Incidente procedurale

-  art. 411 alin.1 pct.2, art. 222 Cod procedură civilă.

Pentru înţelegerea și aplicarea corectă a prevederilor art. 411 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă este necesar a se recurge la interpretarea lor teleologică şi sistematică, ce impune identificarea scopului său, a finalităţii urmărită de către legiuitor şi coroborarea cu dispoziţiile art.219 alin.2 Cod procedură civilă, potrivit căruia: ,,În cazul în care părțile nu răspund la apel, instanța va verifica dacă procedura de citare a fost îndeplinită și, după caz, va proceda, în condițiile legii, la amânarea, suspendarea ori la judecarea procesului.” şi cu art.222 Cod procedură civilă, care dispune în sensul că: ,(1) Amânarea judecăţii pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părţii interesate, numai în mod excepţional, pentru motive temeinice şi care nu sunt imputabile părţii sau reprezentantului ei.”

Acest demers conduce la concluzia că, în situația în care partea a formulat o cerere de amânare a judecății pentru lipsă de apărare în cursul unui proces pentru care nu a solicitat judecata în lipsă, ordinea corectă a soluționării celor două incidente procedurale (amânarea/suspendarea judecăţii) impune cu prioritate soluționarea cererii de amânare a judecăţii și, în funcție de soluția adoptată cu privire la aceasta, deci ,,după caz”, poate fi dispusă amânarea ori suspendarea judecății.

Deliberând asupra recursului civil de față constată că, prin încheierea pronunțată în dosarul civil nr. xxxx/62/2019 la data de 30.10.2019, Tribunalul Brașov a suspendat judecata cauzei (litigiu cu profesioniști) privind pe reclamanta S.C. A. S.A. şi pe pârâta S.C. B. S.R.L., având ca obiect „rezoluţiune contract rezoluţiune poliţă de asigurare”, până la stăruința părților.

În motivarea dispoziției date instanța a reținut că au fost depuse la dosar, la data de 30.10.2019, cereri de amânare formulate de ambele părți, însă, având în vedere că la acest termen nici una dintre părţi nu s-a prezentat şi nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, pentru ca instanţa să poată dispune asupra cererilor de amânare formulate, urmează a suspenda judecata pricinii în baza art.411 alin. 1 pct.2 Cod procedură civilă pentru lipsa părţilor.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A., care a solicitat casarea acesteia, cu consecinţa trimiterii cauzei pentru continuarea judecăţii, având în vedere următoarele considerente:

Prin măsura dispusă de către instanţa de judecată societatea recurentă este prejudiciată în ceea ce priveşte exerciţiul drepturilor procedurale prevăzute de actele normative în vigoare. Astfel, este important de observat faptul că nu a dat dovadă de pasivitate şi a solicitat amânarea judecăţii cauzei tocmai în considerarea faptului că s-a dorit reprezentarea intereselor societăţii de către reprezentantul convenţional.

Art. 223 Cod procedură civilă, prevede faptul că lipsa părţii legal citate nu poate împiedica judecarea cauzei, iar în situaţia în care ambele părţi lipsesc de la judecată, situaţie regăsită şi în speţă, se va trece la judecarea cauzei în condiţiile în care cel puţin una dintre părţi a solicitat judecarea cauzei în lipsă. Instanţa, constatând faptul că niciuna dintre părţi nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, a dispus în mod greşit suspendarea cauzei.

Pronunţarea asupra cererii de amânare nu echivalează cu judecata cauzei, conform textului de lege mai sus arătat. Cererea de amânare putea fi soluţionată în sensul admiterii sau respingerii, indiferent de faptul că părţile erau prezente, aceasta fiind în principiu o măsură de administrare judiciară, solicitată chiar de ambele părţi, pentru a se putea da posibilitatea acestora să se prezinte în faţa instanţei de judecată.

Cererea de amânare formulată arată diligenta şi dorinţa părţii de a continua judecata cauzei, demonstrând faptul că recurenta a urmărit judecata cauzei, sancţiunea suspendării operând doar atunci când părţile dau dovadă de neglijenţă şi nu urmăresc judecata pricinii.

Cererea de amânare formulată vine în contradicţie cu ceea ce pretinde instanţa de judecată că era necesar să întreprindă părţile, respectiv să solicite judecarea cauzei în lipsă. Or, la formularea cererii, recurenta a avut în vedere tocmai acest aspect, ca pricina să se judece în prezenţa apărătorului ales, împrejurare strâns legată de dreptul la apărare şi de aplicarea în cauză a principiului contradictorialităţii.

În aceste condiţii, în care sancţiunea suspendării judecăţii cauzei apare ca o veritabilă îngrădire a dreptului la acces la justiţie, nerezonabilă în raport cu atitudinea procesuală a societății recurente, menţinerea măsurii contravine principiilor instituite de către Codul de procedură civilă. Astfel, dreptul la apărare şi dreptul de a fi reprezentată în faţa instanţei civile sunt periclitate de această măsură prin care nu s-a acordat posibilitatea reprezentării în faţa instanţei de judecată de către apărător, trecându-se chiar peste voinţa părţilor, în condiţiile în care şi pârâta a depus la dosarul cauzei cerere de amânare, arătând că nu se opune solicitării reclamantei.

În ceea ce priveşte reţinerea potrivit căreia cererea de amânare a judecăţii cauzei nu putea fi soluţionată atât timp cât la dosar nu se regăsea o cerere de judecare a cauzei în lipsă, apreciază că asemenea raţionament nu este unul corect, ci contradictoriu: în condiţiile în care recurenta ar fi dorit judecarea cauzei în lipsă nu ar fi formulat cerere de amânare a judecăţii cauzei pentru a i se oferi apărătorului ales şansa de a se prezenta personal la termenul de judecată acordat. Or, recurenta nu a dorit să se procedeze la judecată în lipsa apărătorului ales, ci a solicitat amânarea judecăţii cauzei tocmai pentru a nu se dispune în dosar anumite măsuri în lipsa apărătorului ales, căruia să i se ofere, astfel, posibilitatea de a pune concluzii asupra excepţiilor procesuale şi a cererilor în probaţiune formulate de părţi.

În drept recurenta a invocat prevederile art. 414 Cod procedură civilă, art. 223 Cod procedură civilă.

Intimata S.C. B. S.R.L. a formulat întâmpinare, la data de 06.01.2020, act de procedură prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea, în esenţă, că toate condiţiile prevăzute de art. 411 alin.1 pct. 2 Cod procedură civilă, ce are caracter imperativ, erau îndeplinite în speţă în faţa primei instanţe. În atare situaţie, judecătorul nu putea să efectueze niciun act de procedură în afara suspendării judecăţii.

În recurs nu s-au administrat probe.

Verificând, în conformitate cu dispoziţiile art.483 alin. 3 şi 4 Cod procedură civilă, legalitatea hotărârii atacate, în limitele cererii de recurs, văzând că nu există motive de recurs de ordine publică, în raport cu actele și lucrările dosarului Curtea reține următoarele:

Potrivit prevederilor art.411 alin.1 Cod procedură civilă:

,,(1) Judecătorul va suspenda judecata:

1. Când amândouă părțile o cer;

2. Când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă.”

În speță instanţa de fond şi-a întemeiat dispoziţia de suspendare a judecăţii pe cea de-a doua ipoteză prevăzută de norma legală precitată, ce are la bază o prezumţie relativă în sensul că voinţa părţilor, exprimată tacit prin omisiunea de a solicita, în scris, judecarea în lipsă, coroborată cu faptul neprezentării în instanţă, este în sensul de a opri cursul judecăţii. Astfel, măsura suspendării judecăţii are ca raţiune respectarea voinţei părţilor care, din varii motive, nu manifestă diligență sau interes activ în soluționarea cauzei, contrar prevederilor art.10 alin.1 Cod procedură civilă.

Modul în care prima instanță a aplicat această normă legală prin încheierea atacată contravine atât spiritului cât și literei sale.

Sub primul aspect se constată că recurenta nu a manifestat indiferență față de procedura legală declanșată în speță ci, dimpotrivă, și-a afirmat expres, în scris, dreptul de a-și asigura asistența de specialitate în fața instanței de judecată prin prezenţa la termen a avocatului ales şi, indirect, interesul de a continua judecata. În acest sens a formulat o cerere de amânare a judecății anume din cauza imposibilităţii avocatului de a se prezenta în instanță, cerere întemeiată pe dispoziţiile art.222 Cod procedură civilă, ceea ce presupune, implicit, nu dezinteres față de judecată ori voinţa de a opri cursul acesteia ci, dimpotrivă, preocuparea faţă de desfășurarea sa în continuare, cu respectarea plenară a dreptului la apărare.

Din perspectiva literei legii, Curtea apreciază că pentru înţelegerea și aplicarea corectă a prevederilor art. 411 alin.1 pct. 2 Cod procedură civilă este necesar a se recurge la interpretarea lor teleologică şi sistematică, ce impune identificarea scopului său, a finalităţii urmărită de către legiuitor şi coroborarea cu dispoziţiile art. 219 alin. 2 Cod procedură civilă, potrivit căruia: ,,În cazul în care părțile nu răspund la apel, instanța va verifica dacă procedura de citare a fost îndeplinită și, după caz, va proceda, în condițiile legii, la amânarea, suspendarea ori la judecarea procesului.” şi cu art. 222 Cod procedură civilă, care dispune în sensul că: ,(1) Amânarea judecăţii pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părţii interesate, numai în mod excepţional, pentru motive temeinice şi care nu sunt imputabile părţii sau reprezentantului ei.”

Acest demers conduce la concluzia că, în situația în care partea a formulat o cerere de amânare a judecății pentru lipsă de apărare în cursul unui proces pentru care nu a solicitat judecata în lipsă, ordinea corectă a soluționării celor două incidente procedurale (amânarea/suspendarea judecăţii) nu este cea aleasă de către instanța de fond, ci se impune cu prioritate soluționarea cererii de amânare a judecăţii și, în funcție de soluția adoptată cu privire la aceasta, deci ,,după caz”, poate fi dispusă amânarea ori suspendarea judecății.

Adoptarea unei interpretări contrare presupune restrângerea opţiunilor părţii care, din motive temeinice şi neimputabile în accepţiunea art. 222 Cod procedură civilă, nu poate beneficia la un termen de judecată de o apărare calificată, în sensul asistării/reprezentării sale de către avocat, la două posibilităţi: 1) să solicite judecata cauzei în lipsă ori să se prezinte în instanţă fără avocat, cu toate consecinţele potenţial păgubitoare ale absenţei apărătorului ales de la judecată sau 2) să-şi asume riscul suspendării judecăţii, cu consecinţa dilatării termenului de soluţionare a cauzei impusă de timpul obiectiv necesar pentru formularea şi soluţionarea unei cereri de repunere a cauzei pe rol, în conformitate cu art. 415 pct. 1 Cod procedură civilă şi a creşterii cu 50% a cheltuielilor de judecată ce constau în taxă judiciară de timbru, în cazul acţiunilor supuse obligaţiei de timbrare.

Oricare dintre aceste două ipoteze este de natură a conduce, implacabil, la o îngrădire a dreptului la apărare al părţii, garantat de art. 24 din Constituţia României şi de art.13 Cod procedură civilă, inclusiv sub aspectul posibilităţii de a fi asistată sau reprezentată de un avocat, întrucât în prima dintre acestea partea ar fi obligată, concret, să renunţe la dreptul în discuţie pentru a evita suspendarea judecăţii, iar în cea de-a doua partea ar fi constrânsă ca, în schimbul exerciţiului dreptului de a fi asistată sau reprezentată de avocat, să accepte o măsură de oprire a cursului judecăţii care o prejudiciază (paradoxal dispusă în temeiul unei norme de drept ce are ca scop respectarea dreptului de dispoziţie al părţilor, adică inclusiv al său).

În niciuna dintre aceste două variante nu i se asigură părţii dreptul de a formula şi, corelativ, de a-i fi analizată, soluţionată o cerere de amânare a judecăţii pe care, teoretic, are dreptul de a o formula în temeiul prevederilor art.222 Cod procedură civilă.

O atare atingere adusă dreptului fundamental la apărare al oricărei părţi din procesul civil nu poate fi acceptată pe baza unei simple interpretări rigide a prevederilor art. 411 alin.1 pct. 2 Cod procedură civilă, întrucât ar constitui o încălcare a dispoziţiilor art. 53 din Constituţia României, potrivit cu care exerciţiul unor drepturi sau a unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai în anumite situaţii de excepţie, ceea ce presupune ca restrângerea să fie expres şi neîndoielnic prevăzută de legiuitor.

În concluzie, o corectă interpretare şi aplicare a normei legale în discuţie presupunea ca cererea de amânare pentru lipsă de apărare formulată de către recurentă în faţa primei instanţe să fie soluţionată cu prioritate, înaintea de a se dispune cu privire la suspendarea judecăţii, o atare măsură fiind justificată doar în situaţia respingerii în prealabil a cererii de amânare, dacă aceasta nu întrunea condiţiile impuse de art.222 Cod procedură civilă.

Procedând de maniera expusă instanţa de fond a lăsat nesoluţionată pe fond cererea de amânare pentru lipsă de apărare formulată de către recurenta-reclamantă, încălcând dreptul la apărare al acesteia, împrejurare ce se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin.1 pct. 5 Cod procedură civilă.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 496 coroborat cu art. 498 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de recurenta S.C. A. S.A. împotriva încheierii pronunţată de către Tribunalul Braşov – Secţia a II-a Civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 30.10.2019 în dosarul civil  nr. xxxx/62/2019, pe care o va casa şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru continuarea judecăţii.

Domenii speta

Spete similare