Suspendarea judecătorească facultativă reglementată de art. 242 C.proc.civ. Condiţii.

Suspendarea reglementată de art. 242 C.proc.civ. este un caz de suspendare judecătorească facultativă, a cărei funcţie este de a sancţiona pasivitatea reclamantului în îndeplinirea acelor obligaţii care împiedică instanţa să finalizeze procesul.

Incidenţa acestei suspendări se apreciază în funcţie de următoarele elemente: obligaţia procesuală să aparţină reclamantului, obligaţia reclamantului să fie stabilită în sarcina acestuia în cursul judecăţii, obligaţia trebuie să fie de natură să împiedice instanţa în desfăşurarea normală a judecăţii, reclamantul să fie în culpă pentru neîndeplinirea obligaţiei procesuale.

În cadrul recursului declarat împotriva unei încheieri de suspendare, instanţa de control judiciar analizează dacă instanţa de fond a constatat în mod corect îndeplinirea condiţiilor legale care au dus la suspendarea cauzei.

Prin încheierea din 18 mai 2021, pronunțată de Tribunalul Dolj, Secția Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 2823/63/2021, în baza art. 242 alin. 1 N.C.proc.civ. s-a suspendat judecarea cauzei.

Împotriva încheierii din 18 mai 2021, pronunțată de Tribunalul Dolj, Secția Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 2823/63/2021 a formulat recurs reclamantul A, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii, suspendarea dispoziției nr. 42/01.03.2021 a primarului până la soluționarea definitivă a cauzei, amendarea primarului şi obligarea la plata daunelor pe zi de întârziere şi trimiterea pentru continuarea judecații în fond.

În motivarea recursului, recurentul reclamant a arătat că, în fapt, prin încheierea menționată, care nu i-a fost comunicată, s-a suspendat judecata în mod abuziv şi ilegal, deși era obligatoriu să-i fie comunicată de urgență, având în vedere că este vorba inclusiv de suspendarea unui act administrativ, fiind vorba astfel de un alt abuz grosolan.

Intimata pârâtă Comuna B, a depus întâmpinare prin care a invocat excepția anulării recursului ca urmare a nesemnării cererii de recurs şi excepția netimbrării cererii de recurs. A precizat că recurentul reclamant are formulate mai multe cereri de chemare în judecată, nesemnate și neasumate pe care nu le susţine. A solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând cu prioritate excepţiile invocate prin întâmpinare, în temeiul art. 248 C.proc.civ. aplicabil în recurs potrivit art. 494 C.proc.civ., Curtea reţine următoarele:

Cererea de recurs formulată de recurentul reclamant este semnată, astfel încât excepţia nulităţii prevăzută de art. 486 alin. 3 C.proc.civ. pentru nesemnarea cererii de recurs este neîntemeiată.

În ceea ce priveşte excepţia netimbrării, Curtea menţionează că prin încheierea nr. 11 din 23.06.2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 2823/63/2021/a1.1, s-a admis cererea de reexaminare formulată de petentul A, având ca obiect reexaminarea taxei de timbru stabilită în dosarul nr. 2823/63/2021/a1 şi s-a înlăturat obligația stabilită în sarcina petentului de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, aferentă dosarului nr. 2823/63/2021/a1. În raport de soluţia menţionată, nu mai subzistă obligaţia recurentului reclamant de a timbra prezenta cerere de recurs.

Ca urmare, excepţiile invocate prin întâmpinare de către intimata pârâtă Comuna B sunt neîntemeiate şi vor fi respinse.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:

Curtea menţionează că recursul se poate exercita numai cu privire la nelegalitatea hotărârii atacate aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 488 din Noul Cod de procedură civilă, care prevede expres şi limitativ motivele de casare. Recursul urmăreşte verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Recurentul reclamant critică soluţia dispusă prin încheierea de şedinţă de la  18.05.2021, însă solicită în recurs şi suspendarea dispoziției nr. 42/01.03.2021 a primarului, amendarea primarului şi obligarea la plata daunelor pe zi de întârziere, aspecte care nu pot face obiect de analiză în cadrul recursului declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea cauzei.

Curtea menţionează că, în cadrul recursului declarat împotriva unei încheieri de suspendare, instanţa de control judiciar analizează dacă instanţa de fond a constatat în mod corect îndeplinirea condiţiilor legale care au dus la suspendarea cauzei, în cauză dispoziţiile art. 242 alin. 1 C.proc.civ..

Deşi recurentul reclamant nu a indicat niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 C.proc.civ., Curtea va analiza recursul din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 5 C.proc.civ., întrucât potrivit Noului Cod de procedură civilă, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva acestor dispoziţii legale, conform cu care: „Casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 5. când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii”.

În cauză, instanţa de fond a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 242 alin. 1 C.proc.civ. conform cu care: „Când constată că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina reclamantului, prin neîndeplinirea obligaţiilor stabilite în cursul judecăţii, potrivit legii, judecătorul poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligaţii nu au fost respectate. (...).”

Suspendarea reglementată de art. 242 C.proc.civ. este un caz de suspendare judecătorească facultativă, a cărei funcţie este de a sancţiona pasivitatea reclamantului în îndeplinirea acelor obligaţii care împiedică instanţa să finalizeze procesul.

Incidenţa acestei suspendări se apreciază în funcţie de următoarele elemente: obligaţia procesuală să aparţină reclamantului, obligaţia reclamantului să fie stabilită în sarcina acestuia în cursul judecăţii, obligaţia trebuie să fie de natură să împiedice instanţa în desfăşurarea normală a judecăţii, reclamantul să fie în culpă pentru neîndeplinirea obligaţiei procesuale.

Curtea menţionează că, în cazul în care sunt nelămuriri cu privire la cererile depuse, fiind de natură să nu permită determinarea clară a cererilor formulate, instanţa are posibilitatea de a cere lămuriri şi precizări părţilor, respectând regula dezbaterilor contradictorii, pentru a clarifica poziţia acestora.

Potrivit art. 22 alin. 2 C.proc.civ. „(2) Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc.”

În cauză, apreciind că cererea depusă la dosar nu este lămuritoare în privinţa solicitărilor reclamantului, instanţa a dispus citarea reclamantului cu mai multe menţiuni, printre care menţiunea de a preciza motivele pentru care a înțeles să cheme în judecată Tribunalul, să specifice, în concret, ce anume pretinde de la respectiva instanță, să depună la dosar dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 100 lei aferentă capătului de cerere având ca obiect acordarea de daune morale, să depună la dosar înscrisuri doveditoare şi o copie de pe cartea de identitate, fiind citat reclamantul cu aceste menţiuni.

Reclamantul nu s-a conformat tuturor solicitărilor instanţei de fond, iar în această situaţie, ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor stabilite de instanţă, instanţa de fond a analizat incidenţa dispoziţiilor art. 242 alin. 1 C.proc.civ. şi, constatând că sunt îndeplinite cerinţele textului legal, a dispus în consecinţă.

Susţinerile recurentului reclamant cum că pârâţii aveau obligaţia depunerii tuturor documentele până la termenul de judecată nu poate fi reţinută, în condiţiile în care instanţa de fond a identificat explicit care este obligaţia reclamantului, obligaţie pe care i-a adus-o la cunoştinţă.

Este adevărat că dispoziţiile suspendării judecăţii sunt incidente numai dacă legea procesuală nu prescrie o sancţiune specială pentru neîndeplinirea unei anumite obligaţii  procesuale, în cauză referirea la obligaţia de a achita taxa de timbru aferentă capătului de cerere având ca obiect acordarea de daune morale, însă reclamantul nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei de fond, în sensul că nu a formulat în concret obiectul cauzei, astfel că, numai pentru acest motiv, instanţa putea dispune suspendarea judecăţii.

Obligaţiile procesuale neîndeplinite de reclamant nu puteau avea alt mijloc de realizare întrucât potrivit principiului disponibilităţii reclamantul este cel care fizează cadrul procesual sub aspectul obiectului procesului, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 9 alin. 2 C.proc.civ.

Independent de motivele recurentului reclamant, Curtea aminteşte că, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. 1 C.proc.civ., „Părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi probeze pretenţiile şi apărările, să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia.”.

Referitor la soluţia atacată cu recurs, Curtea reţine că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 242 alin. 1 C.proc.civ., suspendând judecarea cauzei, pe considerentul că reclamantul nu a îndeplinit obligaţiile stabilite de instanţă, deşi a fost citat cu menţiune în acest sens.

Contrar susţinerilor din cererea de recurs, prin cererea depusă la dosarul de fond, reclamantul nu a îndeplinit obligaţiile stabilite de instanţă.

În cauză, culpa procesuală aparţine recurentului reclamant care nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de instanţă în raport de prevederile art. 9 alin. 2 din C.proc.civ., context în care instanţa de fond a apreciat corect că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 242 alin. 1 C.proc.civ..

Pe de altă parte, potrivit art. 242 alin. 2 Cproc.civ., recurentul reclamant are posibilitatea de a cere reluarea judecăţii, după îndeplinirea obligaţiilor stabilite.

Pentru aceste considerente, criticile formulate sunt neîntemeiate, astfel că în temeiul art. 496 alin. 1 C.proc.civ. raportat la art. 488 alin. 1 pct. 5 C.proc.civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare