Plata fără bază legală a indemnizaţiei de dispozitiv, inclusă în salariul de bază stabilit funcţionarilor publici şi personalului contractual.

- art. 30 din Legea nr. 330/2009, art. 6 din O.U.G. nr. 1/2010

 Din lecturarea dispoziţiilor art. 30 alin. 5, 6 din Legea nr. 330/2009, se poate observa clar că legiuitorul a stabilit liniile directoare cu privire la continuitatea sporurilor existente la data intrării în vigoare a legii.

Astfel, în măsura în care, pentru fiecare dintre categoriile de salariaţi vizate de controlul Camerei de Conturi, unul dintre sporurile în discuţie - sporul de dispozitiv, se regăseşte în salariul de bază prin efectul legii, inclusiv prin cel al Legii nr. 285/2010 pentru anii supuşi  controlului, nu este legală aplicarea din nou a aceluiaşi spor, astfel cum s-a procedat în prezenta cauză. Nu poate fi acordat în continuare acest spor ca sumă compensatorie în temeiul art. 30 din Legea nr. 330/2009 sau art. 6 din O.U.G. nr. 1/2010 deoarece el nu a fost stabilit prin lege sau H.G. pentru funcţia respectivă, ci prin hotărâre judecătorească.

Prin sentinţa civilă nr. 198/12.02.2016, Tribunalul Braşov a dispus următoarele:

A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii C.J.B., prin preşedinte, Preşedintele C.J.B. şi U.A.T. Judeţul B., prin Preşedintele C.J.B..

 Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut următoarele:

Dosarul nr. xxx7/62/2015, disjuns din dosarul nr. xxx3/62/2015 al Tribunalului Braşov, priveşte pe reclamanta: A. în contradictoriu cu pârâţii: C.J.B., Preşedintele C.J.B. şi U.A.T. Judeţul B., care a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună:

- anularea dispoziţiei privind modificarea salariului de bază brut, emis de Preşedintele C.J.B., prin care s-a diminuat salariu de bază brut, începând cu data de 01.05.2015;

- obligarea pârâţilor să emită o nouă decizie de stabilire a drepturilor salariale cuvenite, cu cuprinderea drepturilor salariale corect şi legal determinate, respectiv cu acordarea de sume compensatorii în conformitate cu dispoziţiile art. 3, art. 7 alin. (2), art. 30 alin. (5) lit. a) şi b) şi anexa nr. 3 din Legea nr.330/2009, art. 6 din O.U.G. nr. 1/2010, art. 1 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 284/2010 şi Legea nr. 285/2010; art. 1 din O.U.G. nr. 103/2013; art. 1 din O.U.G.  nr. 83/2014;

- să se constate inexistenţa vreunui prejudiciu cauzat de reclamant şi suportat de pârâţi în legătură cu sumele a căror plată a fost sistată prin dispoziţiile atacate;

- obligarea pârâţilor la plata către reclamant a sumelor de bani sistate de la plată ca urmare a emiterii dispoziţiei contestate prin prezenta acţiune, urmând ca această obligaţie să vizeze atât perioada 01.05.2015 şi până la data soluţionării definitive a prezentei cauze, cât şi ulterior, după rămânerea definitivă a hotărârii, până la încetarea raportului juridic dintre  părţi;

- cu cheltuieli de judecată.

Reclamanta A., este salariata pârâtei – C.J.B., în funcţia de referent la Biroul Administrativ, din cadrul D.E..

Prin dispoziţia nr. 360 din 30.04.2015 (fila 22 - dosar nr. xxx3/62/2015) pârâta a dispus sistarea indemnizaţiei de dispozitiv şi stabilirea salariului de bază brut începând cu data de 01.05.2015, urmare referatului nr. xxx7/30.04.2015 întocmit de către Direcţia Resurse, Programe, Proiecte de Dezvoltare; Serviciul Resurse Umane, Salarizare, Strategii de Informatizare.

În preambulul dispoziţiei s-a reţinut ca temei de drept, prevederile O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice aprobată prin Legea nr. 71/2015 şi ale Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Astfel, s-a dispus, ca începând cu data de 01.05.2015, reclamanta A. să fie încadrată pe gradul profesional IA, clasa de salarizare 30, gradaţia 5, corespunzătoare tranşei de vechime, căruia îi corespunde salariul de bază brut în cuantum de 1.201 lei.

Împotriva acestei dispoziţii, reclamanta a formulat contestaţie (fila 23 - dosar nr.xxx3/62/2015), înregistrată la pârâtă sub nr. xxx4/02.06.2015.

Tribunalul a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 709/02.04.2008 pronunţată în dosarul nr.xxx1/62/2008 al Tribunalului Braşov (filele 32-37), rămasă irevocabilă, pârâtul C.J.B. a fost obligat în favoarea reclamantei A., la calcularea şi plata drepturilor băneşti reprezentând indemnizaţie de dispozitiv lunară în cuantum de 25% din salariul de bază începând cu data de 01.07.2004 şi până la încetarea raporturilor de serviciu, sumă actualizată cu coeficientul de inflaţie de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la plata efectivă.

În speţă, nu se poate pune problema nerespectării dreptului câştigat în justiţie, ci trebuie analizată aplicabilitatea în timp a sentinţei civile nr. 709/0.04.2008 a Tribunalului Braşov, care a fost dată în conformitate cu prevederile legale de la acea vreme.

Astfel,  prin Decizia nr. 37/14.12.2009 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 23/2009, prin care s-a soluţionat Recursul în Interesul Legii, Înalta Curte a interpretat dispoziţiile art. 13 raportat la art. 47 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii.

A reţinut astfel Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că „în afară de militarii şi salariaţii civili din M.I.R.A. şi din instituţiile publice aflate în subordinea ministerului, indemnizaţia de dispozitiv prevăzută de art. 13 raportat la art. 47 din Legea nr. 138/1999, cu modificările şi completările ulterioare, se acordă şi următoarelor categorii de personal:

- personalului civil al serviciilor comunitare de evidenţă a persoanelor care sunt organizate şi funcţionează în subordinea consiliilor locale, în temeiul dispoziţiilor cu caracter special ale art. 241 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 84/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 372/2002, cu modificările şi completările ulterioare, în considerarea faptului că este încadrat la M.A.I. şi este detaşat la aceste servicii comunitare, păstrându-şi toate drepturile anterior dobândite;

- personalului civil al serviciilor comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple şi al serviciilor publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor organizate în cadrul prefecturilor judeţene şi al Prefecturii Municipiului Bucureşti în temeiul dispoziţiilor cu caracter special ale art. 151 şi 152 din Ordonanţa Guvernului nr. 83/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 362/2002, cu modificările şi completările ulterioare, în considerarea faptului că îşi păstrează toate drepturile dobândite anterior transferului din structura M.A.I. la aceste servicii comunitare”.

A concluzionat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că „este evident faptul că nu pot beneficia de indemnizaţia de dispozitiv toţi funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul autorităţilor administraţiei publice locale, întrucât aceste categorii de personal nu se încadrează în vreuna dintre ipotezele juridice prezentate. Dacă legiuitorul ar fi dorit acordarea indemnizaţiei de dispozitiv de 25% din salariul de bază tuturor funcţionarilor publici şi personalului contractual din administraţia publică locală, ar fi prevăzut în mod expres o atare posibilitate”.

Interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este aşadar obligatorie, cu atât mai mult cu cât obiectul cauzei vizează drepturi pretinse pe o perioadă ulterioară pronunţării deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fără ca în acest mod să fie încălcat principiul autorităţii de lucru judecat de care beneficiază sentinţa civilă nr. 709/02.04.2008 pronunţată în dosarul nr. xxx1/62/2008 al Tribunalului Braşov, întrucât hotărârea menţionată şi-a produs efectele doar până la apariţia legii unice de salarizare, respectiv Legea nr. 330/2009, care a prevăzut, aşa cum s-a analizat deja, menţinerea sporului de dispozitiv doar la personalul care a beneficiat în baza legii de el (iar nu în baza unor hotărâri judecătoreşti pronunţate înainte de interpretarea legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie).

Acestea fiind considerentele pentru care Curtea nu a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 3 lit. c), art. 7 alin. (2) şi art. 22 din Legea nr. 330/2009 care prevăd menţinerea sporurilor avute înainte de apariţia Legii nr. 330/2009 întrucât, aşa cum s-a arătat deja, legea menţionată face referire la drepturile acordate în baza legii, iar nu în baza unor contracte colective de muncă şi cu nerespectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data acordării lor.

Apărarea reclamantei, fundamentată pe interpretarea dispoziţiile art. 6 din O.U.G.  nr. 1/2010, nu are suport legal, deoarece la articolul amintit anterior se prevăd următoarele:

”(1) În cazul în care drepturile salariale determinate în conformitate cu Legea-cadru nr. 330/2009 şi cu prezenta ordonanţă de urgenţă sunt mai mici decât cele stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului pentru funcţia respectivă pentru luna decembrie 2009 se acorda o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferenţa, în măsura în care persoana îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Această sumă se include în salariul de bază, solda/salariul funcţiei de bază sau indemnizaţia lunară de încadrare, după caz, dar nu este luată în calcul la determinarea altor drepturi de natură salarială care se stabilesc în funcţie de acestea.

(2) Alin. (1) nu se aplică pentru personalului a cărui salarizare este reglementată de art. 1 şi 2.

(3) Cuantumul individual al salariilor/soldelor, inclusiv sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi salariale stabilite începând cu luna ianuarie 2010 în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009, nu va depăşi nivelul acestuia stabilit pentru luna decembrie 2009, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.”

De asemenea, prin apariţia Legii nr. 284/2010, a fost eliminat art. 3, lit. c din Legea nr. 330/2009, astfel încât nu mai pot fi avute în vedere nici un fel de sporuri sau alte drepturi salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti sau negociate prin contracte colective de muncă.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel, în termen, motivat, contestatoarea A., criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Arată că este personal contractual în cadrul aparatului de specialitate al C.J.B., care a câştigat sporul de dispozitiv prin Sentinţa civilă nr. 709/2008 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr. xxx1/62/2008.

Instanţa de fond a interpretat greşit efectele în timp ale acestei sentinţe şi a limitat greşit consecinţele acestei sentinţe, prin raportare la decizia nr. 37/14.12.2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii.

Acest spor de dispozitiv a fost inclus în salariul de bază la data publicării deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 37/2009 în Monitorul Oficial al României (07.04.2010).

Judecătorul fondului, deşi menţionează că drepturile apelantei sunt dobândite printr-o hotărâre judecătorească, în motivarea hotărârii sale, la pagina 7 alin. 4, reia în mod eronat nişte pretinse argumente ale Curţii. Tot în mod eronat judecătorul fondului afirmă că nu se aplică în cauză prevederile art. 6 din O.U.G. nr. 1/2010, citând întreg articolul din lege, fără însă să explice pentru care motive acest articol nu este aplicabil prezentei speţe.

Nici argumentul potrivit căruia „prin apariţia Legii nr. 284/2010 a fost eliminat art. 3 lit. c) din Legea nr. 330/2009, nu poate fi primit deoarece, la apariţia acestei legi, indemnizaţia de dispozitiv aflată în plată, trebuia să fi fost deja inclusă în salariul de bază.”

Consideră că sumele care le-au fost acordate de către C.J.B. cu titlu literal de „indemnizaţie/spor de dispozitiv” şi incluse mai apoi în salariul de bază, sunt în fapt egale cu cele care se cuveneau cu titlu de sumă compensatorie, în condiţiile art. 6 din O.U.G. nr. 1/2010, astfel încât nu există niciun prejudiciu iar decizia C.J.B. atacată este nelegală.

Intimaţii C.J.B. prim preşedinte şi Judeţul B. prin viceprimar au formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea apelului formulat.

În probaţiune, în apel, s-au depus la cererea instanţei, de către intimatul pârât C.J.B., următoarele înscrisuri:

- decizia nr. x3/2003 a Curţii de Conturi

- referatul nr. xxx7/30.04.2015 întocmit de Direcţia Resurse Umane Salarizare din cadrul C.J.B., hotărârile judecătoreşti pronunţate ca urmare a contestaţiei formulate împotriva deciziei nr. 43/05.08.2013, respectiv Sentinţa civilă nr. 1985/30.06.2014 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia a II – a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. xxx2/62/2014 şi casată în parte prin decizia nr. 454/15.04.2015 a Curţii de Apel Braşov şi „fluturaşii” de salarii pentru apelantă dinainte de momentul încetării plăţii sporului de dispozitiv cât şi după.

Analizând apelul formulat, în limitele motivelor de apel şi în funcţie de probatoriul administrat în apel, instanţa constată că soluţia instanţei de fond este legală.

Prin decizia nr. 43/05.08.2013 emisă de Curtea de Conturi a României  - Camera de Conturi B. (fila 31 dosar apel) s-au constatat mai multe abateri în activitatea UAT Judeţul B. printre care şi faptul că UAT B. a cuprins în anul 2012 fără bază legală, în salariul de bază stabilit funcţionarilor publici şi personalului contractual, indemnizaţia de dispozitiv, prin invocarea Sentinţelor civile nr. 3698/C/2007, nr. 102/CA/2008, nr. 709/M/2008, nr. 169/CA/2008, nr. 4380/CA/2007 şi nr. 116/CA/2008, rămase definitive şi irevocabile, deşi potrivit prevederilor legale aplicabile, sporul de dispozitiv nu este un venit salarial reglementat pentru personalul propriu din subordinea Preşedintelui C.J..

S-au stabilit mai multe măsuri în sarcina UAT Judeţul B., printre care şi aceea de stabilirea în condiţiile legii, a întinderii prejudiciului creat bugetului Judeţului B. prin plata fără bază legală a indemnizaţiei de dispozitiv, inclusă în salariul de bază stabilit funcţionarilor publici şi personalului contractual, pentru înregistrarea în evidenţa contabilă şi pentru recuperarea acestuia. De asemenea, se vor lua măsuri pentru recalcularea impozitului pe venit, a contribuţiilor de asigurări sociale de stat individuale şi ale angajatorului aferente sporului de dispozitiv plătit fără bază legală, pentru efectuarea corecţiilor în evidenţa contabilă, pentru depunerea de declaraţii rectificative la organele fiscale teritoriale şi pentru efectuarea regularizărilor cu bugetul consolidat al statului.

Într-adevăr această decizie a Curţii de Conturi a fost contestată de UAT Judeţul B., iar dispoziţiile şi măsurile sesizate de Curtea de Conturi cu privire la sporul de dispozitiv au fost iniţial, la fond anulate, însă prin decizia nr. 454/15.04.2015 pronunţată de Curtea de Apel Braşov – secţia contencios administrativ şi fiscal, sentinţa a fost casată sub acest aspect şi respinse pretenţiile din contestaţie relativ la acordarea sporului de dispozitiv.

 Argumentele pentru care apelanta susţine admiterea apelului au constituit şi critici în recursul promovat de Curtea de Conturi a României, în nume propriu şi pentru pârâta Camera de Conturi a judeţului B. împotriva sentinţei civile nr. 1895/30.06.2014a Tribunalului Braşov – secţia a II-a civilă  de contencios administrativ şi fiscal nu trebuie contrazise prin statuările prezentei hotărâri.

Dată fiind soluţia de menţinere a dispoziţiilor privitoare la sporul de dispozitiv încasat  în temeiul celor 6 hotărâri judecătoreşti printre care şi sentinţa nr. 709/2008 în care este parte şi apelanta, din încheierea VI.19/31.01.2014 emisă de Curtea de Conturi – Comisia de contestaţii cu privire la contestaţia formulată de UAT judeţul B. împotriva deciziei nr. 43/05.08.2013 emisă de Curtea de Conturi – Camera de Conturi B., în cadrul prezentului litigiu ce vizează de fapt punerea în aplicare a măsurilor dispuse de Curtea de Conturi prin decizia nr. 43/2013 contestată şi stabilirea unor dispoziţii nominale de încetare a plăţii sporului de dispozitiv faţă de beneficiarii acestor hotărâri judecătoreşti, nu se poate stabili contrar celor reţinute de instanţa de contencios administrativ că dispoziţia de încetare a plăţii sporul de dispozitiv şi modificarea salariului de bază brut fără acest spor, este nelegală.

Tot pentru acest considerent nu se poate stabili fără a înfrânge puterea lucrului judecat a deciziei nr. 454/2015 a Curţii de Apel Braşov – secţia contencios administrativ şi fiscal că sporul de dispozitiv încetat la plată trebuie acordat ca sumă compensatorie în conformitate cu art. 30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009 şi art. 6 din O.U.G. nr. 1/2010.

Astfel, prin decizia nr. 454/15.04.2015 a Curţii de Apel Braşov s-au reţinut următoarele argumente pentru menţinerea dispoziţiilor din încheierea VI.19/31.01.2014 a Comisiei de contestaţii în legătură cu acordarea acestui spor de dispozitiv şi implicit pentru înlăturarea dispoziţiei din sentinţa 1895/2014 a Tribunalului Braşov referitoare la anularea în parte a deciziei nr. 43/2013 a Curţii de Conturi relativ la acest spor:

„Prin Încheierea nr. VI.19/31.01.2014, Comisia de soluţionare a contestaţiilor a reţinut că indemnizaţia de dispozitiv este un venit salarial care, până la data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, era reglementat prin lege numai pentru personalul instituţiilor din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională conform art. 1 coroborat cu art. 13 din Legea nr. 138/1999, nu şi pentru personalul unităţilor administrativ teritoriale. Faptul că indemnizaţia de dispozitiv a fost acordată prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile nu poate fi primită întrucât acestea din urmă sunt pronunţate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009, Curtea constituţională s-a pronunţat cu privire la efectele în timp ale hotărârilor judecătoreşti privind acordarea sporului de dispozitiv, prin Decizia nr. 1601/2010, salarizarea personalului din fondurile publice se realizează, începând cu data de 01.01.2010, în temeiul legii menţionate şi, în continuare, în temeiul Legii nr. 284/2010.

Prima instanţă a reţinut că prin hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile, entitatea verificată a fost obligată să acorde funcţionarilor publici şi personalului contractual indemnizaţia de dispozitiv de la data dobândirii calităţii de funcţionar public şi până la data încetării raporturilor de serviciu, iar faptul că Legea nr. 330/2009 instituie un nou sistem de salarizare nu poate constitui temei pentru neplata acestuia.

În analiza criticilor din recurs ce vizează modul de soluţionare a cererii de anulare a măsurile expuse anterior, prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, Curtea reţine că se impune a fi avute în vedere raţiunile pentru care legiuitorul a aprobat Legea nr. 330/2009.

În consecinţă, se constată că Legea nr. 330/2009 a statuat în mod clar în legătură cu modalitatea nouă de stabilire a salariilor, inclusiv în ceea ce priveşte sporturile existente la momentul intrării în vigoare a legii.  Astfel, o parte a sporurilor se includ în salariul de bază, o alta este prevăzută în mod expres în lege, iar a treia categorie este cea a sporurilor care vor fi vizate sub aspectul acoperirii integrale, prin legile anuale de salarizare.

În prezenta cauză, prin decizia Camerei de Conturi atacată, se face referire, la plata unor sporuri către personalul unui serviciu publice din cadrul consiliului judeţean, respectiv din cadrul unităţii administrativ teritoriale fie că vorba despre personal contractual, fie despre funcţionari publici. În plângerea formulată, se face referire la ambele categorii de salariaţi, considerându-se nelegală includerea sporului de dispozitiv, pentru anii 2011, 2012 în salariul de bază.

Din lecturarea dispoziţiilor art. 30 alin.  5, 6 din Legea nr. 330/2009, se poate observa clar că legiuitorul a stabilit liniile directoare cu privire la continuitatea sporurilor existente la data intrării în vigoare a legii.

Astfel, în măsura în care, pentru fiecare dintre categoriile de salariaţi vizate de control Camerei de Conturi, unul dintre sporurile în discuţie, se regăseşte în salariul de bază prin efectul legii, inclusiv prin cel al Legii nr. 285/2010 pentru anii supuşi controlului, nu este legală aplicarea din nou a aceluiaşi spor, astfel cum s-a procedat în prezenta cauză.

De asemenea, în situaţia în care sporul nu este prevăzut în salariul de bază, urmează ca acestea să fie avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală, aceasta fiind soluţia dată de legiuitor. Până atunci, în aplicarea art. 30 alin. 5 lit. b din Legea nr. 330/2009, se puteau acorda sume compensatorii până la concurenţa valorii salariului din decembrie 2009, însă nicidecum nu se puteau aplica sporuri la salariul de bază, altele decât cele prevăzute de legea cadru a salarizării.

Legea nr. 330/2009 nu înlătură, astfel cum s-a arătat mai sus, sporurile deja câştigate la data intrării sale în vigoare, astfel că nu se pune problema în cauză a reglementării vreunui mecanism de desfiinţare a acordurilor/contractelor colective de muncă.

Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că argumentele aduse pe calea recursului sunt în măsură să demonstreze interpretarea greşită de către prima instanţă a dispoziţiilor Legii nr. 330/2009, fapt ce conduce la casarea în parte a hotărârii atacate, sub aspectul analizat mai sus, cu consecinţa respingerii, în rejudecare, cererilor de anulare a celor actelor atacate privind cele două măsuri”.

Aşadar, nu poate fi acordat în continuare acest spor ca sumă compensatorie în temeiul art. 30 din Legea nr. 330/2009 sau art. 6 din O.U.G. nr. 1/2010 deoarece el nu a fost stabilit prin lege sau H.G. pentru funcţia respectivă, ci prin hotărâre judecătorească.

Într-adevăr şi hotărârea judecătorească reprezintă o interpretare şi aplicare a legii, însă cea din prezenta cauză s-a dovedit a fi în conflict cu decizia  de RIL nr. 37/14.12.2009 a  Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie  tocmai pentru că instanţele de fond iniţiale şi-au argumentat soluţiile prin extinderea aplicării unor norme legale privind salarizarea anumitor categorii de personal bugetar şi altor categorii de bugetari a căror salarizare nu avea reglementat acest tip de spor salarial şi nu se încadra în niciuna din ipotezele juridice pentru care sporul era prevăzut de lege.

În speţă nu se aplică nici decizia nr. 17/13.06.2016 pronunţată de  Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă deoarece dispoziţiile din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul C.J.B. pentru personalul contractual care cuprindea şi clauze privind acordarea sporului de dispozitiv obţinut prin hotărâre judecătorească şi-au încetat aplicabilitatea odată cu încetarea CCM.

Din înscrisurile depuse la fond rezultă că la data emiterii deciziei nr. 43/2013 a Curţii de Conturi nu exista un contract colectiv de muncă sau acte adiţionale de prelungire a celor din 2006 ale căror efecte să continue să se producă şi peste decizia Curţii de Conturi în cazul în care nu s-a constatat nulitatea lor printr-o hotărâre judecătorească.

Prin urmare, instanţa de apel va respinge apelul formulat păstrând sentinţa atacată, conform dispoziţiilor art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă.

Domenii speta

Spete similare