi anume: natura imprevizibilă a evenimentelor care au fundamentat refuzul restituirii (care nu poate fi acceptată prin raportare la conduita aşteptată a pârâtei care trebuia să se comporte ca un bun proprietar, cu atât mai mult cu cât fusese informat despre deschiderea procedurii de insolvenţă),  şi faptul că refuzul restituirii provine chiar de la pârât, iar nu de la un terţ.

Pentru considerentele arătate, se impune a fi admis şi capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale, începând cu data de la care s-a solicitat şi  până la data plăţii efective potrivit cu disp. din OG  Nr. 13 din 24 august 2011,  privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar”.

II. Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta SC G. A. SRL, solicitând admiterea recursului, în principal, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea în tot a sentinţei recurate în sensul respingerii cererii.

În motivare s-a arătat că părţile au desfăşurat relaţii comerciale in baza contractului de subantrepriza din 10.04.2013, contract avand drept obiect executarea unor lucrări de execuţie structura piscine la obiectivul aflat in Voluntari, str.Matei Basarab, nr.4, judeţ Ilfov.

S-a menţionat că recurenta şi-a îndeplinit toate obligaţiile asumate, fiind emise facturile fiscale nr.94/16.08.2013 în cunatum de 9.456,88 lei si nr.93/26.07.2013 in cuantum de 63.234,61 lei, care au fost acceptate la plata prin semnare si stampilare de către debitoare.

S-a precizat că biletul la ordin seria UOB13BB nr.0436635 in valoare de 29.952.1 lei a fost emis ia data de 05.11.2013, deci înainte de dala la care s-a dispus declanşarea procedurii generale a insolentei împotriva societatii debitoare cu menţinerea dreptului de administrare.

S-a indicat că scadenta biletului la ordin a fost la data de 05.02.2014, deci cu 118 zile înainte de data la care, prin hotararea nr.2026/03.06.2014, s-a dispus declanşarea procedurii falimentului prin procedura simplificata impotriva acestei debitoare.

S-a apreciat că sentinţa recurată a fost dată în totalul dispreţ a pârâtei, fara o analiza corecta si concreta a situatie de fapt si a apărărilor formulate. Astfel, lichidatorul judiciar nu a făcut si nu poate face dovada in cazul terţului dobanditor a prezumţiei de frauda întrucât aceasta nu exista, fiind necesara sa se probeze intentia frauduloasa a acestuia.

S-a învederat că prin gir recurenta a dobândit, iar debitoarea a pierdut, la data de 15.11.2013, toate drepturile asupra biletului la ordin. Astfel, încasarea la scadenţă a biletului la ordin reprezintă o operaţiune legală ce nu poate fi cenzurata, neintrând sub incidenţa nici uneia dintre dispoziţiile art.36 sau 46 al.1 din Legea nr.85/2006, fiind aplicabile însă dispoziţiile art.16 din Legea nr.59/1934.

S-a mai adăugat că recurenta nu a fost notificata sa suspende orice executare asupra conturilor debitoarei, în conformitate cu prevederile art.36 din Legea nr.85/2006.

S-a arătat că din punct de vedere temporal, actele care cad sub incidenţa dispoziţiilor art.79 – 80 din Legea nr.85/2006 sunt actele încheiate de debitor in cei trei ani anteriori deschiderii procedura insolventei, asa numita "perioada suspecta".

S-a apreciat că nu orice act incheiat in aceasta perioada este susceptibil de a fi anulat, ci doar acele acte frauduloase, încheiate de debitor in dauna creditorilor si respectiv anumite tipuri de acte expres menţionate de legiuitor, printre care :

-actele de transfer cu titlul gratuit cu precizarea ca plata efectuata de către debitoare reprezintă contravaloarea unor servicii efectiv prestate de către recurentă

-operaţiunile comerciale in care prestaţia debitorului o depăşeşte in mod vădit pe cea primita, cu precizarea ca recurenta a încasat exact contravaloarea debitului, fara alte sume suplimentare

-actele încheiate cu intenţia tuturor părţilor de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a leza drepturile acestora, cu precizarea că pentru recurentă nu s-a realizat un act translativ de proprietate in favoarea sa sau o sustragere de bunuri

-constituirea sau perfectarea unei garanţii reale pentru o creanţa chirografară efectuata în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii insolvenţei, cu precizarea ca in favoarea recurentei nu s-a constituit sau perfectat o garanţie reală

-operaţiunile încheiate intre debitor cu un asociat care deţine cel puţin 20% din capitalul social, un administrator, un acţionar care deţine cel puţin 20% din acţiuni sau orice alta persoana care deţine o poziţie dominanta asupra debitorului, daca aceste operaţiuni sunt încheiate in dauna creditorilor, cu precizarea că recurenta nu are calitatea de asociat, administrator si nu se afla într-o relaţie ori poziţie dominantă în raport cu debitoarea.

S-a afirmat că recurenta a executat cu bună – credinţă si a prestat in folosul debitoarei o serie de servicii pentru debitul ce a fost achitat prin girul acestui bilet la ordin.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art.483 şi urm. NCPC.

III. La data de 17.06.2015, prin Serviciul Registratură, intimatul – reclamant CII B. – I. R. R. lichidator judiciar al debitoarei E. B. & D. SRL a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat şi obligarea recurentei – pârâte la plata cheltuielilor de judecată efectuate cu ocazia judecării recursului.

În motivare s-a arătat că prin Sentinta civila nr.3403/15.11.2013 pronuntata de Tribunalul Ilfov - Secţia Civila in dosarul nr.2125/93/2012 a fost deschisa procedura generala a insolventei a debitoarei E. B. & D. SRL.

 S-a învederat că procedura generala a insolventei a debitoarei E.B. & D.  SRL a fost deschisa la cererea L. SRL, cerere formulata la data de 20.09.2012.

S-a susţinut că prin demersurile efectuate anterior datei de 20.09.2012 si in cadrul litigiului, debitoarea a intarziat momentul deschiderii procedurii insolventei, astfel ca aceasta a fost deschisa abia la data de 15.11.2013.

S-a indicat că la data de de 18.11.2013, debitoarei i-au fost aduse la cunostinta in mod expres dispoziţiile art.46 şi urm. din Legea nr.85/2006 şi i-au fost solicitate documentele si informaţiile necesare pana la data de 25.11.2013.

S-a arătat că notificarea privind deschiderea procedurii de insolventa a fost publicata in BPI nr.20/02.12.2013.

S-a menţionat că dupa deschiderea procedurii de insolventa, debitoarea arefuzat sa puna la dispoziţia administratorului judiciar documentele societăţii, remiterea parţiala a acestora fiind efectuata incepand cu luna iunie 2014, dupa deschiderea procedurii de faliment si in contextul în care societatea era supusa unui control de la ANAF.

S-a învederat că de la deschiderea procedurii pana in prezent, debitoarea nu a solicitat si nu a obtinut din partea administratorului judiciar/lichidatorului judiciar avizarea sau acordul cu privire la operaţiunile efectuate.

S-a indicat că, potrivit art.79 si art.80 al.1 lit.c si f din Legea nr.85/2006, administratorul judiciar poate introduce la judecătorul - sindic acţiuni pentru anularea actelor frauduloase incheiate de debitor in cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenţia tuturor partilor implicate de a sustrage bunuri de la urmarirea de către creditori sau de a leza in orice fel drepturile, precum si a plaţilor anticipate a datoriilor efectuate in cele 120 zile anterioare deschiderii procedurii, daca scadenta lor fusese stabilita la o data ulterioara deschiderii procedurii.

S-a susţinut că în categoria textelor mentionate mai sus se incadreaza si actele a căror anulare s-a solicitat prin cererea de chemare in judecata, cum în mod corect a retinut si instanta de fond.

S-a arătat că din verificarea documentelor depuse de societate s-a constatat ca debitoarea a beneficiat la data de 05.11.2013 de un bilet la ordin în baza caruia era îndreptăţită să primească suma de 29.952,1 lei.

Acest bilet la ordin devenea scadent la data de 05.02.2014, după data deschiderii procedurii de insolventa.

S-a menţionat că în balanţa intocmita de societate la data de 15.11.2013 societatea inregistra in contul 413 - „efecte de primit" un sold de 3.376.766,41 lei. Astfel, la data deschiderii procedurii, debitoarea avea de incasat de la debitorii sai suma de 3.376.766,41 lei, pentru care debitorii emisesera instrumente de garantare a plaţii (bilete la ordin) pe care E.B. & D. SRL trebuia sa le incaseze, iar din sumele incasate sa isi achite datoriile, in ordinea vechimii lor.

S-a învederat că, deşi din anul 2012 debitoarea inregistra debite neachitate către creditorii ale căror creanţe sunt inscrise in tabelul de creanţe, aceasta a ignorat existenta acestor creanţe anterioare si a girat biletele la ordin către alti credtori noi, cum este si cazul recurentei - parate.

S-a indicat că niciuna dintre sumele care fac obiectul biletelor la ordin nu a fost afectata achitarii creanţelor inscrise la masa credala.

S-a susţinut că debitoarea avea obligaţia de a achita datoriile in ordinea vechimii lor, insa, desi cererea de deschidere a procedurii era introdusa cu mai mult de un an inainte, debitoarea nu a efectuat plata sumelor datorate către creditorii ale căror creanţe aveau prioritate si a căror neacoperire a dus la deschiderea procedurii de faliment.

S-a mai precizat că, desi existau creanţe constatate prin hotarari executorii, hotarari prin care debitoarea era obligata la plata datoriilor către creditori, publicate pe portalul instantelor de judecata, deci cunoscute public, debitoarea de comun acord cu recurenta - parata a efectuat plaţi anticipate către alt creditor decât cei care aveau drepturile conferite de un titlu executoriu.

S-a indicat că scopul acestei operaţiuni frauduloase a fost acela de a favoriza noii creditori si de a pune creditorii ale căror creanţe erau anterioare in imposibilitatea de a-si recupera creanţele in procedura concursuala prin ocolirea procedurii legale de incasare a sumelor de bani in contul de lichidare si de distribuire a sumelor in cadrul procedurii colective.

S-a învederat că prin metoda aplicata de recurenta - parata si parata - debitor au fost sustrase sume de bani de la urmarirea creditorilor indreptatiti, deoarece nicio suma din cele ce faceau obiectul biletelor la ordin nu a fost incasata in contul de lichidare.

S-a menţionat că recurenta – pârâtă, cu privire la care a fost identificată o singură factură fiscală în valoare de 9.456,88 lei, a stabilit scadenţa obligaţiilor de plată în anul 2014, prin acceptarea biletului la ordin cu scadenţă ulterioară deschiderii procedurii insolvenţei.

S-a arătat că, aşa cum a retinut si instanta de fond, prin operaţiunile a căror anulare s-a solicitat, debitoarea a plătit anticipat datorii a căror scadenta a fost stabilita la o data ulterioara deschiderii procedurii.

S-a învederat că plata dispusă prin biletul la ordin a fost operată contabil la data de 05.02.2014, ceea ce încadrează operaţiunea în categoria actelor pentru care era necesar acordul administratorului judiciar sau autorizarea judecătorului – sindic, acord care nu a fost niciodată solicitat şi niciodată acordat.

S-a reiterat că, potrivit art.46 din Legea nr.85/2006, sunt nule toate actele, operaţiunile si plăţile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii fara acordul administratorului judiciar sau fara autorizarea judecătorului sindic. In consecinţa, plăţile operate si operarea acestora in contabilitate sunt nule.

S-a arătat că emitentul biletelor la ordin a fost F. P. C. SRL, reprezentata legal la încheierea contractului prin K. Feridun, care era si angajat al E. B. & D. SRL, astfel că nu se poate susţine ca emitentul biletului nu avea cunostinta despre nelegalitatea plaţii.

S-a afirmat că, în situaţia în care debitoarea nu ar fi girat biletele la ordin, ea ar fi incasat, nu mai devreme de scadenta biletelor la ordin, suma ce facea obiectul acestora, care ar fi fost distribuită conform Legii nr.85/2006.

S-a mai adăugat că operaţiunea se incadreaza in prevederile art.80 al.1 lit.d din Legea nr.85/2006, suma pe care recurenta-parata ar fi putut sa o obtina in faliment, prin raportare la patrimoniul declarat de către debitoare si calitatea de creditor chirografar care intra in concurs cu ceilalţi creditori chirografari (compus din cantar marca OSC 5T, nivela optica Sokkia, centrala electrica 28 KW, pickamer GBH 11 DE, ciocan rotopercutor, laptop Dell N7110 i5 2430M, laptop Dell XPS17, laptop Dell N5119, laptop Toshiba portege, elemente care nu se ridica la valoarea totala a creanţelor inscrise in tabelul de creanţe), fiind in mod evident mai mica decât valoarea transferului efectuat.

S-a apreciat că instanta de fond in mod corect a considerat că fiind admisibila cererea de chemare in judecata motivat de faptul ca Legea nr.58/1934 stipuleaza o cale de atac specifica deschisa doar debitorului cambial, insa, aceasta nu inseamna că, celor interesati sau vatamati, le este interzisa orice posibilitate de aparare a intereselor lor, ci urmeaza a se aplica atat dispoziţiile Legii speciale nr.85/2006, cât si norma generala, respectiv Codul de procedura civila.

S-a arătat că, potrivit art.16 din Legea nr.58/1934, prin gir s-au trasmis drepturile izvorand din titlu - bilet la ordin, insa, in cazul debitoarei, girul constituie plata anticipata si discriminatorie in raport cu ceilalţi creditori, către giratar (recurenta-parata), iar, cu atat mai mult, daca plata era scadenta dupa data deschiderii procedurii, este sanctionata in mod expres de dispozitiiile art.80 al.1 lit f din Legea nr.85/2006, cu nulitatea.

S-a precizat că in mod corect retine instanta de fond ca existenta instrumentului de garantare/plata este reglementata de prevederile privind cambia si biletul la ordin, insa acţiunea intemeiata pe dispoziţiile Legii nr.85/2006 este reglemenatat de o lege speciala, chiar legea privind procedura insolventei. Imposibilitatea anularii girului prevăzută de Legea nr.58/1934 priveşte girul care nu a fost dat pentru fraudarea creditorilor.

S-a învederat că jurisprudenta recenta a retinut ca : "Este adevarat ca potrivit dispoziţiilor art.16 din Legea nr.58/1934 prin gir s-au transmis drepturile izvorand din titlu - bilet la ordin, insa in cazul debitoarei girul constituie plata anticipata către giratar, iar imprejurarea ca plata era scadenta dupa data deschiderii procedurii, este sanctionata in mod expres de dispoziţiile art. 80 al.1 lit.f din Legea nr.85/2006, cu nulitatea" (Sentinta civila din 10.08.2010 pronuntata de Tribunalul Buzău, publicata pe site-ul portal.just.ro).

S-a menţionat că existenta instrumentului de garantare/plata este reglementata de prevederile legii privind cambia si biletul la ordin, insa acţiunea întemeiata pe dispoziţiile Legii nr.85/2006 este reglementata de o lege speciala, care de data aceasta este chiar legea privind procedura insolventei.

S-a indicat că instanţa de fond a retinut in mod corect faptul ca in cauza supusa judecaţii girul a fost fondat pe o cauza ilicita, dat pentru fraudarea creditorilor, fapt ce reiese din operaţiunile desfasurate de debitoare in perioada premergătoare si ulterioara deschiderii procedurii, operaţiuni constând in stornarea facturilor primite si restituirea de bunuri către creditorii care ar fi trebuit sa-si valorifice drepturile in cadrul procedurii de insolventa si girarea preferenţiala către unii creditori a biletelor la ordin primite de la societatile controlate sau in care acţionau aceleaşi persoane care au desfasurat activitatea si in cadrul debitoarei.

S-a arătat că, prin incasarea biletelor la ordin de către recurenta - parata dupa deschiderea procedurii debitoarei, coroborata cu depunerea documentelor contabile de către debitoare doar dupa operarea tuturor biletelor la ordin, se probeaza chiar manifestarea deciziei comune de eludare initata anterior datei de 15.11.2013.

S-a precizat că frauda creditorilor devine cu atat mai evidenta cu cat recurenta - parata recunoaşte ca anterior cu numai doua saptamani deschiderii procedurii creanţa sa a devenit dintr-o creanţa chirografara, o creanţa garantata. Or, dupa cum in mod corect retine si instanta de fond, conform dispoziţiilor art.80 din Legea nr.85/2006 sunt anulabile chiar acele operaţiuni prin care au fost constituite ori perfectate garanţii reale pentru o creanţa care era chirografara, efectuate in cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii.

In ce priveşte modalitatea prin care sumele de bani au fost virate direct in contul recurentei - parate din contul emitentului biletului la ordin, s-a învederat că instanta de fond a constatat in mod corect ca tocmai aceasta a fost modalitatea prin care recurenta - parata si parata-debitoare au prejudiciat creditorii. Astfel, instanta de fond in mod corect a retinut ca plata directa a sumelor de la tertii emitenti a biletelor la ordin către beneficiarul girului, efectuata dupa data deschiderii procedurii, constituie o plata si operaţiune care intra sub incidenţa art.46 din Legea nr.85/2006, pentru care este incidenţa nulitatea.

S-a menţionat că prin Decizia Curţii de Apel Ploieşti nr.1335/15.09.2010 intr-o speţa similara s-a decis ca plata directa a sumelor de la tertii emitenti a biletelor la ordin către beneficiarul girului, efectuata dupa data deschiderii procedurii, constituie o plata si operaţiune care intra sub incidenţa art.46 din Legea nr.85/2006, pentru care este incidenţa nulitatea (publicata pe site-ul portal.just.ro). Intrând sub incidenţa dispozitilor art.46 si urm. din Legea nr.85/2006, buna sau reaua credinţa a participanţilor la operaţiune este irelevanta, nulitatea absoluta a actului neputand fi acoperita.

S-a precizat că, potrivit art.46 din Legea nr.85/2006 :

- al.1 - In afara de cazurile prevăzute la art. 49 sau de cele autorizate de judecatorul-sindic, toate actele, operaţiunile si plăţile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule.

- al.2 - Debitorul si/ sau, dupa caz, adminsitratorul judiciar sunt obligaţi sa intocmeasca si sa păstreze o lista cuprinzând toate incasarile, plăţile si compensările efectuate dupa deschiderea procedurii, cu precizarea naturii valorii acestora si a datelor de identificare a cocontractanilor.

S-a indicat că, potrivit dipsozitiilor art.49 din Legea nr.85/2006 :

-al.1 - Pe perioada de observaţie, debtitorul va putea sa continue desfasurarea activitatilor curente si poate efectua plaţi către creditorii cunoscuţi, care se incadreaza in condiţiile obişnuite de exercitare a activitatii curente, dupa cum urmeaza :

 sub supravegherea administratorului judiciar, daca debitorul a făcut o cerere de reorganizare, in sensul art. 28 alin. 1 Ut. h, si nu i-a fost ridicat dreptul de administrare

-sub conducerea administratorului judiciar, daca debitorului i s-a ridicat dreptul de administrare.

-al.2 - Actele, operaţiunile si plăţile care depasesc condiţiile menţionate la alin.(1) vor putea fi autorizate in exercitarea atribuţiilor de supraveghere de administratorul judiciar; acesta va convoca o şedinţa a comitetului creditorilor in vederea supunerii spre aprobare a cererii administratorului special, in termen de maximum 5 zile de la data primirii acesteia.

-al.3 - In cazul propunerilor de instrainare a bunurilor din averea debitorului grevate de garanţii, se va tine seama de prevederile art.39 referitoare la acordarea unei protectii corespunzătoare creanţei garantate.

S-a apreciat că din prevederile legale mentionate mai sus reiese faptul ca plăţile se fac sub supravegherea administratorului judiciar, daca debitorul a făcut o cerere de reorganizare, in sensul art.28 al.1 lit.h), si nu i-a fost ridicat dreptul de administrare sau sub conducerea administratorului judiciar, daca debitorului i s-a ridicat dreptul de administrare.

S-a susţinut că, având in vedere faptul ca debitoarea din prezenta cauza nu a făcut o cerere de reorganizare, plăţile efectuate de către aceasta trebuiau făcute sub supravegherea adminsitarorului judiciar.

S-a învederat că debitoarea nu i-a adus la cunostinta administratorului judiciar plăţile efectuate pentru ca acesta sa-si poata exercita obligaţia de supraveghere in mod efectiv.

S-a apreciat că în mod corect a retinut instanţa de fond că nu se impune o coniventa intre creditorul beneficiar si reprezentanţii debitoarei, ci pur si simplu, atata timp cat din culpa doar a debitoarei platitoare (prin reprezentanţii statutari) nu s-a asigurat dreptul si obligaţia de supraveghere a administartorului judiciar, nu s-a întocmit o lista cu aceste plaţi si nu a fost pusa la dispoziţia administratorului judiciar, rezultă că plata nu se incadreaza in condiţiile dispoziţiilor art.49, fiind efectuata fara supravegherea administatorului judiciar si pe cale de consecinţa este afectata de nulitate absolută potrivit dispoziţiilor art.46 din Legea nr.85/2006.

S-a mai adăugat că sentinţa recurata este temeinica si legala si in ceea ce priveşte capatul de cerere privind obligarea recurentei-parate la plata dobânzilor le aferente debitului principal.

S-a învederat că instanta de fond a retinut in mod corect ca in cazul executării cu intarziere a obligaţiei de plata a unei sume de bani, indiferent de izvorul contractual ori delictual al obligaţiei, daunele – interese sub forma dobânzii legale se datoreaza, fara a se face dovada unui prejudiciu si fara ca principiul repararii integrale a prejudiciului sa poata fi nesocotit.

S-a susţinut că, având in vedere dispoziţiile art.1531 al.1, al.2 teza intai si art.1.535 al.1 din Codul Civil, care consacra principiul repararii integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutarii de către debitor a obligaţiei, conform caruia prejudiciul cuprinde atat derea efectiv suferita de creditor (damnum emergens), cat si beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans), instanta de fond in mod corect a dispus obligarea recurentei - pârâte la plata dobânzilor legale aferente debitului principal.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art.205 şi urm. NCPC.

IV. În faza recursului nu s-au administrat probe noi.

V. Analizând recursul declarat, raportat la dispoziţiile art. 304 şi 3041 Cod procedură civilă de la 1865, Curtea reţine următoarele:

1). Trebuie observat că în prezenta cauză sunt aplicabile dispoziţiile Codului de procedură civilă de la 1865 şi ale Legii nr.85/2006 în forma anterioară modificării prin Legea nr.76/2012.

Astfel, potrivit art.3 al.1 din Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, dispoziţiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea în vigoare a acestuia.

Totodată, art.3 al.2 din Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, prevede că procesele începute prin cereri depuse, în condiţiile legii, (.....) înainte de intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă rămân supuse legii vechi, chiar dacă sunt înregistrate la instanţă după această dată.

Din interpretarea dispoziţiilor Legii nr.85/2006 rezultă că orice cerere de anulare a transferurilor de drepturi patrimoniale / constatare a nulităţii plăţilor reprezintă o cerere aferentă procedurii insolvenţei şi are natura juridică a unei cereri incidentale.

În aceste condiţii, cererea de anulare a transferurilor de drepturi patrimoniale / constatare a nulităţii plăţilor urmează acelaşi regim juridic ca şi cererea de deschidere a procedurii insolvenţei.

În cauză, cererea de deschidere a procedurii insolvenţei a fost formulată la data de 20.09.2012, anterior intrării în vigoare a Noului Cod de procedură civilă şi a Legii nr.76/2012 (15.02.2013).

Prin urmare, în prezenta cauză sunt aplicabile dispoziţiile Codului de procedură civilă de la 1865 şi ale Legii nr.85/2006 în forma anterioară modificării prin Legea nr.76/2012, conform art.3 al.2 din Legea nr.72/2012.

2). Este întemeiat motivul de recurs referitor la inaplicabilitatea dispoziţiilor art.46 din Legea nr.85/2006.

Trebuie observat că art.46 al.1 din Legea nr.85/2006 prevede că, în afară de cazurile de la art.49 din lege şi cele autorizate de judecătorul - sindic, toate actele, operaţiunile şi plăţile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule.

 Prin urmare, pentru a fi incinte dispoziţiile art.49 al.1 din Legea nr.85/2006 ar trebui să existe acte / operaţiuni / plăţi efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii insolvenţei.

 Curtea constată că nu există acte / operaţiuni / plăţi care să fi fost efectuate de debitoarea E. B. & D. SRL după data deschiderii procedurii insolvenţei.

În acest sens, trebuie observat că procedura insolvenţei împotriva debitoarei E.B. & D. SRL s-a deschis la data de 15.11.2013 prin Sentinţa civilă nr.3403/15.11.2013 pronunţată de Tribunalul Ilfov - Secţia Civilă în dosarul nr.2125/93/2012.

Anterior datei de 15.11.2013, debitoarea E.B. & D. SRL a girat în favoarea recurentei – pârâte SC G. A. SRL, la data de 05.11.2013, biletul la ordin seria UGBI3BB nr.0436635 emis de F.  P.  C. SRL la 05.11.2013, cu scadenta la 05.02.2014, pentru suma de 29.952,10 lei (f.8 dosar fond).

Prin urmare, girul a fost efectuat de debitoarea E.B. & D. SRL anterior deschiderii procedurii insolvenţei, astfel că nu sunt incidente dispoziţiile art.46 al.1 din Legea nr.85/2006 pentru a se putea dispune în baza acestui text de lege nulitatea girurilor.

 Referitor la plata efectuată în baza biletului la ordin, Curtea constată că aceasta nu a fost efectuată de către debitoarea E. B. & D. SRL, ci de către emitentul biletelor la ordin, respectiv F. P. C. SRL.

La dosar nu a fost depusă nicio dovadă din care rezulte că debitoarea ar fi efectuat vreo plată după data deschiderii procedurii insolvenţei.

De altfel, chiar judecătorul – sindic a indicat în considerentele sentinţei recurate că plata a fost efectuată de către terţul emitent al biletului la ordin.

Cu toate acestea, fără nicio acoperire legală, prima instanţă consideră că această plată intră sub incidenţa art.46 din Legea nr.85/2006, în condiţiile în care reţinuse că nu a fost efectuată de către debitoarea E.B. & D. SRL.

Mai mult, pentru emitentul biletului la ordin (F. P. C. SRL) nu exista nicio obligaţie legală de a solicita acordul intimatului – reclamant (lichidatorul judiciar) / judecătorului - sindic pentru plata biletului la ordin întrucât nu împotriva sa este deschisă procedura insolvenţei în dosarul nr.2125/93/2012 al Tribunalului Ilfov.

Împrejurarea că, după deschiderea procedurii insolvenţei, plata efectuată de emitentul biletelor la ordin a fost înregistrată (operată) în contabilitate de către debitoarea E.B. & D. SRL nu poate conduce la concluzia că aceasta din urmă a dispus efectiv plata. 

Când a existat confirmarea plăţii efectuată de către emitentul biletului la ordin, era firesc ca debitoarea să procedeze la înregistrarea (operarea) contabilă a plăţii pe care a efectuat-o emitentul titlului de valoare (biletului la ordin) pentru a şterge din contabilitate datoriile pe care le avea către recurenta – pârâtă SC G. A. SRL.

Prin urmare, nu sunt incidente dispoziţiile art.46 al.1 din Legea nr.85/2006 cu privire la plata efectuată în baza biletului la ordin întrucât aceasta nu a fost efectuată de către debitoarea E. B. & D. SRL, ci de către emitentul biletului la ordin (F. P. C. SRL) .

 Înregistrarea (operarea) contabilă a unei plăţi efectuate de un terţ nu este un act / operaţiune / plată în sensul art.46 din Legea nr.85/2006, ci reprezintă evidenţierea în documentele contabile a unei operaţiuni economico – financiare (a unei plaţi).

Prin urmare, operaţiunea economico – financiară, în sensul art.46 din Legea nr.85/2006, a reprezentat-o plata efectuată de emitentul biletului la ordin şi nicidecum înregistrarea în contabilitate de către debitoarea E. B. & D. SRL a acestei plăţi.

Obligaţia de înregistrare în contabilitate a tuturor  operaţiunilor economico – financiare este o obligaţie legală, stabilită prin art.1, art.5 şi art.6 din Legea nr.82/1991 în sarcina oricărei societăţi, inclusiv a debitoarei E.B.& D. SRL.

 Nu poate fi reţinută susţinerea primei instanţe potrivit căreia prin gir s-ar fi realizat o plată.

Curtea remarcă că, fără niciun argument legal, judecătorul – sindic nu a luat în considerare efectele translativ şi de garanţie al girului.

Astfel, potrivit art.16 din Legea nr.58/1934, prin gir se transmit toate drepturile izvorâte din biletul la ordin, iar, conform art.17 din acelaşi act normativ, girantul, dacă nu s-a stipulat altfel, răspunde de acceptare şi de plată.

Aceasta înseamnă că, în baza girului, recurenta – pârâtă SC G. A. SRL a fost îndreptăţită să solicite suma indicată în biletul la ordin de la emitentul acestuia, iar în cazul în care acesta nu plătea, debitoarea era ţinută să achite sumele de bani menţionate în titlul de valoare.

Or, în speţă, plata a fost efectuată de către emitentul biletului la ordin, astfel că debitoarea E. B. & D. SRL nu a mai fost ţinută să achite suma de bani indicată în titlul de valoare, ci doar a înregistrat în contabilitate plata efectuată de emitentul biletului la ordin pentru ştergerea contabilă a datoriilor pe care le avea către recurenta – pârâtă SC G. A. SRL.

Prin urmare, prin gir nu se realizează o plată, legiuitorul neprevăzând un asemenea efect pentru aceste acte juridice.

În consecinţă, Curtea apreciază că în prezenta cauză nu sunt incidente dispoziţiile art.46 din Legea nr.85/2006.

3). Este întemeiat motivul de recurs referitor la interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art.79 şi art.80 al.1 lit.c, d, e şi f din Legea nr.85/2006.

A. Curtea constată că transferurile patrimoniale care fac obiectul prezentei cauze se încadrează în sfera noţiunii de ”activitate curentă”, fiind exceptate de la anulare conform art.82 din Legea nr.85/2006.

Trebuie observat că, potrivit art.82 din Legea nr.85/2006,  nu se va putea cere anularea unui transfer cu caracter patrimonial, făcut de către debitor în cursul desfăşurării normale a activităţii sale curente.

Aşa cum s-a menţionat în doctrină, dispoziţiile art.82 din Legea nr.85/2006 se referă la transferurile cu caracter patrimonial efectuate de debitor în cursul normal al activităţii curente anterior deschiderii procedurii insolvenţei, fiind aplicabile atât acţiunilor prevăzute de art.79 din Legea nr.85/2006, cât şi celor reglementate de art.80 din lege.

 Deşi în mod normal sfera activităţilor curente pe care le poate desfăşura un debitor care nu este în insolvenţă este mai largă decât cea reglementată de legiuitor pentru debitorul aflat în insolvenţă prin art.3 pct.14 din Legea nr.85/2006, Curtea remarcă că transferurile patrimoniale efectuate de debitoarea E.B. & D. SRL, care fac obiectul prezentei cauze, pot fi încadrate chiar şi în noţiunea de ”activitate curentă” reglementată de art.3 pct.14 din Legea nr.85/2006.

 Prin art.3 pct.14 din Legea nr.85/2006 s-a stabilit că activităţile curente reprezintă acele fapte de comerţ şi operaţiuni financiare propuse a fi efectuate de debitor în perioada de observaţie, în cursul normal al comerţului său, cum ar fi:

a) continuarea activităţilor contractate, conform obiectului de activitate;

b) efectuarea operaţiunilor de încasări şi plăţi aferente acestora;

c) asigurarea finanţării capitalului de lucru în limite curente.

 Trebuie observat că din relaţiile de la ORC rezultă că activitatea principală a debitoarei E. B. & D. SRL este reprezentată de lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale (f.6 dosar fond).

Recurenta – pârâtă SC G. A. SRL şi debitoarea E.B. & D. SRL au încheiat la data de 10.04.2013 un contract de subantrepriză având ca obiect executarea de către recurenta – pârâtă a unor lucrări de execuţie piscină la obiectivul situat în Voluntari, str.Matei Basarab, nr.4 (f.42 – 57 dosar fond).

Obligaţia contractuală asumată de către debitoarea E.B. & D. SRL a fost de a plăti lucrările executate de recurenta – pârâtă.

 În vederea executării acestei obligaţii contractuale, debitoarea E. B. & D. SRL a girat un bilet la ordin în favoarea recurentei – pârâte SC G. A. SRL (f.8 dosar fond).

 Prin urmare, operaţiunea de girarea a biletului la ordin în favoarea recurentei – pârâte SC G. A. SRL se încadrează în noţiunea de ”activitate curentă” reglementată de art.3 pct.14 din Legea nr.85/2006 întrucât reprezintă o continuare a activităţilor contractate de debitoare prin executarea obligaţiilor asumate contractual, cu respectarea obiectului său de activitate. 

 În ceea ce priveşte plata sumei menţionată în biletul la ordin, aceasta nu a fost făcută de către debitoarea E.B. & D. SRL, ci de către emitentul titlului de valoare.

 Conform art.16 şi art.17 din Legea nr.58/1934, prin girarea biletului la ordin, debitoareaE.B & D SRL a transmis drepturile izvorâte din acesta şi a garantat plata de către emitentul titlului de valoare.

Împrejurarea că, după deschiderea procedurii insolvenţei, plata efectuată de emitentul biletului la ordin a fost înregistrată în contabilitate de către debitoarea E. B. & D. SRL nu poate conduce la concluzia că aceasta din urmă a dispus efectiv plata.

 Când a existat confirmarea plăţii efectuate de către emitentul biletului la ordin, era firesc ca debitoarea E. B. & D. SRL să procedeze la înregistrarea contabilă a plăţii pe care a efectuat-o emitentul titlului de valoare (biletului la ordin) pentru a şterge din contabilitate datoriile pe care le avea către recurenta – pârâtă SC G. A. SRL.

 Nu poate fi reţinută susţinerea primei instanţe potrivit căreia nu ar fi aplicabile în speţă dispoziţiile art.82 din Legea nr.85/2006.

În primul rând, Curtea remarcă că prin transferurile patrimoniale care fac obiectul prezentei cauze nu s-a realizat vreo stornare a unor facturi şi restituiri de mărfuri de către debitoare.

Astfel de operaţiuni, dacă au fost realizate de debitoare, nu pot fi aduse ca argument pentru anularea altor acte juridice (girarea unor bilete la ordin) cu care nu au nicio legătură.

 În al doilea rând, nu există vreo probă la dosar din care să reiasă că a existat vreo intenţie de fraudare atunci când debitoarea E.B. & D. SRL a girat biletul la ordin în favoarea recurentei – pârâte SC G. A. SRL.

 În acest sens, Curtea apreciază că nu a fost răsturnată prezumţia de bună – credinţă prevăzută de art.14 Cod civil şi nu este aplicabilă prezumţia de fraudare a creditorilor stipulată de art.85 al.3 din Legea nr.85/2006.

Trebuie observat că biletul la ordin a fost girat anterior deschiderii procedurii insolvenţei, neputându-se susţine în mod raţional că pot fi cunoscute dinainte soluţiile pe care le va pronunţa un judecător.

În aceste condiţii, nu se poate reţine că recurenta – pârâtă SC G. A. SRL şi debitoarea E. B. & D. SRL ar fi avut cunoştinţă de la momentul girării biletului la ordin că se va deschide procedura insolvenţei împotriva debitoarei.

Mai mult, la dosar nu există nicio probă din care să rezulte că recurenta – pârâtă ar fi avut cunoştinţă că împotriva debitoarei s-au formulat cereri de deschidere a procedurii insolvenţei sau că aceasta ar fi în insolvenţă.

 Aşa cum a fost menţionat mai sus, conform art.16 şi art.17 din Legea nr.58/1934, prin girarea biletului la ordin, debitoarea E. B. & D. SRL a transmis drepturile izvorâte din acesta şi a garantat plata de către emitentul titlurilor de valoare.

 Plata sumelor menţionate în biletul la ordin nu a fost făcută de către debitoarea E.B. & D. SRL, ci de către emitentul titlurilor de valoare.

 Faptul că recurenta – pârâtă a acceptat girarea biletului la ordin şi, ulterior deschiderii procedurii insolvenţei, a solicitat şi obţinut de la emitentul biletelor la ordin plata sumei menţionate în titlul de valoare este un lucru firesc întrucât urmărea să încaseze contravaloarea lucrărilor pe care le-a prestat.

Mai mult, la dosar nu a fost depusă nicio probă din care să rezulte că recurenta – pârâtă SC G. A. SRL nu şi-ar fi executat obligaţiile contractuale pentru a nu fi îndreptăţită să pretindă din partea debitoarei E.B. & D. SRL un comportament similar.

 Curtea remarcă că este neîntemeiată susţinerea primei instanţe potrivit căreia ar fi fost girate bilete la ordin în alb.

Acest aspect nu a fost invocat de intimatul – reclamant prin cererea de chemare în judecată şi nici nu există vreo probă la dosar din care să rezulte că ar fi fost girat un bilet la ordin în alb.

 Împrejurarea că societatea debitoare avea de achitat şi alte creanţe mai vechi, unele constatate prin titluri executorii, nu este un argument pentru invalidarea unui gir dat în vederea executării unor obligaţii asumate contractual, cu respectarea obiectului de activitate al debitoarei.

Nu este rezonabil să pretinzi unui creditor să verifice pe portalul instanţelor de judecată dacă există hotărâri judecătoreşti pronunţate împotriva unui debitor cu care are relaţii contractuale şi să facă investigaţii cu privire la achitarea eventualelor datorii de către debitor.

 Faptul că dl. K. F. a reprezentat pe emitentul biletului la ordin (F. P. C. SRL) la încheierea contractului cu debitoarea E. B. & D. SRL, fiind în acelaşi timp şi angajat al debitoarei, nu poate conduce la concluzia că a existat vreo intenţie de fraudare atunci când a fost girat biletul la ordin.

 Trebuie observat că girul este un act juridic distinct şi a fost dat de debitoarea E .B. & D. SRL în favoarea recurentei – pârâte SC G. A. SRL.

 Prin urmare, girul biletului la ordin este o operaţiune distinctă de relaţia contractuală dintre F. P. C. SRL şi debitoarea E. B. & D. SRL.

 Curtea mai reţine că nu s-a invocat de către intimatul – reclamant şi nici prima instanţă nu a reţinut că prin girarea biletului la ordin s-ar fi încălcat vreo dispoziţie legală, cu excepţia art.46 şi art.79 – 80 din Legea nr.85/2006.

 În consecinţă, Curtea apreciază că transferurile patrimoniale care fac obiectul prezentei cauze se încadrează în sfera noţiunii de ”activitate curentă”, fiind exceptate de la anulare conform art.82 din Legea nr.85/2006, astfel că în mod greşit prima instanţă a anulat girul, a constatat nulitatea plăţii operate contabil şi a obligat recurenta – pârâtă la restituirea sumei de 29.952,10 lei.

 B. Curtea apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite nici condiţiile prevăzute de art.79 şi art.80 al.1 lit.c, d, e şi f din Legea nr.85/2006, pe lângă faptul că transferurile patrimoniale care fac obiectul prezentei cauze erau exceptate de la anulare conform art.82 din Legea nr.85/2006.

 i). Nu este corectă susţinerea primei instanţe potrivit căreia în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.79 din Legea nr.85/2006.

Potrivit art.79 din Legea nr.85/2006, administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul - sindic acţiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii.

Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că pentru a se admite o acţiune întemeiată pe art.79 din Legea nr.85/2006 trebuie să fie vorba de un act fraudulos, care produce daune creditorilor.

Referitor la caracterul fraudulos al actului, Curtea constată că această condiţie nu este îndeplinită.

În doctrină s-a arătat că art.79 din Legea nr.85/2006 are în vedere actele care au fost încheiate în mod fraudulos, adică care au o cauză ilicită.

Actele frauduloase sunt acte încheiate cu rea-credinţă, pentru a leza drepturile altor persoane sau pentru a încălca legea, în vederea obţinerii unui profit în favoarea debitorului sau a altei persoane, iar caracterul fraudulos al unui act trebuie probat.

Curtea apreciază că în prezenta cauză nu s-a făcut dovada că, la momentul girării biletului  la ordin, a existat o fraudă comisă de debitoarea E. B. & D. SRL, singură sau împreună cu recurenta – pârâtă SC G. A. SRL, împotriva creditorilor sau că s-ar fi urmărit încălcarea unor dispoziţii legale.

În acest sens, trebuie observat că nu a fost răsturnată prezumţia de bună – credinţă prevăzută de art.14 Cod civil şi nu este aplicabilă prezumţia de fraudare a creditorilor stipulată de art.85 al.3 din Legea nr.85/2006.

Nu există niciun element care să susţină teza potrivit căreia recurenta – pârâtă SC G. A. SRL şi debitoarea E. B. & D. SRL ar fi fost de rea – credinţă şi ar fi urmărit un scop ilicit atunci când a fost girat biletul la ordin.

Biletul la ordin a fost girat anterior deschiderii procedurii insolvenţei, neputându-se susţine în mod raţional că pot fi cunoscute dinainte soluţiile pe care le va pronunţa un judecător.

În aceste condiţii, nu se poate reţine că recurenta – pârâtă SC G. A. SRL şi debitoarea E.B. & D. SRL ar fi avut cunoştinţă de la momentul girării biletului la ordin că se va deschide procedura insolvenţei împotriva debitoarei.

Mai mult, la dosar nu există nicio probă din care să rezulte că recurenta – pârâtă ar fi avut cunoştinţă că împotriva debitoarei s-au formulat cereri de deschidere a procedurii insolvenţei sau că aceasta ar fi în insolvenţă.

 Aşa cum a fost menţionat mai sus, operaţiunea de girarea a biletului la ordin în favoarea recurentei – pârâte SC G. A. SRL a reprezentat o activitate curentă desfăşurată de către debitoarea E. B. & D. SRL, aceasta din urmă intenţionând să execute obligaţii asumate contractual, cu respectarea obiectului său de activitate. 

Prin girarea biletului la ordin s-au transmis drepturile izvorâte din acesta şi s-a garantat plata de către emitentul titlurilor de valoare, conform art.16 şi art.17 din Legea nr.58/1934.

Plata sumei menţionate în biletul la ordin nu a fost făcută de către debitoarea E. B. & D. SRL, ci de către emitentul titlurilor de valoare.

Împrejurarea că, după deschiderea procedurii insolvenţei, plata efectuată de emitentul biletului la ordin a fost înregistrată în contabilitate de către debitoarea E. B. & D. SRL nu poate conduce la concluzia că aceasta din urmă a dispus efectiv plata. 

Când a existat confirmarea plăţii efectuată de către emitentul biletului la ordin, era firesc ca debitoarea E. B. & D. SRL să procedeze la înregistrarea contabilă a plăţii pe care a efectuat-o emitentul titlului de valoare (biletului la ordin) pentru a şterge din contabilitate datoriile pe care le avea către recurenta – pârâtă SC G. A. SRL.

 În ceea ce o priveşte pe recurenta – pârâtă SC G. A. SRL, faptul că a acceptat girarea biletului la ordin şi, ulterior deschiderii procedurii insolvenţei, a solicitat şi obţinut de la emitentul biletului la ordin plata sumei menţionate în titlul de valoare este un lucru firesc întrucât urmărea să încaseze contravaloarea lucrărilor prestate.

Mai mult, la dosar nu a fost depusă nicio probă din care să rezulte că recurenta – pârâtă SC G. A. SRL nu şi-ar fi executat obligaţiile contractuale pentru a nu fi îndreptăţită să pretindă din partea debitoarei E. B. & D. SRL un comportament similar.

 Curtea remarcă că este neîntemeiată susţinerea primei instanţe potrivit căreia ar fi fost girate bilete la ordin în alb.

 Acest aspect nu a fost invocat de intimatul – reclamant prin cererea de chemare în judecată şi nici nu există vreo probă la dosar din care să rezulte că ar fi fost girat un bilet la ordin în alb.

 Contrar susţinerii primei instanţe, prin transferurile patrimoniale care fac obiectul prezentei cauze nu s-a realizat vreo stornare a unor facturi şi restituiri de mărfuri de către debitoare.

Astfel de operaţiuni, dacă au fost realizate de debitoare, nu pot fi aduse ca argument pentru anularea altor acte juridice (girarea unor bilete la ordin) cu care nu au nicio legătură.

 Împrejurarea că societatea debitoare avea de achitat şi alte creanţe mai vechi, unele constatate prin titluri executorii, nu este un argument pentru invalidarea unui gir dat în vederea executării unor obligaţii asumate contractual, cu respectarea obiectului de activitate al debitoarei.

Nu este rezonabil să pretinzi unui creditor să verifice pe portalul instanţelor de judecată dacă există hotărâri judecătoreşti pronunţate împotriva unui debitor cu care are relaţii contractuale şi să facă investigaţii cu privire la achitarea eventualelor datorii de către debitor.

 Faptul că dl.K. F. a reprezentat pe emitentul biletului la ordin (F. P. C. SRL) la încheierea contractului cu debitoarea E. B. & D. SRL, fiind în acelaşi timp şi angajat al debitoarei, nu poate conduce la concluzia că a existat vreo intenţie de fraudare atunci când a fost girat biletul la ordin.

Trebuie observat că girul este un act juridic distinct şi a fost dat de debitoarea E. B.& D. SRL în favoarea recurentei – pârâte SC G. A. SRL.

 Prin urmare, girul biletului la ordin este o operaţiune distinctă de relaţia contractuală dintre F. P. C. SRL şi debitoarea E. B. & D. SRL.

 În final, Curtea mai reţine că nu s-a invocat de către intimatul – reclamant şi nici prima instanţă nu a reţinut că prin girarea biletului la ordin s-ar fi încălcat vreo dispoziţie legală, cu excepţia art.46 şi art.79 – 80 din Legea nr.85/2006.

 În consecinţă, Curtea constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.79 din Legea nr.85/2006 întrucât nu s-a dovedit caracterul fraudulos al actelor a căror anulare s-a solicitat.

 ii). Nu este corectă susţinerea primei instanţe potrivit căreia în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.80 al.1 lit.c din Legea nr.85/2006.

 Potrivit art.80 al.1 lit.c din Legea nr.85/2006, administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acţiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terţi şi pentru restituirea de către aceştia a bunurilor transmise şi a valorii altor prestaţii executate, realizate de debitor prin acte încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenţia tuturor părţilor implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile.

 Pentru incidenţa acestor prevederi legale trebuie făcută dovada faptului că toate părţile implicate în perfectarea actului, inclusiv cocontractantul, au intenţionat să sustragă bunuri de la urmărirea de către creditori sau să le lezeze în orice alt fel drepturile.

 Trebuie făcută diferenţa între frauda părţilor, care este o condiţie pentru incidenţa art.80 al.1 lit.c din Legea nr.85/2006, şi frauda în dauna creditorilor, care este prevăzută sub forma unei prezumţii de art.85 al.3 din Legea nr.85/2006.

Prin reglementările din art.80 al.1 lit.c din Legea nr.85/2006 legiuitorul nu a înţeles să instituie o prezumţie de fraudă a părţilor contractante, ci a prevăzut doar posibilitatea anulării constituirilor/ transferurilor de drepturi patrimoniale către terţi, doar dacă se administrează dovezi care să conducă la concluzia că intenţia tuturor părţilor implicate a fost de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori.

Doar în situaţia în care se dovedeşte frauda părţilor, atunci se activează prezumţia relativă de fraudă în dauna creditorilor, prevăzută de art.85 al.3 din Legea nr.85/2006.

 Aşa cum a fost argumentat mai sus, în cauză nu s-a făcut dovada că, la momentul girării biletului la ordin, a existat o fraudă comisă de debitoarea E.B. & D. SRL împreună cu recurenta – pârâtă SC G. A. SRL împotriva creditorilor sau că s-ar fi urmărit încălcarea unor dispoziţii legale.

În acest sens, trebuie observat că nu a fost răsturnată prezumţia de bună – credinţă prevăzută de art.14 Cod civil şi nu este aplicabilă prezumţia de fraudare a creditorilor stipulată de art.85 al.3 din Legea nr.85/2006.

Nu există niciun element care să susţină teza potrivit căreia recurenta – pârâtă SC G. A. SRL şi debitoarea E. B.& D. SRL ar fi fost de rea – credinţă şi că ar fi urmărit un scop ilicit atunci când s-a girat biletul la ordin.

 Biletul la ordin a fost girat anterior deschiderii procedurii insolvenţei, neputându-se susţine în mod raţional că pot fi cunoscute dinainte soluţiile pe care le va pronunţa un judecător.

În aceste condiţii, nu se poate reţine că recurenta – pârâtă SC G. A. SRL şi debitoarea E. B. & D. SRL ar fi avut cunoştinţă de la momentul girării biletului la ordin că se va deschide procedura insolvenţei împotriva debitoarei.

Mai mult, la dosar nu există nicio probă din care să rezulte că recurenta – pârâtă ar fi avut cunoştinţă că împotriva debitoarei s-au formulat cereri de deschidere a procedurii insolvenţei sau că aceasta ar fi în insolvenţă.

 Aşa cum a fost menţionat mai sus, operaţiunea de girarea a biletului la ordin în favoarea recurentei – pârâte SC G. A. SRL a reprezentat o activitate curentă desfăşurată de către debitoarea E. B. & D. SRL, aceasta din urmă intenţionând să execute obligaţii asumate contractual, cu respectarea obiectului său de activitate. 

Prin girarea biletului la ordin s-au transmis drepturile izvorâte din acesta şi s-a garantat plata de către emitentul titlurilor de valoare, conform art.16 şi art.17 din Legea nr.58/1934.

Plata sumei menţionate în biletul la ordin nu a fost făcută de către debitoarea E. B. & D. SRL, ci de către emitentul titlului de valoare.

Împrejurarea că, după deschiderea procedurii insolvenţei, plata efectuată de emitentul biletului la ordin a fost înregistrată în contabilitate de către debitoarea E. B. & D. SRL nu înseamnă că aceasta din urmă a dispus efectiv plata. 

Când a existat confirmarea plăţii efectuate de către emitentul biletului la ordin, era firesc ca debitoarea E. B. & D. SRL să procedeze la înregistrarea contabilă a plăţii pe care a efectuat-o emitentul titlului de valoare (biletului la ordin) pentru a şterge din contabilitate datoriile pe care le avea către recurenta – pârâtă SC G. A. SRL.

 În ceea ce o priveşte pe recurenta – pârâtă SC G. A. SRL, faptul că a acceptat girarea biletului la ordin şi, ulterior deschiderii procedurii insolvenţei, a solicitat şi obţinut de la emitentul biletului la ordin plata sumei menţionate în titlul de valoare este un lucru firesc întrucât urmărea să încaseze contravaloarea lucrărilor prestate.

Mai mult, la dosar nu a fost depusă nicio probă din care să rezulte că recurenta – pârâtă SC G. A. SRL nu şi-ar fi executat obligaţiile contractuale pentru a nu fi îndreptăţită să pretindă din partea debitoarei E.B. & D. SRL un comportament similar.

 Curtea remarcă că este neîntemeiată susţinerea primei instanţe potrivit căreia ar fi fost girate bilete la ordin în alb.

Acest aspect nu a fost invocat de intimatul – reclamant prin cererea de chemare în judecată şi nici nu există vreo probă la dosar din care să rezulte că ar fi fost girat un bilet la ordin în alb.

Contrar susţinerii primei instanţe, prin transferurile patrimoniale care fac obiectul prezentei cauze nu s-a realizat vreo stornare a unor facturi şi restituiri de mărfuri de către debitoare.

Astfel de operaţiuni, dacă au fost realizate de debitoare, nu pot fi aduse ca argument pentru anularea altor acte juridice (girarea unor bilete la ordin) cu care nu au nicio legătură.

Împrejurarea că societatea debitoare avea de achitat şi alte creanţe mai vechi, unele constatate prin titluri executorii, nu este un argument pentru invalidarea unui gir dat în vederea executării unor obligaţii asumate contractual, cu respectarea obiectului de activitate al debitoarei.

Nu este rezonabil să pretinzi unui creditor să verifice pe portalul instanţelor de judecată dacă există hotărâri judecătoreşti pronunţate împotriva unui debitor cu care are relaţii contractuale şi să facă investigaţii cu privire la achitarea eventualelor datorii de către debitor.

 Faptul că dl.K. F. a reprezentat pe emitentul biletului la ordin (F. P. C. SRL) la încheierea contractului cu debitoarea E.B. & D. SRL, fiind în acelaşi timp şi angajat al debitoarei, nu poate conduce la concluzia că a existat vreo intenţie de fraudare atunci când a fost girat biletul la ordin.

Trebuie observat că girul este un act juridic distinct şi a fost dat de debitoarea E. B. & D. SRL în favoarea recurentei – pârâte SC G. A. SRL.

 Prin urmare, girul biletului la ordin este o operaţiune distinctă de relaţia contractuală dintre F. P. C. SRL şi debitoarea E. B.  & D. SRL.

 În final, Curtea mai reţine că nu s-a invocat de către intimatul – reclamant şi nici prima instanţă nu a reţinut că prin girarea biletului la ordin s-ar fi încălcat vreo dispoziţie legală, cu excepţia art.46 şi art.79 – 80 din Legea nr.85/2006.

 În consecinţă, Curtea constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.80 al.1 lit.c din Legea nr.85/2006 întrucât nu s-a dovedit intenţia de fraudare a părţilor.

 iii). Nu este corectă susţinerea primei instanţe potrivit căreia sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.80 al.1 lit.d din Legea nr.85/2006.

 Potrivit art.80 al.1 lit.d din Legea nr.85/2006, administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acţiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terţi şi pentru restituirea de către aceştia a bunurilor transmise şi a valorii altor prestaţii executate, realizate de debitor prin acte de transfer de proprietate către un creditor pentru stingerea unei datorii anterioare sau în folosul acestuia, efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, dacă suma pe care creditorul ar putea să o obţină în caz de faliment al debitorului este mai mică decât valoarea actului de transfer.

 Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că pentru a se admite o acţiune întemeiată pe art.80 al.1 lit.d din Legea nr.85/2006 trebuie :

-să fie vorba de un act prin care se realizează un transfer de proprietate

-suma pe care creditorul ar putea să o obţină în caz de faliment al debitorului este mai mică decât valoarea actului de transfer.

 Referitor la prima condiţie, Curtea apreciază că nu este îndeplinită.

În doctrină s-a arătat că noţiunea de ”act de transfer de proprietate” are semnificaţia unui act de dare în plată.

Raportat la aceste consideraţii, Curtea constată că, potrivit art.16 şi art.17 din Legea nr.58/1934, prin girarea biletului la ordin, debitoarea E. B. & D. SRL a transmis drepturile izvorâte din acesta şi a garantat plata de către emitentul titlului de valoare.

 Prin urmare, ceea ce s-a transmis prin girarea biletului la ordin este dreptul de a pretinde suma de bani menţionată în titlul de valoare de la emitentul acestuia, neoperând niciun transfer de proprietate în sensul de act de dare în plată.

 Mai mult, nici a doua condiţie nu este îndeplinită.

În acest sens, Curtea remarcă că la dosar nu a fost depusă nicio dovadă concretă din care să rezulte care ar fi fost suma pe care recurenta – pârâtă ar fi încasat-o în caz de faliment pentru a se putea ajunge la concluzie că aceasta ar fi mai mică decât cea de care a beneficiat în urma girării biletului la ordin.

Trebuie observat că din tabelul suplimentar publicat în BPI nr.17982/13.10.2014 şi din ultimul tabel preliminar rectificat / completat publicat în BPI nr.10616/03.06.2014 rezultă că masa credală este de 661.212,86 lei (657.121,3 lei + 4.091,56 lei).

 În ceea ce priveşte activele societăţii debitoare, lichidatorul judiciar a indicat şi prima instanţă a reţinut că aceasta avea de recuperat la data de 15.11.2013 (data deschiderii procedurii insolvenţei) creanţe în sumă de 3.376.766,41 lei.

Totodată, lichidatorul judiciar a indicat o serie de bunuri aflate în averea societăţii debitoare, respectiv : cântar marca OSC 5T, nivela optica Sokkia, centrală electrică 28 KW, pickamer GBH 11 DE, ciocan rotopercutor, laptop Dell N7110 i5 2430M, laptop Dell XPS17, laptop Dell N5119, laptop Toshiba portege.

În lipsa unei evaluări a bunurilor aflate în averea debitoarei şi a prezentării unei situaţii clare a creanţelor care pot fi recuperate, Curtea apreciază că nu s-a făcut dovada că recurenta – pârâtă ar fi primit în caz de faliment o sumă mai mică decât cea de care a beneficiat prin girarea biletului la ordin, în condiţiile în care masa credală este de 661.212,86 lei, iar activul este format din bunuri neevaluate şi creanţe de recuperat în sumă de 3.376.766,41 lei.

În consecinţă, Curtea constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.80 al.1 lit.d din Legea nr.85/2006.

iv). Nu este corectă susţinerea primei instanţe potrivit căreia sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.80 al.1 lit.e din Legea nr.85/2006.

În primul rând, Curtea remarcă că intimatul – reclamant nu şi-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe art.80 al.1 lit.e din Legea nr.85/2006.

În aceste condiţii, reţinerea de către prima instanţă a incidenţei acestor dispoziţii legale s-a făcut cu încălcarea principiului disponibilităţii (fila 13 din sentinţa recurată). 

În al doilea rând, neîndeplinirea condiţiilor art.80 al.1 lit.e din Legea nr.85/2006 este evidentă.

Potrivit art.80 al.1 lit.e din Legea nr.85/2006, administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acţiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terţi şi pentru restituirea de către aceştia a bunurilor transmise şi a valorii altor prestaţii executate, realizate de debitor prin constituirea ori perfectarea unei garanţii reale pentru o creanţă care era chirografară, în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii.

 Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că pentru a se admite o acţiune întemeiată pe art.80 al.1 lit.e din Legea nr.85/2006 trebuie să se constituie o garanţie reală pentru o creanţă chirografară.

 Fără a indica care este garanţia reală constituită, prima instanţă a reţinut în mod nelegal incidenţa art.80 al.1 lit.e din Legea nr.85/2006.

Garanţia reală se constituie asupra unui bun mobil sau imobil, care este afectat executării unei obligaţii.

Curtea reiterează că, potrivit art.16 şi 17 din Legea nr.58/1934, prin girarea biletului la ordin s-au transmis drepturile izvorâte din acesta şi s-a garantat plata de către emitentul titlului de valoare.

 Aceasta înseamnă că, în baza girului, recurenta – pârâtă SC G. A. SRL a fost îndreptăţită să solicite suma indicată în biletul la ordin de la emitentul acestuia, iar în cazul în care acesta nu plătea, debitoarea E. B. & D. SRL era ţinută să achite sumele de bani menţionate în titlul de valoare.

 Prin urmare, nu există nicio garanţie reală care să se fi constituit prin girarea biletelor la ordin.

În consecinţă, Curtea constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.80 al.1 lit.e din Legea nr.85/2006.

 v). Nu este corectă susţinerea primei instanţe potrivit căreia sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.80 al.1 lit.f din Legea nr.85/2006.

 Potrivit art.80 al.1 lit.f din Legea nr.85/2006, administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acţiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terţi şi pentru restituirea de către aceştia a bunurilor transmise şi a valorii altor prestaţii executate, realizate de debitor prin plăţi anticipate a datoriilor, efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, dacă scadenţa lor fusese stabilită pentru o dată ulterioară deschiderii procedurii.

 Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că pentru a se admite o acţiune întemeiată pe art.80 al.1 lit.f din Legea nr.85/2006 trebuie să fie vorba de plăţi anticipate ale unor datorii care au scadenţa ulterioară deschiderii procedurii insolvenţei.

 Curtea apreciază că în prezenta cauză nu sunt îndeplinite condiţiile art.89 al.1 lit.f din Legea nr.85/2006, neputând fi reţinută susţinerea primei instanţe potrivit căreia prin gir s-a realizat o plată anticipată.

Trebuie observat că printre efectele girului se numără cel translativ şi cel de garanţie.

Astfel, potrivit art.16 din Legea nr.58/1934, prin gir se transmit toate drepturile izvorâte din biletul la ordin, iar, conform art.17 din acelaşi act normativ, girantul, dacă nu s-a stipulat altfel, răspunde de acceptare şi de plată.

Prin urmare, prin gir nu se realizează o plată, legiuitorul neprevăzând un asemenea efect pentru aceste acte juridice.

 Plata sumei menţionate în biletul la ordin nu a fost făcută de către debitoarea E. B. & D. SRL, ci de către emitentul titlului de valoare (F. P. C.).

 Împrejurarea că, după deschiderea procedurii insolvenţei, plata efectuată de emitentul biletului la ordin a fost înregistrată (operată) în contabilitate de către debitoarea E. B. & D. SRL nu poate conduce la concluzia că aceasta din urmă a dispus efectiv plata. 

Când a existat confirmarea plăţii efectuate de către emitentul biletului la ordin, era firesc ca debitoarea E. B. & D. SRL să procedeze la înregistrarea (operarea) contabilă a plăţii pe care a efectuat-o emitentul titlului de valoare (biletului la ordin) pentru a şterge din contabilitate datoriile pe care le avea către recurenta – pârâtă SC G. A. SRL.

 Prin urmare, nu a existat o plată anticipată care să fie făcută de către debitoarea E. B. & D. SRL, aceasta transmiţând prin gir doar drepturile care au izvorât din biletul la ordin.

 Mai mult, prima instanţă nu a luat în considerare faptul că, potrivit clauzelor contractului de subantrepriză încheiat la data de 10.04.2013, facturile fiscale nr.0093/26.07.2013 în sumă de 63.234,61 lei şi nr.0094/16.08.2013 în sumă de 9.456,88 lei ajunseseră la scadenţă anterior deschiderii procedurii insolvenţei (15.11.2013), astfel că nu mai puteau intra sub incidenţa art.80 al.1 lit.f din Legea nr.85/2006.

Nu se poate considera că prin acceptarea girului recurenta – pârâtă ar fi consimţit implicit şi la modificarea scadenţei facturilor la o dată ulterioară deschiderii procedurii insolvenţei, respectiv cea indicată pentru scadenţa biletului la ordin.

Prin acceptarea girului recurenta – pârâtă şi-a asumat efectele reglementate de lege pentru acest act juridic (girul).

Or, Legea nr.58/1934 nu a stipulat că girul ar avea ca efect şi modificarea scadenţei obligaţiilor.

 În consecinţă, Curtea constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.80 al.1 lit.f din Legea nr.85/2006.

 Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciază că în prezenta cauză nu sunt incidente dispoziţiile art.79 şi art.80 al.1 lit.c, d, e şi f din Legea nr.85/2006, astfel că în mod greşit prima instanţă a anulat girul, a constatat nulitatea plăţii operate contabil şi a obligat recurenta – pârâtă la restituirea sumei de 29.952,10 lei.

 Aşa cum a fost menţionat mai sus, capetele de cerere referitoare la anularea girului / nulitatea plăţii operate contabil / restituirea sumei de 29.952,10 lei sunt neîntemeiate şi urmează a fi respinse ca atare.

În aceste condiţii, în baza principiului accesorium sequitur principale, Curtea urmează să respingă ca neîntemeiat şi capătul de cerere referitor la obligarea recurentei – pârâte la plata dobânzii legale.

 4). Soluţia instanţei de recurs.

Pentru aceste motive, în baza art.312 Cpc de la 1865, Curtea  a admis recursul declarat de recurenta – pârâtă SC G. A. SRL, a schimbat în tot sentinţa atacată în sensul că a respins ca neîntemeiată cererea de anulare a transferurilor de drepturi patrimoniale şi de constatare a nulităţii plăţilor formulată de reclamantul CII B. – I. R. R. lichidator judiciar al debitoarei E.B.& D. SRL.

 Întrucât a căzut în pretenţii, în baza art.274 Cpc de la 1865, Curtea a respins ca neîntemeiată cererea intimatului – reclamant privind obligarea recurentei – pârâte la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs.

 A luat act că recurenta – pârâtă SC G. A. SRL şi-a rezervat dreptul de a solicita pe cale separată cheltuielile de judecată efectuate în recurs.

Domenii speta

Spete similare