Excepţia perimării. Suspendarea termenului perimării. Starea de urgenţă – motiv temeinic justificat în sensul art. 418 alin. (3) Cod de procedură civilă.

Decizie 39/R din 26.01.2021


- art. 41 din Decretul nr. 195/16.03.2020

- art. 62 din Decretul nr. 240/14.04.2020

- art. 416 alin. (1) şi art. 418 alin. (3) Cod de procedură civilă

Din interpretarea art. 416 alin. (1) Cod de procedură civilă rezultă că perimarea, ca sancţiune de drept procesual, operează în măsura în care se constată că există culpa părţii interesate în rămânerea pricinii în nelucrare pe perioada prevăzută de lege. Termenul de perimare a început să curgă la 03.03.2020 şi a fost suspendat în perioada 16.03.220-15.05.2020, pe perioada instituirii stării de urgenţă, potrivit Decretului Preşedintelui României nr. 195/2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 202, privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României şi Decretului  nr. 240/2020, privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României.

În condiţiile art. 418 alin. (3) Cod de procedură civilă, instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României a fost un motiv temeinic justificat care a împiedicat reclamantul a stărui în judecarea pricinii, prin raportare la restricţiile şi limitările impuse prin actele de adoptare a acestei măsuri persoanelor fizice/juridice şi instituţiilor publice

Deliberând asupra recursului de faţă, constată:

Prin sentinţa civilă nr. 838/CA/04.11.2020 pronunţată de Tribunalul Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost constatată perimată acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul A. a declarat recurs, în termenul legal, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei şi trimiterea cauzei la Tribunalul Braşov pentru judecarea pe fond.

În motivare, a arătat că, potrivit art. 416 alin. (1) Cod de procedură civilă „orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, daca a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni”, însă art. 418 Cod de procedură civilă reglementează suspendarea cursului perimării şi prevede la pct. 3 că „perimarea se suspendă, de asemenea, pe timpul cât partea este împiedicată de a stărui în judecată din cauza unor motive temeinic justificate, precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege”. Or, în opinia sa, decretarea stării de urgenţă pe teritoriul României pentru un interval de 2 luni consecutive constituie, în mod cert, un motiv temeinic justificat ce le-a împiedicat pe părţi să stăruie în judecată.

Recurentul a invocat dispoziţiile art. 41 din Decretul nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României care reglementează expres că „prescripţiile şi termenele de decădere de orice fel nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgenţă instituite potrivit prezentului decret, dispoziţiile art. 2.532 pct. 9 teza a II-a din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil sau alte dispoziţii legale contrare nefiind aplicabile”, precum şi cele ale art. 62 din Decretul nr. 240/14.04.2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, cu un conţinut similar.

Faţă de toate aceste norme, recurentul a arătat că termenul de perimare este un termen imperativ, peremptoriu, întrucât în cadrul acestui termen partea interesată trebuie să efectueze acte de procedură în vederea judecării cauzei, altminteri intervenind stingerea procesului în faza în care se află, iar sancţiunea care intervine în cazul nerespectării termenelor procedurale legale imperative este decăderea, astfel că, termenul de perimare este un termen de decădere, căruia îi este aplicabil art. 41 din Decretul nr. 195/16.03.2020, respectiv art. 62 din Decretul nr. 240/14.04.2020. Prin urmare, pe perioada stării de urgenţă, 16.03.2020-14.05.2020, respectiv 60 de zile, cursul termenului de perimare a fost suspendat. În speţă, termenul de perimare a început să curgă la data de 03.03.2020, când instanţa a soluţionat definitiv dosarele pentru care s-a dispus măsura suspendării în prezenta cauză şi s-a suspendat în pentru o perioadă de 60 de zile, în intervalul de timp 16.03.2020-14.05.2020, astfel că abia la data de 14.05.2020 perimarea îşi reia cursul şi se împlineşte la data de 01.11.2020, având în vedere că timpul scurs înainte de suspendare a fost de 13 zile, în perioada 03.03.2020 – 16.03.2020, astfel că termenul de perimare nu s-a împlinit la data de 03.09.2020, ci s-ar fi împlinit la data de 01.11.2020, iar cauza a fost repusă pe rol la data de 16.09.2020, în interiorul termenului de perimare.

În consecinţă, recurentul a arătat că termenul de perimare scurs a fost de 4 luni şi 18 zile, astfel că termenul de perimare de 6 luni nu era împlinit.

În drept, a fost invocată aplicarea art. 488 pct. 5 Cod de procedură civilă.

Cererea de recurs este scutită de obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru conform art. 29 alin. (4) din OUG nr. 80/2013 coroborat cu art. 117 din Legea nr. 188/1999 şi art. 270 şi 266 din Legea nr. 53/2003 (Codul muncii).

Intimatul pârât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a formulat întâmpinare conform art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471¹ alin. (3) Cod de procedură civilă.

Părţile nu au mai solicitat administrarea altor probe noi în recurs.

Analizând recursul declarat de reclamantul A., prin prisma dispoziţiilor art. 488 Cod de procedură civilă, Curtea reţine următoarele:

Recurentul reclamant invocă drept motiv principal de reformare a sentinţei primei instanţe greşita soluţionare a excepţiei perimării, motiv care se circumscrie dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod de procedură civilă şi care este fondat.

Prima instanţă a reţinut că ultimul act de procedură a fost îndeplinit în cauză la data de 03.03.2020, când s-au soluţionat definitiv dosarele nr. xxx/64/2017 al Tribunalului Braşov, prin Decizia civilă nr. 204/3.03.2020 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, respectiv nr. xxxx/62/2018 al Tribunalului Braşov, prin Decizia civilă nr. 203/3.03.2020 pronunţată de Curtea de Apel Braşov şi că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 41 din Decretul nr. 195/16.03.2020, respectiv art. 62 din Decretul nr. 240/14.04.2020.

Criticile recurentului privind greşita neaplicare a art. 41 din Decretul nr. 195/16.03.2020, respectiv art. 62 din Decretul nr. 240/14.04.2020 şi a art. art. 418 alin. (3) sunt fondate.

Curtea reţine, în drept, că art. 416 alin. (1) Cod de procedură civilă stabileşte că „orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, daca a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni”. Din interpretarea acestei norme rezultă că perimarea, ca sancţiune de drept procesual, operează în măsura în care se constată că există culpa părţii interesate în rămânerea pricinii în nelucrare pe perioada prevăzută de lege.

Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 03.03.2020, astfel cum a constatat şi prima instanţă, însă termenul de perimare care a început să curgă la acest moment a fost suspendat în perioada 16.03.220-15.05.2020, pe perioada instituirii stării de urgenţă, potrivit Decretului Preşedintelui României nr. 195/2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 202, privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României şi Decretului  nr. 240/2020, privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României. Prin urmare, termenul şi-a reluat cursul la data de 16.05.2020 şi s-a împlinit la data de 01.11.2020, iar cererea de repunere pe rol a fost formulată de reclamant la data de 16.09.2020, în interiorul termenului de perimare de 6 luni.

Curtea reţine aplicabilitatea dispoziţiilor art. 418 alin. (3) Cod de procedură civilă,  potrivit cărora „perimarea se suspendă, de asemenea, pe timpul cât partea este împiedicată de a stărui în judecată din cauza unor motive temeinic justificate, precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege.” 

În mod evident, contrar opiniei primei instanţe, Curtea va reţine că instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României a fost un motiv temeinic justificat care a împiedicat reclamantul a stărui în judecarea pricinii, prin raportare la restricţiile şi limitările impuse prin actele de adoptare a acestei măsuri persoanelor fizice/juridice şi instituţiilor publice.

În plus, dispoziţiile art. 41 din Decretul nr. 195/16.03.2020, respectiv ale art. 62 din Decretul nr. 240/14.04.2020 sunt aplicabile nu numai cauzelor care au stabilite termene de judecată, aşa cum a menţionat prima instanţă, ci tuturor cauzelor aflate pe rolul instanţelor, deci şi celor a căror judecată a fost suspendată, dar nefinalizată, cum a fost cazul prezentului dosar, deoarece „ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus” (unde legea nu distinge, nici interpretul legii nu trebuie să distingă).

Faţă de situaţia de fapt reţinută şi de dispoziţiile legale menţionate, constatând incidenţa art. 496 Cod de procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 838/CA/04.11.2020 pronunţată de Tribunalul Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o va casa în totalitate, va respinge excepţia perimării, invocată din oficiu de tribunal şi va trimite cauza pentru continuarea judecăţii Tribunalului Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în raport de dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.