Cerere acordare drepturi de natură salarială

Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de … ( la Tribunalul Argeş la data de …) , sub nr…., reclamantul  NG, conducător auto în cadrul BTT din cadrul DIICOT , în contradictoriu cu pârâţii: Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice  , Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta  Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism- Structura Centrală din cadrul Parchetul de pe lângă Înalta  Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti , a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

-obligarea pârâţilor să-i acorde o despăgubire echivalentă cu contravaloarea voucherului de vacanţă pentru anul fiscal 2014 în sumă de 6 salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată Ia data de 04.07,2014 astfel cum au fost stabilite prin art.l din H.G. nr.871/2013;

-obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice să asigure pârâtului Ministerului Public sumele necesare acordării acestor drepturi.

Reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecata ocazionate de soluționarea cauzei.

În susținerea cererii formulate, a motivat:

Din culpa exclusivă a pârâţilor, nu i-a  fost acordat voucherul  de vacanţă pentru anul fiscal 2014, fiind privată nejustificat de acest drept, prevazut de dispozitiile art. I pct.2 din Legea nr.94/2014 .

Prin art.l alin.(l) din HG nr.871/2013 s-a stabilit că începând cu data de 1 ianuarie 2014, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 850 lei lunar", iar potrivit alin.(2) al aceluiaşi articol., începând cu data de 1 iulie 2014, salariul de bază minim brut pe ţară garantat in plată se stabileşte la 900 lei lunar ".

A concluzionat că dreptul de a  beneficia de vouchere de vacanţă pentru anul fiscal 2014 s-a născut începând cu data de …, iar cuantumul acestuia a fost de …. lei (6 x … lei).

Cu privire la natura juridică a dreptului solicitat a susținut că dreptul de a beneficia de voucher de vacanţă are configuraţia unui drept special, conferit în condiţii expres reglementate, independent de prestarea vreunei munci şi a cărui acordare, sub condiţia probării cerinţelor legale, este determinată de efectul forței  obligatorii a OUGR nr.8/2009, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr.94/2014.

In cadrul raportului juridic ce se naşte în acest caz, beneficiar este o persoană care are calitatea de salariat, iar cel obligat să acorde voucherul de vacanţă este angajatorul salariatului.

Aceste aspecte rezultă din interpretarea dispozițiilor art.l alin.(2) din OUG nr.8/2009,  aprobată cu modificări şi completări prin legea nr.94/2014, unde se prevede că „Instituţiile publice [...] care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, acordă, în condiţiile legii, vouchere de vacanţă".

Acordarea voucherului de vacanţă pentru anul fiscal 2014 nu a fost prohibită de vreo dispoziţie legală, inclusiv vreuna legată de restricţii financiar-bugetare.

 Potrivit art.l alin.(3) din OUG. nr.8/2009 în forma modificată prin Legea nr.94/2014 „ (3) Voucherele de vacanţă se acordă în limitele sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale, pentru unităţile din domeniul bugetar, şi în limitele sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori. "

Aceleaşi dispoziţii se regăsesc şi la alin.(3) al art.l din OUGR nr.8/2009. cu excepţia faptului că, în loc de sintagma „vouchere de vacanţă" se utiliza sintagma „tichet de vacanţă".

Aşa fiind, legea a prevăzut şi prevede că obligaţia efectuării demersurilor legale în asigurarea fondurilor pentru acordarea voucherelor de vacanţă (tichetelor de vacanţă) incumba pârâţilor încă de Ia adoptarea bugetului pentru anul 2014.

Argumente în sensul că fondurile necesare nu au fost prevăzute în proiectul de buget nu constituie motive întemeiate pentru neplata unui drept garantat de legislaţia în vigoare, deoarece pârâţii cunoşteau prevederile OUG nr. 8/2009 în forma modificată prin Legea nr.94/2014 şi aveau obligaţia de a cuprinde în buget sumele necesare, având în vedere şi că, potrivit dispoziţiilor art. 40 alin. (2) lit. c) Codul muncii, angajatorul are obligaţia de a acorda salariaţilor, pe lângă drepturile ce decurg din CIM, şi toate drepturile ce decurg din lege.

Altfel spus, lipsa fondurilor ori neprevederea lor în buget în vederea achitării drepturilor salariaţilor nu poate împiedica plata acestor drepturi legal conferite, în alcătuirea bugetelor, ordonatorii de credite au obligaţia de a respecta inclusiv prevederile legislaţiei conexe privind drepturile salariaţilor, cum este OUG nr. 8/2009 aprobată cu modificări prin Legea nr.94/2014.

Pârâtul Parchetul de pe lângă  Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie putea, fiind de altfel obligat, să ia măsuri pentru asigurarea fondurilor necesare câtă vreme prin OUG nr.59/2014 publicată în M.Of nr.718 din 01.10.2014,  a avut Ioc o rectificare a bugetului de stat.

Aceste aspecte au fost reţinute în mod constant în jurisprudenţă (Deciziile nr.288/2010, nr. 1365/2009, nr. 1304/2009 ale Curţii de Apel Timişoara/Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale; Decizia nr.4598/R/2012 a Curţii de Apel Bucureşti, s. a Vll-a civ., conflicte de muncă şi asigurări sociale).

Oricare ar fi fost cauza, după caz, neprevederea sumelor în buget, chiar şi după rectificarea bugetară sau din alte motive, niciunul dintre salariaţi  nu au primit voucherele de vacanţă pentru anul fiscal 2014, însă lipsirea acestora de dreptul de a mai primi vreodată voucherul de vacanţă pentru anul fiscal 2014, nu poate reprezenta decât o prejudiciere materială a acestora.

Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată pentru următoarele considerente:

Posibilitatea acordării voucherelor/tichetelor de vacanţă a fost reglementată prin art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.8/2009 privind acordarea tichetelor de vacanţă, aprobată cu modificări şi completări,prin Legea nr. 94/2014, potrivit căruia: " (1) începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, pentru recuperarea şi întreţinerea capacităţii de muncă a personalului salariai, angajatorii care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă pot acorda, în condiţiile legii, bonuri de valoare, denumite în continuare vouchere de vacanţă.

(2)  Instituţiile publice definite conform Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi instituţiile publice locale definite conform Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi subordonare, inclusiv cele care se finanţează integral din venituri proprii, regiile autonome, societăţile reglementate de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, la care statul este acţionar unic sau acţionar majoritar, societăţile şi companiile naţionale care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, acordă, în condiţiile legii, vouchere de vacanţă.

(3) Voucherele de vacanţă se acordă în limitele sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale, pentru unităţile din domeniul bugetar, şi în limitele sumelor prevăzute cu această | destinaţie în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.

(4)Nivelul maxim al sumelor care pot fi acordate salariaţilor sub formă de vouchere de vacanţă reprezintă contravaloarea a 6 salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată, pentru un salariat, în decursul unui an fiscal.

(5)Voucherele de vacanţă sunt integral suportate de către angajator, în condiţiile art. 3."

Ulterior intrării în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 8/2009, în anul 2010, în contextul crizei economice, prin legea bugetului pe anul 2010, instituţiilor publice li s-a interzis să acorde angajaţilor tichete de vacanţă.

Interdicţia a fost prelungită, prin acte normative susccesive, pentru următorii ani, stabilindu-se că în bugetele instituţiilor publice nu se includ sume pentru acordarea acestui drept.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. 2 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete-cadou şi tichete de vacanţă personalului din cadrul acestora.

La fel si pentru anul 2012, potrivit dispoziţiilor art. 15 al art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 se aplică în mod corespunzător şi în anul 2013 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea arţ. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011.

Restricţiile privind acordarea tichetelor de vacanţă angajaţilor din sectorul public, au fost prelungite şi în anul 2013, conform art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, potrivit căruia, prevederile art. 15 al art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 se aplică în mod corespunzător şi în anul 2013, măsura restrictivă fiind menţinută şi în anul 2014 prin art. 5 alin. (2) din Ordonanţa nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 71/2015 prevede, de asemenea, la art. 8 alin 5 că în anul 2015 bugetarii nu vor putea să beneficieze de tichete şi vouchere de vacanţă.

Mai mult decât atât, din analiza normei legale invocate de reclamantă, cu un evident caracter dispozitiv, iar nu imperativ, se constată că acordarea tichetelor de vacanţă nu reprezintă o obligaţie legală pentru angajator, deci un drept câştigat pentru angajaţi, aşa cum, greşit, susţine reclamantul, ci doar o facultate a angajatorului.

In considerarea faptului că legiuitorul a stabilit în mod expres, în perioada 2010-2015, că nu se prevăd fonduri pentru plata tichetelor/voucherelor de vacanţă, pretenţiile reclamantului sunt neîntemeiate.

Pentru perioada la care face referire reclamantul, salarizarea personalului plătit din fonduri publice, s-a făcut potrivit noilor politici salariale, stabilite prin Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice. Pentru anul 2012 se aplică dispoziţiile Legii nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar.

Astfel, drepturile salariale de care beneficiază magistraţii, personalul auxiliar de specialitate şi personalul contractual sunt stabilite în conformitate cu dispoziţiile actelor normative susmenţionate, acte normative care nu prevăd acordarea tichetelor de vacantă.

Statul are deplină legitimitate constituţională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcţie de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, "ci drepturi salariale suplimentare. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula" (Decizia Curţii Constituţionale nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006). A se vedea în acest sens şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.250 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010.

Invocă pârâtul jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului în, privinţa dreptului statului de a diminua/suspenda prin lege, salariile personalului bugetar: (Cauza Mureşanu contra României, Hotărârea din 15 iunie 2010, cauza Aurelia Popa contra României, Hotărârea din 26 ianuarie 2010) priveşte numai ipoteza neexecutării unor hotărâri judecătoreşti şi nu vizează situaţia diminuării/suspendării, prin lege, a unor drepturi salariale ale personalului bugetar.

Tocmai de aceea, în cele mai cunoscute cauze ale Curţii Europene a Drepturilor Omului privind salariile sunt stabilite următoarele principii:

-în Hotărârea Marii Camere în cauza Vilho Eskelinen c. Finlandei din 19 aprilie 2007 s-a statuat: "Convenţia nu conferă dreptul de a continua să primeşti un salariu într-un anume cuantum (...) O creanţă poate fi considerată o valoare patrimonială în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 dacă are o bază suficientă în drept intern, de exemplu dacă este confirmată prin jurisprudenţa bine stabilită a instanţelor de judecată" (par. 94).

-în Hotărârea Kechko c. Ucrainei din 8 noiembrie 2005 s-a apreciat că: "(...) este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaţilor săi din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare...." (par. 23).

Mai susţine că în cauză nu este incidenţă noţiunea de „privare de proprietate", iar lipsa despăgubirii pentru ingerinţă nu ar putea conduce automat la încălcarea art. 1 al Protocolului nr. 1. Consideraţii cu privire la proporţionalitatea ingerinţei.

Aşa fiind, instanţa de judecată, verificând dacă aplicarea legii în concret produce efecte contrare Convenţiei, nu poate face abstracţie de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie, care nu garantează dreptul la continuitatea încasării unui salariu într-un anumit cuantum (determinat).

 Face trimitere pârâtul şi la  Opinia nr. 598 din 20 decembrie 2010 a Comisiei de la Veneţia, dată la cererea preşedintelui Curţii Constituţionale a Macedoniei,opinie care a fost adoptată la cea de-a 85-a sesiune plenară a Comisiei de la Veneţia din 17 - 18 decembrie 2010, s-a arătat, în mod expres, că, "în lipsa unei interdicţii constituţionale exprese, o reducere a salariilor judecătorilor poate fi justificată în situaţii excepţionale şi în anumite condiţii stricte, fără a fi privită ca o încălcare a independenţei autorităţii judecătoreşti", o asemenea situaţie excepţională existând atunci când statul suferă în mod considerabil de pe urma unei crize economice şi pentru motive întemeiate legiuitorul găseşte necesar să reducă salariile tuturor oficialilor statului, din răspunsul Comisiei de la Veneţia, rezultând că statul are o anumită marjă de apreciere în a adopta astfel de măsuri atunci când apar turbulenţe economice grave care afectează întregul său sistem economic şi financiar.

Referitor la capătul de cerere privind actualizarea sumelor rezultate în funcţie de rata inflaţiei , solicită,  respingerea ca neîntemeiat,  în cauză, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate fi ţinut să execute obligaţiile de a face invocate de reclamantă, obligarea pârâtului la plata sumelor actualizate conform indicelui de inflaţie fiind lipsită de cauză juridică, angajarea cheltuielilor din bugetul de stat putându-se face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate. .

Invocă pârâtul şi Opinia nr. 598/20.12.2010 a Comisiei de la Veneţia.

În drept, şi-a  întemeiat prezenta pe prevederile art. 205 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

În conformitate cu prevederile art. 223 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti a formulat întâmpinare în cauză prin care a a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată împotriva Ministerului Finanţelor Publice, pentru următoarele motive:

Invocă pârâtul  excepţia lipsei calităţii procesuale pasive , având în vedere următoarele aspecte:

Potrivit H.G. nr. 34/2009, Ministerul Finanţelor Publice poate fi citat în justiţie să reprezinte interesele statului numai atunci când reprezintă statul ca subiect de drepturi şi obligaţi în faţa organelor de justiţie, precum şi în orice alte situaţii în care participă nemijlocit, în nume propriu, în raporturile juridice şi unde legea nu a stabilit alte organe în acest sens,  participând în astfel de raporturi, prin Ministerul Finanţelor Publice, afară de cazurile în care legea stabileşte anume alte organe în acest scop.

Între Ministerul Finanţelor Publice si reclamanţi nu există nici un fel de raporturi juridice, astfel încât Ministerul Finanţelor Publice nu poate avea calitatea de pârât în speţa dedusă judecăţii, fiind chemat în judecată, în mod nejustificat şi fără niciun temei legal.

Drepturile băneşti cuvenite salariaţilor unui minister revin ordonatorului principal de credite în conformitate cu art. 21 alin.1 din Legea nr.500/2002 privind finanţele publice, în speţă, ordonator principal de credite al reclamantului fiind Ministerul Public şi nu  Ministerul Finanţelor Publice, acesta răspunzând la rândul său de gestionarea bugetului aprobat - prin legea bugetară anuală - instituţiei pe care o conduce şi neputând fi totodată obligat la plata drepturilor băneşti cuvenite salariaţilor altui minister.

Ministrul Finanţelor Publice şi Ministrul Justiţiei sunt ordonatori principali de credite, iar conform art. 47 alin. 4) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice:"

(4) Creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate ori utilizate pentru finanţarea altui ordonator principal de credite. Ministerul Finanţelor Publice are calitatea procesuală pasivă numai în acele situaţii în care legiuitorul o conferă prin acte normative speciale, sau pentru îndeplinirea atribuţiilor sale, fiind necesar ca acesta calitate sa fie justificată de existenţa unei legături de cauzalitate cu raportul dedus judecaţii.

În drept şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile  art. 205-208 cod. proc. civ.

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism,  în temeiul art. 205 raportat la art. 201 din Codul de procedură civilă a formulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea acţiunii pentru următoarele motive:

În aplicarea dispoziţiilor art. 130 alin. 2 şi art. 131 C. proc. civ., solicită să se pună în vedere reclamantului să-şi precizeze domiciliul.

Potrivit art. 194 lit. a C. proc. civ., cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă, alături de alte menţiuni, numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, pentru persoane juridice, denumirea şi sediul lor, iar în cazul în care reclamantul locuieşte în străinătate, se va arăta şi domiciliul ales în România unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul.

Obligaţii similare sunt stabilite şi în sarcina pârâtului, conform art. 205 alin. 2 lit. a C. proc. civ., inclusiv cele referitoare la indicarea domiciliului ales în România dacă pârâtul locuieşte în străinătate.

Invocă pârâtul excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei întrucât prevederile  art.127 din cpc reglementează competenţa teritorială facultativă iar în cauză nu sunt aplicabile.

 Pe fondul cauzei, solicită respingerea acţiunii reclamantului ca neîntemeiată.

Conform art. 1 alin. 2 şi alin. 3 din O.U.G. nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă, „(2) Instituţiile publice definite conform Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi instituţiile publice locale definite conform Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi subordonare, (...) acordă, în condiţiile legii, vouchere de vacanţă.

(3) Voucherele de vacanţă se acordă în limitele sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale, pentru unităţile din domeniul bugetar, şi în limitele sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori. "

Stabilirea sistemului de salarizare pentru sectorul bugetar este un drept şi o obligaţie a legiuitorului.

Contrar susţinerilor reclamantului, pârâţii nu au acordat tichete/vouchere de vacanţă  în anul 2014 în considerarea restricţiilor impuse de legiuitor prin acte normative cu caracter special.

Potrivit art. 15 al art. II din O.U.G. nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi| completări prin Legea nr. 283/2011, în bugetele pe anul 2012 ale instituţiilor publice centraleşi locale, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin Legea nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete-cadou şi tichele de vacanţă personalului din cadrul acestora.

Conform art. 9 din O.U.G. nr. 84/2012 - privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, prevederile art. 15 al art. II din O.U.G. nr. 80/2010 se aplică în mod corespunzător şi în anul 2013.

Măsura restrictivă a fost menţinută şi în anul 2014 prin art. 5 alin. 2 din O.G. nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare, potrivit căruia în bugetele pe anul 2014 ale instituţiilor şi autorităţilor publice centrale şi locale, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin Legea nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete-cadou şi tichete de vacanţă personalului din cadrul acestora.

Având în vedere că legiuitorul a stabilit expres că nici în bugetele pe anul 2014 ale unităţilor din domeniul bugetar nu se prevăd sume în scopul acordării voucherelor de vacanţă, pretenţiile reclamantului sunt neîntemeiate.

Susţine că nu există argumente juridice care să susţină ideea potrivit căreia salariile personalului din justiţie ar fi fost exceptate de la restrângerile prevăzute de actele normative invocate , restrângera neaplicându-se  personalului din justiţie. Potrivit acestor prevederi legale, restrângerile salariale aplicabile în anii 2012-2014 au vizat întreg personalul bugetar.

Exceptarea unor categorii de personal din justiţie de la restrângerile prevăzute expres de legiuitor ar institui un tratament discriminatoriu, cu încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. 1 din Constituţie, ale Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, precum şi ale art. 14 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Potrivit Legii nr. 324/2006 pentru modificarea şi completarea O.G. nr. 137/2000, respectiva lege transpune prevederile Directivei Consiliului 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalităţii de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L180 din 19 iulie 2000, şi prevederile Directivei Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament, în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L303 din 2 decembrie 2000.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în repetate rânduri, că instituirea unui tratament discriminatoriu este acceptabilă dacă este justificată obiectiv şi rezonabil, adică dacă urmăreşte un scop legitim şi păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere.,

Având în vedere caracterul extraordinar al stării de fapt obiective, economice şi sociale ce a determinat asemene măsuri, nu se poate susţine că între situaţia unor categorii de personal din justiţie, pe de o parte, şi situaţia celorlalţi salariaţi din sistemul bugetar, pe de altă parte, există diferenţe care să justifice un tratament juridic diferit.

Apreciază pârâtul că , o soluţie de admitere a prezentei acţiuni ar presupune depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti întrucât numai puterea legislativă poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi, astfel putându-se  crea pe cale judiciară noi norme paralele cu cele instituite prin acte normative şi ar implica stabilirea unei obligaţii imposibile în sarcina pârâtei Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

Activitatea parchetelor este finanţată de la bugetul de stat, conform dispoziţiilor art. 131 pct. 1 din Legea nr. 304/2004, republicată, privind organizarea judiciară.

Potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, Ministerul Finanţelor Publice coordonează acţiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum şi ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuţie.

Ministerului Finanţelor Publice răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum şi de proiectele de rectificare a acestor bugete.

Conform art. 1 alin. 1 din Legea nr. 508/2004 privind organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, D.I.I.C.O.T. funcţionează ca structură cu personalitate juridică în cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Potrivit alin. 4, procurorul-şef al D.I.I.C.O.T. este ordonator secundar de credite, iar alin. 5 prevede că finanţarea  cheltuielilor curente şi de capital ale D.I.I.C.O.T. se asigură de la bugetul de stat, fondurile destinate D.I.I.C.O.T. fiind evidenţiate distinct în bugetul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Bugetul Ministerului Public pe anul 2015 a fost stabilit prin Legea nr. 186/2014 a bugetului de stat pe anul 2015, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata diferenţelor de drepturi băneşti acordate de către instanţe.

Una dintre regulile privind cheltuielile bugetare stabilită în cuprinsul art. 14 alin. 2 din Legea privind finanţele publice este cea potrivit căreia nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget, angajată şi efectuată dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială. Potrivit art. 29 alin. 3 din acelaşi act normativ, cheltuielile prevăzute în capitole şi articole au destinaţie precisă şi limitată,  angajarea cheltuielilor din bugetul de stat putându-se  face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate, cu respectarea strictă a destinaţiilor acestora.

Pentru aceste considerente, susţin că Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - ordonator secundar de credite - este în imposibilitate de a dispune de fonduri bugetare pentru plata diferenţelor băneşti solicitate de reclamantă.

În drept, şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile  art. 205 raportat la art. 201 C. proc. civ. şi în conformitate cu prevederile art. 411 alin. 1 pct. 2 teza a Il-a şi art. 223 alin. 3 C. proc. civ., solicită judecarea cauzei în lipsă.

Exccepţia necompetenţei teritoriale a instanţei invocată de pârâtul Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, a fost soluţionată de către Tribunalul Argeş prin sentinţa civilă nr. …, cauza fiind declinată spre soluţionare la Tribunalul Teleorman.

Soluţionând cauza pe baza actelor şi lucrărilor din  dosar Tribunalul a constatat ca acţilunea reclamantului este nefondată.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, instanţa apreciază excepţia nefondată şi urmează să o respingă pentru următoarele motive:

Din petitul cererii  formulate reiese ca reclamantul a chemat în judecata pe toti pârâţii pentru a-i obliga să îi acorde o despăgubire echivalentă cu contravaloarea voucherului de vacanţă pentru anul fiscal 2014,  în sumă de 6 salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată la data de 04.07.2014, astfel cum au fost stabilite prin art.l din H.G. nr.871/2013, iar pârâtul  Ministerul Finanţelor Publice să asigure pârâtului Ministerului Justiţiei sumele necesare acordării acestor drepturi.

Tribunalul reţine:

Calitatea procesuală este definită ca fiind existenţa unei identităţi între reclamant şi cel care este titularul dreptului din raportul juridic dedus judecăţii, precum şi între pârât şi cel obligat în acelaşi raport juridic.

Stabilirea şi acordarea diferitelor drepturi băneşti, aferente unui raport de serviciu constituie un atribut exclusiv ce aparţine angajatorului, subiect pasiv al raportului obligaţional dedus judecăţii, care are obligaţia verificării condiţiilor de acordare şi de stabilire a drepturilor băneşti solicitate.

În litigiile aparţinând jurisdicţiei muncii, părţi pot fi persoanele fizice şi juridice nominalizate în art. 267 Codul muncii, respectiv salariaţii, angajatorii, sindicatele şi patronatele, precum şi alte persoane fizice şi juridice, care au vocaţia de părţi ale unui conflict de muncă în temeiul legilor speciale sau al Codului de procedură civilă.

Această excepţie se apreciază ca fiind nefondată întrucât acest pârât a fost chemat în judecată pentru a asigura pârâtului Ministerul Justiţiei sumele necesare acordării  drepturilor salariale solicitate .Ori ,potrivit  Legii nr.303/2004 ,instanţele de judecată sunt finanţate de la bugetul de stat ,iar potrivit art. 19 din Legea 500/2002 privind finanţele publice ,Ministerul Finanţelor Publice coordonează acţiunile pentru finanţarea sistemului bugetar ,acţiune constând în pregătirea proiectelor bugetare ,a proiectelor de rectificare ,plata drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti putându-se realiza după deschiderea de credite şi după alimentarea cu fonduri a conturilor Ministerului Justiţiei de către Ministerul Finanţelor Publice.

Ca atare, excepţia lipsei  calităţii procesuale pasive invocată de acest  pârât este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă.

Cu privire la fondul cauzei:

Textele de lege în vigoare care reglementează dreptul ce face obiectul litigiului (tichete/vouchere de vacanţă) stabilesc care sunt condiţiile în care se acordă acesta.

Art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă, forma în vigoare până la data de 6.07.2014, când a intrat în vigoare Legea nr. 94/2014,  prevede:

("1) începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, pentru recuperarea şi întreţinerea capacităţii de muncă a personalului salarial, angajatorii care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă pot acorda, în condiţiile legii, bonuri de valoare, denumite în continuare tichete de vacanţă.

(2) Instituţiile din sectorul bugetar definite conform Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, şi Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi subordonare, inclusiv cele care se finanţează integral din venituri proprii, regiile autonome, societăţile comerciale la care statul este acţionar unic sau acţionar majoritar, societăţile şi companiile naţionale care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă acordă, în condiţiile legii, tichete de vacanţă".

Alin. (3) al aceluiaşi articol stabileşte, statuând că: "(3) Tichetele de vacanţă se acordă în limitele sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul de stat sau, după caz, în bugete locale, pentru unităţile din domeniul bugetar, şi în limitele sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori".

OUG nr. 8/2009 instituie categoriile de personal care pot beneficia de tichete de vacanţă şi stabileşte totodată condiţia respectării prevederilor cuprinse în legile bugetului de stat.

Textul de lege pe care reclamantul  îşi întemeiază pretenţiile nu stabilește  în sarcina angajatorului o obligaţie permanentă, care există independent de împrejurări.

Reclamantul poate beneficia de acest drept  în condiţiile prevederii în bugetul de stat a unor sume cu această destinaţie,acesta  având doar o vocație la acordarea acestor tichete de vacanța, așa cum reiese din cuprinsul art. 4 al. 4 din OUG nr. 8/2009.

Conform acestor dispozitii ,, Nivelul maxim al sumelor care pot fi acordate salariaţilor sub formă de vouchere de vacanţă reprezintă contravaloarea a 6 salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată, pentru un salariat, în decursul unui an fiscal".

Confom legii, doar angajatorul poate hotărî asupra oportunităţii acordării tichetelor de vacantă.

Mai mult, în intervalul 2012 - 2014, prin dispoziţii legale succesive,  în bugetele instituţiilor publice,  nu au fost  prevăzute  sume pentru acordarea de tichete de vacantă personalului din cadrul acestora.

Astfel, Legea nr. 283 din 14 decembrie 2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, art. 15 al. (2), a prevăzut că: în bugetele pe anul 2012 ale instituţiilor publice centrale şi locale, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin Legea nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete-cadou şi tichete de vacanţă personalului din cadrul acestora".

OUG nr. 84 din 12 decembrie 2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, a prevăzut la art. 2 că: "Prevederile art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, şi ale art. 1 alin. (4) şi (5), art. 2, 3, art. 4 alin. (1) şi (2), art. 6, 7, 9, 11, art. 12 alin. (2) şi art. 13 ale art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător şi în anul 2013".

Prin OUG nr. 103 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, art. 9, s-a prevăzut că: "(2) în anul 2014, autorităţile şi instituţiile publice, indiferent de modul de finanţare, nu vor acorda premii şi prime de vacanţă".

Prin OUG nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, art. 8 al. 5, s-a prevăzut faptul că în bugetele pe anul 2015 ale instituţiilor şi autorităţilor publice nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete-cadou, tichete de vacanţă şi vouchere de vacanţă (astfel cum sunt definite prin Legea nr. 94/2014 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea tichetelor de vacanţă) personalului din cadrul acestora.

În concluzie,  acordarea acestor drepturi nu este o obligaţie, ci o vocaţie, dreptul de a beneficia de vouchere/tichete de vacanţă putând fi realizat doar în condiţiile  prevederii în bugetul de stat a unor sume cu această destinaţie.

Din aceste considerente, Tribunalul urmeaza sa respinga ca nefondata acțiunea reclamantului formulata împotriva pârâţilor : Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta  Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală din cadrul Parchetul de pe lângă Înalta  Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti .

Domenii speta

Spete similare