. Soluţionarea greşită a procesului fără a intra în judecata fondului. Anularea în apel a hotărârii atacate. Legea 10/2001.

Instanţa de apel poate păstra hotărârea atacată, situaţie în care, după caz, va respinge, va anula apelul ori va constata perimarea lui.

În caz de admitere a apelului, instanţa poate anula ori, după caz, schimba în tot sau în parte hotărârea apelată.

În cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va judeca procesul, evocând fondul, potrivit dispoziţiilor art. 480 alin. 3 teza I Cod procedură civilă.

Se încadrează în ipoteza acestei norme legale soluţia instanţei în cazul în care, deşi instanţa respinge ca neîntemeiată contestaţia formulată împotriva dispoziţiei primarului în condiţiile Legii 10/2001, reţine în mod greşit faptul că  notificarea privind acordarea de măsuri reparatorii potrivit aceluiaşi act normativ, este tardivă. Procedând în acest mod, instanţa nu analizează pe fond acţiunea introductivă de instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 85 din data de 13 februarie 2017, pronunţată de Tribunalul Dolj – Secţia I Civilă a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta G.A., în contradictoriu cu pârâţii INSTITUŢIA PREFECTULUI judeţului D. şi MUNICIPIUL C. prin PRIMAR, ca neîntemeiată

Pentru a pronunţa această sentinţă, analizând cererea, în raport de excepţia tardivităţii formulării notificării, invocată din oficiu, instanţa a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 67997/21.09.2005 la Primăria Municipiului C. , numitele G.C. şi G.A. au solicitat restituirea în natură, conform Legii nr. 247/2005 şi Legii nr. 10/2001, a suprafeţei  de 312 mp, această suprafaţă fiind rămasă liberă din suprafaţa totală de 400 mp ce le-a aparţinut, pe care au fost edificate construcţiile. S-a arătat că pentru construcţiile demolate s-au primit despăgubiri în sumă de 66.436 lei, care nu acoperă valoarea reală a acestor construcţii.

Prin Dispoziţia nr. 9999/03.12.2015 emisă de Primarul Municipiului C., cererea a fost respinsă, reţinându-se că imobilul a făcut obiectul dosarelor privind notificările nr. 637/N/2001 şi 638/N/2001 formulate în temeiul Legii 10/2001, ce au fost soluţionate prin dispoziţia nr. 19413/22.10.2007 emisă de primarul municipiului C.

Instanţa a reţinut că termenul în interiorul căruia trebuia formulată notificarea, stabilit iniţial la 6 luni şi prelungit de 2 ori cu câte 3 luni, s-a împlinit la data de 14 februarie 2002, iar reclamantele sau autoarea acestora nu au adresat nicio notificare unităţii deţinătoare  în interiorul acestui termen de decădere.

Prin urmare, cererea nr. 67997/21.09.2005 formulată de G.C., mama reclamantei şi reclamantă, a fost formulată peste termenul de 1 an reglementat de art. 21 alin.1, (devenit art.22 alin.5 după republicarea Legii 10/2001).

Nu a avut relevanţă cu privire la decăderea reclamantei din dreptul de a beneficia de măsuri reparatorii stabilite conform Legii 10/2001 ca urmare a neformulării notificării în termenul legal, faptul că, prin dispoziţia contestată au fost respinse pe fond cererile formulate, neputându-se reţine că unitatea deţinătoare a înlăturat astfel efectele nerespectării de către reclamant a prevederilor art. 22 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, câtă vreme,  spre deosebire de termenele de prescripţie extinctivă, termenele de decădere sunt mai riguroase, nesusceptibile de suspendare, întreruperi sau repunere în termen. Sancţiunea decăderii constă în stingerea dreptului subiectiv neexercitat în termenul stabilit de lege, neputând fi acoperită prin emiterea de către unitatea deţinătoare a hotărârii menţionate anterior.

Cum în speţă, reclamanta nu a formulat o notificare în termenul legal de 1 an reglementat de art. 22 al.5 din Legea 10/2001, acţiunea acesteia prin care a contestat Dispoziţia nr. 9999/03.12.2015 emisă de Primarul Municipiului C. a fost respinsă, notificarea fiind tardiv formulată.

Împotriva acestei sentinţe, în termenul legal şi motivat, a declarat apel reclamanta G.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Apelul  a fost admis ca fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În mod greşit prima instanţă a soluţionat procesul fără a  intra în judecata  fondului, fiind incident cazul de anulare a sentinţei prevăzut de dispoziţiile  art. 480 alin. 3 teza I Cod procedură civilă.

Potrivit acestor dispoziţii legale, în cazul in care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra in judecata fondului, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va judeca procesul, evocând fondul.

În speţa de faţă nu a fost  posibilă trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, întrucât părţile nu au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel sau prin întâmpinare, in condiţiile art. 480 alin. 3  teza  a II-a Cod procedură civilă.

Aşadar, după anularea sentinţei s-a reţinut procesul spre rejudecare în faţa instanţei de apel, fixându-se termen în acest sens, cu citarea părţilor.

Pentru a ajunge la concluzia greşitei soluţionări a procesului fără cercetarea fondului, Curtea a avut în vedere următoarele aspecte:

Deşi foarte ample, prin considerentele sentinţei atacate se analizează exclusiv  o singură problemă de drept, respectiv aceea a decăderii reclamantei din dreptul de a beneficia de măsuri reparatorii stabilite conform Legii 10/2001, ca urmare a neformulării notificării în termenul legal.

Or, această ipoteză greşită de lucru, chiar dacă a fost urmată de un raţionament corect, a condus la o concluzie greşită, aceea  a incidenţei  sancţiunii  decăderii.

Altfel spus, în cauză notificările  privind acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile Legii 20/2001 nu au fost formulate tardiv, ci cu respectarea termenului legal, acestea fiind formulate in anul 2001, respectiv Notificările 637/N/2001 si 638/N/2001, formulate de către părinţii reclamantei.

Reclamanta G.A. este moştenitoarea părinţilor săi defuncţi M. si C., potrivit certificatelor de moştenitor  nr. 50 din 17.02.2006 si  nr. 41 din 30.09.2014, imobilul proprietatea acestora fiind expropriat in anul 1988.

Tatăl a decedat in anul 2005, iar mama a decedat in anul 2009.

Cererea nr. 67997 din 21.09.2005 și soluţionată prin Dispoziţia 9999/03.12.2015 a fost formulată după decesul tatălui, de către soţia acestuia-titulară a notificărilor originare, dar si soţie supravieţuitoare şi de către reclamanta de astăzi, în calitate de moştenitoare a tatălui său.

În mod greşit, prima instanţă a tras concluzia că cererea nr. 67997/21.09.2005 formulată în temeiul Legii 247/2005 şi adresată primarului municipiului C., este o notificare in sensul legii 10/2001, aceasta fiind doar o revenire în timpul derulării procedurii, la notificările anterioare.

De asemenea, împrejurarea că primarul municipiului C. a soluţionat această cerere printr-o dispoziţie, este nerelevantă şi nu schimbă regimul juridic al cererii.

În orice caz, acesta este şi motivul pentru care, prin Dispoziţia 9999/13.12.2015, emitentul  nu indică faptul că soluţionează o notificare în sensul legii, ci o cerere, nerespingând-o ca tardivă, ci pe fond, cu motivarea că cele doua notificări anterioare au fost soluţionate prin Dispoziţia  nr. 19413/22.10.2007.

Procedând în modul arătat mai sus, este evident că prima instanţă nu a analizat pe fond acţiunea introductivă de instanţă, aşa cum a fost precizată, respectiv dacă este întemeiată cererea prin care reclamanta solicită obligarea pârâţilor la întocmirea formalităţilor şi înaintarea dosarului către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăților pentru acordarea de masuri reparatorii pentru construcţia demolată situata  în municipiul C., având în vedere că imobilul (teren si construcţie) a fost expropriat prin D. 226/1988, terenul fiind restituit în natură prin Dispoziţia din anul 2007, iar pentru construcţia demolată nu s-a finalizat procedura de acordare a măsurilor reparatorii prevăzute de lege, potrivit susţinerilor reclamantei.

Se are în vedere faptul că prin Dispoziţia  nr. 19413/22/10.2007, la art. 5 s-a stabilit că pentru construcţia demolată in suprafaţă construita de 140,25 mp s-a făcut propunerea acordării de despăgubiri in condiţiile Titlului VII din Legea 247/2005.

Or, se impune adâncirea  cercetării judecătoreşti  pentru a se identifica stadiul şi eventualele cauze care au condus la nefinalizarea acestei proceduri, după caz,  şi  pentru a se stabili măsurile care se impun pentru valorificarea dreptului în situaţia în care se confirmă susţinerea reclamantei în sensul  nefinalizării procedurii, acesta fiind şi contextul de fapt si de drept care a generat procedura judiciară de faţă.

Pentru toate aceste motive, in baza art. 480 alin. 3 teza I Cod procedură civilă, s-a admis apelul de faţă ca fondat, s-a anulat sentinţa atacată, s-a reţinut procesul spre judecare în fond şi s-a fixat termen  pentru suplimentarea probatoriului, urmând a fi citate părţile în acest sens.

Domenii speta

Spete similare