Taxe şi impozite locale.

Neîndeplinirea obligaţiei locatorului privind depunerea declaraţiei de actualizare a valorii construcţiei, ca efect al lucrărilor de modernizare executate de către locatar în baza unei autorizaţii de construire. Determinarea bazei de impunere în urma efectuării unei inspecţii fiscale.

Critici privind greşita reţinere a criteriilor de determinare a bazei de impunere, în condiţiile art. 253 din Legea 571/2003, de către instanţa de fond, precum şi privind depăşirea limitelor puterii judecătoreşti prin redimensionarea bazei de impunere, în contradicţie cu baza de impunere stabilită pentru achitarea taxei de eliberare a autorizaţiei de construire, conform procesului verbal de recepţie la terminarea lucrărilor. Categorii de lucrări ce intră sub incidenţa art. 253 din Legea 571/2003. Analiza motivelor de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. 1 pct. 4 şi pct. 6 Noul Cod de procedură civilă.

Prin sentinţa nr. 2462 din data de 05 septembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr.11560/63/2013, a respins excepţia prescripţiei dreptului de a stabili obligaţii fiscale în ce priveşte diferenţa de impozit pentru anul 2007, în sumă de 1382,32 lei şi majorările aferente.

A admis în parte contestaţia formulată de reclamanta U.J.C.C D., în contradictoriu cu pârâţii Mun. C. prin Primar şi Primarul Mun. C. – D. I. T., având ca obiect anulare act administrativ.

A anulat parţial Dispoziţia nr. 3443/04.06.2013 emisă de Primarul Mun. C. şi parţial Decizia de impunere nr. 43516/18.03.2013, precum şi Raportul de Inspecţie Fiscală nr. 43513/18.03.2013 întocmite de Primarul Mun. C. – D. I. T., în ceea ce priveşte suma de 2868,13 lei reprezentând impozit suplimentar aferent modernizării spaţiului situat în C., str. U. nr. xx şi suma de 3769,33 lei reprezentând accesorii aferente.

A obligat pârâţii la plata către reclamantă a sumei de 2200 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii Mun. C. prin Primar, Primarul Mun. C.-D. I. T. criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

Analizând motivele de recurs cu aplicarea art. 488 alin. 1 pct. 4 şi pct. 6 Noul Cod de procedură civilă, Curtea a apreciat recursul a fi fondat, în limita următoarelor considerente :

Motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. 1 pct. 4 Noul Cod de procedură civilă sancţionează depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, prezentând ca finalitate sancţionarea excesului de putere exteriorizat printr-o hotărâre judecătorească ce depăşeşte limitele actului jurisdicţional stabilite prin art. 126 din Constituţia României, precum şi de către Legea 304/2004 cu modificările ulterioare, nu respectă dispoziţiile art. 5 Noul Cod de procedură civilă întrucât stabileşte dispoziţii general obligatorii (cu excepţiile prevăzute expres de lege) sau încalcă normele de competenţă generală stabilite prin norme de procedură civilă, constituind o ingerinţă în domeniul puterii legislative sau a celei executive .

În speţă, toate argumentele subsumate acestui motiv de recurs nu privesc depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti ci critica de pronunţare a instanţei asupra bazei de impunere stabilită conform autorizaţiei de construire, fără ca acest act administrativ să fie contestat în cauză .

Curtea a constatat că această critică, pe lângă faptul că nu priveşte o limitare a controlului judecătoresc, în condiţiile în care autorizaţia de construire constituie un act administrativ şi este supusă controlului judiciar, susţine în esenţă, depăşirea obiectului acţiunii în contencios administrativ ; din acest punct de vedere, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 267 din Codul Fiscal reglementează obligaţia de plată a taxei pentru eliberarea autorizaţiei de construire, taxă ce se calculează la valoarea lucrărilor de construire declarate, taxă ce se plăteşte anticipat, dar ulterior finalizării lucrărilor de construire se depune o declaraţie finală ce prezintă valoarea reală a lucrărilor autorizate şi executate în întregime .

Curtea a reţinut totodată şi faptul că, potrivit constatărilor RIF, în speţă organul fiscal a reţinut baza de impunere în vederea stabilirii întinderii impozitului pe clădiri, prin preluarea valorii finale a lucrărilor de construire, declarată de către locatar .

Astfel, în condiţiile în care cele două sarcini fiscale prezintă natură, condiţii şi efecte fiscale diferite (cu aplicarea art. 253 din Codul fiscal, ce urmează a fi expusă în analizarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 Noul Cod de procedură civilă), nu poate fi reţinută încălcarea art. 488 alin. 1 pct. 4 Noul Cod de procedură civilă, în speţă .

În ceea ce priveşte art. 488 alin. 1 pct. 6 Noul Cod de procedură civilă, Curtea a constatat că, potrivit RIF, impozitul pe clădiri stabilit suplimentar începând cu anul 2007 se raportează la efectele contractului de închiriere încheiat între intimată în calitate de locator şi B. G. SA în calitate de locatar, act juridic în baza căruia terţul locatar a realizat lucrări de amenajare şi modernizare a imobilului, în valoare de 102.394,00 lei, lucrări recepţionate la data de 15.03.2007 (procesul verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. 519 din 15.03.2007 aflat la fila 24 din dosarul de fond), constatându-se că lucrările au fost executate conform proiectului avizat (pct. 6 din procesul verbal mai sus menţionat).

Totodată, Curtea a constatat şi faptul că, potrivit autorizaţiei de construire nr. 666 din 17.05.2007 (fila 32 dosar fond), categoriile de lucrări autorizate au constat în schimbare de destinaţie din spaţiu comercial în sediu de bancă, realizare de modificări nestructurale – recompartimentare birouri, activităţi bancare, amplasare firmă luminoasă, cu condiţia respectării condiţiilor impuse prin expertiza tehnică nr. 30/2007 .

Dispoziţiile fiscale aplicabile sunt cele ale art. 253 alin. 3 indice 1 din Codul fiscal, potrivit cărora în cazul clădirii la care au fost executate lucrări de reconstruire, consolidare, modernizare, modificare sau extindere, de către locatar, din punct de vedere fiscal, acesta are obligaţia să comunice locatorului valoarea lucrărilor executate pentru depunerea unei noi declaraţii fiscale, în termen de 30 de zile de la data terminării lucrărilor respective.

La momentul recepţionării lucrărilor şi pe parcursul termenului de 30 de zile, reglementat de art. 253 din Codul fiscal, în vederea îndeplinirii obligaţiei de declarare, erau în vigoare dispoziţiile pct. 54 din Normele Metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului  44/2004, în forma completată prin art. I lit. H, pct. 26 din Hotărârea Guvernului  1861/2006 (text în formă aplicabilă începând cu data de 01.01.2007), în cazul clădirilor care fac obiectul contractelor de concesionare sau de închiriere, valoarea lucrărilor executate de către locatar, de reconstruire, consolidare, modernizare, modificare sau extindere, prevăzută de art. 253 alin. (3) din Codul fiscal, este valoarea reală declarată a lucrărilor pentru regularizarea taxei pentru eliberarea autorizaţiei de construire. Din punct de vedere fiscal, locatorul depune o nouă declaraţie fiscală în termen de 30 de zile de la data întocmirii procesului-verbal de recepţie, după cum acesta este persoană fizică sau juridică, după caz.

Ori, în speţă, valoarea reală declarată a lucrărilor, pentru regularizarea taxei pentru eliberarea autorizaţiei de construire este cea reţinută de către organul fiscal, în cuantum de 102.394,00 lei.

Curtea a constatat şi faptul că, din examinarea obiectului autorizaţiei de construire nr. 666/2007 rezultă că lucrările autorizate intră în categoria lucrărilor de modificare a construcţiei, vizate de dispoziţiile art. 253 din Codul Fiscal.

Totodată, Curtea a reţinut că intimatele contestatoare au invocat necesitatea stabilirii bazei de impunere prin raportare la criteriile de reţinere a sporului de valoare adus imobilului prin raportare la categoriile de lucrări realizate de către locatar, iar prima instanţă, deşi a analizat prin considerente, aplicabilitatea art. 23 din Codul de procedură fiscală a prezentat considerente străine asupra aplicării pct. 54 din Hotărârea Guvernului  44/2004, astfel cum a fost modificat prin Hotărârea Guvernului  670/2012.

Din acest punct de vedere, Curtea a constatat că, potrivit pct. 54 din norme, astfel cum a fost modificat prin art. I, lit. F, pct. 4 din Hotărârea Guvernului  670/2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 481 din 13.06.2012 şi intrată în vigoare la această dată, conform art. IV, prin lucrări de reconstruire, consolidare, modernizare, modificare sau extindere, astfel cum sunt menţionate la art. 253 alin. (31) din Codul fiscal, se înţelege acele lucrări care au ca rezultat creşterea valorii clădirii respective cu cel puţin 25%. În cazul în care valoarea lucrărilor de reconstruire, consolidare, modernizare, modificare sau extindere nu depăşeşte 25% din valoarea clădirii, locatarul nu are obligaţia să o comunice locatorului. În cazul în care în cursul unui an fiscal se efectuează mai multe lucrări de reconstruire, consolidare, modernizare, modificare sau extindere, a căror valoare individuală este sub 25%, dar cumulat depăşeşte 25%, locatarul are obligaţia de a comunica locatorului valoarea totală, în termen de 30 de zile de la data la care se atinge acest nivel.

Ori acest text nu era în vigoare la data naşterii obligaţiei fiscale.

Având în vedere aceste considerente şi văzând dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 6 coroborat cu art. 498 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă, Curtea a admis recursul declarat, a casat în tot sentinţa atacată, iar în rejudecare a dispus respingerea contestaţiei formulate, ca neîntemeiată .

Domenii speta

Spete similare